Linkuri accesibilitate

Turismul bulgăresc în ajun de sezon estival


În absența unor reguli clare de intrare în Bulgaria după 1 mai, sunt anulate sute de zboruri charter până la Varna și Burgas și o mare parte din rezervările făcute de turiști străini – majoritatea români - pentru sărbătorile de Paști.

Acum o lună, ministrul Sănătății, Kostadin Anghelov, a anunțat că Bulgaria va asigura coridoare verzi pentru turiștii care doresc să viziteze țara, începând cu 1 mai. Comisia europeană însă va introduce abia în luna iunie certificatul electronic de călătorie care garantează trecerea fără probleme a frontierelor pentru cei vaccinați, cu teste PCR sau cu antigen COVID. În aceste condiții, în luna mai, turiștii străini în Bulgaria vor avea de ales între test PCR negativ și carantina ce poate fi anulată prin testare în decurs de 72 de ore.

Guvernul Borisov nu a acceptat cererea ramurii turistice de a finanța testele PCR, așa cum au procedat alte țări.

Un test scumpește sejurul turiștilor din România, care sosesc pe litoralul bulgăresc de regulă cu familia și transport propriu. Și totuși litoralul de nord – Cavarna, Balcik, Albena, Nisipurile de aur și Sf. Constantin și Elena - așteaptă turiștii din țara vecină. La Albena vor fi deschise patru hoteluri, care vor primi 2000 de oaspeți în perioada sărbătorilor de Paști.

Vaccinarea personalului rămâne o problemă. Numai în partea de nord a Litoralului trebuie vaccinați 30 000 de oameni. Bulgaria se află cu mult în urmă Greciei și Turciei unde procesul înaintează repede, a declarat președintele Camerei de turism Varna, Ilin Ivanov.

În acest an, sunt probleme și cu angajarea de personal din Ucraina și Republica Moldova.

Lipsa certificatelor verzi a blocat zborurile charter. Au fost anulate 800 de zboruri, în aprilie și mai, din Germania, Cehia, Slovacia, Austria, Polonia și Israel până la Varna și Burgas. Nu există zboruri planificate din Marea Britanie și Rusia.

Grecia a semnat un acord cu Israelul și un memorandum cu România pentru zboruri charter, până la unele insule, și încălzește relațiile cu Rusia. În Cipru au sosit primii turiști din Rusia, în Turcia testele PCR sunt finanțate de stat, a anunțat Ivan Ivanov, de la Camera de turism Burgas.

Pe fundalul deciziei guvernului rus de a sista zborurile până Turcia, în urmă deteriorării situației epidemiologice din aceasta țară, Asociația turistică a cerut liberalizarea regimului de vize pentru turiștii din fostele republici sovietice, așa cum au procedat deja Egipt și Cipru.

Previous Next

XS
SM
MD
LG