Linkuri accesibilitate

Tăvălugul scumpirilor


Totul se scumpește?
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:04:45 0:00

Totul se scumpește?

Aşadar, cum vă simţiţi cu noul tarif la gazele naturale, stimaţi ascultători? Sau mizaţi pe compensaţii? Nu toată lumea va beneficia însă de compensaţii şi pentru mulţi nici acestea nu vor îmbunătăţi substanţial situaţia tristă. Eu pot să înţeleg că această scumpire era inevitabilă, dar sunt câteva chestii care ar trebui să conţină mai multă claritate, după părerea mea. De pildă, de ce contractul cu Gazprom e încheiat pentru o perioadă de 5 ani? Cine a dorit aceşti 5 ani: noi sau ruşii? Ce facem mai departe cu gazoductul Ungheni-Chişinău?

Şi mai e ceva. Nu-mi prea place felul victorios-triumfalist în care guvernanţii ne prezintă lucrurile. „Criza gazelor s-a încheiat! Oamenii nu vor îngheţa!”, ne-au declarat cu mândrie conducătorii. OK, vă mulţumim, dar problemele noastre nu s-au încheiat şi o nouă criză vine peste noi. Şi de-ar fi numai preţul enorm al gazelor naturale…

Chestia e că vine imediat peste noi un tăvălug nemilos al scumpirilor. Ele au început încă înainte să avem tariful de 10,26 de lei pentru un metru cub de gaze. Un kilogram de hrişcă deja vara costa 30-39 de lei, dar acum ce va fi?

Am discutat cu un om din provincie care îşi hrănea familia din uscarea prunelor cu gaz. Omul mi-a spus că acum, după ce tariful a crescut enorm, se vede obligat să majoreze binişor preţul prunelor uscate. Dar le vor mai cumpăra oamenii la un preţ mult mai mare? Şi cam toate se vor scumpi, o sumedenie de produse alimentare şi de altă natură vor costa mult mai mult şi salariile noastre nu vor mai avea puterea de altădată. Sincer să fiu, va fi foarte greu. Aşa că guvernanţii actuali, care au criticat vehement felul în care a fost guvernată ţara până la venirea lor, ar trebui să facă minuni acum ca să ne menţinem pe linia de plutire. Pot oare să facă ceva?

XS
SM
MD
LG