Linkuri accesibilitate

UE și SUA, un nou început


Președintele Statelor Unite, Joe Biden (stânga) și președintele Consiliului European, Charles Michel, Bruxelles, 15 iunie 2021
Președintele Statelor Unite, Joe Biden (stânga) și președintele Consiliului European, Charles Michel, Bruxelles, 15 iunie 2021

Parlamentul European lucrează în această perioadă la un raport care redefinește pilonii relațiilor dintre UE și SUA, după ce în timpul administrației Trump relațile au fost marcate de fragilitate, nesiguranță și poziționare adversarială. „Principalul câștig al unui nou partener de discuție la Casa Albă este reașezarea în lista de priorități a schimbărilor climatice”, spune pentru Europa Liberă europarlamentara portugheză de stânga Marisa Matias, raportorul din umbră în acest dosar, care va servi drept ghid Înaltului Comisar pentru Politica Externă și de Securitate, Josep Borell Fontelles. Alte subiecte care vor face subiectul noii cooperări UE-SUA sunt: cooperarea în domeniul sănătății pentru combaterea pandemiei, taxarea multinaționalelor, importurile ilegale de arme și apărarea valorilor democratice.

UE și SUA, un nou început
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:08:57 0:00

Europa Liberă: Viitorul relațiilor dintre UE și SUA este unul dintre cele mai importante subiecte dezbătute zilele acestea în Parlamentul European, după Certificatul verde Covid și Pactul Ecologic. Sunteți raportorul din umbră al grupului Stânga Verde Unită (GUE/ENGL) din Parlamentul European. Care este diferența dintre relațiile UE cu SUA din era Trump și cea de acum, sub administrația Biden?

Marisa Matias: „Sunt diferențe uriașe. Spre exemplu, acum putem să punem din nou pe agendă chestiunea schimbărilor climatice. Președintele Trump era sceptic cu privire la această chestiune. Or pentru UE este punctul central al politicilor noastre.

Dincolo de asta, cooperarea pentru depășirea pandemiei cunoaște acum un alt impuls. Apoi, provocările și problemele globale trebuie abordate în parteneriat. Iar noi ne dorim să le abordăm în parteneriat cu Statele Unite. Spre exemplu, putem coopera pentru cercetarea pentru vaccinuri și producția vaccinurilor unde este nevoie de investiții publice masive. Iată cele mai importante elemente asupră cărora UE dorește să se aplece împreună cu SUA.”

UE și SUA, un nou început
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:08:57 0:00

Europa Liberă: Și NATO? Cât de angajată rămâne administrația americană în NATO, după ce precedenta administrație a dat emoții organizației cu idei ca tăierea contribuției sau chiar retragerea.

Marisa Matias: „Sigur, este o chestiune foarte controversată care nu este neapărat legată doar de administrația Trump. Există multe alte evoluții și schimbări legate de NATO din mai multe perspective, inclusiv in ceea ce priveste natura relațiilor celor două blocuri cu NATO. Cred că avem nevoie de un parteneriat mai puternic cu SUA, dar când vine vorba de apărare, politici de securitate și NATO, susțin mai degrabă un NATO bazat pe relații multilaterale. Dar sunt convinsă că marea majoritate a colegilor mei pledează pentru întărirea relațiilor cu NATO în baza actualei configurații. Oricum, inclusiv acest subiect poate fi discutat mai relaxat acum, cu administrația Biden.”

Europa Liberă: UE a fost văzută mai mult drept competitor decât partener în timpul administrației Trump. Se va schimba asta acum?

Noi dorim să reașezăm democrația și valorile democratice în centrul agendei

Marisa Matias: „Sper că da. Este timpuriu să facem aprecieri. Vom vedea cum decurg relațiile cu această administrație. Semnele sunt bune, pare că vom avea un limbaj comun, de parteneriat și nu competiție, dar rămâne de văzut mai târziu. Oricum, noi dorim să reașezăm democrația și valorile democratice în centrul agendei. Avem interese comune să luptăm împotriva extremismului de dreapta și mișcărilor populiste. Iar acest lucru a fost imposibil în timpul administrației Trump, pentru că era parte din problemă și nu din soluție. ”

Europa Liberă: Care sunt principalele idei pe care este construit raportul PE?

Marisa Matias: „Raportorul principal este un coleg de la grupul SD (Social-Democrații), si a schițat raportul în linie cu ideile principale ale cooperării tradiționale dintre UE și SUA- securitate și apărare- iar pe de alta propune noi măsuri de coordonare între SUA și UE pe anumite subiecte, cum ar fi lupta împotriva schimbărilor climatice, care sunt poate cea mai importantă dimensiune a noi cooperări cu SUA. O altă dimensiune este reforma politicilor de justiție fiscală. Raportul propune o taxă minimă pentru corporații acceptată la nivel global. Există un fenomen de evaziune fiscală și export al profitului care se înregistrează la toate companiile care activează la nivel global. Contribuția mea, care va veni prin amendamente, se va referi la producția și exportul ilegal de arme. SUA sunt cel mai mare investitor în acest domeniu, ca atare cred că trebuie să găsim o cale de a coopera pentru diminuarea acestui fenomen al exportului ilegal de arme.”

XS
SM
MD
LG