O foarte largă majoritate a eurodeputaților a votat joi, 11 martie, o rezoluție prin care au declarat, simbolic, Uniunea Europenă o „zonă de libertate” pentru persoanele LGBT (“LGBTIQ Freedom Zone”). Cu totul, 492 de eurodeputați au votat pentru, 141 împotrivă și 46 au fost de abțineri din 679 câți au participat la vot. Parlamentul european are, cu totul, 705 deputați, așa încât cu 492 în favoare, votul a fost într-adevăr masiv!
O „zonă de libertate LGBT” este, evident, o aluzie directă la măsurile inacceptabile luate de primari polonezi din foarte conservatorul, ultra-catolicul și homofobul partid PiS (Partidul pentru Dreptate și Justiție), aflat la putere la Varșovia, de a-și declara localitatea: „oraș liber de LGBT” (“LGBT-Free Zone”), și de a continua să vorbească împotriva unei inexistente „ideologii LGBT”.
Anul trecut, deja, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen spusese, în discursul său anual despre starea Uniunii, că: “asemenea LGBT-free zones nu au ce căuta în UE”. Cu totul, peste 100 de localități poloneze au aderat la această inițiativă contrarie spiritului european.
Rezultatul atât de masiv al votului (aproape 500 din 700) nu poate fi pe placul polonezilor din ECR (European Conservatives and Reformists, spre care se îndreaptă acum și eurodeputații Fidesz, după ieșirea lor din grupul PPE).
Rezoluția condamnă „discriminarea și atacurile cărora le e supusă comunitatea LGBTIQ din Polonia”. Rezoluția mai spune și că drepturile fundamentale ale persoanelor LGBT sunt “grav îngrădite” și în Ungaria, din pricina refuzului legal de a recunoaște identitățile trans și intersex.
Polonia este, împreună cu Ungaria, unul din cei doi „elevi răi” ai UE. Împotriva ambelor țări a fost deja declanșat faimosul Articol 7, prin care o țară poate fi privată de dreptul de a vota în anume situații.
Tot Polonia, în același timp, a refuzat să accepte angajamentul UE de a se ajunge la neutralitatea climatică până în 2050 și menține mine de cărbune la granița sa cu Germania și Cehia, în ciuda protestelor acestor țări care văd efectele asupra mediului, granița politică neoprind, desigur, poluarea.
De altfel, în paralel, tot astăzi, Polonia și Ungaria au adresat împreună o plângere Curții Europene de Justiție în care contestă decizia UE de a condiționa acordarea fondurilor europene de respectarea statului de drept. Asta pentru că începând de acum înainte, orașele poloneze care s-au declarat: „zone libere de LGBT” (“LGBT-Free Zone”) ar putea fi private de fonduri europene.
Inițiativa rezoluției de azi din Parlamentul European a venit din partea grupului transpartinic LGBTI Intergroup, însă a fost inspirată și de ILGA Europe (International Gay and Lesbian Association, altfel zis: Asociația Internațională a Gay-lor și a Lesbienelor). În România, ILGA este reprezentată de asociația ACCEPT.
Dezbaterea e mai veche în România, unde decizia, în iunie 2018, a Curții Europene de Justiție în cazul Coman vs. România a fost prezentată foarte deformat. E vorba de cazul lui Adrian Coman si al soțului său american, Robert Clarbourn Hamilton. Curtea UE nu a cerut însă atunci, în 2018, României sa legalizeze căsătoriile gay, așa cum s-a afirmat. Curtea a cerut României dpaor să-i acorde dreptul de reședință si de lucru consortului Coman deoarece căsătoria respectivă este legală în țara UE in care a fost contractată (Belgia) si că acea persoană, deși cetățean SUA, se bucură în UE, în virtutea căsătoriei, de aceleași drepturi ca si consortul său român.
E cu totul altceva decât a scrie, cum s-a făcut pe larg, că UE cere României sa legalizeze căsătoriile gay. Acea legislație ține de dreptul suveran al fiecărei țări membre in UE. Este ceea ce se numește "principiul subsidiarității".
Căsătoriile între persoane de același sex
Căsătoria între persoanele de același sex e permisă în doar 29 de țări din lume, dintre care mai puțin de jumătate, doar 13, sunt în UE. În contrast cu asta, ea e legală în multe țări ale Americii de Sud.
În Europa, Belgia a banalizat atât de mult căsătoria gay, încât pînã și rata divorțurilor între homosexuali se apropie de cea a cuplurilor hetero, depășind 20% din căsătorii.
În contrast cu asta, în Franța vecină și republicană legalizarea a venit abia în 2013, după nesfârșite mari marșuri și demonstrații pro și contra. La un moment dat, dezbaterea din Franța în jurul legalizării căsătoriilor între homosexuali atinsese proporții calificate drept grotești. Manifestații organizate de dreapta conservatoare, luări de poziții publice, unii cerînd chiar un referendum național - care a fost respins în cele din urmă de parlament.
Legalizarea căsătoriilor între homosexuali fusese una din promisiunile de campanie ale fostului președinte socialist François Hollande, când el căuta să se poziționeze cât mai progresist și de stânga vizavi de un Sarkozy care în acel moment încerca să racoleze vocile dreptei celei mai conservatoare.
Disputa s-a extins în acel an, 2013, după ce ministra justiției Christiane Taubira a semnat o circulară prin care copiii născuți în străinătate din mame purtătoare, mame care nu fac decât să poarte și să nască copilul altora, pot primi cetățenia franceză. Pe deasupra, ministra justiției de atunci, Christiane Taubira, este ea insasi o femeie de culoare din Guyana.
De îndată, opoziția de dreapta a cerut retragerea circularei, afirmând că în curând în Franța trupurile femeilor vor fi de închiriat și că actualul guvern deschide larg poarta în fața tuturor exceselor morale.
Mulți găsesc straniu ca Franța republicană și laică să se arate mai conservatoare decât regatele vecine
Multe franțuzoaice, nu doar femei sterile, dar și homosexuale, merg în străinătate, cel mai adesea în Belgia sau Spania, pentru a găsi o mamă purtătoare în cazul în care doresc să aibă un copil, iar unele chiar pentru a se căsători. In Franța, care se dovedește astfel mult mai conservatoare decît țările vecine, dezbaterea actuală o amintește pe cea din anii 1970, din momentul legalizării avortului. Mulți găsesc straniu ca Franța republicană și laică să se arate mai conservatoare decât regatele vecine ale Belgiei și Olandei, de pildă, unde mariajul gay a devenit legal deja în urmă cu un deceniu. Mai mult, în Belgia legea autorizează orice cuplu de homosexuali, chiar străini, să se căsătorească local, cu condiția ca unul din ei să fi locuit cel puțin trei luni pe teritoriul belgian.
