Evoluția are loc pe fundalul unei competiții pentru alegerea noii componențe a CSM și a procesului de pre-vetting – o reformă ambițioasă, pusă în aplicare de guvernarea PAS pentru a preveni accederea în consiliu a unor judecători compromiși.
Și-au depus demisia din CSM judecătorii Victor Micu, Anatolie Galben, Luiza Gafton, Petru Moraru. După deliberări cu ușile închise, CSM le-a aprobat cererile.
Astfel, în componența CSM au rămas doar doi reprezentanți ai sistemului judecătoresc: Dorel Musteață, de la Curtea Supremă de Justiție, și Nina Cernat, de la Curtea de Apel Chișinău. De asemenea, în CSM mai este un membru desemnat de Parlament, reprezentant al societății civile - dr. în drept Mariana Grama, conferențiar universitar.
Cu o zi mai devreme, au depus cereri de demisie 12 judecători ai Curții Supreme de Justiție (CSJ) și două magistrate de la Curtea de Apel Chișinău. Cererile au fost aprobate de CSM tot la 14 februarie, dar mai trebuie acceptate de președinta Maia Sandu.
Este vorba de Ala Cobăneanu, Elena Cobzac, Iurie Diaconu, Galina Stratulat, Svetlana Filoncova, Iurie Bejenaru, Liliana Catan, Victor Burduh, Victor Boico, Ghenadie Plămădeală, Maria Ghervas, Nadejda Toma.
Niciunul dintre cei 12 judecători nu au fost prezenți la ședința consiliului, iar membrii CSM nu au anunțat motivele pentru care aceștia și-au dat demisia.
De la Curtea de Apel Chișinău și-au dat demisia Liuba Pruteanu și Maria Guzun. Ultima a atins plafonul de vârstă de 65 de ani.
Săptămâna trecută, Ministerul Justiției a publicat proiectul reformei CSJ, potrivit căruia, toți judecătorii vor fi supuși evaluării extraordinare. O comisie specială le va verifica averile și conflictele de interese. Cei care nu vor să treacă prin evaluare au la dispoziție 20 de zile pentru a-și da demisia, fără urmări, dar nu vor avea dreptul să se întoarcă în sistem timp de 7 ani.
În aceeași ședință, CSM a convocat Adunarea generală a judecătorilor pentru data de 17 martie. La această adunare ar urma să fie aleși noii membri ai CSM. Să-și înainteze candidaturile pentru cele șase funcții de membri ai consiliului alocate judecătorilor pot doar magistrații care au trecut evaluarea pre-vetting. Până în acest moment, doar cinci judecători au primit undă verde. 22 de candidați respinși au contestat deciziile comisiei pre-vetting.