Linkuri accesibilitate

Un guvern nou în căutarea unei justiții noi


Miniștrii cabinetului Maia Sandu și-au prezentat astăzi prioritățile acțiunii lor.

Majoritatea noilor miniștri din guvernul Sandu şi-au preluat luni funcțiile pe deplin, intrând în sediile ministerelor pe care le vor conduce şi care au fost eliberate în weekend de foștii miniștri ai guvernului Filip alungat de la putere de noua majoritate PSRM-ACUM. Prim ministra Maia Sandu şi membrii cabinetului său şi-au prezentat priorităţile, între care demascarea ilegalităţilor fostei guvernării, eliminarea tuturor schemelor de corupţie şi reformarea justiţiei.

Schimbarea la față a guvernului: prioritățile noilor miniștri
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:50 0:00
Link direct


Prim-ministra Maia Sandu a anunțat că va crea, pe lângă cabinetul său, un birou de politici anti-corupție și de reformare a justiției. Noua entitate din care vor face parte experți locali și din străinătate, inclusiv din România ar urma să demaște abuzurile fostului regim, să elibereze instituţiile de corupţie, astfel încât cei vinovaţi să fie penalizaţi, a spus Maia Sandu.

Maia Sandu
Maia Sandu

„Noi toţi cunoaştem că regimul Plahotniuc a comis abuzuri, foarte multe abuzuri. Multe dintre ele sunt cunoscute şi mai multe încă nu sunt cunoscute. Noi suntem determinaţi să le investigăm şi să solicităm aplicarea pedepselor meritate în faţa unor judecători independenţi. Pentru asta însă avem nevoie de probe. Ştim că mulţi dintre dumneavoastră deţineţi astfel de probe însă pe bună dreptate nu aveţi încredere în procurori. Până asigurăm independenţa procurorilor… vom anunţa în scurt timp un număr de telefon de încredere ca toate persoanele care deţin probe despre crimele comise de Plahotniuc şi apropiaţii lui să ne li prezinte”.

Maia Sandu a mai spus că noul guvern va elimina vechile practici de îmbogăţire ilegală prin scheme de corupţie şi de numire în funcţie pe criteriul loialităţii faţă de partid. Iar cei care au servit fostul regim prin abuzuri şi punând la cale tot felul de scheme dubioase vor fi îndemnați să plece.

„Chiar astăzi am discutat cu câţiva conducători din guvern care au făcut parte din regimul oligarhic şi le-am explicat că avem viziuni radical diferite cu privire la buna guvernare în favoarea cetăţenilor. Decizia lor de a-şi da demisia este aşteptată de cetăţeni”.

Sandu a precizat ulterior că funcţionarii cu care a discutat azi sunt Iurie Ciocan, directorul Centrului de Implementare a Reformelor pe de lângă guvern, Lilia Palii, secretarul general al Guvernului şi Sergiu Răilean, directorul întreprinderii Registru.

Faţă de aceşti funcţionari există suspiciuni legate de deciziile pe care le-au luat sau la care au participat, suspiciuni ce urmează a fi limpezite în cadrul unor anchete interne. Prim-ministra a anunţat că va solicita companiei Kroll care a investigat frauda din sectorul bancar o copie după cel de-al doilea raport care nu a fost publicat.

Prim-ministra a anunţat că va solicita companiei Kroll...

Maia Sandu nu a putut da deocamdată detalii despre situaţia bugetară şi capacitatea guvernului de a achita în partea a doua a anului pensii şi salarii. Ea a precizat însă că imediat vor fi demarate acţiunile ce vor dezgheţa finanţările externe, în special din partea UE care şi-a suspendat anul trecut finanţarea macrofinanciară urmare a derapajelor antidemocratice ale fostei guvernări.

Comisarul European pentru bună-vecinătate și negocieri de extindere Johannes Hahn a spus că reluarea finanțării macroeconomice pentru R. Moldova se va număra printre subiectele pe care le-ar putea discuta în timpul apropiatei vizite la Chișinău programate pentru săptămâna aceasta. „Dacă noul guvern poate accelera reforma justiţiei şi investigarea fraudei bancare, atunci firește că vom fi gata să finanțăm din nou Moldova”, a spus Hahn.

Tot astăzi Partidul Democrat a anunţat că își trimite deputații în parlament, angajându-se să acționeze ca opoziţie constructivă.

Pavel Filip
Pavel Filip

„Nu vom fi o opoziție care neagă orbește absolut tot. Vom vota proiectele care vor aduce beneficii concrete pentru oameni”, a spus liderul fracţiunii PD Pavel Filip azi la o conferință de presă. Fostul premier a criticat noua putere pentru că ar face presiuni asupra unor funcționari, pe care nu i-a numit, determinându-i să demisioneze din PD și să treacă la partidele de la guvernare. Pavel Filip a mai spus că „Partidul Democrat a făcut greșeli” și are „nevoie de schimbări”. Liderul PD, Vlad Plahotniuc, a postat un mesaj pe Facebook în care spune că nu va reveni o vreme în R. Moldova pentru că „nu este o țară sigură”.

Plahotniuc a plecat din țară vineri, când partidul său a cedat puterea după o săptămână de confruntări cu noua majoritate PSRM – ACUM. Ministrul de interne Andrei Năstase declara recent că vicepremierul rus Dmitri Kozak l-ar fi informat despre intenția autorităților ruse de a-l anunța în căutare internațională pe Plahotniuc în baza dosarelor penale ce I le-ar fi deschis procurorii ruși.

Din interceptările video date pe post de televiziunile ce aparțin lui Plahotniuc pentru a-l inculpa pe președintele Dodon de înaltă trădare rezultă că liderul democraților moldoveni cunoaște de existența dosarelor deschise în Rusia.

Previous Next

XS
SM
MD
LG