Yunus a fost numită în funcția de șef al guvernului interimar miercuri, 7 august, de președintele Banghladeshului, Mohammed Shahabuddin, după o întâlnire la care au participat șefi ai armatei, lideri ai protestelor studențești ce au dus la căderea fostului guvern și importanți lideri din lumea afacerilor și societatea civilă.
Anterior, pe 6 august, șeful statului a dizolvat Parlamentul format în urma alegerilor din ianuarie și a deschis calea spre alegeri anticipate, scrie The Guardian.
Cine este noul premier
Muhammad Yunus este economist și bancher. Grație Grameen Bank, o organizație de microcreditare pe care a înființat-o, a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2006 pentru munca depusă pentru a scoate milioane de oameni din sărăcie prin acordarea de împrumuturi mici, de sub 100 de dolari, oamenilor săraci din zonele rurale din Bangladesh.
Alți membri ai noului guvern vor fi numiți în curând, după ce discuțiile dintre partidele politice și alte părți interesate se vor încheia, a precizat Administrația Prezidențială. Unul dintre principalii organizatori ai protestelor, Nahid Islam, a spus că protestatarii vor propune mai multe nume pentru viitorul Cabinet de Miniștri, sugerând că ar fi dificil ca noua guvernare să ignore dorințele manifestanților.
Yunus, care a numit demisia fostei prim-ministre Sheikh Hasina „a doua eliberare a țării”, s-a confruntat cu mai multe acuzații de corupție în perioada fostei guvernări, pe care le-a numit „motivate politic”.
El a spus miercuri că se bucură să revină în țară și să formeze noul guvern.
„Mă pregătesc să revin în țară, să văd ce se întâmplă și cum ne putem organiza ca să ieșim din situația haotică în care ne aflăm”, a spus el pe aeroportul din Paris.
În ajunul revenirii sale, o instanță judecătorească i-a anulat o condamnare din ianuarie, care prevedea 6 luni de închisoare, într-un caz ce viza crearea unui fond de protecție socială pentru angajații companiei sale Grameen Telecom.
Armata a refuzat să înăbușe protestele
Hasina, care a condus Bangladesh în ultimii 20 de ani, a fugit în India cu elicopterul, în timp ce protestele de amploare au sfidat o interdicție a armatei privind manifestațiile în capitală. Informația a fost confirmată și de Ministerul Afacerilor Externe al Indiei, unde potrivit celor mai recente informații, fosta prim-ministră, o aliată a premierului indian naționalist Narendra Modi, se află în continuare.
După fuga ei, mii de oameni au luat cu asalt reședința prim-ministrei și alte clădiri asociate cu partidul și familia sa.
Reuters scrie că șeful armatei din Bangladesh, generalul Waker-Uz-Zaman, a anunțat guvernul că trupele nu vor deschide focul asupra protestatarilor. Prim-ministra Sheikh Hasina a demisionat luni, 5 august și a fugit din țară după ce aproximativ 300 de persoane au fost ucise în ciocnirile dintre armată și forțele de ordine.
- Vezi și: Sute de arestări la protestele din Bangladesh pentru „liberalizarea” posturilor plătite de la buget
Manifestațiile au avut la început ca țintă cotele de angajare în sectorul public. Tinerii, mai ales, au protestat împotriva „rezervării” acestor posturi, relativ bine plătite și sigure, pentru urmașii participanților la războiul de eliberare din 1971 împotriva Pakistanului și alte grupuri din societate.
Manifestațiile s-au transformat în scurt timp într-o mișcare îndreptată împotriva guvernului condus de Sheikh Hasina.
Violențele s-au agravat duminică, 4 august, când 91 de persoane au fost ucise în confruntările dintre forțele de ordine la nivel național .
India, îngrijorată?
Evenimentele din Bangladesh au atras atenția Indiei, care, potrivit ABC News, s-ar putea alege cu o influență mai scăzută în regiunea Asiei de Sud. Alte state, precum Nepal, Maldive și Sri Lanka au adoptat în ultimii ani o poziție tot mai favorabilă Chinei, ceea ce a trezit îngrijorări la New Delhi.
În timpul guvernării sale de 15 ani, Hasina a cultivat legături profunde cu India, cel mai mare susținător al său, pe fondul unui boom economic și a apropiat cele două țări în afaceri, energie și apărare. Bangladesh este cel mai mare partener comercial al Indiei în Asia de Sud, cu un comerț bilateral de aproape 16 miliarde de dolari.
Guvernarea lui Hasina a fost bună pentru India, mai ales în ceea ce privește securitatea. În vârstă de 76 de ani, Hasina a fost considerată un lider secular, într-o națiune majoritar musulmană cu peste 170 milioane de locuitori. Ea a luat măsuri drastice împotriva insurgenților anti-India și a păstrat o guvernare stabilă, într-o țară a cărei istorie a fost marcată de lovituri de stat militare.
După ultimele turbulențe, India și-a exprimat îngrijorarea pentru siguranța minorităților din Bangladesh, în special a celei hinduse, care alcătuiește 8% din populația țării și a fost în trecut ținta mai multor atacuri din partea grupărilor islamiste. O eventuală venire la putere a Partidului Naționalist din Bangladesh ar fi privită critic de India, nu atât din cauza opoziției față de guvernul condus de Sheikh Hasina, cât legăturilor posibile cu grupurile de insurgenți din nordul Indiei și cu Pakistanul.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te