La sfârșitul lunii noiembrie expiră mandatul misiunii EUBAM lansată în 2005 de UE pentru supravegherea graniței moldo-ucrainene. În cei 12 ani de existență, EUBAM și-a prelungit mandatul și activitatea de patru ori, iar autorii unui studiu lansat de IDIS Viitorul par să sugereze că încă o prelungire ar fi benefică. Alla Ceapai.
Mandatul Misiunii EUBAM ar putea fi prelungit cu încă doi ani, dar o decizie finală nu a fost încă luată. Subiectul ar urma să fie discutat, marţi, la şedinţa Consiliul Consultativ al Misiunii care se va convoca în oraşul Odessa din Ucraina. Extinderea mandatului EUBAM ar fi oportună, mai cu seamă acum, când cu sprijinul Misiunii a fost introdus controlului mixt moldo-ucrainean pe segmentul transnistrean de frontieră în punctul de trecere Pervomaisc-Cuciurgan, consideră expertul de la IDIS Viitorul, Rosian Vasiloi, fost vice-director al poliţiei de frontieră:
„Ne dorim ca în cazul extinderii misiunii Eubam şi asta cred că va fi misiunea să fie implicată mai activ pe reglementarea paşnică a conflictului transnistrean pentru că experienţa celor 12 ani ne arată că pe dimensiunea managamentului de frontieră ambele state au succese semnificative. Evident că mai avem foarte mult de lucru, dar nu putem vorbi despre un management eficient al frontierei de stat atât timp cât 442 de kilometri al acestei frontiere nu sunt în câmpul legal al Republicii Moldova şi nu este controlat de autorităţile constituţionale.”
În cel de-al patrulea mandat care expiră în noiembrie Misiunea EUBAM s-a retras parţial din activităţile tehnice de gestionare a frontierei moldo-ucrainene, lăsând treptat aceste competenţe în gestiunea serviciilor specializate din Moldova şi Ucraina.
În schimb, Misiunea şi-a sporit prezenţa pe două aspecte importante. Securizarea frontierelor şi controlul asupra securităţii la frontiere, pe de o parte, iar pe de altă parte, a acordat un suport sporit Chişinăului şi Kievului pentru punerea în aplicare a prevederilor tehnice ale Acordului de Asociere, implicit a celui de liber schimb, în special în ce priveşte gestionarea frontierelor, comerțul cu UE, combaterea criminalității transfrontaliere și reglementarea conflictului transnistrean.
În Moldova şi în Ucraina au fost puse în aplicare strategii de management integrat al frontierelor şi servicii de frontieră reformate după standarde europene.
EUBAM a pus în practică mai multe măsuri pentru a „integra economic” regiunea transnistreană în spaţiul constituţional al Republicii Moldova, ajutând astfel agenţii economici din stânga Nistrului să beneficieze de oportunităţile Acordului de Liber Schimb cu UE.
Numărul agenţilor economici din regiunea transnistreană care se înregistrează în câmpul legal al Republicii Moldova a crescut semnificativ. Dacă până în 2012 anual 150 de agenţi economici transnistreni se legaliza la autorităţile constituţionale, atunci în doar primele luni ale anului curent numărul acestora a crescut la peste 800.
Expertul Rosian Vasiloi constată că în cei 12 ani de activitate, Misiunii EUBAM s-a dovedit a fi una de succes pentru Republica Moldova şi Ucraina. Doar că toate eforturile s-ar putea dovedi zădarnice dacă mandatul misiunii nu va fi extins, afirmă expertul. Deşi se arată convins că misiunea va obţine un nou mandat, Rosian Vasiloi a vorbit şi despre ce ar avea de făcut autorităţile moldovene în cazul în care UE va decide să suspende EUBAM:
„Ţinând cont de situaţia şi cooperarea pe care o avem cu Ucraina trebuie să fie instituit un mecanism clar privind modul în care va fi monitorizat segmentul transnistrean. Acest lucru e posibil acum. Dar ce fac autorităţile noastre, o simplu pildă, cea cu energia electrică, ne întoarce înapoi. Este un interes comun de a asigura securitatea acestui segment. Iar Moldova reia procurările de la centrala Cuciurgan finanţând astfel deschis separatismul din regiunea transnistreană. Acum Republica Moldova şi autorităţile sunt la o cale de răscruce. Ce va prevala până la urmă? Interesul naţional sau cel obscur al anumitor forţe. Foarte mult sper că Misiunea va fi totuşi prelungită.”
EUBAM a transmis încă la începutul acest an Comisiei Europene propria viziune pentru un eventual nou mandat. Misiunea îşi propune să se concentreze în special pe trei aspecte: managementul integrat al frontiere, prevenirea criminalităţii şi să contribuie în continuare la soluţionarea paşnică a conflictului transnistrean.