Linkuri accesibilitate

Un nou model de medicină sau un nou gest electoral?


Imagine de arhivă

Guvernul de la Chișinău trimite tineri medici să dea consultații gratuite la țară

Începând de azi și până la sfârșitul acestui an, echipe de medici vor merge în satele Moldovei pentru a le oferi cetățenilor servicii și examinări medicale gratuite. Inițiativa aparține guvernului și a fost anunțată de premierul Pavel Filip care a spus că ,,până vor fi sesizabile rezultatele reformelor, oamenii trebuie să aibă acces la servicii”. Acesta s-a referit la recenta inițiativă care le va permite medicilor de familie să-și deschidă cabinete individuale și care, se presupune, ar urma să-i motiveze pe tinerii medici să meargă la țară. Ce spun medicii rezidenți care vor participa în campania guvernului și cum își propun autoritățile din sănătate să facă față lipsei de cadre medicale?

Un nou model de medicină sau un nou gest electoral?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:31 0:00
Link direct

Guvernul are de gând să trimită în localități rurale grupuri de medici cardiologi, oftalmologi, stomatologi și alți specialiști care vor efectua și examene radiologice pentru depistarea tuberculozei și a cancerului pulmonar. Vor fi implicați în special medicii rezidenți, care, conform programului de studiu, sunt obligați să facă stagiul de practică într-o instituție medicală de la sat.

Oare ar face tinerii benevol această alegere? Întrebarea i-a pus în dificultate pe mulți dintre interlocutorii mei. Anastasia Nani a pornit azi împreună cu alți colegi în satul Coșnița, raionul Dubăsari. Tânăra spune că vede această experiență mai degrabă ca o oportunitate, atât pentru ea, cât și pentru localnicii care ar avea de făcut drum lung în centrul raional și tot nu ar găsi toți specialiștii grămadă. În viitor, spune ea, și-ar dori totuși să activeze într-un mediu care i-ar oferi condiții de lucru mai motivante:

„Dotarea cu tehnică medicală nu este atât de bună în mediul rural. Nu pot să nu vorbesc și despre salariile medicilor care nu sunt așa de concurente ca în țările europene. Dorim să avem un trai mai bun, că îți iubești munca și vrei să ai profesia aceasta nobilă.”

Europa Liberă: Sunteți gata să vă asumați greutățile, lipsurile câteodată, chiar în acordarea asistenței medicale?

„Mie personal îmi place să lucrez cu oamenii, îmi place să-i ajut, dar unica condiție este ca salariile să fie mai bune, atât.”

Pe lângă lipsurile de personal din spitalele raionale, datele oficiale la care fac trimitere autoritățile arată că în peste 280 de localități nu sunt medici de familie. Referindu-se la această situație, premierul Pavel Filip a dat asigurări că autoritățile din sănătate cunosc cauza acestei probleme și știu ce au de făcut. Șeful cabinetului de miniștri pune mari speranțe în reforma asistenței medicale primare, care instituie libera practică a medicului de familie. Experți din domeniu tratează cu rezerve noua inițiativă, întrucât e puțin probabil să conducă la majorarea lefurilor, ceea ce i-ar determina pe medici sa nu abandoneze meseria.

Cum au de gând autoritățile din sănătate să reacționeze în fața lipsei și plecării medicilor din țară, am întrebat-o pe ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Svetlana Cebotari:

„Cu siguranță vom depune toate eforturile ca să completăm toate locurile vacante cu medici specialiști în instituțiile medico-sanitare raionale, iar din moment ce nu ne va reuși, vom continua și în anul următor cu astfel de campanii. Ne propunem să apreciem la justa valoare aportul și contribuția cadrelor medicale, inclusiv și prin majorarea salariilor. În acest sens, guvernul caută toate modalitățile și mecanismele de majorare a salariilor.”

Maria Banari, medic secundar în cadrul Catedrei de Endocrinologie va însoți o echipă de rezidenți care se îndreaptă spre Cimișlia. În opinia ei, plăcerea profesională, fără o remunerare pe măsură nu poate ține un medic într-o instituție de sănătate, mai ales când are alte oportunități:

„Da, ai satisfacție din domeniu, fiindcă acorzi asistență medicală, că pentru asta ne-am format ca medici, dar până la urmă, când vezi că nu ai motivație financiară, credeți-mă că e greu și practic fix aceeași motivație o ai peste Prut, să zicem, unde ai de 3-4 ori mai mare salariul, atunci îți dai seama că trebuie ceva de schimbat. Dar pentru mine asta o să fie o experiență enormă, faptul că mă duc în teren și o să vorbesc cu pacienții.”

Ion Ababii, rectorului Universității de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” crede că tinerii specialiștii, la fel ca generațiile trecute, vor aprecia experiența practică și în final vor face o alegere chibzuită:

„Studenții nu primeau aceasta cu mare satisfacție, dar acum s-au convins de faptul că lucrând în teritoriu, acumulează experiența respectivă și sunt alături de medicii care sunt acolo. Noi, universitatea suntem instituție de stat și asta o știu toți care lucrează aici și tot ceea ce propune statul este o lege pentru noi. Noi suntem obligați să răspundem la aceasta și asta o vor face studenții, rezidenții și în primul rând angajații universității.”

Campania guvernului: „Un doctor pentru tine” vine după o serie de alte inițiative recente ale cabinetului de miniștri, cum ar fi salarii mai mari pentru primari şi profesori, alocații mai mari pentru nevoiași pe perioada rece a anului, pentru victimele represiunilor politice, pentru alimentația copiilor în şcoli şi grădinițe inclusiv alte măsuri tălmăcite de observatori ca fiind pe placul alegătorilor. Ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Svetlana Cebotari a respins această idee, spunând că oferirea onor servicii aproape de cetățean a fost dintotdeauna o prioritate a autorităților.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG