Chișinăuienii trăiesc de mai mult timp, cu regularitate, coșmarul unui oraș asediat de ritualuri mai mult sau mai puțin „profane”. Azi, de pildă, vizita președintelui turc Erdogan a blocat centrul pe o suprafață imensă, și asta, cum ar zice un șofer de taxi, înseamnă să transformi orașul într-un imens ambuteiaj. Vizita unui înalt demnitar străin comportă anumite măsuri de siguranță, doar că actualele incomodități se adaugă peste alte, multe, blocaje ale capitalei, exasperându-i pe locuitori.
Chișinăul este paralizat cu cele mai diverse ocazii: un maraton sportiv, Ziua națională a vinului (adică… a turmentării!) sau hramul orașului. Cetățenii care au avut proasta inspirație să iasă într-una din aceste zile de weekend la un spectacol de teatru sau la o proiecție de film constată că după 10 seara nu mai au cu ce ajunge acasă, într-un sector mai îndepărtat al urbei: circulația e suspendată, străzile centrale sunt ocupate de mașini cu muncitori care instalează corturi și pun baloturi de paie pentru a oferi un cadru rustic chermezelor naționale ce vor urma.
Îngrădirea, blocarea, separarea de „gloată”, pare să fie noul trend pe care și-l cultivă cu autoritate și orgoliu regimul Plahotniuc (garduri ridicate în jurul Parlamentului, președinției, îngrădirea Pieței Marii Adunări Naționale de Ziua Independenței, cu pereți mobili și cordoane de poliție).
Dar nu numai orașul pare asediat, ne aglomerează și evenimentele. Dodon, care are o relație mai mult decât amicală, se pare, cu șeful unui stat islamic, Erdogan, cimentată de afaceri și servicii reciproce (cum ar fi deportarea profesorilor turci de la „Orizont” și, drept recompensă, așa cum au afirmat unele voci, reparația sediului președinției), mai găsește timp și energie pentru a se înfățișa ca… „atlet al ortodoxiei”. Profită de conflictul dintre Patriarhia rusă și Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, care s-a acutizat după ce patriarhul Bartolomeu a recunoscut autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Instituția lui Kiril a declarat că rupe orice relație cu Constantinopolul și „recomandă” (interzice) tuturor supușilor săi vizitele și rugăciunile în așezămintele Patriarhiei de pe malul Bosforului.
Internauții fac deja haz că Igor Dodon, cel care și-a făcut un obicei de a vizita Muntele Athos, nu va mai putea pleca în pelerinajele sale televizate și fotografiate din toate unghiurile posibile.
Postura de „atlet al ortodoxismului”, asumată de socialistul Dodon, este involuntar comică...
Postura de „atlet al ortodoxismului”, asumată de socialistul Dodon, este involuntar comică, dar această „poză” nu mai surprinde pe nimeni. Ar trebui să avem înțelegere pentru dorința „prezidentului” de a ocupa prim-planul cu orice ocazie, ca o compensație pentru umilința de a fi suspendat, cu regularitate, pentru 5 minute, atunci când PD-ul are nevoie să-și promoveze legile sau oamenii în funcții guvernamentale.
Dodon s-a grăbit să-și declare devoțiunea creștinească față de Rusia, deși încă nu avem reacția Bisericii ruse din Moldova în chestiunea conflictului dintre Moscova și Constantinopol (chiar am vrea să vedem cum anunță capul acesteia, mitropolitul Vladimir, ruperea legăturilor cu Patriarhia de la Constantinopol pe care au cinstit-o toți domnitorii Moldovei!), dar propune deja un forum pan-ortodox la Chișinău, în cadrul căruia „ținuturile” Ortodoxiei – scindate, certate, măcinate de pasiuni, orgolii și mai ales de interese de putere – să se împace, să se îmbrățișeze în numele credinței.
Serviciile de „mijlocitor” ale lui Dodon, afirmația sa precum că marea masă a credincioșilor moldoveni va rămâne fidelă Rusiei, trebuie să prefațeze apropiata vizită a lui Kiril în Moldova. Un adevărat turneu – Chișinău, Bălți, Tighina și Comrat – turneu considerat azi un soi de consolare și prilej de confirmare a autorității canonice rusești asupra moldovenilor, după răzvrătirea Bisericii ucrainene.
Guvernarea de la Chișinău, cu multele sale probleme (cum ar fi blocajul în relația cu Uniunea Europeană) pare în acest moment cel mai puțin interesată să se implice într-un conflict religios cu substrat geopolitic. Deocamdată, Partidul Democrat are alte preocupări. Votarea introducerii în Constituție a obiectivului de integrare europeană a fost amânată din cauza lipsei de voturi. Spicherul Candu chiar a făcut un apel către alegătorii PLDM și PL să pună presiune pe liderii acestor partide pentru a vota sintagma „integrare europeană” în Constituție – o frază magică, servită populației ca un panaceu pentru toate problemele Moldovei.
Cu argumente blindate juridic au venit și o serie de comentatori și experți în domeniu. Ei au făcut trimitere la Constituțiile altor state, au vorbit despre „securizarea parcursului european” în fața unor eventuale încercări de a-l deturna din partea unor forțe politice ostile.
Alți comentatori, afiliați actualei puterii, mai radicali, mai contondenți, au declarat că parlamentarii care se opun acestei modificări în Constituție sau care își condiționează votul de aprobarea altor legi promovează de fapt agenda Kremlinului. Săgețile sunt îndreptate împotriva liberalilor și liberal-democraților, care au cerut majorității guvernamentale să voteze, odată cu sintagma „integrare europeană”, legiferarea limbii române în Constituție. De vreme ce există suficiente voturi pentru a statua integrarea europeană, spun ei, e tocmai momentul să înlăturăm această relicvă stalinistă.
Argumentul parlamentarilor din Opoziție, pe care-l susține intelectualitatea și o mare parte a societății civile, este că nu se poate integrare europeană fără legitimarea identități românești a Republicii Moldova. A vorbi limba română, una din limbile oficiale ale Uniunii Europene, înseamnă automat o declarație de apartenență la Europa, la spațiul valoric occidental.
Vizita lui Erdogan într-un Chișinău pustiit de oameni reactualizează cazul tragic al profesorilor turci...
Reintroducerea limbii române în Constituție e un „Rubicon” pe care partidele politice moldovene vor trebui să-l treacă, mai ales PD-ul care, prin votul său în chestiuni esențiale, alături de socialiști, dă semne că poate guverna după alegerile din februarie 2019 împreună cu Dodon și PSRM. Și această guvernare nu va putea fi numită în niciun caz pro-europeană, chiar dacă în Legea Supremă va trona sintagma „integrare europeană”.
Cu alte cuvinte, marea problemă este lipsa de încredere în actuala putere, care își imaginează că abuzurile comise îi dau dreptul moral să ceară solidaritate unei Opoziții pe care o hărțuiește sistematic. Vizita lui Erdogan într-un Chișinău pustiit de oameni reactualizează cazul tragic al profesorilor turci pe care regimul Plahotniuc-Dodon i-a trimis direct în temnițele de la Istanbul. Ce are această crimă cu integrarea europeană?... La fel și cazul lui Gheorghe Petic de la Ungheni, cel care a denunțat contrabanda protejată de înalți funcționari de la MAI. Acuzația de viol ce i-a fost adusă, lipsită de probe, și încălcarea flagrantă a procedurilor judiciare, sugerează un dosar politic.
Cineva va spune că, pierzându-ne în aceste „poticneli” ale guvernării, nu am vedea „pădurea” din cauza „copacilor”. Le vom răspunde că pădurea a fost deja defrișată, arbust cu arbust, de cei care-și doresc puterea cu orice preț.
Introducerea integrării europene în Constituție are nevoie nu de presiuni și ultimatumuri, ci de dialog, deschidere, de negocieri politice. Legiferarea limbii române, aprobarea turului doi la circumscripțiile uninominale și anularea invalidării alegerilor din Chișinău sunt primele puncte dintr-o listă mai lungă de dovezi de bună-credință cu care actuala putere a rămas datoare Republicii Moldova, înainte de a pretinde solidaritate și consens național.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
