Camera inferioară a parlamentului României a respins un proiect de lege care ar fi înlesnit folosirea limbilor minorităților în administrația locală, instituind acest drept acolo unde minoritarii sunt cel puțin 10% din populație, nu 20%, ca în prezent.
Niciunul dintre partidele parlamentare din România nu a vrut să susțină amendamentele maghiarilor pentru reducerea pragului de la care se aplică prevederi care privesc minoritățile naționale. În România, în localitățile în care sunt cel puțin 20% minoritari, administrația locală e obligată să asigure afișaj stradal bilingv, să asigure accesul la justiție și în birocrație în limba maternă, să asigure școli în limba minorității respective.
Fiindcă numărul maghiarilor, la fel ca și al românilor, scade constant, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a susținut modificarea Legii administrației publice locale (Legea nr. 212/2001), care prevede acest prag, prin scăderea lui la 10%. Altfel spus, în localitățile în care zece la sută din populație este formată din maghiari, aceștia să aibă dreptul să-și folosească limba maternă în contactul lor cu autoritățile, în justiție, în școli și toate inscripțiile să fie bilingve.
Cu toate că președintele PSD, Liviu Dragnea, inițial le promisese maghiarilor o negociere prin care pragul să scadă, eventual la 15%, într-un moment în care avea nevoie de voturile lor, ulterior s-a răzgândit sau, poate, doar s-a speriat de reacțiile din mass-media, unde era acuzat de „trădare”. Pe de altă parte, apetitul partidelor de opoziție pentru drepturile minorităților este nesemnificativ.
Nu doar aceste detalii l-au făcut pe Kelemen Hunor liderul formațiunii maghiare să spună că „este falsă afirmația potrivit căreia România ar fi o țară model în ceea ce privește rezolvarea situației minorităților”. Cadrul legislativ privind minoritățile din România este într-adevăr foarte ridicat, numai că legile nu se aplică.
Recent, la aniversarea celor 20 de ani de existență a Avocatului Poporului, Kelemen Hunor sublinia apăsat că România e un „model perfectibil” în ce privește cadrul legal, teoretic, al protecției minorităților naționale și, în același timp, este „deseori” un „repetent în aplicarea în practică” a „modelului” legal rezultat din obligațiile asumate în procesul de integrare euro-atlantică.
Nici pe verticală, nici pe orizontală modelul de care vorbea liderul maghiar nu se aplică, iar pe de altă parte isteria privind „pericolul maghiar” se află într-o efervescență similară cu perioada de început a anilor 1990.
Nu există niciun fel de statistici privind felul în care limba maghiară este folosită în administrație sau în justiție, câte cereri au fost, de pildă, depuse anul acesta sau luna trecută în limbile minorităților. De fapt, doar unde primarul este maghiar, această reglă derivată din lege se și aplică. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a câștigat mai multe procese împotriva unor localități din Transilvania care au refuzat să pună tăblițe bilingve, dar edilii acestora refuză în continuare să aplice hotărârea judecătorească sub pretextul că nu au fonduri pentru așa ceva.
Nici dreptul la educația în limba maternă nu este sacrosanct. Astfel, de exemplu, de mai multă vreme, la Cluj, părinții cer o clasă de arte plastice în limba maghiară, dar sunt ignorați.
În ce privește retrocedările proprietăților, sunt multe cazuri nerezolvate sau rezolvate împotriva comunității maghiare din Ardeal, cum este de pildă Colegiul „Miko Imre”, din Sfântu Gheorghe, fondat în 1859 de fostul guvernator al Transilvaniei, aristocratul Miko Imre. Clădirea a fost data înapoi maghiarilor, dar apoi a fost renaționalizată sub pretextul că din comisia de restituire au făcut parte trei persoane care ulterior au ajuns la închisoare. Subiectul e complicat, dar istoria acestui colegiu e clară ca lumina zilei și există înscrisuri din secolul al 19-lea care atestă donația făcută de groful Miko.
Reconcilierea româno-ungară despre care s-a vorbit mult înainte de aderarea la Uniunea Europeană a fost abandonată, iar discursul urii se vede la televizor, destul de des în Parlament, dar și pe stadioane, unde recent echipa de fotbal din Sfântu Gheorghe a fost întâmpinată cu o pancartă în care i se spunea „Pentru voi acasă / Nu e în România / Plecaţi!”
