Linkuri accesibilitate

Uniunea Europeană are un nou ambasador la Chișinău


Uniunea Europeană arE un nou ambasador la Chișinău, în persoana lui Janis Mazeiks. El a depus luni copiile scrisorilor de acreditare ministrului afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu.

Potrivit unui comunicat de presă de la „externe”, în cadrul discuției, vicepremierul Nicu Popescu a evidențiat caracterul strategic al relației cu Uniunea Europeană și a efectuat o trecere în revistă a obiectivelor principale pe termen scurt și mediu în promovarea parcursului european al Republicii Moldova, inclusiv în cadrul Parteneriatului Estic. Mazeiks îl înlocuiește în postul de la Chișinău pe Peter Michalko, care și-a încheiat recent mandatul. Janis Mazeiks, a fost până acum sub-secretar de stat, director politic la Ministerul de Externe al Letoniei, iar în trecut - reprezentant permanent al țării sale la Națiunile Unite, la New York.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG