Linkuri accesibilitate

Urlați aici


Sinteza săptămînii politice românești.

La Urlați, s-au adunat câțiva protestatari să-i spună două vorbe Vioricăi Dăncilă. Aceasta se află într-un turneu prin țară, iar traseul urmat seamănă cu o cursă cu obstacole. Pare că e fugărită de o echipă de clovni care vor s-o facă de râs cu orice preț. Reușesc din plin. Uneori, ca să scape de ei, își pune un nas roșu și scufie pe cap. Sau îi pun consilierii. Așadar, la Urlați, ca oriunde aiurea, a fost petrecută cu cântece și voie bună. S-a spus, în glumă, că protestatarii i-au urlat să plece acasă. Dar nici acasă nu prea e dorită: la Palatul Victoria nu are stare din pricina celor care-i urlă la ferestre. La partid, are mici și fatale neînțelegeri cu marele lider (cariera politică a Vioricăi Dăncilă e pe traseu de coliziune cu zidurile exterioare ale partidului pe motive de ordonanțe de urgență), pe stradă nu mai poate merge decât cu antifoane și salopetă impermeabilă.

Nici măcar aplicarea stratagemei comerciale de a șterge datorii rezultate din majorări de impozite anterioare nu pare să țină prea mult, deși 600 de mii de oameni s-au trezit cu o amnistie fiscală pentru niște antice datorii la sănătate, inventate de fisc. Li se face bine cu de-a sila, ca să mai bage șefii PSD-ul ceva fum de opium în discursurile lor, să crească dependența electoratului. Oricum, Dăncilă a ajuns, din persoana docilă și consensuală, cum o lăuda inițial Dragnea, să irite oceane de contestatari și când vorbește, și când tace. Poate și pentru că prin placiditate și dezorientarea ei gramaticală pare portretul robot al politicianului PSD.

Adevărul e că oamenii stau prost cu nervii. Sunt loviți unii de depresie, alții de tulburări multipolare. Unii nu mai cred nimic, alții – totul, pentru că altminteri nimic nu ar mai avea sens. Argumentele, principiile, planurile – sunt secundare. Memoria a devenit fatală: e periculos să ne amintim ce a făcut unul acum treizeci de ani, altul acum douăzeci și altul ieri... Nu trebuie să ne amintim că Cioloș și-a plimbat petlițele și armamentul din dotarea Securității pe strada Doinei Cornea, că a fost în tineretul PUNR și apropiat al lui Gheorghe Funar, înainte de a intra de partea bună a Forței și a le părea unora luminița din capătul tunelului. Să uităm că Iohannis a fost omul USL-ului decis la Grivco, că a avut propriile probleme cu ANI și justiția și că, fără monstruoasa coaliție și fără supraexpunerea de atunci ca alternativă la Boc și Predoiu, s-ar fi plimbat și azi pe bicicletă prin Sibiu, nu cu limuzina prin țară.

Să uităm de proprietățile însușite de bună credință însă, pare-se, cu acte dubioase. Sau de promisiunea că va face tot posibilul să reformeze sistemul de educație care e praf și azi, la aproape cinci ani de la învestitură. Să uităm de încâlcitele relații cu justiția ale Rovanei Plumb, de încercările de fraudă parlamentară sau gramaticală ale Mariei Grapini, de pestrița biografie politică a lui Victor Ponta, de NUP-urile lui Blaga și biografia încărcată de culoare și mirosuri locale a lui Rareș Bogdan. Dacă am face un Who`s Who al candidaților la europarlamentarelor ne-am umple de bube, mucegaiuri și noroi. Oamenii cu memorie sunt cei mai năpăstuiți pentru că-și amintesc tot (poartă un nume, hiperthymesia): trădări, imposturi, minciuni peste minciuni, fraude și evaziuni. Dar peste oamenii cu memorie trec carurile triumfale fără probleme: sunt puțini, vor să stea ei ca omul cu sacoșa din Piața Tien An Men în fața tancurilor, dar sunt măturați de entuziasmul popular indus de speranța ieșirii din tunel. Rămân niște pete umane de care nu-și mai amintește nimeni.

Sunt cu toții purtați de valul de adrenalină care mătură România. Duși, rostogoliți, întorși pe toate părțile, de tsunamiul alegerilor europene, altminteri privite mereu cu un ușor dispreț ca fiind fără miză, bune doar pentru trufandalele zaharisite ale partidelor să nu mai încurce socotelile interne ale partidului, să se ducă să ardă gazul și să iasă la pensie pe banul public european, într-un europarlament mereu încurcat în propriile proceduri, unde luptele politice se petrec mai degrabă în culise și unde politicienii de aceeași naționalitate, dar de orientări diferite, încep să-și dea la glezne numai pentru a fi mai vizibili în propriul grup politic. Unde unele partide eurosceptice se bat să-și trimită oamenii ca să submineze sistemul din interior.

Alegătorii și-au schimbat însă perspectiva. Alegerile europarlamentare au devenit acum mai degrabă o afacere internă. Miza colosală le pare unora, intoxicați de Avengers, Game of Thrones și Lord of the Rings, o luptă pentru soarta Universului care scuză orice metodă dacă ea duce la eliminarea definitivă a răului. Toți contestatarii se plasează flatant în șaua armăsarilor înaripați, gata de lupte legendare cu balaurul cu tot mai multe capete știrbe al PSD.

Alegerile europarlamentare au devenit acum mai degrabă o afacere internă...

Mulți vorbesc despre alegeri de parcă ar putea extirpa odată pentru totdeauna controversele și distorsiunile societății românești, de parcă ar fi o cură minune care ne scapă de toate petele de la dosarul istoric, ne dau soluția marilor restanțe morale, ne vindecă de ciuma roșie, icterul galben, gingivită și tricofiție.

De partea cealaltă, discursurile politice s-au inflamat într-atât încă nu se mai aud de răgușeala produsă de imprecații și promisiuni. Vreți autostrăzi? Vă facem una prin sufragerie. Vă dăm ajutoare să vă luați balansoare mai mari și mai confortabile. Vă deranjează bătrânii? Îi interzicem. Aveți ceva cu tinerii? Îi expatriem. Reparăm școlile, facem zeci de spitale, dacă vreți vă și cântăm ceva sau mai bine dansăm un rock sau o horă, ca să amețim balaurul naționalismului sau globalismului. Toți vor să fie nici prea-nici foarte, după chipul și asemănarea electoratului. Dar toți ajung să fie foarte-foarte, pentru că electoratul nu mai are răbdare, ar vrea ca aceste alegeri să fie o revoluție, să răstoarne roata istoriei și să arunce coaliția guvernamentală (sau Statul paralel, depinde de turela pe care stai) în haznaua trecutului, la rebuturi.

Mânia aceasta amplificată și transformată în catastrofă cosmică de rețelele de socializare ar trebui controlată cu câteva pilule amare. O analiză sociologică efectuată la comanda Institutului Ion Brătianu al Academiei Române (dar contestat de Academie pentru „tenta” electorală) susține că doar 39% dintre alegători ar merge la vot, așadar apetitul electoral nu a crescut, ba chiar a mai scăzut față de alți ani (2012 – 41,76%; alegerile parlamentare din 2008 – 39,26%) iar PSD și PNL ar fi la egalitate (cu peste 26% din preferințele votanților). Dintre aceștia, mulți (dar nu suficienți) ar vota într-un prim tur de scrutin cu Klaus Iohannis (45,8%), Călin Popescu Tăriceanu (14,3%), Liviu Dragnea (14,3%) și Dacian Cioloș (9,9%). Al doilea tur ar fi incert și nu se poate ști cum se vor împărți voturile, dar pare-se că tot Klaus Iohannis ar avea prima șansă în fața tuturor celorlalți candidați.

Desigur, un sondaj realizat cu jumătate de an înaintea alegerilor prezidențial are puțină (dacă are) relevanță. Unii l-au considerat o dializă înaintea alegerilor europarlamentare: drenează sângele alegătorilor de toxinele dezamăgirii. Ce contează că în felul acesta rămân amăgiți. Nu e de mirare că președintele Academiei s-a grăbit să se dezică de acest barometru de opinie spunând că nu a participat la acel sondaj, „noi nu l-am aprobat!” Un fel de a spune că nici nu l-au dezaprobat? Sau poate că doar se dezic de el. Realizat într-o anexă academică, toți șefii din Calea Victoriei au acum o marjă de manevră (plausible deniability, cum se zice prin filme) și se pot deroba de răspunderea sondajului. Mai ales că Academia însăși nu stă prea bine în sondaje după ce mai apar tot mai multe dosare de rețea ale Securității cu numele membrilor plini sau corespondenți pe ele. Oricum firma academică a făcut ca barometrul să aibă un impact emoțional mult mai mare decât al unor sondaje de opinie realizate din birou la comanda șefilor cu propaganda.

Plasarea președintelui Iohannis pe primul loc al preferințelor în acest barometru de opinie este explicabilă: a făcut puține, deci a greșit puțin. Și-apoi în vremea din urmă a devenit ceva mai vocal, fără a reuși să fie însă altceva decât o copie palidă și tristă a lui Traian Băsescu (e drept nu se pozează la chermeze dansând cu paharul pe frunte și nici nu stăpânește argoul la limitele superioare ale pornografiei) Ca și Băsescu, în schimb, convoacă un referendum la fel de concludent și eficient ca un sondaj de opinie (dar de o sută de ori mai scump), se afișează alături de partidul care-l susține și pe care-l susține public, își plimbă candidații și șefii de partid ca pe niște cățeluși pe la diferite sindrofii de partid și de stat.

A făcut puține, deci a greșit puțin...

În fine, încalcă adesea Constituția dând de înțeles că scopul înalt scuză mijloacele joase. Scopul înalt și explicit este distrugerea unui partid politic (a două sau chiar trei, de fapt: PSD, ALDE și UDMR), promovarea lui Vasile Blaga și a lui Rareș Bogdan în Parlamentul european. Și, colateral, un referendum cu două (șase) întrebări încâlcite care nu va face decât să bramburească și mai mult imaginarul colectiv. Prezumtivul rezultat al referendumului din 26 mai va fi invocat așa cum este invocat azi inutil referendumul de acum 10 ani pe tema structurii parlamentare.

Sunt mulți care se bucură că, chiar și așa, clătinat și ușor incoerent, președintele se îndreaptă către o țintă politică. Dar care ar fi aceea? Ar trebui să ne bucure că președintele, altminteri greu de urnit, a început să aibă o vorbă pentru orice și să fie principalul agent electoral al partidului care-l susține la prezidențiale? Electoratul este iarăși prins între secera și ciocanul PSD și nicovala conduitei prezidențiale. Mai mult, târât de necesitatea confirmărilor electorale și retorica seducției, președintele propunea sărbătorirea Revoluției române cu câteva zile înaintea alegerilor europarlamentare (ghinion: este chiar 20 mai, Duminica Orbului când acum trei decenii era votat președintele României Ion Iliescu, cu un vot zdrobitor). Undeva, cineva din mansarda propagandei prezidențiale credea că această celebrare anticipată ar fi fost un fel de a induce ideea că alegerile europene au o miză similară și că ele trebuie să soluționeze ceea ce Revoluția din 1989 nu a reușit să facă. Iohannis a spus că vrea să omagieze în 2019 treizeci de ani de la Revoluție și că dorește să înceapă printr-o ceremonie care să se desfășoare la Cotroceni în prezența celor mai reprezentativi revoluționari și disidenți.

A fost o inițiativă din atât de multe puncte de vedere greșită! A stârnit furia unor organizații de revoluționari care consideră pe bună dreptate că data morții a peste o mie de oameni nu poate fi schimbată din rațiuni electorale. Federația Loja revoluționarilor din Timișoara i-a adresat un protest nervos în care-i spune:„Vă cerem să nu folosiţi Revoluţia Română în scopuri electorale, Revoluţia trebuie să rămână nepătată în memoria poporului român.(...) nu aveţi voie să schimbaţi istoria şi semnificaţia momentelor care au redat libertatea şi demnitatea poporului român, istoria poporului român trebuie să rămână a noastră, a poporului român” A determinat, de asemenea, și protestul înfuriat al fiului Doinei Cornea pe aceleași motive. Acesta-i transmitea președintelui că nu înțelege „care este motivul pentru care o ceremonie dedicată Revoluţiei din Decembrie 1989 are loc în luna mai??? Să fie oare din motive electorale?” Și spunea un nu categoric: „Nu doresc să particip la un miting electoral.” Un duș rece pentru președinte care vizita pe 17 mai Timișoara, pregătindu-se să comemoreze exact treizeci de ani fără șase luni de la declanșarea revoltei populare care a dus la Revoluția română. A vizitat Memorialul revoluției dar și-a înghițit câteva discursuri amare și a făcut un pas înapoi simulând surpriza că un gest atât de bine intenționat a stârnit reacții atât de vehemente. Poate că nu ar fi stricat să fie puțin surprins și de faptul că dosarul Mineriadei din iunie a fost trimis înapoi de Înalta Curte la Parchet pe motiv că trebuie refăcut. Un dosar încheiat de doi ani de zile al cărui rechizitoriu este considerat nul pentru că e ciuruit de greșeli și inadvertențe. Un alt fel de a sărbători 29 de ani de la Duminica Orbului?

Poate funcționa memoria selectiv?

Rămânem cu dilema: poate funcționa memoria selectiv? Putem admite într-un caz ceea ce pare inacceptabil în altul? Avem dreptul să evaluăm culpele morale ale personajelor acestei vesele tragedii care este realitatea românească? Și cum s-o facem? Această continuă moțăială pe marginea evenimentelor duce, din campanie în campanie, la o bruscă trezire generală, panicată, dezordonată. Oamenii se agită, își aruncă mâinile în aer cu gesturi de profeți în pustie, se urăsc și iubesc necondiționat, distrug poduri pe care, mai apoi, în perioadele dintre alegeri, se căsnesc să le reconstruiască. Distrugerea acestor poduri nu le folosește decât politicienilor care-și marchează astfel teritoriile. Oamenii sunt prea ocupați cu controlul daunelor pentru a mai băga de seamă că li se servesc aceleași ciorbe de la alegerile precedente ușor reîncălzite. Iar când bagă de seamă încep să urle. Urlați, urlați, ceva tot va rămâne.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG