Linkuri accesibilitate

Vând curent, dar acumulează datorii. Greva producătorilor de energie verde


Exporturile de energie electrică au fost interzise, începând cu 15 octombrie, din cauza crizei energetice.
Exporturile de energie electrică au fost interzise, începând cu 15 octombrie, din cauza crizei energetice.

Câteva zeci de producători de energie regenerabilă din R. Moldova au intrat în grevă japoneză, arborând drapele albe pe turbinele eoliene, pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă.

Antreprenorii acuză că noile reguli de pe piață și interdicția de a exporta i-au umplut de datorii și îi aduc în prag de faliment.

Unul dintre protestatari, Dumitru Plămădeală, are trei turbine eoliene, cu o capacitate de producere de 6 MW, în satele Nișcani și Păulești din raionul Călărași. El spune că problemele au apărut odată cu schimbarea regulilor pieței de energie electrică, la 1 iunie 2022. Conform acestor reguli, producătorii de energie regenerabilă trebuie să notifice furnizorii despre cantitatea de curent pe care o vor produce a doua zi, lucru care este greu de prognozat. De exemplu, în cazul eolienelor, producătorul nu poate să știe care va fi viteza vântului în ziua următoare și cantitatea exactă de energie pe care o va livra în sistem.

Potrivit lui Plămădeală, noile prevederi stabilesc că, dacă producătorul nu livrează în sistem volumul promis, atunci el trebuie să procure diferența la un preț mai mare decât cel la care vinde energia, iar dacă a produs în exces, prețul oferit de furnizori (Premier Energy și FEE Nord) este unul derizoriu. Este vorba de niște coeficienți care sunt aplicați: de 1,2 când producătorul trebuie să procure energia și de 0,6 când aceasta este cumpărată de furnizor.

Cu alte cuvinte, dacă prețul oferit de furnizor este de 1 leu per kW, iar producătorul a livrat în sistem mai mult decât a prognozat, atunci va primi numai 60 de bani pentru 1 kW de energie furnizată suplimentar. În cazul în care nu a oferit cât a promis, prețul pe care-l achită pentru diferență este mai mare decât cel convenit cu furnizorul, fiind luate în calcul și prețurile de pe piața bursieră din acea zi. Anume acest mecanism numit „de echilibrare” duce la acumularea de datorii.

„Și noi, lună de lună, ne ducem în pământ, în faliment, cu pași siguri, cu pași usturători”, a declarat pentru Europa Liberă Dumitru Plămădeală. Omul de afaceri spune că, dacă ar putea exporta, atunci ar obține un preț mai bun pentru energie și ar putea acoperi datoriile acumulate. „Producem și rămânem datori”, a mai menționat Dumitru Plămădeală.

Soluția propusă: Energocom să cumpere energie verde centralizat

Exporturile de energie electrică au fost interzise, începând cu 15 octombrie, din cauza crizei energetice. Potrivit deciziei luate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, producătorii de energie regenerabilă trebuie să se adreseze furnizorilor Premier Energy și FEE Nord pentru a încheia contracte bilaterale, în baza negocierilor. Furnizorii le oferă însă prețuri foarte mici, profitând de faptul că producătorii de energie verde nu au alternative.

Curent alternativ
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:24:49 0:00

Vasile Apostol din comuna Trușeni, municipiul Chișinău, spune că a fost nevoit să accepte un preț de 97 de bani pentru 1 kW. Producătorul afirmă că o soluție care i-ar împăca pe toți ar fi ca întreprinderea de stat Energocom să cumpere centralizat energia verde, la un preț mai mic decât cel la care o procură din sursele externe. Această măsură ar urma să fie aplicată în perioada situației excepționale.

Modificările s-au dovedit a fi irelevante, care apără interesele anumitor participanți la piață...

Miercuri, 7 decembrie, producătorii au avut o ședință la sediul ANRE, în cadrul căreia s-au discutat toate aceste probleme și autoritățile au propus mai multe modificări. „Modificările s-au dovedit a fi irelevante, care apără interesele anumitor participanți la piață. Lucrul acesta s-a demonstrat. Toți au fost de acord, dar și-au mai rezervat timp pentru a revedea și a mai analiza formula, că trebuie să o mai vadă, că posibil o s-o implementeze, dar nu avem un răspuns clar”, a povestit Europei Libere Vasile Apostol, care deține două turbine cu o capacitate de 3MW.

Datorii de milioane

Reprezentantul producătorilor de energie regenerabilă, juristul Sergiu Moraru, spune că aceștia au încercat să se adapteze la noile reguli, însă mecanismul de echilibrare nu este unul clar definit și prejudicios. „Am adus exemple și am prezentat facturi ale unor producători care, după ce au produs timp de o lună 200-300 de MW, au ajuns să fie datori cu un milion, cu două milioane de lei”, a precizat Sergiu Moraru.

El a menționat că, după întrevederea de miercuri cu reprezentanții ANRE și ai Moldelectrica, ar urma ca vineri, 8 decembrie, să fie anunțată o soluție. „Eu cred că nu va fi o soluție în favoarea noastră sau va fi o soluție numai să nu se spună că nu este o soluție”, consideră juristul.

Moraru a adăugat că autoritățile nu aduc argumente de ce Energocom nu cumpără energia regenerabilă de la producători, în condiții de criză energetică, la un preț de achiziție cu mult mai mic.

Nu este clar de ce, când spunem că suntem și în situație de criză energetică, nu putem să ajungem la un numitor comun...

„Pentru mine, nu este clar de ce, timp de câteva săptămâni, când spunem că suntem și în situație de criză energetică și avem situație excepțională în țară, nu putem să ajungem la un numitor comun. Toți înțeleg că soluția pe care am propus-o nu am propus-o ca un avantaj pentru producători. Am propus o soluție rezonabilă și pentru consumatori, și pentru producători”, a afirmat Sergiu Moraru, care reprezintă 30 de producători din surse eoliene și fotovoltaice.

La începutul acestei săptămâni, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andei Spînu, anunțase că îi va invita pe producători la sediul ministerului pentru a participa la o ședință la care vor fi și reprezentanții ANRE. „Din ce cunosc, s-a găsit acel compromis necesar ca să se deblocheze anumite acțiuni. Principala problemă nu este exportul, dar sunt regulile de piață, care au intrat în vigoare la 1 iunie. Se pare că mai este nevoie de un pic de timp, ca să găsim cele mai bune mecanisme”, a declarat Spînu, într-o conferință de presă.

Ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie electrică din R. Moldova este de circa 4%.

  • 16x9 Image

    Virginia Nica

    Sunt parte a echipei Europei Libere Moldova din august 2022 și realizez materiale scrise, audio și video despre economie și, în mod special, despre agricultură. După ce am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova în 2005, am activat în mai multe redacții de presă tipărită și online.

XS
SM
MD
LG