Șeful statului moldovean a vorbit despre victoria lui Vladimir Putin în alegerile prezidențiale din Rusia, despre curentul unionist, despre alegerile locale şi cele parlamentare şi despre agenda comună a preşedinţiei şi executivului de la Chișinău.
Europa Liberă: Cei care urmăresc această discuție, ar putea să zică că, în sfârșit, Igor Dodon declară că împreună cu Parlamentul și Legislativul trebuie găsit compromis pe marginea mai multor probleme, subiecte, iar asta ar putea să ducă la aceea că există și o înțelegere între ei, că guvernează împreună?
Igor Dodon: „Cei care ar dori să critice, ei găsesc în orice – pun virgula aici, scot o literă, mai adaugă două. Lucrul acesta l-am mai trecut noi, ce, e prima dată? Dar nu vom reuși și parcă nu reușim cu Parlamentul acesta, vedem; avem o experiență de un an și patru luni de când luptăm. Cu regret. Și luptăm instituțional, lucru care nu trebuie să existe. Au mai rămas trei-patru luni, cinci luni maximum pentru Parlamentul acesta. Eu cred că în vară va fi luată hotărârea Parlamentului cu numirea datei, cel târziu în vară, cu numirea datei alegerilor parlamentare și gata.”
Europa Liberă: Și când vor fi alegerile?
Igor Dodon: „A văzut că cineva vorbea de martie, dar eu nu cred că ei vor risca să meargă în martie. Dacă ei cred, cei care sunt la guvernare acum, la Partidul Democrat totul merge super-bine, nu, lucrurile nu sunt atât de bune în țară. Dvs. mergeți prin țară și discutați cu oamenii – deloc nu sunt bune. Ei pot să spună în Parlament, în Guvern că, „uite, noi suntem cei mai buni și toată lumea-i fericită”. Lumea nu-i fericită, lumea-i foarte nemulțumită. De aceea, eu cred că cu cât mai repede vor fi alegerile, va fi mai bine pentru toți, dar cel mai probabil vor avea loc în luna noiembrie. Avem trei duminici acolo – 11, 18, 25.”
Europa Liberă: Pentru prima dată astăzi, după opt tentative, nu ați mai pus piciorul în prag și ați…
Igor Dodon: „Opt?... Șase.”
Europa Liberă: Așa au fost socotite că de opt ori.
Igor Dodon: „Stați puțin. Ministrul Apărării și încă cinci după acesta. Îs șase.”
Europa Liberă: Dar au mai fost. Nu a fost promulgată legea privind propaganda și se adaugă…
Igor Dodon: „Nu… propagandă – o dată. Șapte.”
Europa Liberă: OK. Astăzi ați semnat decretul privind numirea dnei Iftodi în calitate de ministru al Justiției; a depus deja și jurământul. De ce nu ați mai fost tot atât de critic și autocritic?
Igor Dodon: „Eu o cunosc foarte bine pe dna Iftodi și o cunosc de mulți ani. Eu eram viceministru când ea era în Guvern, pe urmă am fost împreună în același Guvern.”
Europa Liberă: Da, dar Dvs. spuneați că oricine nu ar veni, nu ați fi de acord, pentru că era în prim-plan să provocați alegeri parlamentare anticipate?
Igor Dodon: „În primul rând, prin nenumirea unui ministru nu se provoacă alegeri. Dacă era vorba de prim-ministru, la sigur nu avea să fie semnat, indiferent cine era el, chiar și dacă era dna Greceanîi acum, în condițiile astea, pentru că eu consider că trebuie să fie mai repede alegeri parlamentare anticipate. Dna Grecianîi ar putea fi prim-ministru după alegeri, dacă va mai dori, dar eu cred că nu va dori deja, dar pe dna Iftodi o cunosc foarte bine din perioada anterioară. Este un profesionist, este un tehnocrat…”
Europa Liberă: Și va putea duce această povară a reformei justiției?
Igor Dodon: „Nu va fi simplu, nu va fi deloc simplu, dar d-nei are experiență, a fost ministru al Justiției. D-nei nu a fost observată în careva scandaluri, implicări politice, de aceea cu riscul de a fi numit un altcineva care face politică doar în această funcție, care putea să se întâmple, dacă nu acceptam acum din prima candidatura dnei Iftodi, dintr-a doua propuneau pe cineva de la partid, care s-a ocupat de politică doar acești ani și avea să treacă prin Curtea Constituțională ș.a.m.d. Și atunci, când ai de ales – uite, ai un profesionist, ai o persoană pe care o cunoști, care știi că ar putea face treabă, ar putea, pentru că depinde nu doar de ea; mai depinde o să-i permită, n-o să-i permită și multe, multe elemente, dar ar putea face treabă. Sau vine un politician care o să se ocupe acolo, cum a fost până acum, e clar că eu am ales prima variantă și am semnat decretul și cred că este corect.”
Europa Liberă: Dar ce e în puterile ei să facă, pentru că și acest Guvern are o perioadă foarte scurtă de activitate i-a rămas?
Igor Dodon: „Cel puțin, să facă tot posibilul să nu fie mai rău. Și așa-i foarte rău, dar cel puțin să nu strice lucrurile. Și eu cred că d-nei va putea administra, căci este și un administrator bun. Încă o dată vă spun: eu o cunosc foarte bine.”
Europa Liberă: Care e miza acestor alegeri locale, pentru că am văzut că și Dvs. susțineți ideea că trebuie să aibă un nou primar Chișinăul?
Igor Dodon: „Cei care dețin majoritatea parlamentară foarte mult nu și-au dorit aceste alegeri. Noi ne-am dorit aceste alegeri anticipate, mă refer la Chișinău, Bălțiul îl lăsăm deoparte.”
Europa Liberă: Deși este important și Bălțiul...
Igor Dodon: „Și Bălțiul e foarte important, dar eu acum vorbesc că noi ne-am dorit alegeri anticipate în Chișinău, nu și în Bălți. Bălțiul îl lăsăm, că acuși au să spună că Dodon a vrut alegeri anticipate în Bălți. În Chișinău noi ne-am dorit de mult și noi am provocat de mai multe ori; în 2012 am lansat prima campanie de colectare a semnăturilor pentru referendum. Ne-au blocat de mai multe ori, pentru că ceea ce se întâmplă în oraș, haideți să spunem sincer, și cei care au votat primarul anterior recunosc că este un dezastru. Faptul că s-a ajuns la alegeri anticipate este bine. E regretabil că nu au fost mai înainte – un an, doi, trei în urmă. Acum care este miza? Miza e una foarte mare. În primul rând, nu atât administrativă, pentru că rămâne un an până la următoarele alegeri. Următoarele alegeri locale generale vor fi în anul 2019. De fapt, mandatul primarului va fi doar un an și în Chișinău, și în Bălți.
Europa Liberă: Și dacă nu miza administrativă, lăsați să se înțeleagă că e una politică?
Igor Dodon: „Eu cred că e miza mai mult pentru alegerile din anul 2018 din toamnă. Cei care vor învinge sau vor obține un rezultat bun, au șanse foarte mari pentru a avea un rezultat bun în toamnă. Eu cred că este mai mult o miză politică, dar emoțională. Uitați-vă, ai câștigat Chișinăul, ai ieșit în turul doi, gata e un avantaj pentru alegerile parlamentare.”
Europa Liberă: Cineva din actorii politici spune că nicio surpriză din partea socialiștilor că l-au propus pe dl Ceban a fi candidat pentru cursa la alegerile din municipiul Chișinău.
Igor Dodon: „Dar pe cine trebuia să propunem? Dodon trebuia să meargă?”
Europa Liberă: Plahotniuc are acum doi candidați toxici pentru Chișinău – Ion Ceban și Silvia Radu.
Igor Dodon: „Cred că vor fi astfel de mesaje și vor fi multe. Dar când n-au fost ele? Ce este important acum pentru Chișinău? Și am spus-o și ieri, atunci când am lansat candidatura dlui Ion Ceban. Și chiar l-am rugat, i-am spus: „Să nu aud niciun fel de discuții despre geopolitică, despre probleme identitare, ideologice. Nu contează în ce limbă vorbesc chișinăuienii. Chișinăuienii vor să trăiască mai bine”. De aceea vă promit că din partea candidatului care va merge de la Partidul Socialiștilor nu va fi geopolitică.”
Europa Liberă: Dar Dvs. nu mai sunteți în fruntea Partidului Socialiștilor.
Igor Dodon: „Ei spun că sunt liderul lor neoficial.”
Europa Liberă: Și rămâneți a fi? Veți face campanie electorală pentru Partidul Socialiștilor?
Igor Dodon: „Dna Valentina, haideți să spunem sincer, eu, personal, am depus foarte multe eforturi, sănătate pentru a ridica acest partid. În anul 2011 în luna decembrie când am devenit președinte, mi s-a încredințat conducerea acestui partid, el doar exista undeva pe hârtie, dar de la 0,1%, el a ajuns unde a ajuns acum, fără să-i fac mare publicitate. Evident că încercarea de a mă separa de partid, pe care a făcut-o Partidul Democrat, ei sperau că, dacă mă dau pe mine la o parte de la Partidul Socialiștilor, partidul o să se ducă în jos, că o să înceapă lupta – cine-i prima persoană în partid, cine o să fie președintele partidului… Și ei îs meșteri în aceasta, în a face intrigi, a pune cap în cap și se rupe partidul, și e OK pentru ei. Faptul că noi am reușit să consolidăm echipa, am propus-o pe dna Greceanîi, a fost acceptată și se ține echipa. Și eu am spus-o mi se pare că aici, în studio: eu în fiecare săptămână fac ședință cu colegii din partid; în fiecare săptămână, cel puțin jumătate de zi, noi discutăm foarte detaliat.”
Europa Liberă: Da, dar așa iar vi se reproșează că nu ați ajuns să fiți președintele tuturor cetățenilor și rămâneți a fi pentru cei care simpatizează, susțin Partidul Socialiștilor.
Igor Dodon: „Eu cred că acum sunt mai mulți decât cei care doar simpatizează Partidul Socialiștilor, cu toate că Partidul Socialiștilor are un eșichier destul de larg și așa. Noi am mai discutat la întrebarea aceasta retorică: poți sau nu să fii președintele tuturor? Nici într-o țară nu e. Iată, Putin a luat 76 sau cât a luat, 77%?”
Europa Liberă: 76,5.
Igor Dodon: „Păi, sunt 23 și… care nu sunt de acord. Într-o țară unde parcă este consens național. Ce în Statele Unite este consens național în ceea ce ține de lider? Nu este! În asta și constă democrația. Dacă ar vota 100% pentru o persoană, atunci asta n-ar fi democrație. Este imposibil.”
Europa Liberă: O să faceți campanie pentru Partidul Socialiștilor în acest an?
Igor Dodon: „Noi nu am luat decizia finală, pentru că ne clarificăm mai întâi cu Chișinăul, Bălțiul. Vom avea candidatură și la Bălți; o candidatură cu șanse.”
Europa Liberă: Când o s-o anunțați?
Igor Dodon: „Eu am vrut să propun această candidatură în anul 2015, dar dat fiind faptul că este același nume, aceeași familie ca și fostul primar, atunci m-a rugat să nu fie indus în eroare alegătorul și atunci n-am mai înaintat-o. Noi avem dl Usatîi Alexandru, care este conducătorul organizației de la Bălți de mai mult timp și a fost viceprimar al Bălțiului și este și consilier municipal….”
Europa Liberă: El ar putea să fie înaintat?
Igor Dodon: „Ar putea. Eu le-am spus: „Examinați toate variantele care sunt, mai faceți și măsurări”. Eu ca economist, ca profesionist, ca tehnocrat, până a lua decizia, de obicei mă documentez bine. Ca și pe Chișinău – am făcut sondaje, am văzut care este situația, care sunt șansele, care este potențialul. Exact așa facem și la Bălți.”
Europa Liberă: Dl președinte, când merg în teritoriu și discut cu oamenii, foarte mulți zic că dl Dodon este încurcat de cei de la guvernare să facă mai mult decât face actualmente. Ce vă încurcă să faceți cei de la putere?
Igor Dodon: „Dacă e să ne uităm la competențele lui Timofti și competențele lui Dodon, îs tăiate dacă nu în jumătate, foarte multe. Timofti avea în subordine SIS-ul (Serviciul de Informație și Securitate), Serviciul Protecție și Pază de Stat; cu Timofti niciodată nu și-a permis guvernarea să meargă prin Curtea Constituțională să numească miniștri, pentru că se înțelegeau cumva, nu știu cum, Timofti accepta. Se poate de mers și mai departe – legislația o modifică ei acolo, cu Ministerul Apărării, nu știu ce. Haideți să vedem acum ce s-a întâmplat la mine. De ce? Și acesta este principalul răspuns la foarte multe întrebări. De ce odată ce a devenit Dodon președinte, a fost ales direct de popor și are legitimitatea, nu de Parlament, i-au tăiat competențele?”
Europa Liberă: Dar ce ați vrea Dvs. să faceți și nu puteți să faceți?
Igor Dodon: „Răspunsul este unul. Asta înseamnă că doar Președinția nu este controlată de actualul partid de guvernare, de Partidul Democrat și de conducerea acestui partid. Acesta este unicul răspuns.”
Europa Liberă: Ce vă propuneți să faceți și nu puteți să faceți?
Igor Dodon: „Sunt două soluții ce-i de făcut mai departe. O soluție ar fi – o majoritate parlamentară care lucrează în echipă cu președintele și cu Guvernul. Asta ce înseamnă? Inițiative legislative cu care iese Dodon. De exemplu, am ieșit să ne clarificăm cu miliardul. Ce facem cu miliardul acesta? De ce o să-l plătim noi aceste 25 de miliarde?”
Europa Liberă: Dar vă este clar până acum ce se întâmplă la capitolul căutarea miliardului dispărut?
Igor Dodon: „Pentru mine este clar. Prima ar fi – să fie o echipă împreună pentru președinte cu Parlamentul și cu Guvernul, că îl auzeam recent pe Voronin, nu știu pe cine, că el a fost cel mai bun președinte, dar eu vreau să-i aduc aminte lui Voronin că el a avut cea mai mare încredere din partea populației, a avut majoritatea constituțională. Și ce a făcut cu această majoritate constituțională? Ce a făcut?”
Europa Liberă: Altădată l-ați venerat pe dl Voronin.
Igor Dodon: „Eu spun că el îi unul dintre cei mai buni președinți ai Republicii Moldova, dar, în același timp, cel mai tare a trădat alegătorii, în anul 2009, când a avut 60 de mandate. Sau este a doua soluție, ce trebuie să fie – dacă nu reușim ca Parlamentul, Guvernul, președintele să lucreze într-o echipă, atunci haideți să modificăm competențele. Președintele, conform Constituției, este responsabil de politica externă, de securitate, de apărare. Cel puțin, pe aceste trei direcții președintele trebuie să aibă dreptul să se expună. El trebuie să numească candidații la aceste trei direcții, pentru ca să fie un anumit echilibru. Uitați-vă în țări parlamentare, alături de noi e țară parlamentară, în Ucraina – ministrul de Externe este candidatura președintelui. Șeful SIS-ului este candidatura cui? A președintelui. Acolo și Banca Națională este.”
Europa Liberă: Eu vă întrebam: Ce ați fi vrut să faceți și nu aveți putere?
Igor Dodon: „Păi, sunt zeci de inițiative. Dna Valentina, sunt zeci de inițiative care au fost lansate. Și în domeniul social și cu pensiile, și în domeniul economic am avut vreo câteva zeci de inițiative, și în ceea ce ține… acum au dat aviz negativ cu explorarea zăcămintelor, ca să nu avem situații când spuneau că o să sape toată țara și să o dea în concesiune. Îs multe inițiative care nu au fost acceptate. Cele care le-au fost convenabile acestei majorități parlamentare le-au luat că sunt ale lor și le promovează ca inițiative ale lor.”
Europa Liberă: Miliardul dispărut o să fie găsit?
Igor Dodon: „Doar după alegeri am putea să avem careva mișcare înainte, pentru că, uitați-vă, am organizat ședința Consiliului Suprem de Securitate și ce s-a primit… În primul rând, că au boicotat din nou fără argumente, pentru că președintele poate să propună o agendă, orice membru poate să propună agenda, credeți-mă, orice subiect, inclusiv cu armata din Transnistria. Dacă o propunea prim-ministrul, spuneam: „O includem”. Orice membru poate să propună subiecte.”
Europa Liberă: Armata Federației Ruse care staționează în stânga Nistrului?
Igor Dodon: „Da, care ați spus astăzi. Dar ei n-au venit. Și a venit bancherul nostru principal și spune: „Dar eu nu pot să vă dau „Kroll”-ul”. Zic: „Bine, dar cum nu puteți să dați președintelui țării și membrilor Consiliului Suprem de Securitate”? „Nu putem să dăm raportul „Kroll”.” Zic: „Dar de ce”? „De atâta că așa-i scris în contract”. „Dar cine a introdus chestia asta în contract? Dați-mi contractul să-l vedem”. „Nu putem să vă dăm contractul, că-i scris să nu vi-l dăm”. Păi, la ce ajungem noi? A stat Drăguțanu și a scris acolo în contractul acela special ceva că uite s-a făcut de formă. Eu așa pot să înțeleg.”
Europa Liberă: Dar dispar urmele miliardului furat?
Igor Dodon: „Nimic nu dispare în societatea noastră acum. Noi suntem la o etapă de dezvoltare când nu dispare absolut nimic și totul va fi găsit.”