Mulți moldoveni spun că sunt forțați să plece peste hotare, pentru că nu au un loc de muncă sau că li s-au diminuat semnificativ veniturile, iar șanse reale de a avea un trai decent sunt doar în străinătate. Majoritatea pleacă pentru bani, indiferent de vârstă, sex sau nivel de educație, ocupație, constatând că în țară nu-și pot asigura un viitor. De ce se tem cetățenii de eșuarea Moldovei ca stat? Căutăm răspuns la acest sfârșit de săptămână.
Cândva erau pline de viață, iar acum sunt părăsite. Localitățile Moldovei nu reușesc să păstreze oamenii competenți în țară și devin tot mai pustii. Marea economie este una care caută o forță de muncă slab calificată și prost remunerată. După câteva ore de discuție cu mai mulți trecători întâlniți ocazional pe străzile din Cimișlia, aceștia au spus că rămân supărați pe politicieni, nostalgici după trecut și în căutarea unor deputați care să-i reprezinte.
– „Lumea din sate, de la țară este foarte puțin informată și ce li se spune la televizor ei asta cred. Și este foarte mult manipulată.”
Europa Liberă: Și cetățeanul chiar nu poate să aleagă răul de bine, grâul de neghină?
– „Eu cred că nu, de atâta că la noi este o societate și dezbinată una, dar fără cultură politică și li se dă un 50, 100 de lei și ei își vând voturile.”
Europa Liberă: Vă deranjează faptul că și în Parlament există acest traseism politic când dintr-un partid în altul a trecut deputatul?
– „Foarte tare, foarte tare ne deranjează. Dacă omul îi dă votul la o persoană, trebuie să-i reprezinte votul pe tot parcursul mandatului, toți patru ani.”
Europa Liberă: Dar reforma asta nouă care s-a făcut acum și veți vota în baza votului mixt va aduce deputatul mai aproape de cetățean?
– „Nu, nu, nu, nu sunt de acord, total nu sunt de acord. Noi nu suntem încă țara cu tradiții, nu suntem încă țara pregătită pentru asta.”
Europa Liberă: Politicianul știe că lumea-i supărată. De ce au lăsat lucrurile să degradeze atât de mult?
– „De atâta că noi le dăm voie. Noi suntem foarte inerți, foarte indiferenți și ei fac ceea ce vor.”
Europa Liberă: Poate cetățeanul să responsabilizeze această clasă politică?
– „Nu cred, de atâta că cea mai bună parte din cetățenii care au o gândire critică nu sunt în țară.”
Europa Liberă: Și o să continue acest exod?
– „Eu cred că da.”
Europa Liberă: Și atunci, viitorul Moldovei cine îl decide?
– „De noi puțin depinde, de atâta că se falsifică voturile, de atâta că se fură, de atâta că-i prea mare corupție, începând de sus. Dacă mergem pe varianta Singapore-ului, noi foarte repede ieșim, scăpăm de corupție, scăpăm de sărăcie. Noi nu suntem o țară săracă, noi suntem o țară plină de hoți.”
Europa Liberă: Dar sub privirea Dvs. lucrurile au degradat.
– „Sigur că da.”
Europa Liberă: Ce sfat aveți pentru politicienii de azi, dar poate și pentru cei care vor fi mâine, pentru cei care vor mandatul cu votul Dvs. să-l obțină?
– „Să fie patrioți ai țării și să nu fure; să nu fure și să mergem pe calea dreaptă, să întoarcem lumea înapoi care-i plecată, care plâng și care vor să vină acasă, dar li-i frică să se întoarcă, că nu au la ce se întoarce.”
Europa Liberă: Și în zece ani Cimișlia și Republica Moldova ar putea să arate cum?
– „Ar putea să arate bine, dacă ar merge pe calea care trebuie, chiar dacă s-a schimbat o generație, nu merg lucrurile spre bine, de atâta că toată lumea pleacă. Ar trebui să se gândească că, gata, dispărem ca stat.”
Europa Liberă: Valentina Ursu sunt. Să vă întreb: cum se trăiește în Moldova?
– „Dar ce sunteți? Jurnalistă, ce sunteți?”
Europa Liberă: Da.
– „E ușor pentru acei de la Parlament, dar nouă olecuță ni-i mai greu.”
Europa Liberă: Dar ei știu că dvs. vă este mai greu?
– „Știu, știu… Știu, dar nu vor să facă nimic.”
Europa Liberă: Și cum vă explicați că-s atât de iresponsabili?
– „Dar cum?... Așa-i sistema.”
VIDEO: Voci la radio Europa Liberă - Ala Răileanu, comerciantă din Cimișlia.
Europa Liberă: Sistema asta cine a făcut-o?
– „Ei au făcut-o, ca ei să trăiască mai bine, dar noi oleacă să trăim mai rău. Că s-au dus oamenii din Moldova, iaca de ce. Dac-ar fi oamenii aici, cum erau colhozurile, toți erau uniți, păi avea să fie mai ușor.”
Europa Liberă: Dvs. sunteți nostalgic după acele timpuri?
– „Pe atunci mai bine am trăit, că eram mai bănoși…”
Europa Liberă: O să vină toamna, o să vă bată la poartă, la ușă politicienii iarăși să vă cheme să votați…
– „Trebuie oleacă de pus creierul în mișcare și de gândit pe cine să-l alegem, dar la noi moldoveanul așa-i, au venit, i-au dat niște copeici acolo, l-au mai amăgit cu niște cuvinte, că noi suntem buni. Și la urmă noi și ardem. Dacă noi am ars de multe ori, amu oleacă o să ne punem creierul în mișcare și o să ne mai gândim. Amu nu-i cum a fost înainte, amu moldoveanul s-a hâtrit, nu-i acela care a fost din urmă.”
Europa Liberă: E greu să alegi grâul de neghină, binele de rău, să știi dacă cel căruia îi încredințezi votul nu-ți fură speranța, îți îndreptățește așteptările?
– „Poate că n-om alege chiar ideal, știți, dar tot oleacă trebuie de gândit. Noi singuri trebuie să schimbăm viața asta. Dacă n-o s-o schimbăm noi, politicienii n-au să ne-o schimbe. Trebuie de mai ieșit în stradă oleacă, de mai grăit cu oamenii, iaca asta-i tot.”
Europa Liberă: Are viitor Moldova?
– „Are! Totul depinde de cei care s-au dus. Ei au să vină acasă…”
Europa Liberă: Dvs. sunteți cei cu decizia, cei care ați rămas aici.
– „Da, dar credem la dânșii, că or să vină oamenii acasă, au să se apuce de lucru și dacă o să fim mai mulți, o să ne ducem înainte, dar altfel, cu politicienii ăștia de la noi Moldova moare. Moare, se duc toți; în timp de o lună de zile, 1.000 de oameni se duc din Moldova. D-apoi asta nu-i de glumit.”
Europa Liberă: Dar în timpul alegerilor se decide inclusiv geopolitica, pe ce cale merge Moldova – cu Estul, cu Vestul?
– „Dar eu n-aș spune că geopolitica asta o să ne pună ceva în buzunar. Cu cine trebuie să trăiești mai bine? Cu vecinul, dacă te-ai împăcat, e bine, te-ai ajutat unul cu altul, dar acel de departe până o să vină… dar vecinul e cel mai principal. Ca în mahala. Dacă vecinul trăiește bine, trăiești și tu bine, dar dacă rău, întotdeauna te sfădești, te împungi, de-amu asta nu-i viață…”
Europa Liberă: Pe ce cale merge Moldova? Cum se trăiește astăzi în țară?
– „Corupția… Ar fi de dorit să fie schimbări foarte, foarte mari. Asta-i problema cea mai mare la noi – banul decide totul. Chiar am avut niște probleme acum cu medicina, măcar că lucrez, sunt proprietară, am poliță de asigurare, cu polița n-am reușit nimic.”
Europa Liberă: În toamnă vor fi alegeri parlamentare. E greu să decizi cui să-i dai votul?
– „Îi foarte greu, foarte greu. Eu, de exemplu, nu știu, fiindcă noi suntem dezinformați, dezamăgiți, lumea nu mai știe de-amu…”
Europa Liberă: Dar de ce a apărut această dezamăgire, cum s-a clădit ea?
– „Fiindcă care vine la putere, nimeni nu schimbă sistema asta de corupție. Noi de ce trăim bine? Fiindcă poporul nostru moldovenesc îi muncitor, se duce peste hotare, lucrează, muncește, ca să facă un ban, să aibă cu ce trăi. Iaca, datorită la asta și trăim, dar ca să așteptăm de la stat ceva, un ajutor, nu, nu.”
Europa Liberă: Dar vă întrebam: o să vă fie ușor să știți cui să-i dați votul?
– „Nu. Eu nu m-am decis și nici nu știu ce să fac.”
Europa Liberă: Dar este important de participat la alegeri?
– „Desigur!”
Europa Liberă: Ce se decide în cadrul acestor alegeri?
– „Alegeri parlamentare. Adică să fie țară parlamentară sau să fie țară [condusă] de președinte numai.”
VIDEO: Voci la radio Europa Liberă - fostul director al fabricii de vin de la Cimișlia, Nicolae Zdravcov, de naționalitate bulgar, despre problemele care macină statalitatea Moldovei.
Europa Liberă: Acum au făcut o nouă reformă electorală – să alegeți deputatul și pe circumscripție, și pe listă de partid. O să fie mai aproape alesul poporului de grijile dvs.?
– „Offf… nu cred. Suntem departe de la politic. Eu cred că fiecare om de-amu nu vrea să se implice, că nu are niciun rost. Eu mi-am făcut cetățenie română. Am fost în România. Ne-au oferit nouă, la moldoveni, cetățenia gratis absolut și toate actele gratis…”
Europa Liberă: Dar de ce vă faceți și cetățenia României?
– „Să plecăm în străinătate.”
Europa Liberă: Și cine o să rămână aici, în Republica Moldova? Vedeți că și așa, uitați-vă la piață, altădată era lume peste lume, astăzi îs foarte puțini oameni.
– „O să circule lumea cred că. Eu cred că au să circule – au să se ducă, au să vină, au să se ducă, au să vină… că avem o țară foarte frumoasă, dar n-avem politicieni și-i păcat…”
Europa Liberă: Dar de ce vă este cel mai mult frică?
– „Frică mi-e anume de corupția asta. Stau și mă gândesc că până mai pot, sunt tânără, mai lucrez, mai muncesc, am cu ce să mă întrețin, dar ce mă așteaptă la bătrânețe?... Asta-i. Frica de bătrânețe și că suntem într-un stat care știm că nici peste 10-15 ani nu va schimba ca bătrânii să-și permită o mâncare bună și să achite comunalele. Măcar atât, măcar atât… Nu mai vorbim de-amu de călătorii cum prin Europa. Pur și simplu, nu văd niciun politician acum la momentul de față, care ar putea schimba ceva radical.”
Europa Liberă: Dar atunci când aruncați buletinul de vot, decideți inclusiv încotro, Moldova – cu Estul, cu Vestul?
– „Da, da. Eu, de exemplu, sunt pentru aceea că trebuie să ne unim cu Europa, cu România. Lumea-i foarte amabilă, nu-i corupția asta, nu-i cumătrismul acesta. Adică, dacă te-ai dus la Starea civilă, te-au primit, ți-au făcut totul cum este după lege. La noi, din păcate, ca să nimerești undeva să faci ceva trebuie prin cunoștințe, prin blaturi, prin…”
Europa Liberă: Dar credeți că, dacă ați fi Dvs. în structurile de stat – politician sau funcționar –, ați putea să schimbați situația în bine?
– „Cred că nu, că aici nu-i destul o persoană numai. Unica ieșire din situație e unirea cu Europa și să fie un control, să fie o lege oarecare.”
Europa Liberă: Ce sfat aveți pentru politicieni, pentru clasa politică?
– „În primul rând, să se trezească puțin și să se gândească că duc o răspundere de un popor întreg și în fața Domnului și viața asta atât îi de scurtă, să nu le pară că o să trăiască veșnic. Ca să ajungi la conducere, trebuie să-ți dai seama că tu îți iei o responsabilitate pentru tot poporul din țară.”
– „Eu doresc ca populația să deschidă ochii și să vadă că o mare parte dintr-aiști care observă că traiul nu-i la nivelul care ar trebui.”
Europa Liberă: Cum ați vrea să fie acel politician care să nu vă fure speranța și încrederea în ziua de mâine?
– „Să fie mai aproape de popor, să atragă atenția la plățile populației pentru lumină, gaz ș.a.m.d., că tarifele-s mărișoare după pensiile și după salariile noastre.”
Europa Liberă: Dvs. credeți în viitorul Moldovei?
– „Aș vrea să cred, dar… după alegeri. Până la alegeri, stăm așa…”
Europa Liberă: Dar ce vor decide aceste alegeri din toamnă?
– „Eu sper la un schimb radical. Aș vrea ca să fie o schimbare, ca populația să rămână în țară…”
Europa Liberă: Aici, la Cimișlia, lumea rămâne sau pleacă?
– „Majoritatea pleacă.”
Europa Liberă: Cine-i alungă să plece din țară?
– „Sărăcia și corupția. Ar trebui politicienii și ar trebui aceeași judecătorie, procuratură ca să lucreze, ca să nu mai vorbim de același miliard, că merge vorba de acum de ani. El așa, n-a bătut vântul să le ia de pe masă și să le ducă vântul. Aici a fost cu cap de om și nu unul. A mers pe o procedură așa, pe un drum lungușor și îmi închipui că-s în legătură, că de atâta nu se ia nicio decizie, că ar trebui de-acum să se ia.”
Europa Liberă: Și atunci când o să votați, o să vă gândiți inclusiv la faptul că a dispărut miliardul din haznaua statului?
– „Să facem așa o alegere cumsecade, ca să găsească vinovații și populația să aibă încredere că da, lucrează procuratura, i-a găsit, miliardul vine, să nu șadă pe spatele populației, să fie reîntors, că-i un miliard, nu-i o sută, nu-i o mie. Că dacă nu era să fie furat miliardul acesta, eu sunt sigur că era să fie și infrastructura, și era să fie și pensii, și era să fie toate celea. Dar dacă politicienii s-or gândi foarte bine și n-or vrea tare mulți fotolii și se vor uni, se poate totuși să învingem și să mergem spre Europa. Să se unească, că gândească pentru binele poporului.”
Europa Liberă: Dvs. aveți modele de politicieni?
– „Sunt, dar nu vreau să le dau numele, sunt diferiți și sunt aceiași pe care eu îi socoteam că-s tare europeni și la un moment dat ne-au amăgit, ne-au dezgustat…”
Europa Liberă: Vă este frică de ceva?
– „Mi-e frică de unul Dumnezeu.”
– „Cum se trăiește în Moldova? Foarte rău! Leafa-i rea, puțin plătesc; comunalele celea trebuie o grămadă și ceea-ceea, multe, îi greu de trăit. Îi greu.”
Europa Liberă: Și vina cine o poartă – cetățeanul sau politicianul?
– „Acei de la conducere.”
Europa Liberă: Dar ei sunt aleși de dvs.
– „Nu prea, că nu prea mă duc eu la alegeri, pentru că știu că n-am pe cine alege.”
Europa Liberă: Pentru că nu mergeți la alegeri, ei se aleg…
– „Ori să-i alegi, ori să nu-i alegi, e tot aceeași, tot bandiți…”
Europa Liberă: Pe urmă nici n-o să aveți dreptul să cereți de la clasa politică să rezolve problemele cu care vă confruntați.
– „Toți bandiții îs toți tot una.”
Europa Liberă: Aici, la Cimișlia, încercăm să adunăm mai multe păreri despre cum se trăiește astăzi în Moldova.
– „Foarte rău se trăiește, toți fură; parlamentarii trăiesc, pensionarii… Ia întrebați ce pensie are pensionarul.”
Europa Liberă: Parlamentarii despre care vorbiți Dvs. și-i criticați sunt aleși de către cetățenii cu drept de vot.
– „Ei se aleg… Dreptul de vot? Ei amăgesc oamenii.”
Europa Liberă: De ce lumea se lasă amăgită?
– „Se lasă amăgită, că-i disperată și nu mai crede în nimeni.”
Europa Liberă: Nu crede, dar votează?
– „Votează, pentru că nu-s alții. Fiecare promite și nu face nimic.”
Europa Liberă: Ce se decide în cadrul alegerilor parlamentare, de exemplu? Dvs. ce credeți că se decide o dată la patru ani?
– „La noi îi racul, știuca și lebăda și niciodată n-o să fie bine, până n-o să fie un Parlament unit.”
– „Europa trebuie, îndreptare spre Europa.”
Europa Liberă: Unii băștinași de aici, de la Cimișlia, spun că ar fi bine să fie Moldova mai aproape de Rusia, alții – mai aproape de Uniunea Europeană și această polarizare a societății unde duce?
– „Lumea care vorbește de Europa și de Rusia, mulți dintre ei n-au fost nici în Rusia, nici în Europa. Uite aceștia și vorbesc. Eu am fost și în Rusia, și am fost și în Europa. Eu am trăit în România 12 ani și mă duc acum în fiecare an la odihnă acolo, am cunoscuți. Și-i foarte mare diferență de când au intrat ei în Europa – curățenia e curățenie, iluminarea-i iluminare, lumea-i civilizată, îi altă treabă. Dar la noi, drumurile-s necurățate. În România noaptea lucrau toate echipajele, nu stau și joacă în cărți ca la noi, dar la noi n-ai cui să te plângi. Cui să te plângi? Că la noi îs cumătri. Toți se împart cu sarea, cu motorina. Asta-i chestia.”
Europa Liberă: Ce clasă politică merită să aibă Republica Moldova, pentru că vor fi alegeri parlamentare în toamnă?
– „Eu o să vă spun cum au spus acum la debaturile (dezbaterile) acestea la ruși, la alegerile astea ale lui Putin. Candidații ceia au spus așa: „Noi degeaba ne străduim, că niciunul n-o să ieșim”. Și la noi totul e clar. Poți să vrei pe cine vrei să-l pui, totuna vine Plahotniuc, Partidul Democrat.”
Europa Liberă: Dar de ce ziceți așa?
– „Îi mai bogat. Mulți se plâng că s-a furat în țara asta, dar unde-s primari de la Partidul Democrat se vede – este lumină, este canalizare, este apă…”
Europa Liberă: По какому пути идёт сейчас Молдова? (Pe ce drum merge acum Moldova?)
– „Сторону, которой держит президент, я думаю и считаю правильной. Можно пользоваться возможностями и Европы, и России, и Турции, но должны быть независимые и Молдова должна быть само по себе, как написано в Конституции, независимой. Я буду голосовать за партию социалистов на выборах.” („Cred că partea pe care o susține președintele este corectă. Puteți profita de oportunitățile și Europei, și Rusiei, și Turciei, dar ar trebui să fim independenți, iar Moldova ar trebui să fie de sine stătătoare, așa cum este scris în Constituție, independentă. În alegeri voi vota pentru Partidul Socialiștilor.”)
Europa Liberă: Iată, ați ascultat discuția cu un tânăr care tocmai v-a dat ziarul socialiștilor. Vedeți cât de polarizată este societatea?
– „Văd.”
Europa Liberă: Și care e concluzia?
– „Dar de ce alte partide nu vin să ne aducă ziare? De ce nu vine Partidul Democrat, alte partide, Partidul Liberal, partidul lui Maia Sandu? Socialiștii în fiecare săptămână, tone de ziare, nu un ziar, dar tone. Ați văzut, a spus că vrea republică prezidențială, dar el nu știe ce înseamnă asta.”
Europa Liberă: Această rătăcire a cetățenilor, această debusolare a multor oameni duce la aceea ca multă lume să nu aibă încredere în statul lor – constatare făcută chiar aici, la Cimișlia.
– „Multă lume încă îi rămasă cu impresia că cu comuniștii a fost bine sau că va fi bine cu socialiștii, dar nu poate să fie bine cu socialiștii. Îndreptarea spre Federația Rusă în niciun caz nu ne ridică pe noi. Lumea nu este informată. La noi care face politică? Pensionarii care au fost cu rușii și au trăit bine, tineretul stă la computer și iese prin piață și face o politică că cu rușii a fost mai bine; ăștia, generația mea, lucrează, politică nu fac…”
Europa Liberă: Dar acum s-a apropiat un tânăr și el zicea că va fi mai bine alături de Rusia?
– „Probabil, el nu degeaba împrăștie ziare, el îi plătit.”
Europa Liberă: Și dacă v-ar plăti pe Dvs., ați răspândi aceste ziare?
– „Nu, în niciun caz pentru Partidul Socialiștilor, numai pentru un partid care este pro-european.”
– „Жизнь с каждым днём ухудшается, ухудшается и ухудшается. Получаем пенсию очень маленькую и стоим, подрабатываем, бывшие учителя с высшим образованием, стаж работы и что я получаю? Мне даже не хватает коммунальные услуги платить и я должна стоять на базаре, мёрзнуть в своем возрасте, чтобы ещё где-то, что-то, чуть-чуть заработать, чтобы и себе на хлеб и на сахар.” („Viața de la o zi la alta devine tot mai grea și mai grea, și mai grea. Avem o pensie foarte mică și, iată, stăm aici, lucrăm, foști profesori cu studii superioare, vechime în muncă și ce am obținut? Nici măcar nu am bani suficienți să plătesc facturile și trebuie să stau în piață, să îngheț la vârsta mea, pentru a câștiga cât de puțin, măcar ceva pentru a procura pâine și zahăr.”)
Europa Liberă: Раз в четыре годы Вы голосуете… (Dar o dată la patru ani mergeți și votați…)
– „Да, раз в четыре годы мы голосуем. Я свой голос всегда… не хочу, чтобы его подделали или что, я всегда иду сама лично и голосую.” („Da, o dată la patru ani votăm. Întotdeauna am alegerea mea... Nu vreau să-mi falsifice votul, mă duc mereu personal și votez.”)
Europa Liberă: В будущее Молдовы Вы верите? (Credeți în viitorul Moldovei?)
– „Пока нет, потому что смотрим на наше поколение молодое и где оно? Его нет в стране.” („Acum, nu, pentru că ne uităm la generația noastră mai tânără și unde este? Ea nu este în țară.”)
Europa Liberă: Какой совет у Вас для политиков? (Ce sfat le-ați da politicienilor?)
– „Ну чтоб немножко побольше подумали о народе, не только о себе и о своих карманах. Пусть немножко взглянут и в наш карман, какой он – дырявый, недырявый и что там протекает.” („Să se gândească măcar cât de puțin și la oameni, nu numai la bunăstarea și buzunarele lor. Lasă-i să se uite puțin și în buzunarul nostru, ce este acolo – e spart sau nu și ce mai este în el.”)
Europa Liberă: De ce toată lumea-i cu necazuri, cu oftat, cu deznădejde, cu disperare?
– „Așa-i conducerea Moldovei.”
Europa Liberă: Dar conducerea asta-i aleasă tot de cetățean?
– „Da, dar asta a fost o greșeală, că cetățeanul nu a știut ce alege, a fost intimidat. Iaca vedeți cum împrăștie gazete socialiștii? Și toate prostiile, și toate minciunile prin gazetele acestea…”
Europa Liberă: Dar e polarizată societatea. Uitați-vă, cel care vine și răspândește ziarul socialiștilor vrea ca Moldova să se apropie de Rusia.
– „Da, e o propagandă falsă că, într-adevăr, ce scrie în gazetă nu e nimic corect și eu nu cred.”
Europa Liberă: Dar, vă zic, e divizată societatea.
– „Sărăcie e la noi; la noi lefile-s foarte mici. La noi niciun pensionar nu poate să se întrețină de la o pensie până la altă pensie. Conducerea-i cointeresată ca să ne țină așa mătincă cam încă vreo 100 de ani, după dorințele lor. Din toate părțile ne induc în eroare.”
Europa Liberă: Puterea e în mâna cetățeanului o dată la patru ani.
– „Nu, pentru că țara noastră este capturată. Puterea-i în mâinile oligarhilor în timpul de față; ei conduc, au pus mâna pe toate instituțiile: justiție, Procuratura Generală, toate-s capturate. Și de atâta lumea nici nu are încredere nici în poliție, nu are încredere nici în justiție, n-are nici în Procuratura Generală. Vedeți că lumea singură se plânge că nu-i dreptate.”
Europa Liberă: Cum se revine la normalitate?
– „Pentru asta trebuie de muncit, trebuie de schimbat clasa politică, toată clasa politică schimbată.”
Europa Liberă: Și aveți siguranța că, dacă o schimbați, vin oameni care să vă îndreptățească încrederea?
– „Da, sunt oameni și aici în Moldova, pe loc, dar trebuie să facem și să-i atragem pe acei tare mulți oameni învățați și buni care-s plecați peste hotare. Îs plecați numai de aceea că conducerea așa-i la noi. Într-un stat, dacă conducerea nu-i bună, lumea pleacă, toți oamenii cei hâtri pleacă.”
Europa Liberă: Vă întreb: cum se trăiește în Moldova?
– „Noi Moldova o iubim. Dar de ce se întâmplă în Moldova așa – rămânem părinții fără copii? N-avem niciun sprijin, n-avem nicio căldură, nu numai să fac focul în casă ca să fie cald, o vorbă caldă s-o avem. Și rugăm puterea, conducerea să facă așa ca să se reîntoarcă înapoi, că nu-mi văd nepoțeii cu anii, de-amu le uit și glasul…”
Europa Liberă: Unde v-au plecat copiii?
– „În Rusia, încolo. Îi greu și de-amu îs de acord să rabd eu, măcar ei să trăiască în liniște. Noi asta dorim – să fie așa un prezent, să se ia o decizie ca să se întoarcă tineretul înapoi, căci tineretul pleacă că nu au unde lucra.”
Europa Liberă: Și atunci, care va fi soarta Republicii Moldova? În zece ani Cimișlia și țara cum vor arăta?
– „Eu nu știu, eu sunt la o vârstă foarte înaintată. Îi mulțumesc lui Domnul că îmi mai permite oleacă de sănătate și iaca cu ce mă mai pot eu ocupa și vând, și pensia ce mai am oleacă, morcov ce mai am, un pătrunjel și nu chiar tot din cumpărat, dar îi foarte greu pentru noi, pensionarii. Am lucrat 35 de ani la spital, vreo zece ani în colhoz și cu ce pensie m-am ales în ziua de azi?”
Europa Liberă: Cu ce pensie ați ieșit?
– „1.200 de lei la ziua de azi primesc.”
Europa Liberă: Și cum vă descurcați cu acești 1.200 de lei?
– „Cu răbdare. Prețurile-s tare mari și la gaz, și la lumină, și la tot. Nu trebuie să vină să mi-o oprească, noi o oprim singuri; trebuie să luăm seama cât punem pe foc…”
Europa Liberă: Dar pe masă ce puneți?
– „Punem răbdare mai mult. Toată crupa ceea care-i mai ieftină prin magazine pe aceea o cumpărăm și o mâncăm; cât la sărbători poate ceva putem să ne permitem.”
Europa Liberă: La vot o să mergeți?
– „Să ajungem, să ajungem…”
Europa Liberă: E greu să știi cui să-i dai votul?
– „Da! Tare trebuie de gândit. De-amu lumea s-a descurajat, a pierdut încrederea. Numai unul Dumnezeu de sus să ne dea măcar pâine și apă.”
Europa Liberă: Dacă Dvs. ați fi politician, ce ați face în primul rând în Moldova?
– „Ca să fiu eu ca politician, îmi trebuie să am niște colegi de lucru de încredere, că unul face și zece distrug. Îs foarte mulți la conducere și ei unul pe altul se încurcă, eu așa socot. Poate să fie și dna Sandu, poate să fie și dl Dodon, poate să fie și cum a fost – tata, dacă a bătut cu pumnul în masă: „Copii, la lucru! Copii, la masă!”, copiii au ascultat și au mers toți înainte, dar când tata spune, iar copiii fac ce vor, sar gardul la vecini, a doua zi îi chemat la poliție; strică o fereastră careva, iar din nou și tot așa mai departe. Așa-i și la noi: racul, broasca și o știucă. Dacă o să fie oameni serioși, ca să recapete încrederea de la popor, poporul poate și să distrugă, dar poate și să facă. Și trimit miliarde, eu prea puțin înțeleg în politică, dar unde se duc banii iștia, unde se duc?...”
Europa Liberă: Ce se va decide în timpul alegerilor din toamnă?
– „Viitorul nostru. Eu cred că trebuie să uităm de geopolitică și să ne gândim la bunăstarea oamenilor, că societatea-i împărțită, este. Și cu părere de rău, e jumate la jumătate, nu-i o ideea națională, ca să fie toți în jurul ideii respective.”
Europa Liberă: Următorii politicieni, deputați vor putea să identifice o idee care să solidarizeze societatea?
– „Eu cred că viitorul totuși e spre Europa și noi trebuie să ne consolidăm, dacă vrem să obținem ceva.”
Europa Liberă: Dar, uitați-vă, aici, la Cimișlia, am găsit lume care zice că viitorul e doar aproape de Rusia, tineri care împrăștie ziare…
– „Ați văzut discursul dlui Putin și încotro o ia el, în afară de armament nu știe Rusia nimic. Să-și caute de treabă în economia pe care o are Rusia și păturile sociale care trăiesc în Rusia să se mai uite în Siberia ce se face, că acolo oamenii încă de opaiț n-au scăpat, cu toate că-i o țară cu exporturi de gaze – 40 de miliarde de metri cubi de gaze export.”
Europa Liberă: Tineri aici, la Cimișlia, văd care propagă ideea apropierii Moldovei de Rusia.
– „Totul depinde de cei șapte ani de acasă. Politicienii de astăzi, vedeți, și cu drumurile, și cu salariile, și cu medicamentele, și cu ieftinirea gazului, se fac măsurile spre bine. Alții nu se bucură că mergem spre bine, dar vor cât mai rău să fie, că atunci lor li-i bine, dar cel mai bun sprijin pentru orice guvernare, eu cred că-i aportul fiecărui cetățean și atunci o să simțim binele. Dacă noi tragem unul în stânga, altul în dreapta, niciodată n-o să obținem. Fiecare trebuie să-și pună umărul să consolideze bunăstarea țării.”
Europa Liberă: Bună ziua! Valentina Ursu sunt, de la radio. Vreau să vă întreb: Cum se trăiește astăzi în Moldova azi?
– „Chiar Dvs. sunteți Valentina? Permanent ascult emisiunile cu Dvs.”
Europa Liberă: Unde le ascultați?
– „La radio. Și îmi plac emisiunile Dvs., fiindcă Dvs. stați de vorbă cu oamenii de rând și, într-adevăr, aflați situația reală care este în țara noastră. E o situație complicată, aș spune. Lumea este buimăcită, majoritatea și-au ales de acum viitorul. Viitorul e în Uniunea Europeană, fiindcă nu prin vorbe, ci prin fapte de acum este dovedit lucrul acesta – acolo este lumea civilizată. Da, sunt și acolo probleme pe care le avem și noi – și cu corupția, dar acolo sunt reguli, reguli deschise.”
Europa Liberă: Ce se va decide în cadrul scrutinului parlamentar din această toamnă?
– „Totuși, lumea de data asta mai serios, mai atent va decide cui să dea votul.”
Europa Liberă: Spuneți portretul-robot al politicianului care merită încrederea cetățeanului.
– „Dna Valentina, vreau să vă spun că Republica Moldova n-a sărăcit de oameni cumsecade, oameni onești, oameni cărturari, oameni capabili, patrioți, care sunt în stare încetul cu încetul să restabilească situația în țărișoara asta a noastră, Moldova. Și să oprească exodul acesta mare de plecare a tineretului din țară.”
Europa Liberă: Dar cine e politicianul-model pentru Dvs.?
– „Mi-ați dat o întrebare la care sigur că am nevoie un pic să mă gândesc. Există și nu unul, sunt mai mulți.”
Europa Liberă: Dar vă este greu să-i numiți?
– „Da, îmi este greu să-i numesc.”
Europa Liberă: Vă las cu mai multe răspunsuri sau cu mai multe întrebări la situația care domină astăzi în Republica Moldova?
– „Cu mai multe întrebări, fiindcă multe lucruri nu sunt clare. Este nevoie de deschidere din partea guvernanților, deschidere sinceră față de popor. Oamenii înțeleg când e sinceritate și când nu este sinceritatea asta.”
Europa Liberă: Dar Dvs. ca și alegător iertați păcatele politicienilor?
– „Nu pot să iert nicidecum.”
Europa Liberă: Îi taxați?
– „Da, fără îndoială.”
Europa Liberă: Ați mai dat o șansă politicianului care v-a dezamăgit?
– „Nu aș putea să dau o șansă încă.”
*
Statisticile arată că, de la proclamarea independenței Republicii Moldova, aproape un milion de cetățeni au migrat în străinătate. Printre cei plecați e și interpreta de muzică populară Nina Ţurcanu-Furtună care, însă, după aproape 20 de ani petrecuți în Statele Unite ale Americii cu familia s-a întors acasă. Cum a găsit ea Moldova revenind de peste ocean?
Nina Ţurcanu-Furtună: „E o tristeţe să mergi la ţară să vezi case încuiate, să vezi bătrâni neputincioși şi fără cineva alături. Port această vină eu care nu am fost alături de tata când a plecat în lumea celor drepţi. Cine ştie ce vrea să fie acest lucru.”
Europa Liberă: Dar sărăcia îi alungă pe o bună parte din cei plecaţi?
Nina Ţurcanu-Furtună: „Bineînțeles că sărăcia, pentru că trăim în veacul materiei. Banul ne mână pe toţi undeva. Banul este necesar până în momentul când trece peste ceea ce înseamnă om.”
Europa Liberă: Cum vă explicaţi această goană după material, după ban?
Nina Ţurcanu-Furtună: „Nu ştiu, s-a vrut, nu s-a vrut, omul caută fericirea pe dinafară, total greșit. Cunosc pe cineva care are miliarde şi nu este un om fericit. Da, înţeleg şi eu la ora actuală, simt nevoia de mai mulţi bani pentru a-mi realiza cântecele şi bagajul acesta mare, imens pe care îl port cu mine şi în caiete şi din cauza acestui ban nu-l pot realiza.”
Europa Liberă: Spuneţi câteva probleme care vi se par că cu ele trăiesc cetăţenii R. Moldova.
Nina Ţurcanu-Furtună: „Doamna Ursu, ar fi multe.”
Europa Liberă: Trei probleme care ar fi?
Nina Ţurcanu-Furtună: „Cea mai dureroasă este ignoranța. Atunci când nu ştii pe ce lume trăieşti, atunci când nu-ţi ştii drepturile şi îndatoririle, ce vrei? Unde mergi? A doua – atunci când crezi că cineva trebuie să-ţi dea. Guvernul, nu ştiu cine trebuie să-ţi dea. Total greşit. Trebuie să cereţi. Trebuie să ştiţi cum să cereţi. A treia problemă ar fi ura. Este o ură în masă. Această ură ne duce la o depresie colectivă. Nu avem cum să dăm înainte într-o depresie colectivă. Este un haos. Dacă mă întrebaţi ce se face şi sus printre aleşii noştri, una la mână trebuie să recunoaştem că noi i-am ales activ sau pasiv stând acasă. Nemergând la votare e acelaşi lucru şi poate e şi mai urât decât ai mers şi ai votat.”
Europa Liberă: Moldovenii sunt într-un an electoral. Urmează să-şi aleagă iarăşi slugile poporului în toamnă în cadrul scrutinului parlamentar. Cum ar trebui să fie acest deputat? Vă întreb pentru că, având această şedere mai lungă peste Ocean, ați putea să faceţi şi o comparaţie. Există mai multe asemănări sau deosebiri între felul cum înţelege un deputat să fie în America şi un deputat să fie în R. Moldova?
Nina Ţurcanu-Furtună: „E o diferență ca și de la cer la pământ. În primul rând, americanii din orice partid ar face parte sunt americani. Se bălăcesc până în momentul alegerilor şi dincolo sunt cetăţeni. În America, dacă eşti bătut la cap şi nu înţelegi de cuvânt, trebuie să înţelegi de lege. E o frică imensă de acea lege într-o ţară unde nimeni nu este neam cu nimeni.”
Europa Liberă: E o frică sau un respect faţă de lege?
Nina Ţurcanu-Furtună: „Omul cult respectă legea, celui incult îi e frică. Tătuca, Dumnezeu să-l odihnească, spunea că sunt două feluri de oameni – omul care înţelege de cuvânt şi omul care înţelege numai de bâtă. Cel căruia nu-i dai bâta face păcate, că el o vrea.”
Europa Liberă: Cum e înțeles interesul național în SUA şi în R. Moldova?
Nina Ţurcanu-Furtună: „Demnitatea națională este coloana vertebrală. Este un lucru care nu se pune în discuții, care nu se negociază. Când vom ajunge noi, neamul nostru, să ne rupem de la oricine de oriunde şi să ne ducem la ai noştri şi să spunem că merg puţin la ei pentru că sunt de-ai noştri, atunci vom fi bine.”
Europa Liberă: Dvs. cum vedeţi o legătură firească între alegător şi politician?
Nina Ţurcanu-Furtună: „Îmi vine foarte greu să judec, pentru că eu vin şi plec. Nu prea îi cunosc bine. O părere însă şi poate fi greşită este că noi aici avem o hărțuială, nu politică. Noi aici avem mai mult un spirit de gașcă. Eu sunt cu acela, cu acela şi cu acela. Mă răfuiesc cu tine şi uităm de ce am venit acolo unde am venit.”
Europa Liberă: În Parlament.
Nina Ţurcanu-Furtună: „Uităm că avem poporul. Uităm că ei ne-au ales. Uităm să discutăm şi să ne gândim un pic la acei oameni chinuiți de la ţară.”
Europa Liberă: Gândul politicianului pentru acest om năpăstuit de la ţară la ce ar trebui să ducă? Să-i facă viaţa mai bună. Să facă o lege bună ca să-i mărească pensia.
Nina Ţurcanu-Furtună: „Pentru acest lucru îi alegem.”
Europa Liberă: Şi de ce după asta se ridică o prăpastie între cei aleşi şi cei care i-au ales?
Nina Ţurcanu-Furtună: „Omul când vine la putere, se gândește întâi la el. Acum e perioada, acum trebuie să rup, nu am timp să mă gândesc la ei, fac ce ştiu pentru mine.”
Europa Liberă: Dar el ştie că a cerşit votul de la cetățean?
Nina Ţurcanu-Furtună: „Cred că a uitat.”
Europa Liberă: Şi cum ar trebui să-l penalizeze alegătorul?
Nina Ţurcanu-Furtună: „Oamenii dacă ar şti, dacă ar vrea să ştie de ce i-au ales. Oamenii aleşi de noi au obligație faţă de noi. Atunci când ei nu corespund acelor cerinţe ale noastre, noi ne unim şi venim şi-i cerem, în mod civilizat, cult, legal, dacă am şti acele lucruri.”
Europa Liberă: Aţi vorbit ceva mai devreme despre demnitate. Ceea ce întâlnesc atunci când merg mai departe de Chişinău şi discut cu oamenii din Moldova profundă mulți îmi vorbesc despre umilință. Aşa cum spun, ei acceptă umilința pentru că uneori sunt de acord să ia acel pachet de făină, de orez, ulei, detergent, orice pomană electorală de la politician, pentru că patru ani nimeni nu îşi va mai aminti de ei.
Nina Ţurcanu-Furtună: „Iarăși venim la acea demnitate, coloană vertebrală, la curaj.”
Europa Liberă: Cine e vinovat – politicianul sau cetăţeanul?
Nina Ţurcanu-Furtună: „Alegătorul, pentru că nu ştie pe cine alege, nu ştie de ce alege şi se lasă pe seama lui, nu-i cere. Alegătorul nu ştie pe cine alege. Alegătorul care se lasă cumpărat de acel sac de ce o fi acolo, de acei trei lei sau șapte lei la pensie. Alegătorul trebuie cultivat. Aceşti oameni care se duc şi vor să-i convingă pe oameni să-i aleagă au şi obligaţia să-i educe.”
Europa Liberă: Politicienii în campania electorală preferă să găsească un artist, un om de cultură să meargă cu el împreună. După un concert, după un recital, el crede că va acumula mai multe voturi. Contează acest lucru?
Nina Ţurcanu-Furtună: „Aoleu! Pentru artist este o posibilitate de a mai câştiga un ban. Știm situația artiștilor. Pentru alegător, iată acum veneam în maxi-taxi şi o femeie mă cuprinde şi mă pupă: „Doamne, vă văd şi în viaţă”. Te bucuri mai ales când ştii că nici la televizor, nici la radio nu l-ai minţit. Când te ia cineva şi te duce acolo la el la ţară, omul muncit, chinuit şi sărac sigur că se bucură să te vadă.”
Europa Liberă: Dar artistul poate îl ajută pe politicianul nepotrivit să ajungă în Parlament, de exemplu?
Nina Ţurcanu-Furtună: „Aşa este. E un cuţit cu două tăișuri. Vorba este că acei oameni pe care îi alegem noi vin tot dintre noi. Dacă la ora actuală nu ne plac sau ne plac, atunci să fim sinceri cu noi şi să ne dăm seama că aceasta este faţa noastră. Ei sunt oglinda noastră. Cu cât o să-i alegem mai inconștient, cu atât o să trăim cum merităm.”
Europa Liberă: Dar o alegere mai conştientă înseamnă să fii informat, să cunoşti faptele omului…
Nina Ţurcanu-Furtună: „Exact, să-i cunoşti istoria, faptele, activitatea. Să-i cunoşti şi să le pui întrebări atunci când e perioada de pre-alegeri şi să le pui întrebări după.”
Europa Liberă: Faptul că în Parlament unii deputaţi se trec de pe o listă pe alta, ca alegător vă deranjează acest lucru?
Nina Ţurcanu-Furtună: „Bineînțeles că te deranjează. Masele, dar şi ei înţeleg că ceva nu funcționează. Noi cei care mai citim o carte şi jumătate simțim că ne insultă inteligența cineva. E dureros.”
Europa Liberă: Nina Ţurcanu aseamănă Moldova cu ce?
Nina Ţurcanu-Furtună: „Eu i-aş zice o inimă mare care are un vas sanguin ce necesită un pic de intervenţie chirurgicală să-l desfunde, să-i scoată acel blocaj.”
Europa Liberă: Cum vedeţi Moldova în următorii zece ani?
Nina Ţurcanu-Furtună: „L-aş ruga pe Dumnezeu să le dea la alor mei cugetul să se unească cu unul care e mai puternic acum şi care vede undeva mai departe de gardul nostru. Nu vom sta pe loc, pentru că nu avem cum, pentru că suntem un teren pentru oamenii bogaţi acum. Ţine de noi pe ce poziţie ne punem. Să nu ne fie frică să negociem.”
Europa Liberă: Moldovenii trăiesc cu frică?
Nina Ţurcanu-Furtună: „Moldovenii trăiesc cu capul plecat.”
Europa Liberă: Ca să nu-l taie sabia sau ca să nu vadă lumina?
Nina Ţurcanu-Furtună: „Şi aşa, şi aşa, pentru că marea majoritate e fie ce o fi.”
Europa Liberă: Ce mesaj aveţi pentru cei plecaţi din R. Moldova?
Nina Ţurcanu-Furtună: „Ştiu bine ce trăiesc şi ce simt. Dacă le e bine acolo unde le e bine, să fie sănătoşi. Dacă le e dor de casă şi acest dor întrece durerea dorului, întrece binele, regândiți ce faceți.”