Vasili Aksionov (n. 20 august 1932–d. 6 iulie 2009) a fost fiul unui lider de partid din regiunea Kazan, Pavel Aksionov, care a dispărut în timpul epurărilor staliniste, și al Evgheniei Ghinzburg, care avea să petreacă aproape 20 de ani în Gulag, supraviețuind ca apoi să-și publice memoriile de detenție într-o copleșitoare carte (Journey into the Whirlwind, tradusă în română, la Corint, cu titlul Destin în bătaia vântului).
După absolvirea liceului în Magadan, acolo unde mama sa ispășea un surghiun „etern”, și după absolvirea Institutului Medical din Leningrad, Vasili a început să scrie și publice texte pentru care a fost dat ca exemplu, în mod ironic, chiar de către Feliks Kuznețov, același critic sovietic care la finalul anilor ’70 avea să-i forțeze plecarea din țară.
A publicat Colegii, în 1960, iar această scurtă povestire, ai cărei eroi sunt medici, își datorează bine alesul titlu lui Valentin Kataev, redactorul din epocă al revistei Tineret (Ю́ность). Romancier faimos și cu adevărat înzestrat pentru scris, Kataev supraviețuise el însuși multor fapte murdare, inclusiv rescrierii complete a romanului său apărut în 1949, Pentru puterea sovietelor, pentru care a fost aspru criticat.
Colegii lui Aksionov au avut un succes nebun și au inițiat ceea ce avea să se cheme „proza tinereții”. Un an mai târziu, în 1961, volumul devenit cult, Biletul înstelat, l-a confirmat pe Vasili Aksionov în postura de vedetă. Personajele cărții sunt participanți la un festival al tineretului ținut la Moscova în 1957, acolo unde studenți de pretutindeni își bulversează gazdele cu alte practici culturale. Asemeni Colegilor, și acest text este scris sub forma unei confesiuni și folosește limba vorbită de tineretul sovietic al epocii. De atunci încolo, cărțile semnate de Aksionov au curs, pur și simplu: Portocale din Maroc (1963), Este timpul, prietene, este timpul (1964), Catapulta (1964), Pasărea de oțel (1968), ș.a.m.d.
Fiu al unor personaje fabuloase, Aksionov avea să devină el însuși o personalitate extrem de populară a Uniunii Sovietice. A fost un scriitor talentat și un adolescent etern, iubitor de jazz și filosofie, dandi și occidental. Vasili Aksionov era în mod simultan cel mai „cool” dintre intelectualii vremii și primul playboy al Moscovei.
Personalitate extrem de populară și reprezentativă pentru anii ’60, Aksionov a descris perfect în romanele sale realitatea sovietică și a întruchipat Omul perioadei post-staliniste (unul care s-a dovedit a fi o „deconstrucție” a lui „Homo Sovieticus”, sinistrul model de inginerie socială al deceniilor anterioare).
După părăsirea Uniunii Sovietice, în 1980, Vasili Aksionov avea să trăiască în Statele Unite pentru mai bine de două decenii. Alegând calea exilului, el și-a pierdut automat și cetățenia sovietică. Autoritățile nu îi iertaseră „activitatea disidentă” din 1979 și implicarea la revista independentă Metropol. Pentru un om sincer ca Vasili, confruntarea păruse, așadar, iminentă.
De fapt, acest almanah fusese printat la sfârșitul anului 1978 în doar doisprezece exemplare. Două dintre copii au ajuns și în Occident, în Franța și Statele Unite, stârnind unul din cele mai mari scandaluri din istoria samizdatului literar. Almanahul fusese inițiativa câtorva membri ai Uniunii Scriitorilor din URSS, oameni deja bine fixați pe orbita literară oficială, precum Aksionov, Andrei Bitov și abhazul Fazil Iskander.
Alături de ei, două din tinerele speranțe ale literelor sovietice, Victor Erofeev și Evgheni Popov, care doreau ei înșiși să scape din chingile cenzurii și să-și afirme dreptul la expresie artistică liberă. Revista a strâns până la urmă textele a peste douăzeci de autori, dintre care unii ca Andrei Voznesenski sau Bella Ahmadulina erau foarte bine cunoscuți încă din perioada anilor ’60.
Așadar, în iulie 1980, Vasili Aksionov, care avusese deja privilegiul de a călători în străinătate și chiar de a preda în California, în 1975, își lua adio de la Uniunea Sovietică și alegea Statele Unite pentru a-și continua viața și cariera academică.
Ajuns mai întâi la Paris, el a dat un interviu pentru hebdomadarul La Pensée russe, în care denunța fără jumătăți de măsură mediocritatea celor care atacaseră revista Metropol și în special pe Feliks Kuznețov, despre care spunea că este un om gri, lipsit de orice principii și chiar de talent.
Din 1980 și până în 1991, Aksionov a transmis regulat de la postul Radio Libertatea, atacând puterea sovietică, dezavuând-o, reflectând atent la problemele reale ale țării sale natale. După 1990, a trăit alternativ la Washington și la Moscova, apoi în Franța și la Moscova. Aici, în capitala rusă, a survenit și moartea acestui „adevărat om al anilor 1960”, pe data de 6 iulie 2009.