Străinătatea a devenit colacul de salvare pentru Veronica Petrici-Pisarenco și familia ei pentru că soțul era mereu peste hotare, iar ea cu copiii - acasă. Copiii nu-l vedeau pe tata, iar tata nu vedea cum cresc copiii. Alt motiv a fost salariul mizer de pedagog, ce nu acoperea nici coșul minim de consum, iar cel mai important motiv a fost că nu vedea un viitor prosper pentru copiii. Nu a dorit ca copiii să pună diplomele în dulap și să plece la munci necalificate prin străini. Ea a vrut ca ei să facă o școală într-o țară a cărei diplomă este recunoscută oriunde, iar absolventul are unde se angaja pe specialitate, are un salariu decent și poate trăi frumos, civilizat, nu chinuit. De 6 ani s-a stabilit în Cehia.
Veronica Petrici-Pisarenco: „De la acest scrutin din 11 iulie am așteptări foarte mari. Am așteptări că în Republica Moldova la 30 de ani ceva o să se schimbe, dar o să se schimbe cu adevărat, nu numai promisiunile, dar o să se schimbe realitatea acolo. Acolo trebuie să se schimbe justiția, începând cu justiția; în sistemul medical, în învățământ sunt necesare foarte, foarte mari schimbări acolo. În justiție, totul este putred, totul este bazat pe cumătrism, pe mișmașuri, acolo banul rezolvă totul, prietenii și banii rezolvă totul.
Cel care nu are spete, care nu are bani, care nu are cunoscuți nu se alege cu nimic.
Cel care nu are spete, care nu are bani, care nu are cunoscuți nu se alege cu nimic. În economie nu poți să deschizi o afacere, nu poți să te ocupi cu nimic. Noi, cei care suntem plecați din țară, am vrea să ne întoarcem și să deschidem ceva acolo, dar avem frică că pe noi ne vor închide a doua zi, ne înglodează în datorii și n-avem niciun fel de susținere. Poate că statul ne-ar ajuta cu ceva, poate-poate ne-ar ajuta, dar sunt acolo o grămadă primprejur de... nu știu cum să le mai spun, care vin și te înglodează, pur și simplu te înglodează în datorii.”
Europa Liberă: Ce v-a făcut să părăsiți Republica Moldova? Și când s-a întâmplat lucrul acesta?
Veronica Petrici-Pisarenco: „În 2016, am dat catalogul la școală, am dat copiii în primire părinților, am dat clasa a IV-a în primire treptei gimnaziale, mi-am luat geanta și am plecat peste hotare.
Nu vedeam viitor pentru copiii mei în țară.
Cel mai important ce m-a făcut să plec peste hotare a fost faptul că nu vedeam viitor pentru copiii mei în țară. Am doi copii și mă gândeam că vor face studii, mă voi chinui eu acolo în țară, soțul mereu era plecat peste hotare și o să ne chinuim să le dăm studii. Dar ce o să facem dacă nu avem cumetri acolo, sus, și nu avem prieteni, unde o să se angajeze și ce salarii vor avea copiii aceștia și cum își vor construi un acoperiș deasupra capului, și cum au să-și întrețină ei familiile, și cum au să crească nepoții noștri încurcați în tot cumătrismul acesta și în tot glodul acesta? Cum o să fie?
Nu vedeam niciun rost, pur și simplu vedeam negru pentru copiii mei. Pentru mine, eram acolo la școală, cu un salariu mizer, mă gândeam că o mai duc eu cumva, cu o găinușă primprejurul casei, cu un pom în grădină, parcă mă descurc eu, dar ce facem noi cu copiii noștri, cu nepoții noștri, cu viitorul lor? Asta m-a făcut să plec, faptul că n-am să pot să-i întrețin pe dânșii și ei nu au un viitor într-o țară democratică, într-o țară care are la bază legea și are cartea în capul mesei, nu „kuliokul” cu bani.”
Europa Liberă: De ce ați ales Cehia?
Veronica Petrici-Pisarenco: „Am ales Cehia, pentru că soțul deja activase aici, el avea ceva timp de când lucra aici.”
Europa Liberă: Cum ați descrie viața de migrant?
Veronica Petrici-Pisarenco: „E greu să o iei de la zero, să nu ai nici o farfurie, nici o lingură, nimic și ai venit pe turta cuiva.”
Europa Liberă: A fost greu să vă integrați într-o altă societate?
Veronica Petrici-Pisarenco: „N-a fost greu. Sunt o persoană care cu drag comunic, repede deprind, repede învăț. Mai greu a fost pentru copii, că trebuia să-i încadrez în școală și toate obiectele se predau în limba cehă. Limba cehă de la zero, limba engleză aici copiii o învață de la grădiniță, copiii noștri în Cățeleni nu au învățat-o deloc, de la zero, și germana, a doua limbă îi germana aici, suntem la 40 de kilometri de hotarul cu Germania. Dar așa-i, în școală se predă în două limbi. Eu m-am acomodat mai repede, copiii mai greu.”
Europa Liberă: Îi sunteți recunoscători acestei țări că v-a primit, v-a adoptat, într-un fel?
Veronica Petrici-Pisarenco: „Eu îi sunt foarte recunoscătoare, sunt foarte recunoscătoare, pentru că am ajuns duminică cu geanta, luni mi-am căutat de lucru și marți mi-au făcut contract de muncă. Nu s-au uitat că nu cunosc limba, nu s-au uitat la nimic, m-au luat la lucru. Sunt foarte recunoscătoare că m-au încadrat în rând cu cehii, nu am fost cu nicio treaptă mai jos. Sunt recunoscătoare că am avut cursuri gratis, am învățat ceha gratis; cărți, caiete, totul gratis am avut, sunt foarte recunoscătoare.”
Europa Liberă: Ați prins rădăcini acolo, aveți spațiu locativ, aveți de gând să continuați această ședere?
Veronica Petrici-Pisarenco: „Dna Valentina, am cumpărat apartamentul nostru, l-am luat o parte cu banii noștri, o parte am luat credit de la bancă și l-am luat la ipotecă, dar eu mă simt ca un copac care am crescut 37 de ani într-un loc și de acolo într-o bună zi m-au smuls și m-au răsădit în altă parte. Eu consider că cu cât copacul e mai tânăr, cu atât se prinde mai repede și poate că prinde rădăcini mai mari, dar rădăcinile mele aici nu mai cresc, nu mai prind eu rădăcini atât de mari cum le-am avut acolo și atât de puternice care mă țineau de pământul acela.
În fiecare zi stau cu gândul că o să mă întorc, dar mi-i frică să mă întorc.
Eu am rădăcini puternice acolo, în fiecare zi stau cu gândul că o să mă întorc într-o zi acolo, dar mi-i frică să mă întorc și la momentul de față nici nu pot, fiindcă copiii învață la școală și nu pot să-i las, ambii încă nu sunt majori ca să poată merge pe picioarele proprii. Însă stau mereu cu gândul că mă voi întoarce într-o zi, dar vreau să mă întorc într-o țară democratică, într-o țară măcar la nivelul Cehiei.”
Europa Liberă: Ce părere aveți despre felul cum înțeleg politicienii să obțină votul celor aflați peste hotare?
Veronica Petrici-Pisarenco: „Politicienii au viziuni separate față de diasporă și față de votul nostru din diasporă. Eu nu sunt de acord că noi suntem un electorat paralel, nu.
Diaspora sunt acei cetățeni moldoveni care au suferit mult și știu ce înseamnă pâinea străinătății.
Eu, din contra, consider că diaspora sunt acei cetățeni moldoveni care au suferit mult și știu ce înseamnă pâinea străinătății și într-înșii s-a trezit acest dor mare de țară și dorul acesta de a reveni la baștină, și dorința de a aduce țara noastră la nivelul țărilor în care se află cetățenii aceștia. Și chiar dacă nu toți cetățenii aceștia se vor întoarce în Moldova, o bună parte stau pe valize să se întoarcă acasă. Mulți, foarte mulți așteaptă data asta să schimbăm ceva și este o speranță a noastră să ne întoarcem, să punem toți umărul, că este acum greu s-o aducem, o să trebuiască să muncim. Noi suntem gata să punem umărul ca să scoatem țara ceea, s-o ridicăm din genunchi, dar foarte mult depinde de votul acesta. Aceste alegeri sunt decisive. Eu nu știu, după aceste alegeri dacă o dăm în bară, nu știu dacă mai avem altă salvare. Eu nu văd altă salvare.”
Europa Liberă: Ce trebuie să facă aceste slugi ale poporului, 101 deputați care vor fi aleși în data de 11 iulie în legislativ va să recâștige încrederea cetățenilor?
Veronica Petrici-Pisarenco: „Acești 101 deputați, practic, reprezintă poporul. Această mână de oameni reprezintă poporul. Dacă poporul i-a ales, ei acolo trebuie să apere interesele poporului, să studieze problemele societății, ale tuturor păturilor și acolo fiecare vine cu ceva pozitiv pentru societate, nu pentru el, dar pentru cei care și-au pus speranța în ei că o să aibă un viitor mai bun, că o să fie mai bine în țară și o să se ridice nivelul de viață, o să se ridice nivelul de educație.
Noi acum încredințăm viitorul nostru, al copiilor și nepoților, economia, toate speranțele noastre le încredințăm acestor oameni.
Ei au foarte mare responsabilitate și-mi pare rău că acei pe care i-am ales au umblat și ne-au cerșit voturile, după care s-au întors cu spatele, n-au mai apărut prin acele sate, nu s-au mai interesat de oameni, și-au făcut interesele proprii și, mai mult au înglodat, au furat ceea ce a fost acolo și au pus țara pe brânci.”
Europa Liberă: Cum ar trebui să se mențină acest dialog între politician și cetățean?
Veronica Petrici-Pisarenco: „Vizitele acestea în teritoriu nu ar trebui să fie numai în prag de alegeri și nu cu sacoșa cu hrișcă sau cu macaroane. Vizitele acestea ar trebui să fie permanent, permanent ar trebui să fie adunări cu cetățenii, nu concerte și mici, și nu mai știu ce acolo, nu, să se facă adunări obștești, să se studieze cerințele societății. Acolo sunt primari la nivel local, primarul care-i la nivel local nu știe problemele cu care se confruntă satul? Știe! Și atunci sunt granturi diferite, hai să-i oferim acelui sat, pentru că peste 4 ani iar vor veni să cerșească votul și cu ce obraz să mai vină la omul acesta, când 4 ani au stat cu spatele la el? Și astăzi vin cu un kilogram de macaroane în torba ceea? Cum li se mai dă... Ei sunt foarte obraznici, mai ales acei care au fost și nu au făcut nimic, iar acum insistă iarăși să ajungă în parlament și se zbat tare, tare pentru a nimeri în fotoliile celea.”
Europa Liberă: Moldova de peste 4 ani va fi mult deosebită de Moldova de astăzi, dacă investiți atâta încredere în acest vot, pe care o să-l dați la 11 iulie?
Veronica Petrici-Pisarenco: „Astăzi eu investesc speranță să văd Moldova peste 4 ani cu niște începuturi, eu nu o văd cu coroană pe cap și în haine lustruite, dar o văd muncită, adică acolo se lucrează la ceva și se văd anumite schimbări și anumite începuturi. În sate eu văd ceva business, văd ceva deschis acolo, o mică întreprindere, o mică fermă, o mică afacere.
Tineretul din sate pleacă pentru că, practic, nu are cu ce se ocupa în sat. Dar de ce nu are cu ce se ocupa în sat? Pentru că acolo nu este unde să lucreze. Dar de ce nu este unde să lucreze? Pentru că cei care ar vrea să deschidă ceva au frică de ei de sus și toate-s legate așa unele cu altele și, practic, satele noastre rămân pustii, acum sunt îmbătrânite, casele – părăsite.
Am impresia că țara noastră se aseamănă cu o casă pe care a închiriat-o cineva și distruge tot ce este acolo.
Eu sper că peste 4 ani am să văd câteva case noi în fiecare sat și am să văd acolo măcar o filială, măcar o stână, o fermă de porci, de vaci, acolo trebuie să se ocupe lumea cu ceva. Agricultura... Mă uit în Cehia și nu văd o palmă de pământ pe care să crească buruieni, văd totul verde, totul frumos, lanuri întregi prelucrate. La noi, vă spun sincer, când trec Prutul din România în Republica Moldova și mă uit, așa, în zare înspre Leușeni și înspre Chișinău încolo, am impresia că țara noastră se aseamănă cu o casă pe care a închiriat-o cineva și distruge tot ce este acolo, se folosește și distruge, este nepăsător și nu investește niciun ban, pentru că lui nu-i pasă de casa aceasta.”
Europa Liberă: Atunci când votează cetățeanul Republicii Moldova peste hotare, pune altă miză pe votul său decât cel rămas acasă, pune alt preț pe votul său decât cel care a rămas în Republica Moldova?
Veronica Petrici-Pisarenco: „Noi avem toți același drept de a vota, noi votăm. Cei care sunt în diasporă au așteptări mai mari, decât cei din țară. Eu nu știu de ce îi văd pe cei din țară, nu toți, dar o mare parte că sunt nepăsători, sunt indiferenți, sunt gata să voteze și pentru acele macaroane.
Cetățenii care sunt în diasporă au o pornire mai vulcanică, mai patriotică decât mulți din cei care sunt în țară. Și tare-tare mă afectează când văd comentarii de la acei din țară că diaspora nu are de ce să voteze. Măi, diaspora vrea să te scoată pe tine din glodul acela, s-a trezit ea și vrea să te trezească și pe tine, să-ți dea o mână de ajutor și ție, să ieși de acolo și tu la lumină, să vezi și tu ce înseamnă țară democratică, să vezi și tu unde stă legea în capul mesei, să vezi și tu ce înseamnă civilizație, curățenie, pădurea-i pădure, lanurile sunt lanuri ș.a.m.d. Dar nici tu nu votezi, că ești nepăsător și încă și pe acel din diasporă îl ponegrești și îi faci inimă rea.
Îmi pare rău că pe noi așa ne înlătură, că voi nu aveți drept la vot, că voi nu știu ce. Diaspora întotdeauna a sărit în ajutor și pentru cei bolnavi care au fost cazuri foarte grave noi am sărit și am ajutat, și cu pachete, și cu bani trimiși acasă, și cu câte și mai câte. Dacă nu se va trezi toată populația care la moment locuiește în Republica Moldova, sper ca acest vot al diasporei să dea o lovitură măcar ca aceea pe care am dat-o în 15 noiembrie, dacă nu și mai mare.”
Europa Liberă: Dar ce distanță ar trebui să parcurgeți până la cea mai apropiată secție de votare?
Veronica Petrici-Pisarenco: „Până la cea mai apropiată secție de votare parcurg 130 de kilometri, până la Praga. Noi avem o singură secție în Praga și parcurg 130 de kilometri până la Praga și 130 de kilometri înapoi. Asta-i o zi întreagă.
Prima dată când am votat, aveam doar câteva zile de când venisem în Cehia și am mers și am votat la Praga. Nu cunoșteam nici Praga, am luat un taxi; am plătit biletul până la Praga, am plătit taxiul până la ambasadă, de la ambasadă taxiul înapoi. O zi mi-am luat de la lucru, nu mi s-a plătit acea zi, și câte cheltuieli am făcut pentru ca să merg să-mi dau votul, ca să tragem puțin-puțin țara ceea la lumină. Și omul care trăiește lângă primărie, lângă secția de votare este indiferent și nu se duce sau spune: „Dacă îmi dai mie un pachet de macaroane, mă duc acum să-l votez pe Tanda sau pe Manda”. Cum să te vinzi tu?!
Eu acum sper să ajung înainte de alegeri acasă, să studiez puțin ce se petrece acolo și să trezesc măcar vreo câteva minți la lumină. Sper să găsesc și nervi, și răbdare, și convingere să trezesc câteva minți, că, oameni buni, așa nu se mai poate, nu se mai poate. Noi trebuie să trăim altfel și îmi pare rău pentru lumea care stă acolo în sat și zice că cine-i acela sau cine-i aceea.
Noi nu judecăm omul, noi judecăm acum situația unde suntem, că suntem la fundul mării și nu ne poate scoate nimeni de acolo decât noi singuri să dăm din mâini și din picioare ca să ieșim la suprafață.”
