Linkuri accesibilitate

Victoria Iftodi, aleasa democraţilor pentru portofoliul de la justiţie


Victoria Iftodi
Victoria Iftodi

Într-un prim comentariu pentru presă Victoria Iftodi a spus că a acceptat propunerea premierului Filip fiind conștientă că preia un mandat dificil.

Liderul PD, Vlad Plahotniuc, a propus-o ministră a justiției, din numele partidului de guvernământ, pe Victoria Iftodi, în locul lui Alexandru Tănase, care a demisionat, afirmând că a pierdut încrederea publică și nu mai poate face reforme. Ca și Tănase, Iftodi vine la minister de la Curtea Constituțională, unde a fost judecătoare. Tot ca Tănase – urmează să fie ministră a justiției a doua oară. Despre încrederea publică de care s-ar bucura Iftodi democrații nu au spus deocamdată nimic, premierul Pavel Filip a spus că „mica reformă” începută de Tănase la justiție anul acesta o să continue.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:16 0:00
Link direct

Într-un prim comentariu pentru presă, Victoria Iftodi a spus că a acceptat propunerea premierului Filip, fiind conștientă că preia un mandat dificil. „Problemele din sistem îmi sunt foarte cunoscute, pentru că provin din acest sistem”, a afirmat Victoria Iftodi pentru „Ziarul Naţional”, la scurt timp după ce a fost propusă de PD la funcţia de ministru al justiţiei. În trecut notar şi profesor universitar, Iftodi a condus același minister în perioada 2004-2006 într-un guvern comunist, din care a făcut parte și Igor Dodon, pe atunci ministru adjunct al economiei.

Guvernul Filip a promovat-o pe Victoria Iftodi în mai multe funcţii, mai întâi la Consiliul de Integritate al Autorității Naționale de Integritate, ulterior la Curtea Constituţională. Şi atunci, dar şi acum, gestul a fost văzut de unii analişti ca dovadă a faptului că democrații sunt într-o colaborare tacită cu socialiştii, sugerându-se că Iftodi ar fi exponenta formațiunii lui Dodon.

Preşedintele Igor Dodon nu a anunţat deocamdată dacă va accepta sau nu candidatura propusă de democraţi, dar a adus la cunoştinţă că a semnat demisia lui Alexandru Tănase. „Este a 16-a demisie din Guvernul Filip pe care o semnez”, a scris Dodon pe Facebook, adăugând că optează în continuare pentru demisia întregului guvern în frunte cu Filip, ce ar declanșa alegeri anticipate.

Spicherul democrat Andrian Candu a sugerat azi că o eventuală respingere a candidaturii Victoriei Iftodi va fi soluţionată prin metoda deja aplicată anterior...

Până acum, Igor Dodon nu a acceptat nicio remaniere în garnitura guvernamentală condusă de Pavel Filip. Şeful statului a fost suspendat temporar din funcţie mai întâi pentru a face posibilă numirea ministrului apărării Eugen Sturza, după care a altor șapte miniștri, între ei şi Alexandru Tănase.

Spicherul democrat Andrian Candu a sugerat azi că o eventuală respingere a candidaturii Victoriei Iftodi va fi soluţionată prin metoda deja aplicată anterior.

Victoria Iftodi ar urma să preia unul din cele mai problematice domenii în care lipsa progreselor a fost taxată recent de UE, care a recurs la oprirea finanţării unor importante programe în justiţie, spune preşedintele Centrului de Resurse Juridice, Vladislav Gribincea:

„Provocările care au stat în faţa lui Tănase stau şi în faţa doamnei Iftodi. Sarcina ei principală este să sporească încrederea partenerilor de dezvoltare şi a societăţii că iniţiativele declarate de reformare a justiţiei sunt iniţiative care vor să fie realizate şi nu doar declarate. Dacă îi va reuşi, atunci va avea succes. Provocările sunt destul de mari, având în vedere că foarte puţini oameni cu experienţă am mai rămas să lucreze acum la Ministerul Justiţiei.”

Alexandru Tănase și-a anunțat demisia de la minister, după ce presa a publicat o înregistrare audio a unei presupuse convorbiri telefonice purtată de el cu Veaceslav Platon, om de afaceri controversat, condamnat între timp la închisoare pentru rolul jucat în „furtul miliardului”. Anunţând-o azi pe succesoarea lui Tănase, liderul PD, Vlad Plahotniuc, a spus că regretă retragerea lui Alexandru Tănase din funcție.

Previous Next

XS
SM
MD
LG