În politica bugetar-fiscală pentru 2021, Guvernul vine cu un set de măsuri pentru susținerea întregului sector agro-industrial, prin subvenționarea investițiilor, diminuarea taxelor și aplicarea măsurilor necesare pentru extinderea exportului. Viorel Garaz, directorul combinatului de vinuri „Mileștii Mici” a declarat Europei Libere că principala provocare este piaţa, pe care apar jucători noi.
Europa Liberă: Statisticile arată că viticultura reprezintă 7 la sută din totalul de exporturi și aproape 3 % din PIB-ul Republicii Moldova. Pandemia de COVID-19 a dat peste cap multe dintre planurile vinificatorilor și afacerilor din acest domeniu, pentru că vânzările s-au redus dramatic. Ar putea coronavirusul să „sece” această industrie a vinului?
Viorel Garaz: „În primul rând, au fost afectate întreprinderile vinicole sau vinăriile care au avut și componenta turismului în activitatea lor de bază, așa cum este la vinăria Mileștii Mici. Noi, în anul precedent, având mai multe zeci de vizitatori, în mare parte din străinătate, eu, ca acum, văd cozile de mașini la poarta vinăriei sau autocare cu numere belaruse, ucrainești, poloneze, cehe. Nu mai vorbesc de românești. Probabil că 50 la sută dintre vizitatorii noștri erau din România. Asta din ce am reușit eu să văd, pentru că sunt în această funcție de un an, dintre care vreo patru luni am stat în carantină. Astfel, primele vinării care au adus venit, au fost cele cu componentă de turism.
Noi, la moment, străini aproape că nu vedem pe teritoriul vinăriei. Unde și unde apare câte unul, și acela dacă are vreo misiune sau este cu activitate de serviciu aici, pe teritoriul Republicii Moldova. În rest, sunt localnicii care au hotărât cumva să folosească de această oportunitate și să redescopere destinațiile turistice din Republica Moldova. Să zic că există o creștere spectaculoasă? Nu. Asta, inclusiv, din cauză că restricțiile sau condițiile de protecție au rămas valabile, inclusiv pentru localnici. Aceasta îi ține pe mulți oameni acasă, înțelegem perfect că nu banii ne vor salva pe noi la moment, ci condițiile bune de sănătate și siguranța angajaților noștri.”
Europa Liberă: Dar cel mai probabil, totuși, mari bătăi de cap vă dau exporturile. Ați menținut partenerii tradiționali, reușiți să penetrați și alte piețe de desfacere, pentru că exporturile, cel mai probabil, sunt colacul de salvare și al întreprinderii?
Viorel Garaz: „Exporturile, de fapt, sunt colacul de salvare al Republicii Moldova, în domeniul sectorului vitivinicol și asta pentru că Republica Moldova exportă peste 90 la sută, circa 93-95 la sută, din întreaga producție vinicolă. Astfel, noi suntem extrem de dependenți de exporturi și atunci când un vinificator se trezește dimineața, el se gândește în primul rând unde va exporta, asta presupune cheltuieli suplimentare, atât de deplasare, cât și de depășire a barierelor lingvistice ș.a. Nu este un business deloc ușor, mai ales că la Mileștii Mici a fost, să spunem așa, o situație destul de dificilă. Și asta ține mai mult de securitatea financiară a întreprinderii, și asta pentru că Mileștii Mici a călcat exact pe grebla pe care a călcat RM cu mai mulți ani în urmă, atunci când era dependentă în proporție de vreo 85 la sută de piața Federației Ruse. Așa s-a întâmplat acum, în cazul pandemiei de COVID-19, când vinăria Mileștii Mici era dependentă de piața Chinei în proporție de peste 90 la sută. Din moment ce China a fost prima țară care a primit această lovitură din parte pandemiei de COVID-19, noi am avut de suferit cel mai mult, neavând o rezervă unde am putea face exporturile. Eu am conștientizat acest lucru din prima zi de când am preluat această funcție și am încercat să diversific piețele de export, astfel încât noi am reușit să facem în această perioadă exporturi în Coreea de Sud, în Japonia, Myanmar. Este pregătit un container pentru un partener nou, în SUA. Am fost recent listați în rețeaua Carrefour din România, ceea ce consider că este o realizare bună pentru noi.”
Europa Liberă: Pe piața rusă mai exportați?
Viorel Garaz: „Piața rusă încă rămâne pentru noi o destinație destul de riscantă, pentru că oricât de atractivi am fi noi, mă refer la vinăria Mileștii Mici, nu neapărat la țară, în calitate de consumatori pentru Rusia, și asta pentru că Mileștii Mici rămâne a fi o destinație turistică importantă pentru turiștii din regiune, inclusiv pentru cei ruși. Și atâta timp cât ei obișnuiau să ne viziteze, iar Mileștii Mici este un producător, o vinărie cunoscută pe piața Federației Ruse, respectiv, există și interesul pentru vinurile noastre. Este un alt factor, care este, de exemplu, condiția de plată. Importatorii ruși obișnuiesc să lucreze cu partenerii lor cu vacanțe de plată foarte mari, pe când pentru noi aceasta este o situație destul de riscantă, știind că nu neapărat calitatea vinului este cea care vorbește despre relația import-export cu partenerii ruși, și în orice moment pot interveni alți factori – politici, spre exemplu, care ne pot strica relațiile comerciale, rămânând cu mărfuri livrate și bani neîncasați.”
Europa Liberă: Apropo, pe timp de pandemie, vânzările au scăzut?
Viorel Garaz: „Au scăzut considerabil pe toate piețele. Reies inclusiv din discuțiile cu prietenii, cu colegii de breaslă, care au avut de suferit pe toate piețele. Pentru că, așa acum am stat noi acasă câteva luni, inclusiv cu interdicția de a ieși din casă, exact același lucru s-a întâmplat și pe alte piețe, în alte țări.”
Europa Liberă: Acum, în stocuri, aveți multă producție?
Am avut o recoltă nu foarte rea anul acesta
Viorel Garaz: „Stocurile de anul trecut încă mai sunt, dar nu sunt într-atât de mari încât să ne sperie, ținând cont de – iarăși, în cazul vinăriei noastre, de evoluția vânzărilor. Sunt optimist că vom reuși să creștem exporturile pe mai multe piețe, diversificăm piețele de export. Plus la toate, am avut o recoltă nu foarte rea anul acesta, în cazul vinăriei noastre, dar, oricum, mult mai mică și astfel vom putea compensa, cel puțin cu vinurile roșii, necesarul din acest an cu stocurile din anul precedent.”
Europa Liberă: Dar, în general, întreprinderea se descurcă de una singură sau totuși utilajul, modernizarea, solicită și investiții, și asistență din afară?
Viorel Garaz: „Ne descurcăm. În toate aceste luni de pandemie (care încă nu este clar cât va dura), noi ne-am descurcat, n-am avut restanțe nici la achitarea facturilor, nici la achitarea furnizorilor, și, mai ales, la achitarea salariilor. De multe ori suntem întrebați: ei bine, voi sunteți întreprindere de stat, pe voi cred că statul vă ajută? Nu are statul cum să ne ajute. Exact în aceste perioade, întreprinderile de stat sunt de fapt cele care trebuie să ajute statul, pentru că întreprinderile de stat contribuie, pe lângă impozite... Noi activăm exact în aceleași condiții în care activează și orice întreprindere privată, unica diferență e că fondatorul nostru nu este o persoană sau două, sau mai multe persoane fizice sau juridice, dar este statul. Și, respectiv, statul gestionează întreprinderile după placul său, iar atunci când este vorba de repartizarea profitului, așa cum se întâmplă la o întreprindere privată, noi nu plătim dividende unui particular, noi plătim banii direct în bugetul de stat. Asta este și un avantaj. Atunci când procurați o sticlă de vin de la Mileștii Mici, să știți că pe lângă TVA și impozit pe venit, o bună parte din profitul realizat pe această sticlă de vin se întoarce înapoi în bugetul de stat. Și ziceam că activăm în aceleași condiții, nu avem privilegii, dar reușim să ne descurcăm. Am avut o rezervă valutară pe care am făcut-o exact pentru a ne dezvolta în direcția reutilării, în diversificarea activităților...”
Europa Liberă: Dar e bine să se mențină acest statut?
Viorel Garaz: „Și da, și nu. Nu vreau să pară o laudă personală, dar am reușit să realizez un profit bun într-o perioadă scurtă de timp și dacă mergeam tot așa, profitul ar fi fost mult mai mare decât a fost înregistrat vreodată în istoria vinăriei, dar a intervenit fenomenul pandemiei. Repet, în aceste condiții, țin să cred că o întreprindere de stat poate fi profitabilă, poate aduce bugetului național venituri esențiale, dar, în cazul în care există un interes meschin, o întreprindere de stat foarte ușor poate cădea pradă acestor interese, poate intra în datorii mari, în insolvență, și deja nu-i mai vede capătul, inevitabil, trebuie s-o vinzi pe bani puțini.”
Europa Liberă: Inițial, dvs. ați spus că turismul este o salvare, pentru că pivnițele, beciurile de la Mileștii Mici sunt cunoscute putem spune că aproape în întreaga lume. Dacă accesezi pagina de internet, era, și rămâne, un patrimoniu cu care se mândrește Republica Moldova și mulți turiști din afară veneau anume pentru a-și satisface curiozitatea în beciurile de la Mileștii Mici, dar dacă turismul continuă să fie afectat, atunci pierdeți din profit.
Viorel Garaz: „Evident, turismul a fost și țin să cred că va redeveni o componentă importantă din profitul întreprinderii.”
Europa Liberă: Dar asta după ce se termină acest val de pandemie.
Planurile s-au schimbat, și noi reacționăm la necesitățile timpului
Viorel Garaz: „Eu presupun că asta se va întâmpla nu în anul curent și nu în anul viitor – în cel mai bun caz, peste un an. Astfel, noi ne-am regândit planul de dezvoltare, și dacă până acum unul din obiectivele principale era creșterea capacității de deservire a turiștilor, pentru că noi avem o singură sală de degustare, ceea ce este absolut insuficient pentru numărul de cereri pe care l-am avut și era vital pentru noi și pentru creșterea calității deservirii clienților să avem spații mai multe și mai mari. Ei bine, noi ne-am pornit în această direcție, să construim un restaurant subteran, unde lumea să poată să stea în voie mai mult timp, chiar și să le oferim cazare în subteran. Ar fi fost un lucru, așa, inedit, să te cazezi la 60 de metri sub pământ, săpat în piatră. Dar, zic că planurile s-au schimbat, și noi reacționăm la necesitățile timpului. Atâta timp cât nu mai este pe prim plan turismul, noi încercăm să ne concentrăm pe dezvoltare în direcția exportului, cum ați menționat Dvs. anterior.”
Europa Liberă: A ajuns să se vorbească despre un contrast, când e vorba despre vinurile moldovenești. Pe de o parte, vinurile sunt faima Republicii Moldova și statul este cunoscut în multe țări ale lumii prin calitatea vinurilor bune, pe de altă parte, se zice că moldovenii sunt și cei care consumă cea mai mare cantitate de alcool per capita.
Viorel Garaz: „Și eu țin minte acest raport. Apăruse acum vreo doi ani și stârnise multe discuții în interiorul țării. Noi avem mari dubii că datele sunt veridice, și asta, inclusiv, din cauză că nu avem o claritate în ceea ce privește suprafețele de viță de vie pe care noi le deținem. Oficial, declarăm că există o suprafață, inclusiv cu cele care sunt pe lângă casă, dar acum Oficiul Național al Viei și Vinului este în plin proces de implementare a unui cadastru al plantațiilor de viță de vie și eu cred că în 2-3 ani eu cred că vom vedea care este, cu adevărat, capacitatea noastră de consum a vinului și ne vom schimba un pic poziționarea în acest top. Dar, când vorbim despre vinurile de calitate, cu adevărat, suntem apreciați în foarte multe țări ale lumii, în ultimii ani, avem foarte multe medalii obținute la concursurile internaționale. Eu mă bucur că am avut ocazia să gestionez cumva acest proces de participare a vinăriilor la concursurile internaționale, la unele dintre ele am participat chiar și în calitate de jurat și eu cunosc cum are loc acest proces, când, din miile de probe care vin din toată lumea din țări cu bugete și vinării faimoase și supertehnologizate, cu laboratoare, nu mai zic că și cu tradiții de secole - și noi concurăm cu ei! Degustările au loc în orb, nimeni nu știe despre ce vin este vorba, îl ai doar în pahar și apreciezi așa cât îți permite văzul, nasul și gura și noi ieșim de multe ori învingători, cu brațe de medalii, de la aceste concursuri, ceea ce ne duce faima în toată lumea.”
Europa Liberă: Cât de mult contează să se cunoască și cultura consumului de alcool?
Viorel Garaz: „Eu țin minte că în perioada când am revenit în Piața Marii Adunări Naționale cu organizarea Zilei Vinului, am primit multe pietre în cap: a, uite, ați revenit în piață, aici îi loc sacru și voi veniți cu bețiile în centrul orașului! Scopul revenirii în centrul orașului a fost, de fapt, absolut altul: nu stimularea consumului de vin, cât educarea consumatorului. Pentru că în toate țările unde există o industrie vinicolă dezvoltată, în primul și în primul rând, există o piață locală dezvoltată. Și asta pentru că piața locală asigură și o siguranță financiară sau stabilitate în vânzări. Exact, situația noastră din acest an a arătat avantajul unei piețe interne dezvoltate. Pentru că atunci când piețele de export au fost blocate în mai multe direcții, camioanele nu circulau, nu mai vorbim de faptul că lumea nu voia să bea vinuri, stăteau închiși în casă de frică, dar nu circulau nici camioanele. Evident că în aceste condiții exporturile scad. Rămâne colacul de salvare – consumatorul local. Și atunci când consumatorul local nu poate să facă diferențiere între un vin alb și un vin roșu, la modul cel mai serios vorbesc, că lumea încă nu cunoaște diferența dintre vinuri și cum se consumă și asta, de fapt, am încercat să face în cadrul Oficiului Național al Viei și Vinului – să stimulăm consumul limitat, moderat, dar corect, de vinuri. Ca lumea să nu bea 10 litri de oțet, dar să bea un pahar – două de vin, corect. Sperăm că am spart, cumva, și mitul despre anhidridă, că unii o simțeau chiar și cu dinții și tot așa. Eu sper că am depășit problemele acestea.”
Europa Liberă: Da, apropo, Republica Moldova a însușit lecțiile embargoului rusesc?
Viorel Garaz: „Da. Da, pentru că, atunci când a fost primul embargou, dependența de Federația Rusă era de circa 85 la sută; în cadrul celui de-al doilea embargou (vă zic asta deoarece am făcut rapoartele respective) a fost de circa 60 la sută. Dacă în primul caz companiile au falimentat, efectiv, s-au închis mai multe întreprinderi (chiar și Mileștii Mici a avut un litigiu care s-a închis acum, recent) – au fost exportate vagoane de vin în Federația Rusă și ele acolo fiind nimicite. Că au fost nimicite, că n-au fost nimicite – nimeni nu cunoaște, dar cel puțin am primit o foiță pe care scria că vinurile au fost nimicite. Și, respectiv, n-au fost încasați banii pentru ele. Acesta este, de fapt, și riscul. Și când a fost al doilea embargou, companiile au avut de suferit, au avut deficiențe de plată, și când a fost al treilea, deja, ei, ok!, nu vreți-nu vreți, o să încercăm să vindem în altă parte. Și acum noi avem foarte multe invitații să participăm la târguri, la evenimente de promovare în Federația Rusă, în continuare există acest interes al vinăriilor de a participa în Federația Rusă, dar există și o frică, pe care o am și eu, personal, că, în orice moment, această prietenie se poate termina. Pentru că de două ori am călcat pe grebla asta și dacă mai călcăm și a treia oară, deja va fi urât din partea noastră.”
Europa Liberă: Și totuși a fost atunci o umilință atunci, când, de la micile ecrane, se arăta cum gardurile sunt vopsite cu vinurile din Republica Moldova în Federația Rusă?
Viorel Garaz: „Undeva, probabil, era și un pic de adevăr, poate nu neapărat la vopsitul gardurilor, dar trebuie să înțelegem o realitate: întotdeauna, un produs, facem abstracție dacă e vin sau altul, el este creat în funcție de cererea consumatorului.”
Europa Liberă: Dar, apropo, deseori, țările care importă vinuri asta și spun, că solicitarea este pentru prețul cutare, un vin de asemenea calitate, pentru un preț mai mare – altă calitate.
Noi nu avem capacitate de a controla tot procesul cap-coadă
Viorel Garaz: „Corect, corect! Să nu credeți că vinurile care au plecat și au servit drept material de vopsit gardurile, erau vinuri care erau servite în restaurante. În continuare, Republica Moldova 70 % din producția vinicolă o exportă în vrac. În momentul când vagonul sau cisterna respectivă a ieșit pe poarta vinăriei, nu prea ai mare control asupra conținutului și ceea ce ajunge la destinație, de cele mai multe ori poate să difere de ceea ce a pornit. Asta-i una. Doi: când ajunge la destinație, întotdeauna există interesul, uite, am 10 tone de vin, da? Dar pot să am 12. Sigur că poți. A fost un an ploios, de ce să n-ai? Se mai întâmplă. Se mai mai diluează. Sunt practici care, de obicei, au loc nu aici, dar au loc la destinatar. Și atunci când te uiți pe etichetă, se vinde vin din Moldova, dar ce s-a întâmplat cu dânsul deja e altă întrebare. Și mai ales că noi nu avem capacitate de a controla tot procesul cap-coadă, de la export până la îmbuteliere, și în asemenea cazuri pot apărea falsuri. Mai este și alt moment – că așa cere consumatorul. Consumatorului îi trebuie o băutură, de dorit roșie, cu conținut mare de alcool, unele popoare mai doresc ca ea să fie dulcișoară și, în măsura posibilităților, s-o numim vin. Și se face o asemenea băutură, care este vin, e inofensivă, nu zic că dacă o s-o bei, neapărat o să ai intoxicație...”
Europa Liberă: Dar pentru Republica Moldova rămâne a fi păgubos că exportă vinul în vrac?
Viorel Garaz: „Sigur că da, pentru că noi nu avem control. Dacă s-a dus sticla îmbuteliată de aici, îmbuteliată, sigilată, cu etichetă cu tot, tu deja porți răspunderea până la masa consumatorului, că, uite, sticla asta are un conținut inofensiv. Noi trecem tot felul de certificări, la fiecare lot, mai ales în comunitatea europeană. Există un control al calității și o responsabilitate din parte vinăriilor, dar atunci când vinul pleacă în vrac, nu este niciun control. Și încă o dată vă zic, noi șaptezeci la sută din producția vinicolă o exportăm în vrac, ceea ce este o problemă. Oficiul Național al Viei și Vinului depune eforturi enorme și se cheltuie bani foarte mulți anume pentru a promova exportul de vinuri îmbuteliate. Și, iată, avem rezultate bune în China, unde exportăm foarte mult, peste 90 la sută din vinuri, sunt exportate îmbuteliate, cantități mari. În România, de exemplu, tot exportăm foarte mult vinuri îmbuteliate, inclusiv în vrac, dar aici e un pic altă situație, căci noi în România avem o reputație foarte bună, care a fost creată de câteva vinării pioniere, să spunem așa, și a fost menținute de ceilalți. Așa că dacă cineva încearcă cumva să strice piața, este imediat apostrofat și grupul ăsta de vinării este un club închis, așa, unde toți știu foarte bine cine și ce produce, cât produce, de unde are, cât poate să producă și cât vinde. Adică nu există mari secrete în domeniul respectiv, pentru că mulți sunt colegi, prieteni, rude, vecini și tot așa. Un produs îmbuteliat, ambalat, întotdeauna garantează cât de cât calitatea produsului, iar unul în vrac, de cele mai multe ori creează probleme, pentru că orice problemă apărută undeva deja arată cu degetul că, uite, ai călcat strâmb.”
