Din cauza pandemiei de Covid-19 care înregistrează un nou val de infectări în Europa, unde se află cele mai mari comunități de moldoveni de peste hotare, este posibil să nu poată fi organizate toate secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. Dar scriitorul şi bloggerul Vitalie Vovc care este stabilit cu familia la Paris de peste 20 de ani, se arată optimist şi spune că alegătorii din străinătate vor participa la scrutin în speranța că mai pot schimba prin votul lor lucrurile în Moldova.
Europa Liberă: Pe 1 noiembrie urmează să aibă loc alegerile prezidențiale în Republica Moldova în condiții de pandemie, care au determinat și o bună parte a observatorilor internaționali să stea acasă. Pentru diasporă cât de important este acest scrutin?
Vitalie Vovc: „Pentru a diminua șansa falsificărilor este foarte important cât mai multă lume să participe la scrutin. Tehnic vorbind, a falsifica un scrutin este foarte complicat atunci când avem o participare masivă la el. Acesta-i primul argument. Al doilea argument este faptul că am văzut cu toții cât de importantă este această funcție, pe care toți o considerau până la un moment dat simbolică, dar uite că s-a dovedit că nu este chiar așa și că acele atribuții constituționale pe care le are președintele pot să ne pună pe orbita unor state cu adevărat civilizate sau, dimpotrivă, să ne ducă și să ne includă în lista sateliților, statelor paria, participând la foruri internaționale prin acțiunile sale, prin declarațiile sale etc., etc. Da, este extrem de important, este foarte important să mergem și să votăm la acest scrutin, în pofida pandemiilor, în pofida acelor care cheamă la boicot sau care se anunță dezamăgiți de orice și oricând, trebuie să ieșim și să votăm.”
Europa Liberă: Acolo, în Franța, cum e să votezi pe timp de pandemie?
Vitalie Vovc: „Fiecare trebuie să respecte un minimum de măsuri de protecție, să poarte mască, să se spele pe mâini sau să aplice gelul, deci nu este chiar într-atât de strașnic sau urât lupul, precum se descrie. Dacă fiecare din noi va fi responsabil, și riscul va fi minim.”
Europa Liberă: Opt candidați s-au înscris în această cursă prezidențială. Dacă e să sumăm angajamentele pe care și le iau acești opt politicieni în fața alegătorilor, ar ajunge la sute de promisiuni.
Vitalie Vovc: „Așa este.”
Europa Liberă: Cât de credibilă este promisiunea pe care o face concurentul electoral în aceste timpuri?
Vitalie Vovc: „Eu personal nu ascult niciodată promisiunile candidaților în perioada electorală. Spunea cineva că nu se minte niciodată mai mult decât la pescuit, la vânătoare și în campaniile electorale. Latitudinea acestor minciuni depinde în mare parte de cât de cultivat, cât de matur este alegătorul. Bineînțeles, există niște prevederi constituționale în Republica Moldova care anulează, aș zice eu, cam 99 la sută din toate promisiunile celor care candidează la această funcție. Să nu uităm că suntem totuși o țară parlamentară și președintele fără o majoritate parlamentară nu prea contează, anume din punctul de vedere al promisiunilor pe care le-ați amintit. Dar ce să zic? Oricum trebuie să ne bazăm mai mult pe biografia fiecăruia din acești candidați, pe parcursul lor, pe ceea ce au declarat, au promis, au făcut de-a lungul anilor. Fiecare are o carieră, fiecare are un trecut care, iată, astăzi, în epoca deschiderii totale și în epoca în care nicio informație nu poate fi ascunsă, sunt ușor de verificat și sunt ușor de urmărit. Deci, asta ar trebui să ne conducă alegerea.”
Europa Liberă: Și Vitalie Vovc ce ar vrea să facă cel care va ajunge la cârma țării după 1 sau după 15 noiembrie?
Vitalie Vovc: „Eu mi-aș dori un președinte care să ne readucă în orbita statelor civilizate, să ne aducă în familia statelor cu adevărat democratice și să slujească interesele poporului, nu interesele unui alt stat.”
Europa Liberă: Deci, votul va fi geopolitic și în acest an, așa cum spun observatorii că a fost pe parcursul celor aproape trei decenii de independență a Republicii Moldova?
Vitalie Vovc: „În Republica Moldova, ținând cont de istoria acestui stat, votul nu poate fi decât geopolitic și până nu va fi soluționată odată și pentru totdeauna chestia asta cu geopolitica, el nu va fi decât geopolitic. Deci nu putem visa la altceva până nu am soluționat această problemă.”
Europa Liberă: Și cel care va obține mandatul pentru următorii patru ani va putea să fie președintele tuturor cetățenilor, ținând cont că societatea moldavă e atât de polarizată?
Nu noi am inventat geopolitica, noi suntem un actor foarte mic pe harta Europei
Vitalie Vovc: „Da, îmi spuneți o „societate polarizată” și eu imediat fac trimitere la cauzele acestei polarizări. Societatea este polarizată anume din cauză că nu a fost soluționată chestiunea, să-i zic așa, geopolitică, din cauză că o bună parte a populației din Republica Moldova este în continuare manipulată inclusiv de politicieni, dar și de diferite mass-media care răspândesc fakes-uri, care nu fac altceva decât să facă propagandă. Dacă am avea și noi politicieni care s-ar axa doar pe adevăr, s-ar axa doar pe chestii care ar fi cu adevărat favorabile societății și care ar privi realitatea în ochi așa cum este ea, cred că am scăpa și de această polarizare. Trebuie să ținem cont și de faptul că realitatea este cum este, nu noi am inventat geopolitica, noi suntem un actor foarte mic pe harta Europei. E un punct acolo micuț, geopolitica este mondială și la un moment dat trebuie să alegem de care parte suntem. Nu suntem noi acei care facem geopolitica și nu suntem noi acei care facem jocurile astea mari. Ținând cont de acest fapt, noi trebuie să ne alegem aliații și partenerii care corespund cel mai bine anumitor idealuri, inclusiv de democrație, inclusiv de bunăstare a populației, inclusiv de viziune de viitor și de progres din toate punctele de vedere – de la tehnic și până la moral.”
Europa Liberă: Cum poate fi și cum trebuie folosit potențialul diasporei în Republica Moldova?
Vitalie Vovc: „Exact la fel cum poate fi și cum trebuie folosit potențialul populației din interiorul Republicii Moldova. În primul rând, fiecare trebuie să iasă și să voteze, să-și exercite acel drept fundamental, acel drept sacru care este dreptul la vot, iar după asta, vorba ceea: să nu ne întrebăm ce a făcut țara pentru mine, dar să ne întrebăm fiecare ce am făcut pentru țară. Nu trebuie să așteptăm cineva să ne ia de mânuță și să ne spună ce trebuie să facem.”