Linkuri accesibilitate

Emmanuel Macron pleacă într-un turneu central și est-european


Președintele Emmanuel Macron
Președintele Emmanuel Macron

Între țările vizitate se află și România și Bulgaria.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, începe miercuri în Austria un turneu prin țările central și est-europene din UE, având în plan și vizite în România și Bulgaria.

Biroul de presă al președinției franceze a spus că mini-turneul central și est-european al lui Emmanuel Macron se va concentra asupra liberei mișcări a forței de muncă în UE.

Macron se va întâlni miercuri, 23 august, la Salzburg, cu cancelarul austriac Christian Kern și cu premierii Cehiei și Slovaciei, Bohuslav Sobotka și Robert Fico înainte de a se îndrepta spre București și Varna.

Un purtător de cuvânt al lui Macron a spus recent că viitoarele gazde ale președintelui francez au început să dea semnale de aprobare în privința controversatului subiect al așa-numiților „muncitori detașați”, care lucrează pe contracte temporare în țări din UE fără să se încadreze legal în forța de muncă din țările respective.

Acasă, în Franța, Macron a promis să ia măsuri împotriva a ceea ce unii numesc „dumping-ul” cu forță de muncă ieftină din est – adică practica unor companii din Franța și alte țări bogate de a angaja muncitori mai ieftini din est, „furând” – după unii – munca francezilor și trăgând în jos salariile franceze.

Țările europene se ceartă pe tema regulilor care permit actualmente unui camionagiu bulgar, sau unui zidar lituanian, de exemplu, să fie angajat temporar în Franța contra unui salariu est-european – mai precis, un salariu cel puțin la fel de mare ca salariul minim din țara-gazdă. Unii spun că plata ar trebui ajustată mai bine la locul unde muncește camionagiul sau zidarul.

Țările din grupul de la Vișegrad, adică Polonia, Ungaria, Slovacia și Cehia spun însă că practica este în regulă, permițându-le să concureze cu companiile din țările mai bogate și să reducă în sfârșit decalajul de nivel de trai față de acele țări.

Comisia Europeană a elaborat o propunere care prevede ca muncitorilor detașați să li se plătească beneficii conforme cu legislația țării-gazdă, iar contractele lor să aibă durata maximă de doi ani – dar Macron crede că nici această propunere nu merge destul de departe.

Estonia, președintă prin rotație a UE, ar urma să prezinte o nouă propunere în septembrie.

Dintre liderii est-europeni, Macron îi va întâlni pe cei din Cehia, Slovacia, România și Bulgaria, dar nu și pe cei din Polonia sau Ungaria. El a acuzat public Varșovia și Budapesta că nesocotesc valorile europene.

O sursă de la Palatul Elysee, citată de Reuters, a spus că Macron va vizita țări „care sunt în cea mai mare măsură atașate de apartenența lor la UE”. Aceeași sursă a negat însă că Macron ar căuta să creeze anume diviziuni între țările din est. „Nu va încerca să dividă ca să conducă”, a asigurat sursa citată.

Cu toate acestea, înaintea vizitei lui Macron, premierul slovac Robert Fico, care-l va întâlni pe liderul francez în Austria, a semnalat că nu se simte obligat la solidaritate nesfârșită cu colegii din Grupul de la Vișegrad: „Sunt foarte interesat de cooperarea în cadrul grupului, dar interesul vital al Slovaciei este UE”, a spus Fico, a cărui țară face parte, spre deosebire de vecinele ei estice, din zona euro.

Curând după vizita în est, Macron va găzdui întâlniri cu liderii Germaniei, Spaniei și Italiei.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG