Linkuri accesibilitate

Vladimir Socor: Pentru Partidul Democrat şi Plahotniuc linia europeană aparține trecutului


La mitingul Partidului Democrat
La mitingul Partidului Democrat

Analistul occidental despre pretinse aranjamente ruso-americano-europene privind neutralitatea permanenta a R. Moldova, dar şi despre peisajul pre-electoral de la Chişinău.

Aflat într-o vizită la Moscova, preşedintele moldovean Igor Dodon a ţinut un discurs la şedinţa în plen a Dumei de Stat, asigurând deputaţii ruşi că administraţia prezidenţială va depune toate eforturile pentru restabilirea cooperării comerciale, economice, culturale şi politice dintre ambele state. Analistul occidental Vladimir Socor crede că această vizită urmareşte scopul de a mobiliza electoratul pro-rus.

Interviu cu analistul occidental Vladimir Socor
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:16:35 0:00
Link direct


Europa Liberă: Igor Dodon propune părții ruse semnarea declarației comune privind parteneriatul strategic. Ce ar obține Republica Moldova de la acest parteneriat strategic cu Federația Rusă?

Vladimir Socor
Vladimir Socor

Vladimir Socor: „Parteneriatul strategic nu e altceva decât o formulă de politică internă pentru dl Igor Dodon și Partidul Socialiștilor cu scopul de a mobiliza voturile alegătorilor cu viziuni pro-rusești. O declarație de parteneriat strategic cu Rusia ar fi complet lipsită de conținut. Însăși noțiunea de parteneriat strategic este incompatibilă cu disproporția de resurse dintre Rusia și Republica Moldova. Mă îndoiesc că Rusia, Kremlinul va catadicsi să semneze o declarație de parteneriat strategic cu o țară de importanța strategică modestă a Republicii Moldova.

Disproporția de resurse este mult prea mare. Ce ar obține Republica Moldova de la Rusia, indiferent dacă semnează sau nu semnează o declarație de parteneriat strategic? Ar putea obține niște favoruri pentru produsele moldovenești, accesul acestora pe piața rusă în mod cu totul selectiv, anumite întreprinderi din Republica Moldova, eventual legate de Partidul Socialiștilor, desigur în anumite zone geografice, cum ar fi Găgăuzia, ar primi niște favoruri pentru accesul la piața rusă, dar nu ar fi vorba despre o reglementare cuprinzătoare.”

Europa Liberă: La ultima întrevedere pe care avut-o cu Vladimir Putin, Igor Dodon a spus că a avut o înțelegere ca de la 1 ianuarie 2019 să fie scoase taxele vamale pentru mărfurile moldovenești, iar acest lucru va avea o valabilitate de șase luni și ridică anumite semne de întrebare: de ce doar pentru o jumătate de an?

Vladimir Socor: „Nu este o promisiune serioasă, sunt niște oferte foarte condiționate, probabil condiționate de evoluția situației de politică internă în Republica Moldova. Dacă Partidul Socialiștilor ar câștiga o majoritate convingătoare în Parlament, care i-ar permite să formeze Guvernul sau să aibă o influență hotărâtoare asupra Guvernului, atunci probabil Kremlinul ar discuta altfel cu Republica Moldova. Pe de altă parte...”

Europa Liberă: Altfel, cum ar discuta, dle Socor?

Vladimir Socor: „Ar acorda Republicii Moldova niște favoruri pe piața rusă mai mari decât este cazul în prezent. Rusia ar încerca desigur că consolideze o eventuală guvernare influențată de socialiști. Nu putem ști care va fi componența viitoarei guvernări. Observatorii politici nu exclud deloc o eventuală coalizare între Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat, o coalizare care ar da o formă – mai mult sau mai puțin oficială – parteneriatului lor actual, care este un parteneriat neoficial și condiționat.

Fără îndoială că dl Plahotniuc ar dori să deschidă relații cu Rusia prin intermediul Partidului Socialiștilor...

Fără îndoială că dl Plahotniuc ar dori să deschidă relații cu Rusia prin intermediul Partidului Socialiștilor. Acesta a fost unul dintre scopurile inițiale pentru care dl Plahotniuc a mers la înțelegerea cu dl Dodon pentru schimbarea sistemului electoral într-o formă care avantajează Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor. Este o formulă care deschide calea unei coaliții postelectorale între aceste două partide, mai ales...”

Europa Liberă: Dar dacă se ajunge la o asemenea coaliție postelectorală, ce va crede electoratul socialist căruia atât fruntașii partidului, cât și președintele care nu a rupt legătura cu PSRM zice că nu va face coaliție cu PD?

Vladimir Socor: „Probabil că electoratul Partidului Socialiștilor va accepta ceea ce-i va oferi dl Dodon după alegeri. Nu e prima dată când electoratul partidului pro-rus acceptă o situație postelectorală cu totul alta decât cea care îi fusese promisă înainte de alegeri. Ne amintim Partidul Comuniștilor cu ce propuneri a venit la putere în anul 2001 și după aceea cum a schimbat cu totul politica statului. Electoratul Partidului Comuniștilor a acceptat; Partidul Comuniștilor nu a pierdut din popularitate după ce a guvernat în cu totul alt mod decât promisese în campania electorală.”

Europa Liberă: Dar Partidul Democrat spune că nu va renunța nici pentru un moment la parcursul european și că doar integrarea europeană e cea mai avantajoasă cale pentru Republica Moldova?

Vladimir Socor: „Anume aceasta a fost linia partidului dlui Plahotniuc pe această...”

Europa Liberă: Ei continuă și acum să insiste pe această idee.

Vladimir Socor: „Partidul dlui Plahotniuc a introdus noțiunea „a patra cale”; „a patra cale” exclude alte trei căi. Una dintre aceste trei căi excluse este integrarea europeană. Linia Partidului Democrat actualmente este pro-Moldova. Și acesta este un mod de a pregăti o alianță sau colaborare neformală cu Partidul Socialiștilor după alegeri, calea pro-Moldova.

Vedem cum Partidul Democrat, gruparea de interese din jurul dlui Plahotniuc caută aliați politici și economici în afara Uniunii Europene – în statele arabe, de exemplu, în Turcia, oferă cetățenii în aceste zone dubioase ale lumii, încearcă să obțină tratament comercial favorabil, invită investitori din aceste zone. Linia europeană aparține trecutului.”

Europa Liberă: Să revenim la declarațiile pe care le-a făcut Igor Dodon în Duma de Stat. El le-a explicat deputaților ruși esența strategiei politicii externe a Republicii Moldova, pe care el o numește „una echilibrată dintre Est și Vest” și care a fost aplaudat de câteva ori de deputații ruși, în special când a vorbit despre nevoia ca Moldova să-și păstreze neutralitatea și să nu adere la NATO.

Vladimir Socor: „Problema neutralității se pune într-un mod cu totul artificial, politizat, ca efect al campaniei pentru alegerile parlamentare. Republica Moldova este un stat neutru autodeclarat, statutul de neutralitate al Republicii Moldova nu are nici aprobare internațională, niciun fel de garanții pentru menținerea sau eventual protejarea acestui statut.

Oricare politician care se pronunță pentru neutralitate este obligat, în același timp, să ceară retragerea trupelor rusești...

Oricare politician moldovean care se pronunță pentru neutralitate este obligat, în același timp, să ceară retragerea trupelor rusești. Prezența trupelor rusești pe teritoriul Republicii Moldova este complet în conflict, incompatibilă cu neutralitatea. Acel politician – și îl am în vedere pe dl Dodon –, acel politician care se pronunță pentru păstrarea neutralității, fără ca el să ceară retragerea trupelor rusești, nu este credibil. Acest politician nu are nicio noțiune despre interesele naționale ale Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Dar dacă eventual vin socialiștii la putere și rușii propun această Transnistrie pe tavă Republicii Moldova, ce fac autoritățile de la Chișinău?

Vladimir Socor: „Deocamdată, Rusia nu a propus nicio modalitate pentru rezolvarea conflictului din Transnistria, un conflict interstatal între Rusia și Republica Moldova. Rusia are trupe staționate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, fără consimțământul acesteia. Deci, Rusia este angajată într-un război nedeclarat împotriva Republicii Moldova. Rusia, din anul 2003 și până acum, deci în 15 ani, nu a propus o modalitate concretă pentru rezolvarea acestui conflict. Nici nu trebuie să ne așteptăm să o propună.

Se merge pe formula „pașilor mici”, care conduc în direcția unui statut special, fără a negocia un asemenea statut în mod oficial...

În Republica Moldova există temerea că Rusia va propune din nou un fel de federalizare. Nu acesta este pericolul. Rusia nu va propune o soluție cu eticheta federalizării, deoarece această etichetă este complet discreditată în Republica Moldova și nu va obține niciodată sprijinul politicienilor din Republica Moldova, cu excepția politicienilor socialiști, sprijin complet insuficient pentru a aplica o asemenea soluție. Mult mai periculoasă este ideea unui așa-zis statut special pentru Transnistria, noua denumire a federalizării. Deocamdată, nici această soluție nu este propusă în mod oficial de nimeni.

Șeful Misiunii OSCE din Chișinău, Claus Neukirch, a declarat deunăzi că cele două părți – adică Tiraspolul și Chișinăul – nu sunt pregătite să propună un statut special, deocamdată. Deci se merge pe formula „pașilor mici”, care conduc în direcția unui statut special, fără a negocia un asemenea statut în mod oficial.”

Europa Liberă: Dar Dvs. credeți că chiar acești „pași mici” duc către un statut pe care o să-l ofere Chișinăul regiunii transnistrene?

Vladimir Socor
Vladimir Socor

Vladimir Socor: „Da, anume acesta este pericolul ca acești „pași mici” să ducă în direcția unui asemenea statut, dar nu se pune problema ca Guvernul Republicii Moldova să ofere un statut special. Logica negocierilor este ca statutul special să fie negociat pe bază egală între Chișinău și Tiraspol. Nu ar fi vorba de o ofertă din partea Chișinăului, ar fi vorba de o negociere, repet, pe baze egale între Chișinău și Tiraspol. Rezultatul unei asemenea negocieri ar urma apoi să fie supus spre aprobare formatului „5+2”, dar suntem încă departe de această etapă. Nu știu dacă se va ajunge la această etapă, sper că nu se va ajunge, dar „pașii mici” duc anume în această direcție.

Al doilea pericol care reiese din statutul special este pericolul unei cascade, unei avalanșe de statute speciale pentru diferite teritorii ale Republicii Moldova, chiar discutarea unui statut special pentru Transnistria, fără ca el să fie aprobat, dar discutarea lui oficială ar conduce la solicitări asemănătoare din partea Găgăuziei, probabil din partea Taracliei și probabil din partea municipiului Bălți.”

Europa Liberă: Această insistență a președintelui Igor Dodon că vede Republica Moldova în viitor ca o țară neutră, fără NATO și chiar s-a adresat: „oare frații din Rusia nu-și doresc acest lucru pentru prietenii moldoveni”, credeți că insuflă mai multă încredere celor din Federația Rusă sau e chiar ceea ce vor să audă rușii?

Republica Moldova este neinteresantă din punct de vedere geopolitic atât pentru Rusia, cât și pentru NATO sau chiar pentru Uniunea Europeană...

Vladimir Socor: „Dl Dodon și alți politicieni din Chișinău supra-apreciază foarte mult importanța internațională a Republicii Moldova din punctul de vedere geopolitic. Republica Moldova este neinteresantă din punct de vedere geopolitic atât pentru Rusia, cât și pentru NATO sau chiar pentru Uniunea Europeană. Ideea de a obține neutralitatea Republicii Moldova, recunoașterea ei pe plan internațional este un atu de politică internă, prin care dl Dodon încearcă să-și mobilizeze alegătorii cu viziuni pro-ruse.

Neutralitatea, dacă ar fi s-o luăm în considerare în mod serios, ar implica două lucruri – ar implica recunoașterea oficială pe plan internațional și ar implica garanții concrete, inclusiv garanții de tip militar pentru menținerea acestei neutralități. Nicio autoritate internațională nu va garanta neutralitatea Republicii Moldova, chiar în cazul foarte neprobabil în care s-ar ajunge la o rezoluție a Națiunilor Unite, care ar accepta neutralitatea Republicii Moldova, cum există o rezoluție despre neutralitatea Turkmenistanului. O asemenea rezoluție nu ar avea nicio valoare, deoarece nu protejează, nu garantează, nu stabilește niciun mecanism pentru menținerea neutralității Republicii Moldova, iar NATO sau Statele Unite, sau Uniunea Europeană niciodată nu vor face pasul de a garanta, inclusiv din punct de vedere militar, neutralitatea Republicii Moldova.

Ucraina vecină a adoptat cu ani în urmă un statut de nealiniere, un statut non-bloc, adică de nealiniere. Am văzut care au fost rezultatele politicii non-bloc. Rusia a invadat Ucraina în anul 2014, iar Ucraina nu a putut să beneficieze de niciun fel de garanții sau asigurări, sau formă de a proteja statutul autodeclarat de nealiniere. Și Rusia însăși recunoscuse pe hârtie statutul de nealiniere al Ucrainei, ceea ce nu a împiedicat Rusia să invadeze Ucraina în anul 2014.”

Europa Liberă: La Moscova, Igor Dodon a ținut să laude rolul de lider mondial al Federației Ruse, manifestându-și speranța că Federația Rusă va fi un factor care va proteja și interesele Chișinăului, dar guvernarea de la Chișinău vorbește despre un dialog strategic cu Statele Unite ale Americii. Administrația Trump este preocupată acum de ceea ce se întâmplă aici în regiune?

Vladimir Socor: „Tranziția de la administrația Obama la administrația Trump a durat foarte mult, o tranziție foarte lentă. În primii aproape doi ani ai administrației Trump, instrucțiunile de care s-a condus Ambasada americană din Chișinău și Misiunea OSCE, condusă tot de un diplomat american, au fost instrucțiunile vechi care datau din timpul administrației Obama.”

Europa Liberă: Ce se întâmplă acum?

Vladimir Socor: „Încă urmează să vedem dacă instrucțiunile au fost schimbate. Ambasadorul american a fost schimbat, urmează să vedem dacă are instrucțiuni noi sau dacă se va conduce după instrucțiunile rămase din timpul vechii administrații. În același timp, postul de șef al Misiunii OSCE din Chișinău, deținut de peste 20 de ani fără întrerupere de diplomați americani, nu mai este deținut de americani, ci a trecut în mâinile unui diplomat german. Politica Misiunii OSCE din Chișinău condusă de americani timp de peste 20 de ani a fost una negativă pentru Republica Moldova, a fost una dăunătoare în ceea ce privește negocierile în conflictul din Transnistria.

Noul șef al misiunii face propagandă pentru statutul special...

Personal sunt neliniștit de înlocuirea unui ambasador american cu un ambasador german. Germania a favorizat de-a lungul anilor federalizarea Republicii Moldova, a făcut propagandă printre diplomații moldoveni pentru acceptarea federalizării, iar acum noul șef al misiunii face propagandă pentru statutul special. Noul șef al Misiunii OSCE, dl Claus Neukirch, este un diplomat foarte competent, este unul dintre foarte puținii diplomați occidentali care cunosc Republica Moldova în profunzime, este un specialist respectabil, dar dânsul este salariat al Misiunii OSCE și dânsul urmează în mod neoficial linia Guvernului german, țară al cărei cetățean este. Această linie implică federalizare sau un aranjament de aceeași natură sub formula statutului special.

Da, administrația Trump are toate temeiurile pentru a privi spre Republica Moldova prin prisma conflictului Rusiei cu Ucraina, deoarece Transnistria, Republica Moldova însăși se află foarte aproape geografic de zonele de conflict. Interesul american pentru Republica Moldova nu înseamnă aplicarea unui parteneriat strategic, dimpotrivă, el vede Republica Moldova ca o chestiune subordonată situației din Ucraina, o chestiune derivată din situația din Ucraina. De aceea pentru Republica Moldova este o șansă să obțină atenția Statelor Unite prin prisma situației din Ucraina.

Republica Moldova ar trebui să urmeze politica guvernării de la Kiev. Guvernarea de la Kiev exclude ideea de a acorda celor două așa-zise republici din Donbas un statut special. Ucraina a construit o mulțime de precauțiuni, de bariere pentru a nu acorda un statut special celor două așa-zise republici. Moldova dimpotrivă merge către statutul special. În mod oficial, Chișinăul sub guvernarea condusă de dl Plahotniuc consideră că statutul special este o chestiune bună către care trebuie să ne îndreptăm treptat, treptat. Aceasta joacă în mâinile Rusiei. Rusia desigur că va folosi un statut special negociat pentru Transnistria ca pe un precedent care apoi să fie întors împotriva Ucrainei și aplicat în Donbas. Republica Moldova nu-și coordonează politica cu Ucraina.”

XS
SM
MD
LG