Cineva i-a dat lecții de dicție lui Klaus Iohannis. Cineva l-a învățat să privească direct în ochiul de sticlă a camerei video și nu de sus, ca până mai ieri. Să vorbească răspicat, și nu tărăgănat ca până mai ieri. Să apese mai mult pe verbe și adverbe, și mai puțin pe substantive. Să spună „eu” și „voi” cu o vibrație de empatie și „ei” cu un dispreț suveran. Cineva i-a spus ce trebuie să facă cu mâinile: să nu le mai țină inerte pe lângă corp, să le deschidă cu palmele către auditor, pentru a dovedi prietenie, omenie, empatie. Să le ridice pe amândouă ca un sacerdot, către cer. Uneori să arate cu degetul acuzator într-o mișcare decisă, ca de satâr, către dușmanul intern, imaginar.
Ce nu a reușit noul profesor de leadership al lui Iohannis este să-l facă să-și stăpânească idiosincraziile, să păstreze neutralitatea și echilibrul raționamentelor. La urma-urmei, e președinte de țară, o țară peste care starea de urgență l-a făcut stăpân. Este comandantul forțelor armate și țara e condusă prin Ordonanțe militare. Prim-ministrul îl are pe apelare rapidă și îl privește cu un respect bisericos. Președintele Iohannis însă nu uită și iartă lent. Din acest punct de vedere nu există evoluție. Omul pur și simplu își conservă intactă, nealterată furia față de PSD și sateliții acestuia, cărora le pune în cârcă, nu fără temei, nu doar trecutele și prezentele greutăți, ci și viitoarele catastrofe. PSD (și celelalte forme de agregare ale acestuia) ar fi drenat țara de resurse, ar fi deturnat fonduri, proiecte și speranțe, ar fi devalizat viitorul cu foamea lor de prădători incorigibili. Stârnit de condițiile puse de oamenii lui Marcel Ciolacu la votul pe marginea extinderii perioadei de necesitate, Iohannis dă cu ei de toate icoanele: au băgat zâzanie în clasa politică, au înverșunat spiritele, au cinismul ca, pe vreme de pandemie, să-și negocieze starea de urgență electorală etc. Vorbește convingător. Uneori chiar uiți că el însuși a întârziat din pricina propriilor ambiții politice, adoptarea unor măsuri de protecție și siguranță în zilele de început ale pandemiei (mai precis, o lună jumătate). Pe atunci boala era, pentru Klaus Iohannis, doar o gripă care dădea dureri în gât. Acuma îi dă mari dureri de cap. Acum spune că alții sunt cei care ignoră luminile de avarie ale umanității, fac nunți în cimitir, profitând de panica generală și de întuneric, întrețin un climat politic nesigur și tensionat. Iresponsabil. Animale politice necrofage.
Își descarcă nervii făcuți de propria echipă. Șeful de la Afaceri Interne, Marcel Vela, a semnat cu șeful de la Afaceri Spirituale, Daniel, un acord care prevedea ca statul să-și ofere serviciile în noaptea de Înviere. Spune că are de știre că PSD vrea să organizeze în seara de Înviere diversiuni „ca pe 10 august” (sic!). Știe, nu are probe. Ministrul e un om care crede și nu cercetează. Îl asculți și înțelegi mai bine fizica și metafizica. Chiar și lumina, care descrie singura dreaptă perfectă din Univers, se curbează în prezența găurilor negre. În cazul nostru, înalții demnitari disfuncționali.
Înainte de semnarea acordul MAI-BOR, președintele Iohannis apăruse din nou să ne vorbească despre decretul pentru prelungirea cu încă o lună a stării de urgență, document pe care abia-l semnase. Nu se știe cine a clocit acel text obosit și plin de reflexe totalitare, (dacă nu cumva are mai mulți „aparținători”-clocitori), de ce a fost nevoie de zeci de articole, unele intrând în contradicție cu Ordinele militare (aflate ele însele în contradicție cu legile și Constituția), altele cu bunul simț, când totul se putea rezolva cu un articol unic în care președintele să fi anunțat prelungirea pușcăriei cu o lună. Textul are un argument prolix din care rezultă că scopul scuză mijloacele. Nu se știe cine i-a spus liberalului Iohannis că este normală confiscarea proprietăților și înrolarea forțată a civililor în caz de nevoie (art. 87) sau închiderea granițelor pentru diverse materiale medicale și mărfuri agroalimentare (stârnind iritarea Comisiei Europene), ultima categorie făcându-l pe prea-zelosul Vela să anunțe că se interzice, printre altele, exportul de biscuiți. După această reacție opărită, la nici 48 de ore, guvernul a anunțat reluarea exporturilor. A mărfurilor și a forței de muncă. Cineva a arătat cu degetul, mai înspăimântător decât Klaus Iohannis la televizor.
De asemenea, nu se știe cine l-a lăsat să creadă pe Klaus Iohannis că guvernul lui Ludovic Orban (guvernul „meu”) poate lua orice decizie fără a da socoteală, măcar Curții de Conturi și Direcției Anticorupție, dacă nu Parlamentului. Nu știm, așadar, cine a redactat decretul prezidențial pe care parlamentul l-a votat, 24 de ore mai târziu, cu mici corecții semnificative, prea mici totuși pentru marile derogări de la legea civilă. S-a stabilit prin urmare, ca guvernul să vină să dea socoteală săptămânal în fața Parlamentului (adică pe micile ecrane ale calculatoarelor) pentru deciziile luate. De asemenea s-a decis că nimeni nu va fi exonerat pe motiv de necesitate de responsabilitate penală, în cazul în care nota de plată este nejustificat de mare.
Și, stafida de pe tort, Avocata Poporului sesizează Curtea Constituțională în legătură cu o lege/ordonanță pe care s-a construit autoritatea statului pe vremea stării de urgență: este vorba despre o Ordonanță de Urgență de acum 21 de ani („privind regimul stării de urgență și regimul stării de necesitate”) pe motiv că anumite articole și prevederi „permit Președintelui României să legifereze în domenii pentru care Legea fundamentală cere intervenția legiuitorului primar sau a celui delegat prin modificarea unor legi organice și prin restrângerea efectivă a exercițiului drepturilor omului” inclusiv militarizarea societății și suspendarea Convenției europene a drepturilor omului (argumentele ei sunt AICI). Să remarcăm, în treacăt, că ordonanța cu pricina avea propria ei istorie însângerată: a fost adoptată în ianuarie 1999, când minerii lui Miron Cozma amenințau să bată din nou drumul Bucureștiului (și pe bucureșteni). Ea conține, așadar, toate fricile, idiosincraziile și neputințele guvernului Radu Vasile, cel care s-a împăcat cu minerii la Mânăstirea Cozia, unde prim-ministrul a dat și un acatist. Asta ca să vedem, o dată în plus, în cine stau speranțele statului laic român în momente de stare de urgență!
Legislația trebuie adaptată, iar unele libertăți trebuie suspendate temporar
Renate Weber, fostă consilieră șefă a lui Traian Băsescu și dusă de soartă, de oportunism și de siajul furtunii politice în turma de drept-credincioși a lui Călin Popescu Tăriceanu, a făcut această sesizare aparent anacronică și defazată, în stranie corelare (dar cine mai crede în coincidențe!) cu turbarea digitală a fostului ei șef de partid, Călin Popescu Tăriceanu care susținea, într-o încondeiere a președintelui Iohannis pe pagina de socializare, că pe acesta l-ar fi iritat „decizia pe care am luat-o (adică opoziția, n.S.Ș.) de a pune capăt încălcării drepturilor și libertăților românilor”. E ceva adevărat și ceva fals aici. Situația, desigur, nu este una ordinară, ci excepțională. Legislația trebuie adaptată, iar unele libertăți trebuie suspendate temporar. Cum ar fi cea de întrunire religioasă la biserică în noaptea de Înviere. Unii cred că însăși noaptea de Înviere este o situație excepțională pentru care legile normale pe timp de molimă să fie abolite. La urma-urmei, de ce ți-ar fi frică de moarte, „cu moartea pre moarte călcând”?
Cel mai evlavios reprezentant al acestui guvern laic tot ministrul de Interne s-a dovedit a fi. Cu capul dezvelit, cu ochii în ceruri, pe un ton pios care derapa uneori într-o cântare liturgică parodică, el a justificat acordul cu BOR prin aceea că România este țară creștină și că e normal ca Poliția să-și aprindă girofarurile pentru biserică în noaptea de Înviere. După săptămâni în care polițiștii i-au terorizat pe cetățenii de rând alergându-i cu carnetul de amenzi într-o mână și bastonul în cealaltă să-i miruiască (statul s-a îmbogățit astfel și are de unde plăti pensiile acelea rușinoase tuturor securiștilor și activiștilor), ministrul a găsit că cea mai bună cale de a-și împăca atleții credinței e să-i pună să îmbrace cămașa de oșteni ai domnului, să ducă lumina din ușă în ușă. Toate echipajele în misiune ar fi trebuit, conform primului acord, să treacă pe la credincioșii netransportabili și pe la cei peste 65 de ani, conform punctul 6 al acordului. Mai mult, în zonele de carantină, promitea ministrul de Interne în acordul inițial, „Sfânta lumină va fi dusă cu ajutorul personalului Ministerului Afacerior Interne de la Centrele episcopale la parohiile din zonele carantinate.”
Stați acasă?
Acordul inițial încălca la fiecare punct și virgulă avertismentele date de președinte atunci când a anunțat semnarea decretului de prelungire a stării de necesitate. „Stați acasă”, noul slogan electoral al președintelui, devenise, oricum o glumă proastă după ce s-a aflat de plecarea a zeci de mii de români (din aeroporturile care, spun Ordonanțele militare, sunt închise) la muncă în străinătate (peste granițele care, spun aceleași Ordonanțe, sunt închise). Unii dintre ei, recrutați și aduși la avion din zone de carantină (și ele închise). În vreme ce economiștii se jelesc la căpătâiul produsului intern brut, prognozând economiei o criză cardiacă după actualul atac cerebral, în vreme ce distanțarea socială urmează să fie prinsă cumva în textul viitoarei ediții revizuite a Constituției, forța de muncă se duce unde-i e locul: departe. Asta da, distanțare socială! La urma urmei, după ultima evaluare, România e mai bogată cu peste 1,2 milioane de șomeri de la declanșarea pandemiei. Cumva trebuie să scape de ei. Dacă nu în ruinele industriei naționale, atunci pe câmpiile renane. De asemenea, în preajma sărbătorilor nimeni nu mai „stă acasă” ci în piețele agroalimentare care, pe vreme de epidemie, sunt mai pline ca nicicând de fomiști. Frica e asociată mereu cu foamea și se vindecă printr-o alimentație excesiv-compulsivă. Polițiștii și megafoanele par să-i înghesuie printre tarabe. Cu toții cred că doar cu drob de miel și fripturi de porc poate fi săturat molohul ăsta. Românii măsoară distanța socială suflându-și în ceafă și dându-și coate în ficat.
După ce a semnat primul acord cu BOR, ministrul Vela (i-o fi spus vreun migrant în Andaluzia că în spaniolă vela înseamnă „lumânare”?), care susținea că președintele Iohannis știa de înțelegere și o aprobase, a fost convocat la Cotroceni alături de șeful său de partid și de stat, Ludovic Orban, să dea socoteală adevăratului prim-ministrul, președintele Iohannis. Sau să-și armonizeze minciunile. Nu știm ce s-a discutat atunci și acolo. Nici președintele, nici prim-ministrul, nici ministrul de Interne nu ne-au spus. Convenabile aceste conferință de presă fără presă, în fața camerelor video! Nu te supără nimeni, cum stai singur, în sfânta lumină a reflectoarelor.
În vreme ce președintele vitupera împotriva „majorității parlamentare” fără legitimitate (sic!?), ministrul de Interne făcea plin de căință nuanțări și precizări la acordul cu Biserica. Se văzuse iar cu Patriarhul cu care a renegociat ordinele pe unitate. Al doilea acord este doar o jumătate de pas în spate, pentru a-i lăsa să treacă pe recruții Bisericii, firul scurt și roșu între locuința omului și cea a Fiului Omului, între bloc și biserică. Chiar și-așa, după ce a părăsit altarul, statul și-a păstrat o strană în Catedrala Mântuirii Neamului: trupele ministerului de Interne vor fi prezente pretutindeni, în apropierea bisericilor, pe traseu, pe ștatul parohiilor, să asigure ordinea și disciplina. Paștile și lumina vor fi distribuite, la cerere și conform orarului din acordul precedent, „de către personalul clerical însoțit de maxim cinci voluntari, care vor avea echipament de protecție”. E neclar ce înseamnă personal clerical: angajații bisericii? Credincioșii care mătură prin biserică? Vânzătorii de la lumânări? E importantă definiția pentru că, dacă toate ajutoarele preotului (inclusiv diaconii, cântăreții și lumânărarii) sunt incluse la personal clerical (fiecare cu câte cinci voluntari, să nu uităm), vom avea în noaptea de Înviere o adevărată mișcare sportivă de masă care ar putea duce lumina și virusul din prag în prag și de la o fereastră la alta stabilind noi recorduri.
Astfel că președintele Iohannis ne mustra degeaba cu degetul arătător spunându-se să stăm în casă. După obiceiul local, carantina amestecă frici indistincte, cu romantice acte de sabotaj (doi tineri au încercat să fugă din Țăndărei la iubitele lor), cu criza sistemului medical, întreținută an de an de neglijența criminală a tuturor politicienilor și lipsa de rezistență la stres (vezi deunăzi demisia ministrului Sănătății Costache sau a medicilor de spital). Nu ne rămâne decât să credem că, în ciuda fricii paroxistice a unora, a exaltării altora, a pompierismului, a neglijenței și corupției sau a sumbrelor previziuni prezidențiale, vom învia și anul acesta.
