Votul de neîncredere

Cum funcționează mecanismele constituționale în regimurile coordonate cu măiestrie? Pentru a da jos un guvern sau un prim-ministru în regimurile parlamentare există votul de neîncredere. I se mai spune moțiune de cenzură.

Ca majoritatea mecanismelor parlamentare importante, și acesta vine tot din istoria parlamentului britanic și, într-adevăr, miercuri 12 decembrie șefa guvernului britanic Theresa May a supraviețuit unui vot de neîncredere.

Din Marea Britanie, mecanismul s-a extins și la o democrație parlamentară cum e India.

În tradiția britanică, votul de neîncredere e ținut în camera inferioară a legislativului. În tradiția italiană, însă, se adaugă senatul, ambele camere trebuind să participe la vot.

În Germania, un vot împotriva cancelarului federal nu poate avea loc decât dacă opoziția propune simultan un candidat propriu pentru a-l înlocui. Altfel zis, nu se acceptă simpla dărâmare a guvernului. Situația e identică în Belgia, Spania și Polonia, unde moțiunea nu poate fi introdusă și votul nu poate avea loc dacă opoziția nu propune în același timp un contracandidat. I se mai spune moțiune de cenzură constructivă.

În istoria Germaniei, o singură moțiune de cenzură / vot de neîncredere a reușit să răstoarne un guvern prin propunerea unui contra-candidat, în 1982, când conservatorul Helmut Kohl l-a înlocuit pe social-democratul Helmut Schmidt.

Helmut Schmidt nu a fost răsturnat pentru politica sa de deschidere spre est și spre Uniunea Sovietică, ci din pricina politicii sale fiscale, care dusese la un mare deficit bugetar.

În celelalte țări unde se aplică principiul, un vot de neîncredere reușit e urmat obligatoriu de alegeri anticipate. De aceea, în democrațiile șubrede, ele este folosit în mod excesiv, ca simplă armă de răsturnare a puterii momentului pentru a-i lua locul, cu riscul de a avea de înfruntat același procedeu abuziv mai târziu.

Până și în Rusia, Duma de Stat poate, teoretic, să voteze cu o majoritate simplă un vot de neîncredere împotriva guvernului în întregime, după care afacerea merge la președinte, care trebuie să ia o decizie. E inutil de precizat că asta nu s-a întâmplat niciodată.

***

Într-o republică parlamentară, cum e şi cazul R. Moldova, guvernul este numit de o majoritate formată în legislativ. Prin urmare executivul este la adăpost sigur atâta timp cât majoritatea parlamentară rămâne în picioare, iar debarcarea cabinetului de miniștri printr-un vot de neîncredere e mai curând o excepție.

Din cele 18 guverne câte le-a avut R. Moldova de la declararea independenței, doar două au căzut urmare a unor moțiuni de cenzură. S-a întâmplat din cauza unor disensiuni în interiorul coalițiilor de guvernare.

Primul vot de neîncredere l-a primit în 2013 Guvernul Filat în cel de-al doilea mandat. Iar în 2015 a căzut guvernul condus de Valeriu Streleţ. În ambele cazuri moţiunea de cenzura a fost depusă de opoziţia parlamentară, beneficiind de sprijinul uneia din componentele alianței de guvernare, şi anume de Partidul Democrat ajuns în conflict cu colegii liberal-democraţi de coaliţie. În ambele cazuri liberalii, care, cu mici întreruperi, au făcut parte din alianţa de guvernare, au ezitat, abţinându-se de la vot, aminteşte comentatorul politic, Igor Volniţchi.

„Demisia guvernului Filat 2 a venit în plină criză generată după tragicul accident din Pădurea Domnească. Aceasta a dus la izbucnirea unui conflict în interiorul coaliţiei de guvernare, care era atunci Alianţa pentru Integrare Europeană 2 (AIE 2). Comuniştii au profitat de situaţia respectivă şi de șovăiala PL, cea de-a treia componentă a coaliţiei de guvernare, şi au depus o moţiune. Democraţii fiind motivaţi de faptul că ceva mai devreme liberal-democraţii votaseră cu comuniştii pentru lichidarea funcţiei de prim-vice-preşedinte al parlamentului a domnului Vlad Plahotniuc, fiind motivaţi probabil şi de faptul că domnul Filat, PLDM denunţase acordul de constituire al AIE 2 au votat solidar cu comuniştii şi astfel am asistat la căderea primului guvern în baza unui vot de neîncredere, în baza unei moțiuni de cenzură.”

Guvernul Filat 2 a fost demis după mai mult de doi ani de activitate. În cazul Guvernului Streleţ votul de neîncredere a intervenit la trei luni de la învestire. A fost cabinetul de miniştri cu cel mai scurt mandat. La baza demisiei a stat acelaşi conflict între liberal-democraţi şi liberali, spune Igor Volniţchi.

„Iarăşi a fost într-un context politic special. Moţiunea de cenzură fusese iniţiată de către opoziţia şi de care iarăşi au profitat democraţii care se aflau atunci în plin conflict cu liberal-democraţii. Contextul era după reţinerea şi plasarea în arest preventiv a lui Vlad Filat, preşedintele PLDM. Aceasta a generat o stare de tensiune în cadrul coaliţiei de guvernare, întâmplător sau nu, ea se numea atunci Alianţa pentru Integrare Europeană 3 (AIE 3) şi iarăşi era constituită din aceleaşi componente PLDM, PD şi PL.

AIE 3 nu a venit imediat după AIE 2. Între timp noi am mai avut două coaliții ale puterii, prima a fost coaliţia pentru integrare europeană (PD, PLDM şi PLR), iar după alegerile din 2014 am asistat la începutul lui 2015 la crearea unei coaliții minoritare între PLDM şi PD care instalase iniţial Guvernul Gaburici, iar după căderea acestui guvern a fost constituită AIE 3 cu atragerea liberalilor la putere.”

După guvernarea comunistă, cele şase guverne pro-europene ce s-au perindat din 2009 s-au confruntat cu moţiuni de cenzură, dar au supraviețuit votului de neîncredere, cu cele doua exceptii invocate - Filat şi Streleţ. Actualul guvern condus de Pavel Filip a fost şi el contestat în mai multe rânduri. Ba chiar a înregistrat un număr record de moţiuni simple vizând miniştri în parte. În 2016 opoziţia socialistă a înaintate moţiuni fiecărui membru al cabinetului de miniştri. Niciuna însă nu a trecut.

Analistul politic Igor Volniţchi spune că moţiunile de cenzură şi cele simple au devenit în R. Moldova mai curând un fel de platforma de luptă politică, văduvită de sensul constituțional al mecanismului de evaluare a potențialului managerial al executivului.