Linkuri accesibilitate

„Vrem să păstrăm deschis drumul Moldovei către UE”. Mesajul comun al cancelarului Germaniei și premierului României

Cancelarul german Friedrich Merz (stânga) îl primește pe prim-ministrul român Ilie Bolojan la Berlin, 28 ianuarie 2026
Cancelarul german Friedrich Merz (stânga) îl primește pe prim-ministrul român Ilie Bolojan la Berlin, 28 ianuarie 2026

Cancelarul german Friedrich Merz și premierul român Ilie Bolojan, aflat într-o vizită oficială la Berlin, au discutat despre perspectiva aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Merz a reiterat sprijinul Berlinului pentru parcursul european al Chișinăului.

„Nu îi putem dezamăgi pe cetățenii moldoveni care vor să adere la Uniunea Europeană”, a declarat Friedrich Merz, miercuri, la conferința de presă comună cu premierul român.

El a amintit că s-a aflat la Chișinău de Ziua Independenței, în august 2025, împreună cu președintele Franței și premierul Poloniei, cu un mesaj comun de sprijin pentru parcursul european al Moldovei.

„Domnul președinte Macron, domnul Tusk și cu mine am fost la Chișinău de Ziua Independenței. Am discutat cu doamna Maia Sandu, doamna președintă a Moldovei, și am vorbit în fața a 80.000 de cetățeni moldoveni, și am vorbit și despre perspectiva europeană a Moldovei. Am luat la cunoștință rezultatul alegerilor [parlamentare din R. Moldova, din luna septembrie] şi vrem să păstrăm deschis și după aceste alegeri drumul Moldovei către Europa. Trebuie să fie clar că nu îi putem dezamăgi pe cetățenii moldoveni care vor să adere la Uniunea Europeană”, a declarat Friedrich Merz.

La rândul său, premierul Ilie Bolojan a pledat pentru deschiderea în cel mai scurt timp a negocierilor de aderare la UE pentru R. Moldova.

„Stabilitatea Chișinăului și parcursul său european contează pentru întreaga regiune. În acest context, rolul Uniunii Europene este esențial, iar deschiderea cât mai curând a negocierilor de aderare ar reprezenta un semnal important atât pentru cetățeni, cât și pentru securitatea regională”, a spus Bolojan.

Franța, Germania și Polonia au spus Moldovei că UE nu-i URSS și i-au urat de ziua ei integrare rapidă Franța, Germania și Polonia au spus Moldovei că UE nu-i URSS și i-au urat de ziua ei integrare rapidă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:51 0:00

În UE, „în siguranță”

Mesajul premierului român vine la o zi după ce președinta Maia Sandu a îndemnat Uniunea Europeană să accelereze procesul de aderare a Republicii Moldova la structurile blocului comunitar.

Într-un discurs rostit la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) de la Strasbourg, Franța, Maia Sandu a spus că Moldova se află „în prima linie” a unui război hibrid purtat de Rusia, care ar încerca să interfereze „masiv” în afacerile interne ale țării și să influențeze rezultatele alegerilor.

„Timp de doi ani consecutivi, țara noastră s-a confruntat cu ingerințe electorale masive, pe mai multe dimensiuni (...) Toate având un singur scop: capturarea Parlamentului, instalarea unui guvern controlat de Kremlin, distrugerea democrației noastre, atragerea Republicii Moldova în sfera de influență a Rusiei și folosirea ei împotriva Ucrainei și a Europei”, a spus Maia Sandu.

„Pentru a te simți în siguranță, trebuie să faci parte din UE”, a afirmat șefa statului.

La întrebarea unui membru al APCE dacă, în opinia sa, ar trebui să existe o procedură accelerată de integrare în UE, ea a răspuns: „Da, am dori ca lucrurile să se miște mai repede în privința aderării”, întrucât situația țărilor mici precum a sa este „periculoasă”, relatează agenția EFE.

Eforturile diplomatice ale Chișinăului și Bucureștiului pentru accelerarea parcursului european al Moldovei au loc pe fondul încercărilor recente ale Ucrainei de a obține aderarea la UE până în 2027.

Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a declarat săptămâna aceasta, după o discuție cu cancelarul Austriei, că Ucraina așteaptă să adere la UE în 2027 și speră să primească sprijinul partenerilor europeni.

„Aderarea Ucrainei la UE este una dintre garanțiile cheie de securitate nu numai pentru noi, ci și pentru întreaga Europă. (...) De aceea vorbim despre o dată concretă – 2027 – și contăm pe sprijinul partenerilor noștri”, a subliniat Zelenski.

La începutul acestei luni, agenția Reuters, publicația britanică Financial Times și publicația americană Politico au relatat că Comisia Europeană pregătește pentru Ucraina un plan de aderare la Uniunea Europeană printr-o procedură simplificată. Aceasta ar presupune un acces etapizat la fondurile UE, drepturile de vot și alte avantaje ale membrilor cu drepturi depline ai blocului comunitar.

Moldova și Ucraina au încheiat oficial etapa de screening bilateral (evaluarea conformității legislației naționale cu cea a UE) în septembrie 2025, o etapă esențială pentru începerea efectivă a negocierilor de aderare.

Ambele țări au cerut oficial admiterea în UE la scurt timp după începerea invaziei ruse în Ucraina, din februarie 2022, și au obținut statutul de candidat în vara aceluiași an.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG