În R. Moldova este marcată azi Ziua Limbii Române. Acum 32 de ani, încă pe vremea URSS, la Chişinău legislativul de atunci vota atribuirea statutului de limbă de stat limbii române, numită încă moldovenească. Se revenea, de asemenea, la alfabetul latin, abrogându-se legea sovietică din 1941 „cu privire la trecerea scrisului moldovenesc de la alfabetul latin la alfabetul rus”. Cum s-a produs revenirea la grafia latină şi ce s-a schimbat în virtutea acelei reforme istorice pe parcursul celor peste trei decenii de atunci? O convorbire pe această temă cu doctorul habilitat în filologie, profesorul universitar Iraida Condrea.
Iraida Condrea: „Atunci când s-a pus problema ca limba română, de fapt se numea atunci limba moldovenească și continuă să se numească așa în Constituție, ca aceasta să devină limbă de stat, în acest context s-a pus problema să se treacă și la grafia latină, pentru că așa era logic și corect. Trecerea aceasta s-a făcut cu succes, însă bineînțeles că au fost și mulți care erau împotrivă, nu erau de acord cu această decizie. Un timp s-a discutat mult și foarte îndârjit această problemă, dar îmbucurător este faptul că, până la urmă, s-a realizat această trecere la grafia latină.”
Europa Liberă: Dar cât a costat această trecere și mă refer la costuri atât directe, cât și indirecte?
Iraida Condrea: „Când s-a pus problema trecerii, era la putere Partidul Comunist, unicul, care era obișnuit să dicteze și tot ce decidea să devină o decizie generală, respectată de toți. Și anume structurile acestea de partid au decis atunci că nu este nevoie și nu este bine să se treacă la grafia latină. Îmi amintesc că unul din secretarii de partid de pe atunci a publicat un articol care era intitulat „Niet, niet i eșcio raz niet”, adică „Nu și nu”.
Printre argumentele aduse erau că această trecere va ruina economia noastră, că ne va arunca înapoi cu zeci de ani în ceea ce privește învățământul și cultura, și toate celelalte. S-au invocat foarte multe lucruri de felul acesta și s-au făcut bineînțeles că multe speculații. Trecerea la grafia latină era foarte clar că ne apropie mult și de denumirea limbii - limba română, și de o realitate care nu mai putea fi mușamalizată, că limba vorbită în țara noastră este limba română și este una și aceeași cu limba vorbită în România. Și de aceea autoritățile simțeau acest „pericol” și, în special, organele de partid de atunci făceau tot posibilul ca această trecere și adoptare a grafiei latine să nu aibă loc. Erau niște mișcări așa, pentru că Partidul Comunist atunci era foarte influent, organiza tot felul de manifestări, adunări, expuneri, opinii publice ș.a.m.d. și lupta a fost destul de îndârjită. S-a consumat timp, s-a consumat multă energie în această luptă, chiar luptă pot s-o numesc și lucrurile până la urmă s-au rezolvat în favoarea grafiei latine.”
Europa Liberă: Datorită căror factori?
Iraida Condrea: „Eu cred că factorul prioritar au fost intelectualii care aveau multă credibilitate atunci și, pe de altă parte, a fost susținerea populației, pentru că mulți înțelegeau și poate că nu-și expuneau public și nici nu aveau nevoie de lucrul acesta ca să se exprime oficial că așa trebuie sau așa nu trebuie, dar era multă lume care înțelegea. Prin societate circulau multe cărți în limba română cu grafie latină, se vedea cum sunt scrise. Deși era un pic, așa, clandestin, toți intelectualii aveau biblioteci formate din cărți cu grafie latină, din cărți ale clasicilor literaturii române, publicate la București. Era o situație interesantă în sensul că era multă lume care aprecia, citea, avea cărți scrise cu grafie latină, cărți publicate în România, dar asta nu se oficializa. Și atunci, iată, această susținere a fost destul de mare, eu cred că chiar foarte mare din partea populației.
A susținut lucrul acesta și sistemul de învățământ, nu sistemul, am în vedere oficialii care erau supuși de partid, dar cadrele didactice. Când s-a început trecerea la grafia latină, vai, au fost atâtea lamentări, că noi va trebui să lucrăm zeci de ani ca să asigurăm tipografiile cu cele necesare, să asigurăm manuale, să instruim copiii și profesorii, dar s-a dovedit că acestea au fost, de fapt, mai mult niște speculații.
Da, a fost o perioadă când toată lumea a început să învețe, trecând la grafia latină a început să-și însușească alte reguli de scriere, de pronunție ș.a.m.d., dar ceea ce se întâmpla atunci, se făcea chiar cu mult entuziasm, era ceva nou și se trecea la lucruri mai frumoase, mai reale, așa că nu s-a adeverit nimic din ceea ce prognozau anumiți sceptici din acea perioadă.”
Trauma trecerii la grafia latină pe malul stâng al Nistrului
Europa Liberă: Dar cum credeți, de ce în regiunea transnistreană nu au avut loc aceste procese, deși a fost o vreme, în perioada lui Stalin, dacă nu greșesc, când era grafie latină și la Tiraspol?
Iraida Condrea: „În partea stângă a Nistrului era o opoziție foarte îndârjită, așa cum este și acum, erau foarte mulți împotrivă și se organizau lucrurile, erau puse la cale cu mult mai altfel. În general, partea aceasta stângă a Nistrului, din punctul de vedere al limbii, este o zonă care, într-un fel, a fost ocolită de toate procesele acestea. Și în școală nu s-a pus accentul probabil că așa cum trebuia, școlile din partea ceea erau mai mult în limba rusă, populația a fost mai mult rusificată și nu putea prinde așa cum a prins lucrul acesta aici.
Bineînțeles că și opoziția era foarte mare acolo și ei au rămas, din păcate, pe aceste poziții și până acum. Este această constrângere și a autorităților ca să se vorbească și să se scrie anume în felul acesta și acolo nu a putut să fie atât de mare entuziasmul, hai să zicem, care se simțea aici atunci când s-a trecut la grafia latină. Eu am avut studenți din Transnistria și mi-au povestit despre niște situații dramatice.
În primul rând, limba vorbită acolo, în virtutea mai multor factori, rusificarea foarte masivă și poziția aceasta a autorităților au făcut ca limba din Transnistria să degradeze cu mult mai mult decât cea de aici, din partea dreaptă a Nistrului. Și aici erau influențe, erau rusificări, erau foarte multe lucruri, dar totuși mai multă populație a păstrat această conștiință a limbii române. În partea stângă a Nistrului, lucrul acesta nu s-a întâmplat, a fost cu mult mai dificil și eu vă spuneam că limba vorbită era într-atât de rusificată, încât se deosebea foarte mult de limba română vorbită aici, deci numită acolo limba moldovenească, pe atunci și la noi limba moldovenească. Și studenții mei, cei care veneau aici la noi să învețe, am avut la Facultatea de Litere niște studente și una din ele îmi povestea că atunci când merge acasă, de acum ea vorbește ca aici, nu mai spune „castrule” sau „rozetkă”, sau cuvinte de acestea obișnuite care acolo se folosesc în permanență și ea spunea că a avut un conflict foarte mare în familie cu fratele ei, după care a început să se teamă să vorbească așa cum se vorbește aici, pentru că era și ideea aceasta că este un „act de trădare”, când tu treci la o limbă română cultă.
Acolo au fost niște procese foarte dramatice și reminiscențele acestea se păstrează până acum, din păcate.”
Denumirea oficială a limbii, o problemă strict politică
Europa Liberă: De ce avem totuși grafie latină, iar limba continuă să fie numită de mulți moldovenească?
Iraida Condrea: „Dacă luăm denumirea „limba moldovenească”, persoanele particulare, vorbitorii folosesc sintagma aceasta foarte rar, nu este un termen care să fie frecvent folosit și care cumva să pericliteze comunicarea. „Limba moldovenească” de mulți este numită așa printr-o tradiție, printr-un fel de lene de a redenumi lucrurile, mai ales că, după cum vă spuneam, este o sintagmă care nu deranjează, dar foarte multă populație înțelege și o diferențiere a aspectului limbii vorbite atunci când îi zicem „limba moldovenească” și când îi zicem „limba română”.
Toți cei trecuți prin școală, care n-au trecut ca gâsca prin apă, dar au învățat și au însușit niște lucruri, înțeleg că limba română este o limbă literară, cultă, ceea ce se învață în școală, se învață limba română literară, normată, toate aspectele ei: ortografie, punctuație, gramatică și toate celelalte și aceasta este asociată cu o limbă română. Or, limba vorbită la noi are foarte multe caracteristici și regionale, are foarte multe particularități care provin din bilingvismul acesta, frecvența masivă a limbii ruse, contactul cu limba rusă și atunci această variantă mai puțin literară, care se folosește de foarte mulți vorbitori, este considerată limbă moldovenească, adică aceasta ar fi o nuanță de deosebire.
Bineînțeles că intelectualitatea, dar, în special, profesorii de limbă și literatură română niciodată nu au pus la îndoială denumirea limbii. Și vreau să zic că această comunitate de profesori, mai ales de lingviști, literați a fost întotdeauna foarte unită și nu s-au întâmplat între lingviști dispute, așa cum s-au întâmplat în alte domenii, să zicem, în istorie, niște dispute cu mult mai agresive.”
Europa Liberă: Și această dispută legată de denumirea limbii continuă să fie alimentată mai ales de politic?
Iraida Condrea: „Continuă. Asta ar fi toată problema, pentru că, în fond, problema este anume de ordin politic. Eu am mai expus această opinie și continui și acum să o susțin că ar trebui instituit un moratoriu pentru politicieni, să nu discute problemele de limbă. Acestea ca și orice alte probleme trebuie discutate și puse la punct în primul rând de specialiști, nu de oricine.
Da, ai posibilitatea și ai dreptul să-ți exprimi părerea, dar de fiecare dată când se începe discuția despre denumirea limbii, ce limbă și ce statut și nu știu ce acolo, asta o fac politicienii, nu o fac filologii, totdeauna de la ei vine, pentru că vor să mai câștige niște dividende și arată foarte urât lucrul acesta, în opinia mea. Eu de mulți ani urmăresc cum evoluează lucrurile și mi-am dat seama că unii politicieni rămân un timp cam în umbră, nu se prea vorbește despre ei, presa uită că ei există și atunci, în cazul în care nu mai au cu ce să uimească lumea și nu mai au cum să facă o bombă mediatică, ei încep să vorbească despre limbă orice: că nu-i bună sau că-i bună; că-i denumire; că-i de stat sau nu-i de stat; care va fi de stat care nu va fi de stat și multe lucruri de felul acesta, în care unii nici nu cred, am impresia, pentru că știu, cunosc persoane (istoria este lungă) care vorbeau o limbă perfectă, erau profesioniști buni, dar continuau cu îndărătnicie să spună că limba română și limba moldovenească sunt două limbi diferite. Iată aceasta a fost cea mai mare minciună care a putut să existe și care există și până acum că acestea ar fi două limbi diferite.
De fapt, când vorbim despre trecerea la grafia latină, anume lucrul acesta s-a diminuat foarte mult, deci ideea că acestea ar fi două limbi diferite, pentru că atunci când aici, în RSS Moldovenească, se scria cu grafie chirilică, iar la București, în România se scria cu grafie latină, atunci da, că este și cu totul altă trăsătură, că are și altă grafie, că are alte cuvinte și foarte multe lucruri de felul acesta, adică și grafia era o idee că avem altă limbă diferită de cea română.”
Europa Liberă: Dna Condrea, peste 30 de ani de la demararea unor procese, unor încercări de asanare a limbii vorbite și curățarea ei de rusisme, prăpastia asta dintre uz și normă s-a mai îngustat?
Într-o limbă corectă, trebuie investit
Iraida Condrea: „Da, eu cred că s-a îngustat. Aici tot trebuie un pic să diferențiem lucrurile. Cel mai dificil în perioada sovietică era faptul că limba română nu avea toate funcțiile, adică funcțiile oficiale în instituțiile de stat, în cercetare, în învățământul superior, peste tot se vorbea numai rusește și se scria tot în limba rusă. Și atunci nu se dezvoltau stilurile profesionale, profesorii, profesioniștii, specialiștii, toți se bâlbâiau când trebuiau să vorbească ceva în limba română, pentru că nu exista nicio terminologie pe care ei s-o fi învățat în mod constant și în spațiul public, în instituțiile de stat, unde în mod obligatoriu trebuie să fie respectată limba română literară, limba de stat nu existau asemenea lucruri și atunci, după revenirea la grafia latină și după ce limba numită încă moldovenească a devenit limbă de stat, s-a început și procesul acesta foarte intens de propagare a normelor, și nu numai a normelor de scriere cu grafie latină.
Vedeți și: Scriitorul, publicistul şi traducătorul Vlad Pohilă despre bătălia „pentru limbă și alfabet” de la sfârșitul anilor '80.
În foarte, foarte multe instituții oamenii voiau ca la locul lor de lucru să poată utiliza această limbă, să poată scrie, să poată comunica, deci ca funcționari, ca angajați undeva. Și erau cercuri, se găsea timp pentru lucrurile acestea, pentru niște cursuri, pentru niște lecții, pentru niște sesiuni, așa ca să se treacă la grafia latină și, odată cu grafia latină, să se treacă și la limba română, și la lexic, la terminologie și la toate celelalte. Aceasta a fost o activitate mult mai amplă decât simpla trecere de la o grafie la alta. Și asta trebuie s-o înțelegem.
Acum anume în aceste domenii despre care vorbesc în instituțiile statului, în parlament, în politic, în mass-media, peste tot și în școală, în special, în instituțiile de învățământ lucrurile s-au schimbat foarte mult și foarte mulți folosesc ca instrument de lucru o limbă română corectă. Da, sunt greșeli, toată lumea greșește, când se întâmplă, când nu se întâmplă, deci eu cred că nu există nimeni care să spună că nu greșește niciodată sau că totul este perfect, dar acolo unde limba română este ca instrument de lucru pentru instituții, pentru acte, pentru tot absolut totul se face în română și se face într-o limbă română bună, așa că aici a fost un progres, în opinia mea, foarte mare. Acum uitați-vă că toate deciziile, chiar și în parlament numai cei care nu vor sau o fac din niște intenții populiste să vorbească așa cum se vorbește la piață sau în stradă, dar și la piață se vorbește corect de multe ori.
Bine, atunci sunt din aceștia care se declară împotriva limbii române literare, dar așa, puteți să urmăriți și Dvs., chiar și în parlament sau în primării, sau unde vreți cum se vorbea la început, vai de mine, era un melanj de limbă română și rusă, cu foarte multe rusisme, acum s-a trecut la varianta aceasta a limbii române literare, acum vorbirea este întotdeauna spontană și trebuie să urmărim ce se întâmplă în primul rând în scris, pentru că oamenii, toți cei care în familii, așa, unii cu alții vorbesc folosind multe, să zicem, elemente lexicale sau pronunții moldovenești, de tipul „ghini”, „cini”, n-o să scrie „ghini” nici măcar un elev codaș, el o să scrie „bine”. Prin urmare, trebuie să facem și distincția aceasta.
Că limba vorbită este plină de tot ce vreți depinde foarte mult de situația de comunicare, de persoanele care comunică. Cred că familiile care au grijă în genere de educația copiilor trebuie să țină cont de felul cum vorbesc aceștia și cum se vorbește în genere în familie. Cu cât nivelul de educație, de cultură este mai înalt, cu atât și vorbirea, chiar și vorbirea aceasta care nu este totdeauna foarte bine supravegheată devine mai bună și mai curată. Asta este.
Atâta că pentru cultură, pentru un nivel înalt de cultură trebuie făcute și investiții și este un proverb vechi, nu știu dacă îl mai cunoaște și îl mai folosește cineva, sună așa: „Obrazul subțire cu cheltuială se ține”. Dacă vrei să fii om cult, trebuie să investești, trebuie să investești timp ca să înveți, să citești, să te cultivi, trebuie să investești în cărți, în obiecte de valoare, să fii la curent cu ceea ce se întâmplă în muzică, teatru, artă ș.a.m.d. Bine, la noi investițiile în acest domeniu din partea oamenilor simpli, din partea familiilor sunt minime, din păcate, și nici nu prea se propagă.”
