Linkuri accesibilitate

Zorii gorbaciovismului: Etapa timidă a unei descentralizări anunțate


Atunci când a ajuns la putere, în martie 1985, Mihail Gorbaciov era întruparea aparatcicului de succes. Nimic din cariera lui anterioară nu anunța propensiunile liberale. Este adevărat, fusese un protejat al fostului secretar-general, Iuri Andropov, dar, asemeni patronului său, părea dedicat principiilor fundamentale ale leninismului, inclusiv celui sacrosanct al rolului conducător al partidului în societate.

Și tot asemeni lui Andropov, respingerea brejnevismului pe care o practica Gorbaciov era inspirată nu de liberalism, ci de convingerea sa că socialismul poate fi regenerat printr-o întoarcere la adevăratele valori bolșevice, pătate de nepotismul și corupția aparatului de-a lungul anilor ’70 și începutul anilor ’80. Toate intervențiile și acțiunile publice ale lui Gorbaciov sugerau mai degrabă un comunist pragmatic, disciplinat, orientat către partid.

În primii doi ani de putere, noul lider nu a chestionat niciuna din dogmele prevalente. Campania sa anti-Stalin s-a derulat foarte lent și cu numeroase reculuri. Gorbaciov a ezitat inițial să ofere vreun ajutor direct celor care propuneau o autentică liberalizare. Andrei Saharov, aclamatul fizician și activist pentru drepturile omului, continua să trăiască în exil intern în orașul Gorki.

Însă, tot de la început, a fost perceptibilă și o anumită flexibilitate în modul în care Gorbaciov aborda chestiunile teoretice și culturale. Existau semne că mulți din anturajul secretarului-general erau adepții restartării destalinizării avortate a lui Hrușciov. Confruntată cu inerția birocratică, echipa de conducere a lui Gorbaciov a realizat că doar reformele structurale, afectând chiar fundamentele sistemului existent, pot duce la o stopare a acelei degradări și la descătușarea unor îndelung reprimate energii sociale.

Atacul la adresa instituțiilor existente a început sub forma de-brejnevizării. La cel de-Al XXVII-lea Congres al PCUS, care a avut loc în februarie 1986 (și deci exact la 30 de ani după istoricul Congres XX, când Hrușciov denunțase cultul personalității lui Stalin), Mihail Gorbaciov a atacat „sistemul administrării de comandă” și a cerut reforme mai curajoase atât în domeniul social, cât și în cel economic.

Declanșând această campanie, Gorbaciov exprima interesele politice ale birocrației medii sovietice și ale unui anumit grup de intelectuali ai partidului, cărora ajunseseră să le repugne corupția și incompetența erei Brejnev. Noul secretar-general promova, de fapt, valorile unei generații a elitei sovietice care le asimilase pe cele ale Congresului XX, inclusiv ideile legate de reforma politică și economică, o coexistență pacifistă cu Occidentul și deradicalizarea generală a marelui plan utopic marxist.

În fază inițială, motorul criticii declanșate de Gorbaciov s-a alimentat din corupția rutinizată și lipsa imaginației politice în procesul de luare a deciziilor. În același timp, Gorbaciov a insistat asupra rolului maselor ca rezervor de inventivitate politică și a permis înființarea a mii de organizații informale pe tot cuprinsul Uniunii Sovietice.

Noua tentativă modernizatoare a conducerii sovietice era inspirată, în primul și-n primul rând, de scrierile politice și economice târzii ale lui Lenin. În acord cu viziunea părintelui bolșevismului asupra Noii Politici Economice, Gorbaciov a favorizat descentralizarea și reducerea controlului de partid asupra societății.

Dar reforma trebuia inițiată de la vârf și partidul comunist trebuia să-și păstreze rolul de frunte în societate. Acea strategie a fost criticată de anumiți intelectuali sovietici, care au susținut o ruptură radicală cu trecutul. Liberalizarea era văzută ca o simplă continuare (prelungire) a vechiului sistem. De aceea, recomandarea acestora viza democratizarea tuturor instituțiilor, pentru a permite indivizilor să-și exprime în întregime propriile viziuni politice.

I-a luat ceva timp lui Gorbaciov să realizeze că nu poate evita un atac total la adresa moștenirii stalinismului. Echipa conducătoare a crezut la început că va fi capabilă să amelioreze sistemul prin renunțarea la doar câteva din trăsăturile sale și remedierea celorlalte. Acea perioadă, numită „accelerare”, nu a durat însă mult. Gorbaciov și susținătorii săi au realizat că fără a aduce largi segmente sociale în arena politică și fără a revizui osificatele dogme de partid nu poate exista vreo cale de a rezolva problemele țării...

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis

Vladimir Tismaneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post-comuniste . Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai.

Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și a perioadei postcomuniste.

A condus Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din Romania – al cărei raport final a fost prezentat președintelui Traian Băsescu în Parlament, pe 18 decembrie, 2006. Un an mai târziu a co-editat cu istoricii Dorin Dobrincu și Cristian Vasile publicarea raportului la editura Humanitas Intre februarie 2010 si mai 2012, Președinte al Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG