Se votează, în ultima zi a alegerilor pentru Parlamentul European, în 21 de țări membre, înrtre care România. În cursul serii, de la ora 19:00 sunt așteptate primele rezultatel indivatice, de la ora 21:00 primele rezultate parțiale.
Miza alegerilor europarlamentare din acest an este mai mare, într-o Europă confruntată cu ascensiunea partidelor populiste, de extremă dreapta și stânga, care doresc – declară ele - să schimbe UE din interior. Deși România nu are oficial un partid înregistrat în mișcarea condusă de liderii acestei grupări, Matteo Salvini, președintele Ligii italiene, sau lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, discursul ultranaționalist și anti-Bruxelles al liderului Liviu Dragnea din ultimul an a inclus și Partidul Social Democrat în rândul acestor partide.
Urmăriți votul din România. În direct, aici.
Este de așteptat ca din această seară, pentru prima dată de la primele alegeri europarlamentare în 1979, Partidul Popular European (conservator) și Socialiștii & Democrații să nu mai dețină majoritatea în Parlamentul de la Strasbourg.
Dar nici partidele populiste. Este de așteptat o coaliței de centru sînga, din cele putin trei fracțiuni, dar formată din partidele tradiționale.
În România, votul de la 26 mai deschide un nou ciclu electoral, care se încheie cu alegerile parlamentare din 2020, fiind considerat și un prim barometru care indică tendințele.
Sunt o serie de candidați din R.Moldova care se regăsesc pe listele partidelor din România, care șanse reale de a intra în Parlamentul European are numai Iurie Leancă, fost premier și ministru de externe, care se află pe lista partidului Pro România, creat de fostul premier român Victor Ponta.
Un alt candidat, din România de această dată, dar care mizează masiv pe voturile moldovenilor pentru a intra în Parlamentul European, este fostul președinte al României, Traian Băsescu. Partidul său MIșcarea Populară este cotata în acest moment în sondaje cu puțin sub 5%, pragul de reprezentare.