Consultările au loc cu medierea şefului statului. Partidele fostei AIE deocamdată nu discută între ele.
Președintele Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat a anunțat că PLDM și-a mandatat duminică liderii, la Consiliul Național de partid, să ia parte la negocieri pentru „continuarea guvernării democratice”. „Dacă va fi cazul, voi participa eu, în calitate de lider al partidului. Însă, cred că la etapa actuală ar fi mai bine să participe la nivel de reprezentanți ai partidelor”, a spus Vlad Filat. Și celelalte partide ale fostei alianțe de guvernare, Partidul Democrat și cel liberal s-au declarat gata de negocieri, dar au sugerat că nu l-ar mai dori pe Vlad Filat drept prim-ministru. Pe de altă parte, Partidul Liberal-Democrat continuă să îl susţină pe domnul Filat pentru conducerea unui viitor nou guvern al Alianţei. Despre ultimele evoluţii de la Chişinău, Liliana Barbăroşie:
Şeful statului Nicolae Timofte a anunţat astăzi, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, că în această săptămână va purta consultări cu toate grupurile parlamentare pentru a putea identifica un succesor liberal-democratului Vlad Filat, demis săptămâna trecută din funcţia de premier în urma unei moţiuni de cenzură, ceea ce a atras după sine şi demisia guvernului. Nu se ştie dacă la consultări vor participa şi comuniştii, cei care au iniţiat moţiunea şi au trecut-o prin parlament graţie votului democraţilor şi care insistă pe alegeri anticipate, dar deocamdată, a precizat pentru noi Vlad Ţurcanu, purtătorul de cuvânt prezidenţial, şeful grupului parlamentar al acestora a acceptat întâlnirea cu şeful statului:
„Toţi liderii de fracţiuni au acceptat să se poarte consultări cu fracţiunile lor. Inclusiv comuniştii.”
Cât despre tratativele dintre partidele fostei coaliţii guvernamentale, acestea nu au început şi nu se ştie când vor începe. Sau dacă în general vor avea loc. Liberalii, bunăoară, spun că prioritare sunt acum consultările cu şeful statului.
„Noi nu am refuzat niciodată dialogul, dar ce să discutăm? Ce să negociem? Acordul nu e, alianţa nu e. Deci, ce să discutăm? Reformarea alianţei, un nou acord, partăjări, ce? Câmpul constituţional acuma e la preşedintele care a venit cu iniţiativa acestor consultări. Deci, pentru noi rămâne prioritară întâlnirea cu preşedintele, dar ar fi rezonabil să se consulte mai întâi cu ceilalţi, apoi cu noi, ca partid mai mic,” afirmă şeful grupului parlamentar al liberalilor, Ion Hadârcă.
După o şedinţă a activului partidului, liberal-democraţii au anunţat că insistă pe resetarea fostei alianţe, astfel încât o serie de zece instituţii, în primul rând cea care combate corupţia, să fie depolitizate. Liberal democraţii au spus de asemenea că vor insista ca premier să rămână liderul lor de partid. Pe de altă parte, democraţii, care au lăsat de înţeles că există loc pentru dialog, cred însă puţin probabil ca această ultimă cerinţă a liberal-democraţilor să fie acceptată. Iată un argument sonorizat pentru postul nostru de radio de democratul Adrian Candu:
„Eu sunt foarte sceptic că democraţii vor putea accepta ca dumnealui să fie candidatul. Un „nu” bătut în cuie nu poate fi, pentru că nu a fost încă discutat subiectul. Dar eu vă vorbesc despre atmosfera generală din PD. Dacă el a luat o decizie unipersonală, nu şi-a întrebat echipa, nu s-a consultat cu Occidentul, nimeni dintre ambasadori nu ştiau despre decizia lui, atunci nu ştiu dacă se mai poate discuta. Votul de neîncredere din 5 martie nu a fost acordat guvernului, ci personal domniei sale.”