Vitalie Ciobanu: „În aceste condiții, cine mai crede că vom semna în toamnă acordurile de la Vilnius s-ar putea să mizeze pe un miracol.”
Se pare că răzbunarea la moldoveni devine o cutumă națională. Când tratativele pentru formarea noului guvern păreau încheiate, când pe „frontul oligarhic” fuseseră executate cuvenitele ritualuri de umilință și iertare, spre binele țării – a căzut ca un trăsnet decizia Curții Constituționale care a spus că totul trebuie luat de la zero. Adică desemnarea lui Vlad Filat ca premier a fost ilegală, mai mult: deoarece guvernul a fost demis pe baza unor acuzații de corupție, Vlad Filat nu mai are dreptul acum să conducă un nou cabinet.
Curtea Constituțională a emis o decizie politică drapată în straiele unei lecții de moralitate. Cum bine au observat mulți comentatori, judecătorii Curții au încălcat un principiu fundamental – prezumția de nevinovăție. Invocatele acte de corupție nu se regăsesc în vreo hotărâre judecătorească, nu există niciun dosar penal pe numele lui Vlad Filat. Apoi, Curtea creează un precedent periculos: de-acum încolo orice demnitar poate fi demis pe baza unor simple suspiciuni, fără ca persoanele în cauză să aibă posibilitatea să-și apere onoarea.
Ce să spunem? Această argumentație, care apelează exclusiv la moralitatea politicienilor sună frumos în democrațiile dezvoltate, dar în Republica Moldova deschide un câmp larg șantajului și campaniilor de denigrare.
Un exemplu de șantaj politic recent l-a produs chiar autorul sesizării la Curtea Constituțională, liderul PL Mihai Ghimpu, care l-a amenințat pe președintele Nicolae Timofti cu demiterea dacă îl desemnează pe Filat prim-ministru, iar ulterior, pentru că avertismentul i-a fost ignorat, a scos din „sertar” cazul disidentului antisovietic Gheorghe David, în care a fost implicat judecătorul Nicolae Timofti. Faptele din trecut, incriminate președintelui, erau cunoscute, însă dacă peste gravitatea lor nu se putea trece, Ghimpu ar fi trebuit, tot din considerente morale, să se opună candidaturii lui Timofti la postul de președinte. Or, șeful PL a preferat să păstreze acest „as” în mânecă pentru a-l folosi în luptele sale politice.
Față de un act de șantaj la șeful statului, Procuratura, Parlamentul sau Curtea Constituțională nu au nimic de obiectat? Reacționând la demiterea guvernului Filat, aceeași Înaltă Instanță ar fi interesant să știm ce-ar avea de spus, dacă ar fi sesizată, în legătură cu alte decizii controversate ale Parlamentului, de pildă: alegerea ultrarapidă a procurorului general în persoana celui care chiar a condus o comisie de selectare a procurorului general, și adoptarea, la fel de abruptă, a sistemului de vot mixt – fără dezbateri și explicații, fără consultarea societății civile și prin ignorarea expertizei internaționale.
Sigur că se poate spune că Vlad Filat a primit acum o „răsplată” pentru toate ezitările, lașitățile și târgurile politice la care a consimțit. O pedeapsă pentru o politică în stil „moldovenesc”, atunci când te preocupă doar imaginea și veniturile personale, când faci declarații pompoase de integrare europeană, în timp ce Moldova se afundă în sărăcie.
Doar că avem o problemă: ce te faci cu judecătorii care operează selectiv, cu un CNA care deschide dosare penale doar unui partid și neglijează actele de corupție comise de ceilalți? Și în sfârșit, ce ne facem cu umbra malefică a oligarhului de numele căruia se leagă cele mai mari scandaluri de corupție și delapidare, și de care justiția din Moldova nu îndrăznește să se atingă? Altfel spus: cine-i judecă pe judecători, cine-i arbitrează pe arbitri?...
Moldova nu se confruntă cu o simplă criză politică la vârf: e o criză profundă de sistem, pentru că șantajul, corupția și slugărnicia au pătruns în toate sferele statului. Un lider politic se poate retrage, asta n-ar fi o tragedie. Cu adevărat periculos e când o țară întreagă ajunge la cheremul unei haite de prădători.
În aceste condiții, cine mai crede că vom semna în toamnă acordurile de la Vilnius s-ar putea să mizeze pe un miracol.