Comentatorul de la Kiev al Radio Free Europe/Radio Liberty despre reluarea „războiului gazelor” între Rusia şi Ucraina, înaintea summitului Parteneriatului Estic al UE de la Vilnius.
Compania Naftogaz din Ucraina a oprit luni importurile de gaz din Rusia din cauza disputei legate de prețuri. Agenția Reuters citează luni surse din cadrul companiei Gazprom cu declarația că aprovizionarea cu gaz a Europei prin Ucraina nu a fost afectată. Oprirea, vineri, de către Ucraina a gazului rusesc survine cu câteva săptămâni înainte ca summitul Parteneriatului estic de la Vilnius, unde Ucraina ar urma să semneze acordul de asociere și liber-schimb cu Uniunea Europeană.
Politologul ucrainean Vitali Portnikov crede că asistăm la începutul unui nou „război al gazelor” cauzat de faptul că Rusia a cedat nervos în ajunul summit-ului de la Vilnius. Portnikov mai crede nici Rusia, nici Ucraina nu ar avea de câştigat de pe urma unei astfel de bătălii, pentru că Moscova este interesată nu doar în tranzit pe teritoriul ucrainean, ci şi de piaţa ucraineană propriu-zisă, mai ales pe fundalul „revoluţiei gazelor de şist” din SUA şi politicii europene de diversificare a livrărilor, precum şi pentru că Ucraina continuă să fie dependentă de gazele ruse. Liliana Barbăroşie l-a întrebat pe politologul de la Kiev cât de mare este impasul în problema gazelor:
Europa Liberă: Totuşi, e un impas sau nu neapărat?
Vitali Portnikov: „Depinde de ce înţelegeri vor exista între Ucraina şi Federaţia Rusă înainte de semnarea, de către Ucraina, a acordului de asociere cu UE. Dacă ne imaginăm că Victor Ianukovici, preşedintele ucrainean, nu va semna acest acord şi va ajunge la anumite înţelegeri cu Moscova, se prea poate că asta va oferi o soluţie, cel puţin pentru problema energetică. Dar eu nu am mari speranţe ca aşa se va întâmpla.”
Europa Liberă: De ce? Cei mai mulţi acum înclină tocmai asta să creadă: că acord cu UE nu va fi, întrucât problema cu Timoşenko nu a fost soluţionată…
Vitali Portnikov: „Această problemă într-adevăr nu a fost soluţionată. Aşa că eu la fel sunt tentat să cred asta, că acordul nu va fi semnat.”
Europa Liberă: Spuneţi într-un articol că nici Ucraina, nici Federaţia Rusă nu au nimic de câştigat dacă această bătălie pe gaze se va amplifica…
Vitali Portnikov: „Aşa este. Dar din păcate raţionamentele partenerilor noştri ruşi foarte des sunt de natură politică, nu economică. ”
Europa Liberă: Ce înseamnă această oprire a importurilor din partea Naftogaz? Cum se descurcă acum Ucraina fără gazele ruse?
Vitali Portnikov: „Ucraina în acest moment nu are nevoie de prea multe gaze naturale. Ea mai are şi sursele sale. În plus, faptul că Naftogaz nu procură gaze de la Gazprom, asta nu înseamnă că el în general nu vine în Ucraina. Sunt şi alte posibilităţi.”
Europa Liberă: Cu tranzitul ce se întâmplă ?
Vitali Portnikov: „Tranzitul se efectuează fără nici o problemă deocamdată.”
Europa Liberă: Discuţiile acestea despre schimbarea metodei de achitare, după principiul mai întâi plata, apoi gazele, ele sunt doar la nivel de intenţie deocamdată, sau se şi aplică?
Vitali Portnikov: „Nu. Este deocamdată doar o intenţie a Federaţiei Ruse.”
Europa Liberă: Cât de mari sunt datoriile? Se operează cu cifre enorme.
Vitali Portnikov: „Exact. Dar acestea nu sunt datorii pentru gazele consumate, ci pentru cele pe care noi nu le-am utilizat deşi sunt fixate în contract. Sunt penalităţile pentru gazele neconsumate din contract.”
Europa Liberă: Ce prognoză aveţi? Cu ce se poate încheia acest „război”?
Vitali Portnikov: „Eu nu ştiu. Nu am o prognoză, pentru că Victor Ianukovici pendulează între Moscova şi Bruxelles şi nu se poate opri.”
Europa Liberă: În ce măsură împărtăşiţi ideea că chiar şi electoral Victor Ianukovici ar avea mai mult de câştigat dacă ar semna acordul cu UE, chiar cu riscul ca Iulia Timoşenko să reintre în politică?
Vitali Portnikov: „Sunt de acord cu această idee. Dar pentru Victor Ianukovici este acum important nu doar să câştige alegerile, ci să-şi păstreze controlul total. Iar semnarea asocierii nu promite un asemenea control.”
Europa Liberă: Deci, Ucraina va păşi cel mai probabil pe calea Armeniei?
Vitali Portnikov: „Nu, ea nu va păşi pe calea Armeniei. În orice caz, Ianukovici nu va semna nici o înţelegere cu Rusia. El acum asta încearcă să obţină de la Federaţia Rusă – nesemnarea niciunui document oficial.”
Europa Liberă: Cum rămâne cu acordul de asociere cu UE?
Vitali Portnikov: „Va rămâne în varianta doar parafată.”
Europa Liberă: Mulţi cred că pentru Moldova ar fi foarte bine dacă Ucraina va semna acordul. În acest caz, Moldova îşi va realiza angajamentele mult mai uşor. Şi pentru soluţia transnistreană ar fi bine.
Vitali Portnikov: „Eu nu sunt de acord. Eu cred că Moldova trebuie să meargă pe calea sa şi, în integrarea europeană, să mizeze întâi de toate pe România, nu pe Ucraina.”