Comisia Europeană recomandă ridicarea vizelor pentru moldoveni

Moldovenii vor putea să stea în UE fără viză timp de 30 de zile, cu totul pînă la 90 de zile pe an.


Anunţul că executivul de la Bruxelles va propune liberalizarea regimului vizelor pentru cetățenii moldoveni a fost făcut de către Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, într-o conferință de presă comună cu premierul Iurie Leancă și cu omologul său român Victor Ponta:

„Raportul Comisiei despre liberalizarea vizelor, pe care îl publicăm în această dimineață, conchide că Moldova corespunde tuturor criteriilor stabilite. La summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, Comisia UE va propune ridicarea obligativității vizei pentru cetățenii moldoveni care deţin paşapoarte biometrice.”

Intâlnirea Barroso-Leancă-Ponta a avut ca temă principală interconectarea Moldovei la rețelele de energie ale UE. Barroso a reafirmat sprijinul Comisiei pentru proiectele energetice prioritare dintre Romania si Moldova, principalele fiind cele legate de gazoductul Iasi – Ungheni si de linia de transport a curentului electric Vulcanesti - Isaccea.

Jose Manuel Barroso :

„Nicio națiune europeană nu ar trebui să fie o insula de energie, izolată de rețelele continentului, Moldova, ca membru al comunității energetice, trebuie să fie liberă să aleagă să facă parte din rețelele de energie ale pieței interne europene.”

Premierul Leancă a mai discutat cu oficialii europeni și și despre reconstrucţia a cel puţin două poduri distruse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial: unul la Ungheni, pentru transport rutier, şi unul în zona raionului Leova.

Intrebat cum se va raporta vizavi de opoziția de acasă, care dorește mai degrabă o apropiere de Rusia decât de Europa, premierul Leancă a spus :

„Slavă Domnului că avem opoziție; înseamnă că sîntem un stat democratic. Sigur, ne-am fi dorit ca această opoziție să fie ceva mai constructivă și să vină nu doar cu critici absolut deplasate și nejustificate, ci și cu soluții, dacă ei pretind că îi interesează viitorul Republicii Moldova.”

Ridicarea obligativității vizelor le va permite moldovenilor să stea în UE fără viză timp de 30 de zile, cu totul pînă la 90 de zile pe an. In același timp, asta nu asigură automat dreptul de lucru în UE. Premierul roman Victor Ponta a ținut de altfel să mai modereze entuziasmul lui Iurie Leancă :

„Sigur, tehnic m-am bucurat la fel de mult ca și premierul Leancă de faptul că Moldova a îndeplinit toate criteriile pentru ridicarea vizelor. Dar, după aceea va trebui și o decizie politică. N-aș vrea să pățească ce am pățit noi cu Schengen.”

Odată făcută propunerea Comisiei la summitul de la Vilnius din 28-29 noiembrie, propunerea va trebui aprobată atât de Parlamentul European, cât și de țările membre ale UE, cu o majoritate calificată. Nicio țară nu poate opune un veto, in schimb va exista o clauză de suspendare, pentru a se evita repetarea experienței cu țările din Balcani, de unde, după liberalizarea regimului vizelor, un val de refugiați și azilanți s-a îndreptat spre Europa occidentală.