„Evenimentele dramatice din august 2008 din Georgia ne-au demonstrat că Federaţia Rusă nu are limite atunci când decide să-şi atingă scopurile cu orice preţ.”
Ce se poate întâmpla mai departe cu Moldova în condițiile „nehotărârii” definitive a Kievului? Potrivit unei declaraţii făcută la Washington de şeful diplomaţiei Suediei, Carl Bildt, Moldova se va afla acum, mai multe ca înainte, în atenția Moscovei, pentru a o atrage către Uniunea vamală pe care o domină. Mai mult, în Uniunea Europeană se aud voci clare care cer un sprijin mai concret, mai eficient şi mai evident acordat Moldovei în următoarea perioadă.
O decizie referitoare la semnarea acordului de asociere deja parafat va putea fi luată, în cazul Moldovei, nu mai devreme decât peste un an de la Vilnius, aşa cum se estimează în cancelariile europene, prin urmare şi mulţi analişti locali anticipează un 2014 extrem de dificil pentru guvernul de la Chişinău. Presiunile ruse vor veni pe mai multe căi, cred observatorii, dar cea mai la îndemână rămâne Transnistria. O întoarcere definitivă a Ucrainei cu faţa spre Rusia, considerată, trebuie să precizăm, puţin probabilă de majoritatea observatorilor, ar complica totuşi evoluţiile în acest dosar, este de părere analistul politic Oazu Nantoi, dar nu într-atât încât să ne aşteptăm la evenimente tragice:
„Evenimentele dramatice din august 2008 din Georgia ne-au demonstrat că Federaţia Rusă nu are limite atunci când decide să-şi atingă scopurile cu orice preţ. Totuşi, Transnistria e doar o fâşie îngustă de pământ, între Ucraina şi Moldova, şi chiar dacă Ucraina temporar nu va semna acordul de asociere la UE, asta nu înseamnă că va deschide spaţiul aerian pentru avioanele ruseşti. Mai este un argument care nu e luat în considerare: Jocurile Olimpice de la Soci din 7-23 februarie. Acesta este un proiect foarte ambiţios personal al lui Vladimir Putin şi el nu va admite să fie umbrit de conflicte fie şi într-o zonă atât de neînsemnată cum e Moldova. În plus, până nu va fi depăşit summit-ul, nu ar trebui să ne grăbim cu concluziile referitor la Ucraina. Anunţul guvernului de la Kiev, care nu are atribuţii în domeniul politicii externe, este considerat de mai multă lume o mişcare tactică a lui Ianukovici care vrea să transforme cabinetul de miniştri într-un fel de paratrăsnet, iar singur să aibă mână liberă pentru negocieri dacă nu pe ultima sută, atunci pe ultimii 10 centimetri”, ne-a explicat analistul motivele din care rămâne optimist.
Cum, la modul funcţional, se pot complica totuşi lucrurile în ceea ce ţine de Transnistria, dacă Ucraina va întoarce spatele Bruxelles-ului, l-am întrebat pe Oazu Nantoi:
Un alt analist de la Chişinău, Victor Ciobanu, admite o escaladare, chiar dacă nu imediată, a conflictului transnistrean în cazul, din nou puţin probabil la părerea sa, de plecare a Ucrainei din plutonul est-european:
„Nu cred că ostilităţile vor demara imediat. Ca plan de rezervă, Transnistria va fi folosită, dar nu imediat. Vilniusul o să treacă aşa cum trebuie, e prea târziu să fie folosită cartea Transnistriei. Dacă se va escalada sau nu conflictul, depinde foarte mult de Ucraina. Protestele acolo au demarat şi ele se pare că iau amploare. Nu e aşa de simplu. Nu este clar că Ucraina definitiv s-a întors spre Rusia. Eu cred că chiar Transnistria este o carte importantă pentru ruşi mai degrabă în jocul împotriva Ucrainei, decât a Moldovei. Trebuie să urmărim ce se va întâmplă la Kiev. Nu cred că Ianukovici se mai poate răzgândi până la Vilnius. Trenul acesta cred că a plecat. Dar în Ucraina situaţia se poate tensiona, chiar până la repetarea revoluţiei oranj. Am auzit voci de la Bruxelles care spun că Ucraina şi-ar putea continua parcursul european, dar deja cu un alt preşedinte şi un alt guvern.”
Mai rămân importante vulnerabilităţi în faţa Moscovei şi în privinţa gazelor naturale. Principalul instrument al autorităţilor de la Chişinău împotriva presiunilor ruse ar trebui să fie, mai spun analiştii, o societate consolidată şi o guvernare coerentă, necoruptă şi responsabilă. Perspectivele sunt sumbre în ambele situaţii, mai cred ei, în pofida asigurărilor sonorizate de autorităţi. Opoziţia comunistă va face tot ce-i stă în puteri ca să polarizeze până la infinit opţiunile, iar guvernarea va începe foarte curând să se gândească mult mai mult la alegeri decât la relaţia cu Bruxelles-ul, anticipează observatorii, ceea ce ar reduce şansele existenţei unei guvernări stabile, atât de necesară pe tot parcursul anului 2014 pentru semnarea şi ratificarea acordurilor cu UE.