Rusia, UE şi vecinii comuni

Sergei Lavrov în Parlamentul de la Moscova

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a ţinut astăzi un discurs pe teme de politică externă în care s-a referit îndeosebi la relaţia cu UE şi ţările din vecinătate.


Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov a sugerat că Uniunea Europeană ar continua presiunile asupra Ucrainei pentru a o forța să aleagă integrarea europeană, chiar și după înțelegerile ruso-ucrainene de marți. Alexandru Eftode prezintă în rezumat discursul rostit astăzi de ministrului rus de externe în Consiliul Federației, camera superioară a Parlamentului rus.


Lavrov a vorbit la o zi după promisiunile făcute la Moscova de președintele rus, Vladimir Putin celui ucrainean Victor Ianukovici. Putin i-a promis împrumuturi salvatoare de 15 miliarde de dolari pentru Ucraina și ieftinirea cu o treime a gazelor naturale.

„Ne miră încercările de a exercita presiune deschisă asupra guvernului Ucrainei, a spus astăzi Serghei Lavrov. Aceste încercări continuă în ciuda deciziilor luate la Moscova ieri. Kievului îi sunt adresate cereri fără drept de apel de a face o alegere liberă în favoarea Europei, frază care conține în sine o contradicție. În același timp, unui stat suveran i se refuză dreptul de acționa independent, în conformitate cu propriile lui interesele naționale legitime”.

Serghei Lavrov reproșează Uniunii Europene exact ceea ce Uniunea Europeană a reproșat Rusiei, exercitarea de presiuni asupra Ucrainei, pentru a o trage în partea cealaltă.

La 21 noiembrie, președintele ucrainean a respins pe neașteptate semnarea Acordului de Asociere a Ucrainei cu Uniunea Europeană, cauzând ample proteste la Kiev, care durează neîncetat de aproape o lună. Victor Ianukovici a explicat că asocierea ar comporta costuri economice prea mari pentru Ucraina, pe care Uniunea Europeană n-ar dori să i le compenseze. Costurile ar fi fost cauzate mai ales de embargourile pe care Rusia i le-a impus Ucrainei sau o amenința că i le va impune.

Răzgândindu-se, însă, Ianukovici a obținut marți promisiuni de ajutoare generoase din partea Rusiei. Dar speranțele lui că succesul de la Moscova îl va ajuta să liniștească strada la Kiev nu s-au adeverit deocamdată. Manifestanții pro-europeni și-au întețit cererile de demisie în adresa lui Ianukovici. Liderii opoziției au spus că demonstrațiile de masă vor lua amploare în sezonul sărbătorilor de iarnă.

La Moscova, ministrul rus de externe a spus astăzi că Rusia nu impune nimic Ucrainei cu de-a sila, că speră că poporul ucrainean va lua propria decizie în câmpul constituțional și că proiectul rusesc de integrare eurasiatică nu trebuie contrapus integrării europene.

„Suntem împotriva întăririi unor linii despărțitoare în Europa, împotrivă ca popoarelor europene se le fie impuse alegeri artificiale, sunteți cu noi sau împotriva noastră”.

Serghei Lavrov a spus că Rusia acordă o mare însemnătate relației cu Uniunea Europeană. Dar, în afară de neînțelegerile în privința vecinilor comuni mai există și altele. Rusia ar dori liberalizarea vizelor, însă acuză Uniunea Europeană că ar politiza această chestiune. A făcut investiții în transportul energiei către Europa, dar europenii ar întreprinde acum acțiuni „agresive” în domeniul energetic, care ar pune în pericol investițiile rusești.

Vorbind despre relația Rusiei cu Statele Unite, ministrul rus de externe a spus că este o relație aparte, care influențează profund situația internațională. A adus ca exemplu dosarul nuclear iranian și a spus că o înțelegere internațională în curs de elaborare care ar preveni înarmarea nucleară a Iranului ar avea implicații profunde pentru planurile de apărare occidentale în Europa de Est:

„Mai credem că închiderea chestiunilor legate de programul nuclear al Iranului trebuie să ducă la revizuirea concepției scutului american antirachetă în Europa. Odată ce se va rezolva chestiunea programului nuclear iranian o să dispară și pretextul invocat pentru a justifica nevoia unui asemenea sistem în Europa”.

Serghei Lavrov a spus că scutul desfășurat de Statele Unite, care include rachete interceptoare instalate în România, ar fi o emanație a mentalității Războiului Rece. Rusia respinge aceasta mentalitate, a spus Lavrov. În loc de aceasta, dorește în perspectivă „un spațiu economic și umanitar unic, de la Atlantic până la Oceanul Pacific”.