După un blocaj de cinci luni, de când a fost debarcat guvernul condus de liberal-democratul Valeriu Streleţ - PLDM a iniţiat o primă rundă de consultări şi discuţii politice cu celelalte formaţiuni care se consideră în continuare pro-europene. Scopul declarat – recrearea unei majorităţi parlamentare şi instalarea unui guvern funcţional. Ce şanse sunt ca negocierile să nu eşueze într-un „dialog al surzilor”? Opinia comentatorului politic şi editorialistului Nicolae Negru.
Europa Liberă: Aşadar, dle Negru, după ce şi-a menținut săptămâni bune, neînduplecat, condiții de fier pentru revenirea într-o alianță care-și declară crezul pro-european, PLDM pare să arate acum flexibilitate suficientă pentru a purta consultări, cel puțin. Consultări cu PL, PDM şi neafiliații cu afinităţi. Putem vorbi de o modificare a poziției liberal-democraților?
Nicolae Negru: „Nu cred că e vorba de o modificare. Pur şi simplu, este vorba de o tactică, de o strategie. PLDM a declarat că i s-au dezlegat mâinile după arestarea lui Filat, liderul partidului, şi acum încearcă să obţină acea dezoligarhizare, depolitizare, cum se pronunţă ei, a instituţiilor statului. Aceste condiţii au fost şi au rămas. În urmă cu două săptămâni, dacă nu mă înşel, a anunţat PLDM că participa la guvernare dacă vor fi întrunite trei condiţii. Acum condiţiile s-au mărit, sunt patru, adaugându-se transparenţa negocierilor. Vom vedea cum vor evolua lucrurile, cum vor accepta celelalte partide aceste condiţii. Am înţeles că PL şi grupul neafiliaţilor acceptă această propunere de depolitizare a instituţiilor statului.”
Europa Liberă: Pe de altă parte, PL şi grupul neafiliaţilor par să nu accepte o altă propunere a liberal-democraţilor şi anume un premier neafiliat politic. În opinia Dvs., de ce nu acceptă această condiţie, invocând că un premier neafiliat nu ar avea suficiente puteri?
Nicolae Negru: „Nu e prea înţeleasă rezistenţa sau teama de acest candidat la funcţia de premier neafiliat politic. Probabil ei au calculele lor. Probabil grupul Leancă doreşte ca Leancă să fie premier. Evident că cei din PD doresc ca cineva de la ei să fie premier. Cred că chiar şi PLDM pune această condiţie ca să obţină ca nimeni din PD sau Leancă să nu devină premier. De ce nu doreşte domnul Ghimpu, nu înţeleg. Un premier neafiliat politic nu înseamnă neapărat un guvern tehnocrat. Între un premier neafiliat politic şi un guvern tehnocrat este o mare diferenţă. Mai cu seamă că PLDM spune că partidele vor delega miniştri, doar că acest premier, în cazul în care va găsi de cuviință, poate respinge o candidatură, care, iarăși, poate fi propusă de partidul respectiv. Nu e vorba de un guvern tehnocrat aşa cum este, de exemplu, la Bucureşti. De ce se insistă? Cred că s-ar putea ca PLDM, până la urmă, să renunţe la această condiţie, dacă premierul care va fi propus le va conveni, adică dacă vor găsi acceptabilă candidatura premierului propus, să zicem, de PD. Înţeleg că PD insista ca ei să propună acest candidat la funcţia de prim-ministru.”
Europa Liberă: Mai insistă PLDM pe debarcarea lui Andrian Candu din funcţia de spicher? aşa cum s-a ambiguizat problema asta în ultimul timp.
Nicolae Negru: „Condiţia rămâne, aşa cum înţeleg eu, dar nu se referă doar la Andrian Candu. Nu este personalizată, dar condiţia rămâne. Se vorbeşte de condiţii egale înainte de a se aşeza la masa de negocieri. Într-un fel e firesc ca partidele, aşezându-se la masa negocierilor, să nu aibă vreun avantaj unul faţă de altul. Înţeleg că se vrea împărțeala să se înceapă de la bun început. Consider că principala condiţie este dezoligarhizarea, depolitizarea. Restul sunt condiţii derivate din aceasta şi, probabil, PLDM va fi mai flexibil.”
Europa Liberă: PL şi grupul Leancă au spus că susţin depolitizarea instituţiilor, PD nu a zis nimic. Credeți că va accepta PD această condiţie?
Nicolae Negru: „Este evident că PD nu vrea să accepte această condiţie. Aici, de fapt, se dă bătălia. PD vrea să obţină status-quo, adică nimic să nu se schimbe. Dacă accepta PD putea să declare acum două săptămâni când a anunţat PLDM aceste condiţii. Ce a spus atunci domnul Lupu? Că e perdea de fum, că e demagogie sau nu e bărbăteşte ş.a.m.d. Probabil că PD a crezut că PLDM va fi o pradă uşoară şi, iată, insistă asupra acestui status-quo. Iată că nu se întâmpla aşa. Vom vedea cum vor derula evenimentele în continuare.”
Europa Liberă: În ce măsură credeţi că în aceste eforturi de armonizare a poziţiilor sunt sau trebuie să fie chestiuni nenegociabile? Reformulând: mai pot fi tolerat târgul acolo unde este vorba de anumite principii? Parcă e firesc ca instituţiile să fie scoase sub presiunea politicului.
Nicolae Negru: „Este firesc, într-adevăr, este normal. Doar că la noi … nu e nimic normal. Asta este problema noastră. La noi e ca la nimeni. Oligarhii sau oligarhul nostru se crede mai tare decât toţi în parcare. Cred că sunt negociabile anumite forme. Poate că un partid să vadă această depolitizare într-un fel, sau această independenţă a procurorilor într-un fel, alt partid să vadă altfel. Aici cred că ar trebui să se discute. Ar putea să ne ajute şi consultanţii care vin din partea UE. Cred că domnul preşedinte Nicolae Timofti ar trebui să se implice. Aici ar putea să fie domeniul lui de manifestare. Să dea la o parte această neutralitate sterilă şi să se implice din partea cetăţenilor, să se implice apărând interesele statului Republica Moldova. Să fie şi la noi ca la toată lumea.”
Europa Liberă: Cât de firesc ar putea fi un nou mariaj al PLDM cu partidele care au facilitat arestul liderului acestuia, fără a-şi „sacrifica” şi propriii lideri sau fruntaşi asupra cărora planează suspiciuni de infracţiune sau de alte păcate?
Nicolae Negru: „Cred că la fel de „armonios” ca şi mai înainte, dar au fost învăţate nişte lecţii. Cred că această arestare poate fi, până la urmă, în folosul democraţiei. Dacă se va obţine această independenţă a justiţiei le va veni rândul şi celorlaţi lideri sau membri ai altor partide. Cam suspectăm noi că ar putea fi găsite persoane corupte şi în alte partide, nu numai în unul singur cum era până acum.”
Europa Liberă: Domnule Negru, PLDM zice că vrea totul sau nimic, ori îi sunt îndeplinite toate condiţiile, ori convoacă din nou Consiliul Naţional Politic al partidului pentru a decide ce face mai departe. Credeţi că nu vor renunţa la nicio condiţie, că nu vor încerca să mai facă compromisuri, cedări, că vor rămâne la fel de „duri”?
Nicolae Negru: „Cred că prima condiţie (depolitizarea instituţiilor) nu poate fi eliminată. Este condiţia principală. Nu văd de ce s-ar ţine cu dinţii, de exemplu, de premier neafiliat. Poate că această idee a lor urmează să fie explicată. Poate că ideea lor e că toate partidele propun acest premier, adică un premier neafiliat nu vine de la un partid, dar vine de la toate partidele. În felul acesta ei vor să elimine dominaţia, care se întrevede acum, a PD. PD acum se simte pe cai, se simte cel mai puternic. Acest lucru se vede şi în teritoriu. Primarii simt şi încet, încet migrează spre PD. Probabil că astfel liberal democraţii vor să stavilească acest proces, această hemoragie. ”
Europa Liberă: În opinia Dvs. prima condiţie - depolitizarea instituţiilor – ar fi nenegociabilă?
Nicolae Negru: „Depolitizarea instituţiilor, independenţa justiţiei este principala condiţie. Celelalte condiţii, cred că pot fi acceptate şi PLDM poate cred eu negocia în continuare de la un anumit punct dacă, de exemplu, nu vor dori democraţii să-l demită sau nu va dori domnul Candu să-şi dea demisia. Văd că ei înţeleg acest lucru.”
Europa Liberă: Totuşi, democraţii spun că nu acceptă nici o condiţie, pre-condiţie. Ce finalitate credeţi că vor avea aceste negocieri, domnule Negru?
Nicolae Negru: „Am văzut că la început, după ce PLDM şi-a anunţat decizia Consiliul Naţional Politic, domnul Lupu a fost foarte categoric, apoi a mers la această întâlnire cu domnul Streleţ. Cred că îşi va spune cuvântul şi poziţia Bruxelles-ului. Cred că poate şi preşedintele Nicolae Timofti dacă se va implica mai clar în acest proces de constituire a unei majorităţi parlamentare îi va determina pe democraţi să-şi schimbe poziţia. Doar dacă ei (democraţii) nu au planul B. Din punctul meu de vedere, planul B e o coaliţie cu comuniştii şi cu liberalii. Depinde de liberali. S-ar putea ca PL să fie dependent şi el de PD. Şi atunci ceea ce observăm noi este un teatru, un spectacol care se va încheia cu totul altceva decât gândim noi.”