Suntem în pragul unui mare război?

Interviu cu expertul militar independent Pavel Felgenhauer despre verificarea inopinat a nivelului pregătirii de luptă a flotei și forțelor militare ruse

Oficialități ale ministerului apărării de la Moscova spun că inspecțiile au fost ordonate de președintele Vladimir Purtin, care e comandantul suprem al armatei. Ministrul apărării Serghei Șoigu a făcut cunoscut că verificările vor avea loc în următoarele zile, iar mai târziu se vor desfășura exerciții în poligoane și în alte spații speciale. Jurnalistul biroului rus al Europei Libere Vladimir Kara-Murza a întrebat expertul militar independent Pavel Felgenhauer cum pot fi explicate aceste inspecții. Traducere și adaptare de Natalia Sergheev.

Your browser doesn’t support HTML5

Suntem în pragul unui mare război?

Pavel Felgenhauer: „Așa verificări, din senin, sunt absolut ilegale și nu sunt conforme obligațiunilor internaționale ale Rusiei. Potrivit documentelor de la Viena, poți lansa verificări neanunțate dacă numărul participanților nu depășește 3.500 de persoane. Aceste manevre făcute de Rusia sub pretextul unor inspecții pot servi drept catalizator al declanșării unui război general european. Desigur, acest pericol nu e atât de mare acum, dar el există.

Un război cu Ucraina e foarte posibil. Există o probabilitate de 50 la sută că în câteva săptămâni va începe un război de amploare cu Ucraina. Trupele sunt pregătite pentru acest scenariu. Practic, în câteva zile forțe militare îndeajuns de numeroase vor fi concentrate pe linii importante de ofensivă. Asta este, suntem în pragul unui mare război. Întrebare este dacă vor trece pragul acum sau vor amâna războiul încă pe șase luni, sau un an. Nu știu. Nu dețin planurile strategice. Dar, după părerea mea, acum au loc pregătiri pentru război cu Ucraina care poate escalada într-un conflict general european.”

Europa Liberă: Vorbiți despre restricțiile stipulate în Acordurile de la Viena?

Pavel Felgenhauer: „Da, desigur. În acest caz este vorba de niște exerciții pe scară largă, la care vor participa mai mult de 35 de mii de persoane. Așa manevre nu pot avea loc mai des decât o dată la trei ani. Pe când Rusia le organizează de mai multe ori, pe teritorii aflate sub jurisdicția Acordului de la Viena. Și ca să nu invite observatori, anunță aceste acțiuni sub pretextul unor inspecții din senin. Deși nici astea nu pot avea loc cu participarea atâtor militari. Cu siguranță, Federația Rusă încalcă Acordul de la Viena din 2001. Dar cum să o pedepsești? Nimeni nu o va pedepsi. În Ucraina nu este nici măcar un atașat militar rus. De aceea, nu ai pe cine să preîntâmpini și nici nu poate să facă monitorizări. În misiunile diplomatice au rămas doar câțiva diplomați la Moscova și Kiev. Practic, relațiile diplomatice sunt pe cale să fie întrerupte, ceea ce ar însemna de facto un început de război. După cel de-al Doilea Război Mondial nimeni nu a declarat formal război. Însă ruperea relațiilor diplomatice, despre care vorbea Dmitri Medvedev, este de fapt un război.

Moscova din nou vorbește despre conducerea de la Kiev ca despre o juntă, că Poroșenko nu va participa în „formatul Normandia”. Practic, intrăm în stare de război cu Ucraina. Nu știu dacă va fi un război rece sau fierbinte, dar trupele înaintează. E posibil să le organizezi rapid. Cred că în total vor fi peste o sută de mii de persoane. Nu știu dacă vor începe ofensiva și vor încerca să elibereze Odessa, orașul Herson sau să creeze un „pod terestru” spre Transnistria. Nu dețin planurile strategice ale comandamentului militar rus. Dar ceea ce se întâmplă acum sunt pregătiri nemijlocite pentru acțiuni militare ce vor avea loc în următoarele săptămâni sau mai târziu. Nu vom decide noi.”

Europa Liberă: Ideea unui război cu Ucraina e destul de nepopulară. Presiunea opiniei publice ar putea calma spiritele?

Pavel Felgenhauer: „Vladimir Putin e o persoană atentă. Putem spera că și de această dată totul se va calma. E o probabilitate de 50 la sută. Pe de altă parte, ideile de acest gen nu au apărut astăzi. Asta e rezultatul mai multor luni, timp în care tensiunile creșteau. Iată așa ne-am apropiat tot mai repede de un eventual război. Iar semnalele pe care le dă Kremlinul sunt destul de clare pentru cei care pot să le înțeleagă. Acum suntem în situația de 50 la 50: ori va fi, ori nu va fi război. Dar totul deja e pregătit – trupele au înaintat, flota e înarmată, toți sunt pe poziții. Chiar și desantul e în apropierea litoralul ucrainean. Dar aceste lucruri pot să nu se adeverească. Nu știu.

Occidentul e destul de pasiv și asta tot e o problemă. În Statele Unite sunt alegeri, Europa e dezbinată. Este un context istoric unic pentru a realiza aceste manevre. Cât despre opinia publică, lumea va crede ce se spune la televizor. Opinia publică nu e forța care va putea opri ceva în această țară. Un singur om o poate face, tot el să dea comanda „înainte”. Noi practic nu avem putere de decizie.”

Europa Liberă: Vă sperie această situație care se aseamănă cu istorii recente?

Pavel Felgenhauer: „Îmi amintesc de invazia Rusiei în Georgia. Mai ales luând în considerație că vor avea loc alegerile în Statele Unite. America e dezbinată din cauza acestor alegeri. Europa este dezbinată și de Brexit, și de criza refugiaților. Este un context unic, în lunile august-septembrie, când poate fi soluționată problema ucraineană fără să-ți fie frică de un răspuns organizat și unit din partea Occidentului. Dar dacă nu faci nimic și speri ca Ucraina să se auto-distrugă, riști să pierzi momentul. Din acest motiv, următoarele săptămâni sunt atât de importante. Statul major al Rusiei întotdeauna a mizat pe efectul spontaneității. La fel ca și atunci când Federația Rusă a invadat Georgia și i-a surprins pe toți, mai ales pe conducătorii georgieni. ”