Your browser doesn’t support HTML5
După două ore de discuții între ministrul Justiției și ambasadorul Statelor Unite în România, nu e clar cine pe cine a convins.
Diplomatul american a criticat dur anterior modificările propuse de Tudorel Toader la legile care guvernează justiția, în vreme ministrul de resort l-a ironizat luni seară pe ambasadorul Statelor Unite, spunând că schimbările anunțate nu a luat în considerare sistemul american: „Mă gândesc și eu ca procurorul general să fie propus de Senat și să tindem și noi spre același standard de democrație”, a declarat zâmbind ministrul Justiției.
Ironia sa lipsită de subtilitate conține însă și o eroare, fiindcă Attorney General tradus eronat în limba română ca procuror general, este de fapt șeful Departamentului Juridic din guvernul Statelor Unte, deci ministrul justiției, nominalizat de președinte și confirmat de Senat.
Ministrul Tudorel Toader, fost judecător la Curtea Constituțională și profesor la Facultatea de Drept din Iași, cunoaște probabil diferențele dintre sistemul anglo-american și cel european, dar încearcă să joace tare.
Vrea să demonstreze că nu se lasă intimidat de niciun ambasador străin, fie el și american.
Ministrul român al justiției s-a instalat de ceva vreme în rolul de intelectual înțelegător cu diplomații care vor să-i dea lecții, dar aparent inflexibil în ceea ce privește propriile sale atribuții.
Spre deosebire de predecesorul său, care a încercat o schimbare brutală a legilor care au legătură cu lupta anticorupție propunând o ordonanță de urgență și care era doar un politician mediocru, Tudorel Toader este un tehnocrat care se simte stăpân pe argumentele lui.
El nu fuge de întâlnirile cu reprezentanții occidentali, ci le răspunde răbdător la întrebări și, poate, chiar convingător. De altfel și modificările propuse de el nu se referă la legile anticorupție, ci direct la felul în care funcționează sistemul și eventual la schimbarea lui pentru a fi pus din nou la dispoziția politicului.
Tudorel Toader poate spune senin că Inspecția Judiciară, organism independent de la Consiliul Superior al Magistraturii, poate fi mutată fără probleme în subordinea ministerului Justiției, devreme ce așa funcționează și în Franța.
Lucrurile nu sunt chiar așa, dar ministrul Toader le explică în acest fel vesticilor că reforma sa nu este deplasată, că ceea ce pentru mulți români înseamnă finalul unei justiții independente, ar fi de fapt doar preluarea unui model occidental.
Practic, dintre modificările propuse de Tudorel Toader, aceasta ar putea avea urmările cele mai monstruoase, fiindcă judecătorii și procurorii vor putea fi hărțuiți la comandă de magistrații de la Inspecția Judiciară, care îi controlează, verifică și care pot lucra la comandă politică.
Înainte de întâlnirea de marți dintre ambasadorul Statelor Unite în România Hans Klemm și ministrul justiției Tudorel Toader, acesta din urmă român a ținut să spună că e a treia întrevedere pe care o au cei doi, toate la cererea diplomatului american.
Ministrul român a subliniat, însă, că un ambasador „poate spune orice”, dar că „Parlamentul trebuie să legifereze ţinând cont de specificul naţional”.
Reforma lui Toader prevede între altele, dincolo de mutarea Inspecției Judiciare sub ministrul de resort, scoaterea președintelui României din circuitul numirii procurorilor-șefi, instituirea unei noi direcții în cadrul DNA, în interiorul căreia vor fi anchetați doar magistrații și nu în ultimul rând posibilitatea infirmării soluțiilor procurorilor de către șefii lor ierarhici.
Nu e clar dacă în urma discuției cu ambasadorul american vor apărea unele reveniri.
Hans Klemm a menționat că a fost vorba despre o „discuţie fructuoasă şi completă", în vreme ce comunicatul comun al Ambasadei Statelor Unite și al ministerului justiției este sec și total lipsit de informații.
„A fost evidențiată cooperarea româno-americană, bazată pe parteneriat și colaborare in domeniul justiției, spune depeșa trimisă presei, plus „promovarea de schimburi de bune practici în ariile de interes comun”.
S-ar putea înțelege din limbajul de lemn al comunicatului de presă că ministrul justiției nu a făcut niciun pas înapoi în fața ambasadorului american.