Fostul președinte al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, a apelat la un birou de avocați de la Chișinău, după ce liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a publicat niște documente care ar fi parte a rapoartelor Kroll, potrivit cărora Plahotniuc ar fi fost beneficiarul final al furtului miliardului din sistemul bancar moldovenesc, relatează Agora.md, citând un comunicat al biroului de avocatură „Efrim, Roșca și Asociații”. Este biroul din care face parte și fostul ministru al justiției, în guvernarea PLDM, Oleg Efrim. Potrivit biroului de avocatură, Vlad Plahotniuc pune la îndoială autenticitatea materialelor publicate de Usatîi, susține că nu are nicio implicare în furtul bancar și că documentele respective ar fi „doar o manipulare prin care se încearcă deturnarea anchetei de la beneficiarii reali”.
Într-un interviu recent pentru Europa Liberă, premierul Maia Sandu declara că guvernul ei nu a primit aceste anexe la raportul Kroll 2, făcut public între timp, dar nu a pus sub semnul întrebării autenticitatea documentelor sau anexelor la Kroll 2, publicate de Renato Usatîi. „Aceste anexe sunt la dispoziția procurorilor și faptul că au apărut prin intermediul lui Usatîi înseamnă că este în continuare o legătură dintre unii procurori și Usatîi și acești procurori nu au curajul să vorbească ei despre aceste liste”, a spus Maia Sandu, în interviul pentru Europa Liberă.
Comisia parlamentară care anchetează „furtul miliardului” a anunțat că va analiza autenticitatea materialelor publicate, iar fostul procuror general Eduard Harunjen a confirmat că firmele lui Vlad Plahotniuc ar fi menționate în raportul Kroll 2.