„În lumea postliberală în care intrăm, ciocnirea extremelor pare iminentă”(Valentin Naumescu/spotmedia.ro)

Revista presei de la București.

Your browser doesn’t support HTML5

Revista presei românești

Antirasismul este tema cea mai discutată azi în presă.

Dan Tăpălagă, de la G4Media, vede în instituția protestului unul dintre indicatorii cheie ai nivelului democratic. „Când protestele (…) pașnice, nu manifestările anarhiste, sunt reprimate în forță, democrația din țara respectivă se află în grav pericol. Se aprind toate becurile roșii, sună toate sirenele și alarmele care anunță riscul căderii în autoritarism sau chiar mai rău, dictatură”, „Așa s-a întâmplat în urmă cu 30 de ani în România, în timpul mineriadei din 13 – 15 iunie”, scrie Tăpălagă. Dovada că România a evoluat totuși, după acest criteriu, din 1990 încoace, e audiența lamentabilă a protestului inițiat recent de Viorel Cataramă, în Piața Victoriei : o mână de pensionari bine îmbrăcați, au strigat (fără mască) împotriva restricțiilor stabilite de guvern ân condiții de pandemie, dar și-au pus iute măștile imediat ce au părăsit piața. Tăpălagă crede că acum există în România protestatari autentici, societatea nu mai e la cheremul generațiilor care nu aveau în genă democrația. Mai trebuie însă să și ajungă la putere.

Răzvan Theodorescu, președintele Televiziunii naționale în 1990, la mineriadă, și-a schimbat părerea despre mineri : erau niște „primitivi”. La vremea respectivă, academicianul Theodorescu căua explicații pentru celebrul și detestatul discurs al fostului președinte Ion Iliescu, adresat minerilor. AR fi fost o încercare de a-i calma și de a-i trimite înapoi în Valea Jiului. Numai că le-a spus : „Vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut în aceste zile, în general pentru toată atitudinea dumneavoastră de înaltă conștiință civică”. Da, bătuseră trecători, protestatari anti-Iliescu, studenți și lideri ai lor, distruseseră clădiri de partide, săli ale Universității sau redacții de presă.

Alexandru Florian, care scrie pe platforma republica.ro e nemulțumit de apetitul antirasist din România.Dacă „În marile oraşe din SUA şi Europa Occidentală moartea lui Floyd a declanşat valuri de manifestaţii de protest faţă de metodele opresive ale poliţistilor şi împotriva rasismului. La noi a fost linişte”, ba mai mult, spune Florian, „problemele structurale ale rasismului american şi manifestările actuale au fost ocolite de către media. Ar fi fost poate un bun prilej pentru o analiză raţională asupra antigipsismului din România”.

Să-l cităm și pe Traian Ungureanu (blogurile Adevărul) : „În clipa în care Coronavirus şi antirasismul vor face joncţiunea, unitatea răului va da peste cap fortificaţiile politicoase ale binelui”. „Tuturor celor ce li s-a făcut dor de dictatură - intelectuali dotaţi şi mereu subestimaţi, eroi civici de duminică, birocraţi şi politicieni laşi ca o coadă putredă de topor: salut! Dorinţa vi se va împlini. Şi bun rămas! Căci anii ’60 vor fi urmaţi de anii ’50. Veţi gusta, unii de pe soclu de tartor, alţii reduşi la tăcere, puterea reînviată a comunismului şi orbirea dogmatică a iacobinilor”.

Nou lansatul site spotmedia.ro, unde scriu principalele condeie pe care le citeam pe ziare.com, îl publică pe Valentin Naumescu. Analiza lui constată impasul gravissim al liberalismului occidental, dar păstrează speranța: „În acest moment de încordare maximă între ultra-progresiști și ultra-conservatori, îndrăznesc să cred (în) reinventarea unui liberalism autonom de centru, moderat și rațional. (…)În lumea postliberală în care intrăm, ciocnirea extremelor pare iminentă. Din acest motiv, echilibrarea ideologică şi politică pe trei piloni devine necesară și urgentă”.