Zilele astea, cum şi era de aşteptat, a urcat în ringul luptătorilor pentru fotoliul prezidenţial excentricul politician Renato Usatîi. Omul a spus următoarele:
„Lupta va fi grea. Sistemul bandiților și corupților va opune rezistență. Are cu ce și pentru ce. Este vorba despre resurse financiare extrem de mari, furate de la popor. Aproape toți cei care mai ieri îl serveau pe Plahotniuc, astăzi lucrează la Dodon. Scopul lor comun este unul - prin eforturi conjugate să-și păstreze sistemul compus din mafie și corupție…”
### Vezi și... ### Birocrație și pandemie: Cursa prezidențială se pregătește de startRenato Usatîi e un soi de politician care vorbeşte mult şi care foloseşte o strategie elementară, oarecum eficientă. Mai întâi configurează un univers terifiant-grotesc dirijat de inamici nesăţioşi, cu reflexe banditeşti, inamici care se gândesc chipurile numai la căpătuială. Apoi se prezintă pe sine ca pe un reprezentant al maselor oropsite şi jecmănite de bandiţi, ca pe un soi de haiduc, de „svoi pareni”, care ştie ce vrea poporul şi care face totul numai pentru popor. Generozitatea pe care o manifestă deseori, cu împărţirea banilor în stilul latifundiarului român Becali, îi convinge pe unii că Usatîi vrea şi poate să întoarcă banii furaţi poporului.
„Lupta va fi grea. Sistemul bandiţilor şi corupţilor va opune rezistenţă!”, declară Usatîi şi mulţi îl văd imediat ca pe un spadasin ghidat de un singur scop: poporul să decidă totul! Discursurile lui Usatîi configurează în fond un basm: forţele răului, cu balaurul Dodon, pe de o parte, şi binele reprezentat de bogatîrul Usatîi, singurul care poate să-l răpună pe balaurul înfricoşător.
Tactica asta nu e nouă. Mulţi actori politici s-au erijat aici în luptători cu mafia şi bandiţii. Să ne amintim numai de un personaj ca Nicolae Alexei. Dar Renato Usatîi trece drept un luptător deosebit, unul care vorbeşte pe înţelesul tuturor, unul care parcă a mâncat cu tine frigărui ani de zile, un „svoi pareni”, „to cito nado”.
Renato Usatîi e un concurent incomod pentru toţi candidaţii, dar în primul rând pentru Igor Dodon. „Haiducii” au o mare putere de seducţie asupra oamenilor cu venituri modeste, care mizează pe ajutorul statului.