Linkuri accesibilitate

Pavel Filip: Niciun fel de bani nu a dat Plahotniuc, nu a finanțat partidul; odată plecat, acolo s-a întrerupt toată relația


Pavel Filip,, liderul Partidului Democrat, 28 august 2020
Pavel Filip,, liderul Partidului Democrat, 28 august 2020

Majoritatea parlamentară este destul de fragilă.

După plecarea lui Plahotniuc, acesta nu a mai dat bani partidului, iar după excluderea din rândurile PD a deputaților Eugeniu Nichiforciuc și Vladimir Andronachi pentru că „cei doi demult nu mai iau parte la ședințele fracțiunii PDM în Parlament și nici la acțiunile Partidului Democrat, nu vor mai urma plecări din fracțiune.” Declarațiile aparțin liderului democraților, Pavel Filip.

Link direct

Europa Liberă: Suntem la finele lunii august, încă în febra sărbătorilor naționale. Ce semnificație au aceste sărbători pentru cetățeni și pentru politicieni, dacă societatea e atât de dezbinată?

Pavel Filip: „Pentru oricare țară din lume, sărbătoarea Zilei Independenței este cea mai mare sărbătoare, atunci când vorbim despre o țară, atunci când vorbim despre un stat. Și noi sărbătorim în fiecare an, la 27 august, Ziua Independenței și în primul rând înseamnă libertate – acesta este cuvântul de ordine după ‘91 sau cel mai des folosit atunci, în perioada aceea, că noi cu toții ne-am dorit să fim liberi. Pe de altă parte, desigur că în Moldova trăim greu, încă trăim rău, de aceea avem foarte mult de muncit, dar și drumul democrației eu cred că nu este un drum simplu, este un drum destul de complicat.”

Europa Liberă: Mulți cetățeni spun că nu au încredere în statul lor.

Pavel Filip: „Eu înțeleg perfect toți cetățenii Republicii Moldova, pentru că atunci când omul trăiește prost, desigur că trebuie să asocieze toate aceste probleme cu ceva, inclusiv cu încrederea în viitorul acestui stat. Eu sunt optimist, eu cred în viitorul Republicii Moldova, dar, dacă ar fi să le luăm pe rând, atunci când Republica Moldova și-a obținut independența, și eu îmi aduc aminte și acum acele clipe, eu țin să spun că independența a fost obținută de elitele intelectuale ale Republicii Moldova, doar că imediat după, dacă ar fi să vorbim adevărul, eu cred că la conducere au venit cei din nomenclatura veche. Eu cred că de aici se trag toate problemele țării noastre, pentru că oricum, fiind din nomenclatura veche, deciziile se luau în altă parte. Republica Socialistă Sovietică Moldovenească doar implementa aceste decizii care erau luate în alt centru și eu cred că această mentalitate încă ne urmărește până în ziua de astăzi.

Haideți să vedem despre ce vorbesc astăzi politicienii în Republica Moldova: că vom avea împrumut din Federația Rusă sau că ne va ajuta Federația Rusă și cu piață de desfacere, și material sau că vom lua împrumut de la Uniunea Europeană, sau că ne va ajuta România. Moldova va deveni independentă cu adevărat și democrată cu adevărat atunci când cel puțin peste 50 la sută din cetățeni vor trăi bine. Atunci, oamenii se vor mândri, vor vorbi de independență absolut altfel decât vorbesc acum. Și trebuie să înțelegem cu toții că poți împrumuta bani, dar nu întotdeauna. Trebuie să ne învățăm să ne dezvoltăm economic și atunci putem vorbi și despre independență autentică, și despre democrație autentică.”

Europa Liberă: Dacă fiecare al treilea cetățean își vede viitorul în străinătate, mulți dintre ei fiind deja stabiliți peste hotare, și acesta este un indiciu care vorbește despre multe, un nivel de trai decent este greu astăzi să se ajungă să-l obțină o familie, mai degrabă se vorbește despre sărăcie, corupție, neîncredere în instituțiile statului, dezamăgire în clasa politică și toți acești factori fac ca statul să rămână vulnerabil, plus nerezolvarea problemei transnistrene...

Trebuie să dezvoltăm trei piloni: educația, supremația legii și infrastructura

Pavel Filip: „Eu cunosc absolut toate aceste subiecte, noi trăim în această țară, respirăm cu același aer, doar că nu întotdeauna trebuie să separăm foarte puternic această țară. Și guvernul, și parlamentul sunt o emanație a societății, se votează, se deleagă oameni în funcții, ăștia iau decizii care apoi au impact asupra societății. Trebuie să dezvoltăm trei piloni importanți în Republica Moldova, pe care poate fi edificat acest stat și fără de care eu nu cred într-un viitor foarte bun: este educația, este supremația legii și infrastructura. Atunci, oamenii deja vor vorbi despre altceva, despre ce să facem în această țară.”

Pavel Filip: „Nu ne ținem cu dinții de putere”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:56:03 0:00

Europa Liberă: Pe timpul când erați în fruntea guvernului, ați insistat mult că elaborați un proiect de țară și că, în baza acelui proiect de țară, cetățenii vor recâștiga încrederea în Republica Moldova și parcursul ei. Astăzi unde e acel proiect de țară?

Pavel Filip: „Astea au și fost prioritățile, prioritățile aprobate chiar printr-o hotărâre de guvern și acestea au fost trei priorități mari, strategice, după care în ramificație să duc toate celelalte, pentru că, dacă este justiție, dacă este educație și dacă lucrează legea în stat – toate celelalte sunt consecințe: salarii, pensii, investiții sociale, investiții publice... De aici se pornesc toate celelalte.”

Europa Liberă: Dvs. ziceți „dacă este”, dar dacă nu este?

Pavel Filip: „Dar dacă nu este și noi constatăm că lucrurile stau prost și într-adevăr noi nu putem spune astăzi că nu există corupție în sistemul judecătoresc sau că avem o educație bună, sau că avem o infrastructură dezvoltată în Republica Moldova – atunci înseamnă că tot ce s-a făcut până acum trebuie revăzut. Eu am spus lucrul acesta deschis, și nu o singură dată. Spre exemplu, dacă vorbim despre supremația legii în Republica Moldova, nu se rezolvă această problemă doar prin aprobarea unui pachet de legi. Eu sunt cel care a promovat foarte multe proiecte care țin de strategia de reformare a sistemului judecătoresc sau de justiție, în general, și am aprobat aceste legi, buche la buche, cum ne-au spus partenerii noștri externi, dar nu lucrează, impactul nu este acel pe care ni l-am dorit.”

Europa Liberă: Contează stofa umană, calitatea stofei umane?

Pavel Filip: „Păi da, atunci eu am făcut un apel: haideți să vedem, că nu trebuie neapărat să fie o abordare standard, trebuie poate să avem o abordare nestandard în Republica Moldova în aceste probleme. Eu am văzut recent și briefingul procurorului general, care a vorbit despre niște lucruri foarte importante și poate fi ca un fel de Pact Snagov aici, în Republica Moldova. Dacă vrem să corectăm lucrurile într-un domeniu sau altul, haideți să facem un pact și nu contează cine vine la guvernare, cine pleacă, să fie pus în aplicare și să fie respectat. Oricare problemă poate fi rezolvată și oricare criză poate fi depășită, doar trebuie foarte multă voință. Ian să vedeți acum, când am venit cu apelul ca patru formațiuni politice din parlament: haideți să ne așezăm, să discutăm despre criza agricolă și despre educație, pentru că suntem în preajma noului an școlar, într-un mod oarecare ne-a reușit cel puțin să-i așezăm la masa de dialog. Și eu consider că vor fi și rezultate după aceste discuții - chiar dacă vrea guvernul sau nu vrea - pe această platformă parlamentară, care este una puternică, vom impune niște lucruri care trebuie puse în aplicare.”

Europa Liberă: Parlamentul când ar putea să-și reia activitatea?

Pavel Filip: „Din septembrie, parlamentul își reia activitatea. Nu vă pot spune acum o dată precisă, dar trebuie deja să fie o ședință a Biroului executiv, comisiile trebuie să înceapă a lucra și să fie fixată o dată pentru deschiderea sesiunii sau ședința plenară.”

Europa Liberă: Între timp, ați pierdut doi deputați. Dvs. o să spuneți că i-ați exclus pe Andronachi și Nichiforciuc. Imediat după ce ei au ieșit din componența fracțiunii, au început să apară fel de fel de învinuiri la adresa lui Pavel Filip, spunând că el nu poate conduce Partidul Democrat. Și după asta, într-o săptămână, șase organizații teritoriale au spus că părăsesc rândurile Partidului Democrat și au invocat același motiv că, atâta timp cât este Pavel Filip în fruntea partidului, nu se poate reforma formațiunea, și de asta lumea pleacă.

Pavel Filip: „Atunci când am venit în fruntea partidului, nu a fost o decizie simplă pentru mine să accept să candidez la funcția de președinte de partid, chiar dacă nu am avut foarte mulți concurenți. A fost o decizie complicată care vine cu multă responsabilitate și eu am declarat din prima zi că Partidul Democrat va fi alt partid. Erau discuții și voci interioare atunci că să schimbăm și denumirea partidului, un fel de rebranding.

Nu am ținut să alungăm pe cineva din partid

Până la urmă, am ajuns la concluzia că nu este de vină denumirea partidului, este important cine conduce acest partid și care este stofa oamenilor din această formațiune politică, nu denumirea îți schimbă foarte multe lucruri. Și tot m-au chinuit cu întrebări despre resetarea și reformarea Partidului Democrat, am explicat că nu este vorba de un document pur și simplu aprobat de strategie sau reformare a partidului, dar de schimbare a acestui partid și vedeți că rând pe rând au plecat. Nu am ținut de la bun început să alungăm pe cineva din partid, pentru că este important fundamentul pe care crește acest partid.”

Europa Liberă: Dar funcția v-ați dorit-o Dvs., au insistat colegii Dvs.?

Pavel Filip: „Nu. Pot să vă explic...”

Europa Liberă: Pentru că mai târziu am aflat de la dl Candu că lucrurile au stat altfel.

Pavel Filip: „În parlament venind, deodată, eu eram șef de fracțiune, apoi am plecat din fruntea fracțiunii, pentru că aveau loc niște mișcări interne în partid care nu erau clare pentru mine, eu m-am dus din fruntea fracțiunii și am luat o pauză. În această pauză nu am stat acasă, dar am mers în fiecare organizație raională de partid și am vorbit cu oamenii. Trebuie să recunosc acum că am văzut în fața mea oameni dezorientați, oameni dezamăgiți, care stăteau cu capetele plecate. Spre exemplu, la Călărași era acea renumită listă a rușinii, în care erau puși toți membrii Partidului Democrat; etichetările care erau: hoți, bandiți, corupți ș.a.m.d. Oamenii s-au simțit în modul acela și trădați, pe de o parte, pentru că liderul părăsise partidul fără ca să spună ceva și, într-un mod oarecare, oamenii din partid, care sunt foarte mulți și buni, vreau să vă spun că au rămas să se descurce cu problemele pe care nu le-au creat ei.

Atunci am înțeles de la acești oameni că ei își doresc o schimbare și ei vor să se mândrească cu această formațiune politică: unu. Și doi: cum au stat, de fapt, lucrurile atunci, că era guvernul, o emanație a Partidului Democrat, care a avut o imagine, și era conducerea Partidului Democrat, care avea o imagine mult mai negativă. Și eu mi-am asumat responsabilitatea să vin în fruntea partidului și cumva să aduc imaginea guvernului pe partid. Eu am simțit interior această responsabilitate să întorc oamenilor din partid, într-un mod oarecare, încrederea pe care mi-au acordat-o atunci când m-au înaintat la funcția de prim-ministru. De aceea am și candidat la funcția de președinte de partid. Acum să trecem la plecări din partid, pentru că nu toți...”

Europa Liberă: Dar să mai lămurim un lucru: o perioadă, nu chiar atât de îndelungată, dar ați mai păstrat legătura cu Vladimir Plahotniuc. S-a anunțat deja că ați fi fost la Washington, v-ați fi întâlnit acolo. Mai nou, cineva din cei plecați a spus că vi s-a oferit și o sumă mare pentru alegerile locale. Asta înseamnă că ați mai menținut dialogul cu Vladimir Plahotniuc?

Pavel Filip: „Deci cu Vladimir Plahotniuc m-am întâlnit și am avut un dialog până la congresul partidului, atunci când am fost ales în fruntea partidului. Vreau să vă spun că dl Plahotniuc nu era fericit de această decizie, încerca să înainteze o candidatură, dar care nu avea susținerea colegilor; candidatura care se propunea era a dlui Vlad Cebotari. Și este adevărat, am mers, m-am întâlnit cu el, pentru că trebuia să lămuresc niște lucruri până la urmă. Era una când eram în funcția de prim-ministru, o emanație, în principiu, a Partidului Democrat și mă subordonam, într-un mod oarecare, și deciziilor de partid și este alta când îți asumi toată responsabilitatea pentru partid. Am vrut să mă asigur că eu nu voi avea influențe și acest lucru mi s-a promis, în principiu, că d-lui nu mai este interesat de politică, în general de partid, lucru care apoi s-a adeverit că nu este chiar tocmai așa.”

Europa Liberă: Dar dl Nichiforciuc zice că v-ar fi dat 12 milioane de lei cash pentru campania electorală.

Pavel Filip: „Dl Nichiforciuc este un om construit pe minciună sau, într-un mod oarecare, dacă vedeți, acest om vorbește numai despre bani întotdeauna. Și la acea ședință a fracțiunii a vorbit despre bani, și ulterior vorbește despre bani, pentru că așa a fost deprins, cu banii. El era acel care se ducea prin raioane cu multă lume și eu cred că el, într-un mod oarecare, era adevăratul om care ducea renumita „borsetkă”. Și a vrut să continue așa, pentru că acești oameni vedeau partidul ca un instrument pentru a-și rezolva interesele personale. Eu am zis că partidul va deveni o formațiune politică autentică și acest lucru se întâmplă acum cu Partidul Democrat. Haideți să ne aducem aminte ultima ședință a parlamentului, că atunci a fost foarte multă supărare din partea acestor doi deputați, când am spus categoric că nu vom vota acel amendament la politica bugetar-fiscală, în primul rând, nu avea nicio legătură cu proiectul cu care s-a venit în parlament. Nu l-am votat, pentru că imediat am înțeles despre ce este acest amendament.”

Europa Liberă: Și totuși, ce se ascunde în spatele acelui amendament?

Pavel Filip: „Se ascund scheme pe țigări. Cred că sunt interesele de la „Tutun-CTC” și, printr-o singură schimbare de noțiune în cigarillos, statul ar fi pierdut circa 130-160 de milioane de lei, pentru că s-ar fi plătit alte accize la o cotă mai mică. Și categoric toată fracțiunea a spus că nu va vota acest amendament în principiu și au fost multe altele despre care nu vreau să vorbesc, toate strict bazate pe interese. De aceea, într-un mod oarecare, ei s-au supărat atunci, după care a făcut o declarație dl Vladimir Andronachi și noi am întrunit ședința Biroului executiv, și decizia a fost luată atunci să fie excluși din partid, așa cum prevede statutul Partidului Democrat.”

Europa Liberă: Dar v-a dat Vladimir Plahotniuc bani pentru campania electorală?

Pavel Filip: „Sigur că nu! Cum vă închipuiți Dvs. să fi venit eu cu bani din Washington, mai ales cu sume atât de mari? Rapoartele au fost prezentate la CEC. Apropo, în acea perioadă chiar am dus-o foarte greu financiar și eu am fost printre donatori la Partidul Democrat, pentru ca să putem face campanie electorală în alegerile locale. De aceea niciun fel de bani nu a dat Vladimir Plahotniuc, el nu a finanțat partidul, odată plecat, acolo s-a întrerupt toată relația.”

Europa Liberă: Câți membri de partid ar avea astăzi PD-ul?

Pavel Filip: „Nu știu. M-ați prins pe picior greșit acum, pentru că erau cifre fabuloase despre membrii Partidului Democrat. Acum suntem într-un proces care se finalizează de inventariere a membrilor Partidului Democrat, pentru că era o deprindere, foarte mulți oameni din ăștia care aduceau liste și copii de buletine, și cereri de venire la Partidul Democrat. Și în acest sens vreau să scot în evidență că nu contează numărul de oameni, membri ai unui partid, dar contează activitatea politică a acestui partid.”

Europa Liberă: Dar cam pe ce perioadă consecințele aflării la putere a Partidului Democrat în frunte cu Vlad Plahotniuc ar putea să mai dea de știre, pe ce perioadă încă?

Pavel Filip: „Odată cu plecarea lui Nichiforciuc și Andronachi, cam s-au terminat oamenii care...”

Europa Liberă: Se mai aude că ar mai fi încă doi potențiali deputați care ar putea să plece?

Pavel Filip: „Nu, eu aici chiar nu cred. Eu îi cunosc personal pe fiecare și cunosc stofa care îi reprezintă pe acești oameni. Andronachi și Nichiforciuc nu mai erau în Partidul Democrat de foarte multă vreme.”

Europa Liberă: Colegii Dvs. din parlament ziceau că ei de mult merg la ședințele fracțiunii Partidului Socialiștilor.

Pavel Filip: „Nu cred că ei mergeau la ședințele fracțiunii Partidului Socialiștilor, dar faptul că aveau o comunicare cu PSRM-ul nu poate fi ascuns, pentru că, de altfel - de ce ar fi venit ei în ședință de parlament și stăteau în această majoritate parlamentară? La Partidul Democrat nu mai veneau de jumătate de an de zile și nici la o ședință a fracțiunii nu au mai fost prezenți.”

Europa Liberă: Cât de funcțională este și va fi această coaliție PD-PSRM?

Pavel Filip: „Această coaliție este foarte fragilă. Chiar dacă Andronachi și Nichiforciuc au declarat că vor susține în continuare guvernul, vedeți că și noi avem foarte multe întrebări și urmează să rezolvăm această ecuație. Dacă cu adevărat vom înțelege că cineva stă în spate și se urmăresc interese, atunci deciziile le vom lua, ca de obicei, în ședința Biroului executiv sau chiar a Consiliului Politic Național.”

Europa Liberă: Această majoritate parlamentară ar putea să dispară oricând?

Pavel Filip: „Eu vreau să fac aici o paranteză și să le transmit tuturor: niciodată nu am privit ca un scop în sine aflarea la guvernare, niciodată nu am privit ca un scop în sine aflarea în coaliție. Partidul Democrat își are drumul său, avem principiile care stau la baza resetării acestui partid și noi le vom urma, indiferent că suntem în coaliție, că vom pleca din coaliție, că nu va mai exista majoritate, acest lucru nu va influența absolut calea pe care s-a pornit Partidul Democrat și mai puțin ne interesează. Deci, noi am venit în această coaliție, pentru că mulți interpretează greșit, noi nu am venit să schimbăm socialiștii, socialiștii nu-i va schimba nimeni, valorile și viziunile este un partid care și le-a declarat public. Noi am venit să ajutăm Republica Moldova în această coaliție. Am delegat oameni în guvern care își fac bine treaba și noi ne mândrim cu ei și să contrabalansăm cumva, nu doar să se meargă pe calea pe care o văd socialiștii. Și în foarte multe cazuri acest lucru ne-a reușit. Atâta timp cât nu vom mai putea contribui sau vom vedea că nu putem stăpâni lucrurile, desigur că nu ne vom afla cu orice scop în această coaliție.”

Europa Liberă: Dar ce se întâmplă dacă majoritatea parlamentară nu mai are 50+1 deputați?

Guvernul poate să își piardă susținerea majorității parlamentare

Pavel Filip: „Se pot întâmpla foarte multe lucruri. Pe de o parte, nu avem un an ușor: după această pandemie de COVID, a venit și seceta și, colac peste pupăză, avem și alegeri prezidențiale, care, într-un mod oarecare, nu contribuie la stabilizarea situației, pentru că politicienii deja se văd în campanie și cumva vor să valorifice un element sau altul pentru campanie și evident că până atunci nu poți face nimic. Guvernul poate să își piardă susținerea majorității parlamentare, dacă nu mai există, poate fi un guvern în exercițiu, poate sau nu poate fi instalat alt guvern, iarăși este un semn de întrebare. Când ajungem în alegeri anticipate, dacă ajungem, este bine sau nu, asta deja este altă întrebare. De aceea poate fi o emisiune dedicată la toate posibilele scenarii atunci când nu mai există majoritatea parlamentară.”

Europa Liberă: Apropo despre alegerile prezidențiale, PD-ul nu a luat o decizie cine va fi candidat și dacă va avea candidat, dar în spațiul public deja se speculează că Pavel Filip ar putea să-i cedeze locul Monicăi Babuc, că ar fi o înțelegere inclusiv cu liderul informal al socialiștilor ca să i se ofere sprijin în campania prezidențială pentru Igor Dodon. Ce ne spuneți Dvs., veți înainta un candidat?

Pavel Filip: „Noi suntem oameni raționali. Nu este luată o decizie finală în acest sens. Dispoziția pe interior este că Partidul Democrat ar trebui să aibă un candidat la alegerile prezidențiale. Noi avem propriile măsurări care nu sunt finalizate, apropo în câteva zile cred că o scoatem la capăt și vom lua o decizie bazată pe rațiune. Suntem o țară parlamentară, în principiu această luptă pentru funcția de președinte reprezintă mai mult niște cazuri separate.

Atunci când a fost Voronin președinte, acum că este dl Dodon și există această majoritate și își are primele funcții în stat, dar de principiu este important guvernul în Republica Moldova și parlamentul, majoritatea parlamentară. De aceea, lupta adevărată trebuie să fie în parlamentare. Vom vedea: are rost cu orice scop să participăm în aceste alegeri, nu are rost, cine trebuie să participe?... Iată, săptămâna viitoare putem avea ședința Consiliului Politic Național, unde vom pune punct. Și este un fals atunci când se vorbește despre susținerea dlui Dodon. Eu îmi aduc aminte, atunci când am semnat acordul de coaliție, apropo aici, ca să cunoască toată lumea, dl Nichiforciuc insista ca cumva în acest acord să stipulăm că vom susține un candidat unic. Eu și colegul Jizdan, și dl Diacov, care participam la acea întâlnire, categoric am fost împotrivă și, de fapt, acest lucru nu este stipulat în acord.”

Europa Liberă: Dar în acord este stipulat că funcția de premier sau de speaker o să revină, după prezidențiale, Partidului Democrat?

Pavel Filip: „În acord este stipulat că una din primele funcții – președinte de parlament sau prim-ministru – va reveni Partidului Democrat, după alegerile prezidențiale. Este stipulat în acord, dar nimeni nu știe cu ce vom ajunge după alegerile prezidențiale.”

Europa Liberă: Dar acum este un echilibru de puteri în stat?

Pavel Filip: „Depinde la ce vă referiți, ca echilibru de puteri.”

Europa Liberă: Executiv, legislativ...

Pavel Filip: „Noi vedem aceste ședințe în fiecare luni, care se fac la președinție. Eu cred că nu putem vorbi despre...”

Europa Liberă: Ședințele pe care le convoacă Igor Dodon cu speakerul și cu șeful executivului.

Pavel Filip: „Din punctul acesta de vedere, nu cred că putem vorbi despre un echilibru, pentru că și premierul, și președintele parlamentului, și președintele țării sunt membri ai unei și aceiași echipe.”

Europa Liberă: Se insistă și pe ideea modificării Constituției. Dvs. aveți o părere, trebuie Legea Fundamentală modificată? Există undeva prăfuit și un proiect de o nouă Constituție?

Pavel Filip: „Cred că una din problemele Republicii Moldova este că noi încă până în ziua de astăzi nu ne-am determinat foarte clar cu structura de guvernare sau cu forma de guvernare a țării.”

Europa Liberă: Forma de guvernare rămâne a fi una parlamentară.

Pavel Filip: „Atunci, președintele țării este o figură absolut simbolică și trebuie modificată în acest sens, dar atunci când am avut blocajul că, dacă nu ai 61 de voturi, nu poți alege președintele și te duci iarăși în alegeri parlamentare, a fost o problemă foarte mare și, din punctul acesta de vedere, eu cred că Constituția trebuie modificată în asemenea mod, încât să nu mai avem blocaje constituționale și țara parlamentară trebuie să fie parlamentară, fără elemente de gen prezidențial.”

Europa Liberă: Partidul Democrat rămâne să fie o formațiune cu viziuni de centru-dreapta și se consideră un partid proeuropean?

Pavel Filip: „Partidul Democrat este de orientare social-democrată și este un partid de factură europeană, și rămâne a fi în continuare, și nu vom ceda niciun centimetru din această viziune.”

Europa Liberă: De ce v-am pus această întrebare? Pentru că, recent, Igor Dodon, făcând bilanțul activității pe parcursul mandatului său, a spus că Moldova niciodată nu va adera la Uniunea Europeană și că trebuie resetat parteneriatul strategic cu Rusia, și că rușii rămân frații Republicii Moldova. Faceți parte din aceeași coaliție cu socialiștii...

Pavel Filip: „Sondajul pe care l-am făcut noi ne arată că, practic, 62 la sută din cetățenii Republicii Moldova își doresc să fie în Uniunea Europeană, de aceea...”

Europa Liberă: Igor Dodon spune că Moldova nu va adera niciodată la Uniunea Europeană.

Pavel Filip: „Dar eu spun că Republica Moldova va fi membru al Uniunii Europene. Îmi pare rău că până acum nu s-a reușit acest lucru. Altă întrebare este când, dar unul din obiectivele mele generale cât am fost prim-ministru, și am declarat acest lucru, și în mare măsură vreau să vă spun că mi-a reușit ca parcursul european al Republicii Moldova să fie unul ireversibil. Și el este ireversibil. Dacă măsurările ne arată că, practic, peste 60 la sută din cetățeni își doresc acest lucru, înseamnă că ne-a reușit acest lucru. Și consider că și eu mi-am adus contribuția, până la urmă, prin proiectele de interconectare la infrastructura europeană, fie că vorbim de gazoduct, de energia electrică, de infrastructura educațională cu bursele pe care noi le avem din România și multe altele.”

Europa Liberă: Igor Dodon zice că Republica Moldova va încerca să implementeze prevederile Acordului de Asociere, pentru că are nevoie de bani occidentali, dar parteneriatul strategic trebuie să fie resetat cu Rusia.

Pavel Filip: „Sunt accente puse absolut greșit. Din punctul meu de vedere, noi nu trebuie să facem ceva pentru că avem nevoie de bani de la un partener sau altul. Deci, apropierea de Uniunea Europeană înseamnă standarde europene, pentru aceasta luptă, trebuie să lupte Republica Moldova în continuare, nu că implementăm Acordul de Asociere ca să debursăm niște bani de la Uniunea Europeană; Acordul de Asociere este un instrument, dacă vreți, un medicament ca și cum ai trata o boală, este un medicament pentru ca în Moldova să vină standardele europene, spre asta tindem – să trăim ca și oamenii care trăiesc în țările membre ale Uniunii Europene.”

Europa Liberă: Creditul rusesc va ajunge în Republica Moldova, cel puțin prima tranșă, cele 200 de milioane de euro care au fost promise și se zice că se negociază?

Pavel Filip: „Știu că au fost niște discuții, cu certitudine nu cred că acest credit îl vom obține până în alegerile prezidențiale, ulterior vom vedea puterea de negociere a guvernului.”

Europa Liberă: Dvs. insistați pe o relație bună cu Bucureștiul, Bucureștiul spune că v-a sprijini și în continuare cetățenii Republicii Moldova, dar de când ați făcut această coaliție de guvernare nu există dialog la nivel înalt.

Pavel Filip: „Nu există și îmi pare rău, și eu cred că aici poziția Bucureștiului ar trebui să fie puțin mai flexibilă față de Republica Moldova. Cele mai importante relații pe care trebuie să le aibă Republica Moldova sunt cu Bucureștiul și Kievul, ăștia sunt vecinii noștri, și pe perioada mandatului meu am avut cele mai bune relații și cu Bucureștiul, și cu Kievul. Eu vreau să vă spun că, atâta cât poți rezolva cu vecinii, nu vei rezolva niciodată cu alți parteneri strategici care se află mai departe de tine, și trebuie de luptat pentru aceste relații.”

Europa Liberă: De ce nu ați convins partenerii de coaliție că trebuie să existe acest dialog cu aceste două state vecine?

Pavel Filip: „Deci, în dimensiunea politică nu întotdeauna faci ceea ce vrei, faci în măsură ceea ce poți face, exact și noi, au fost foarte multe lucruri care, la insistența și presiunea noastră, au fost rezolvate după întâlnirea sub pod a ajutoarelor din România, apoi a fost o ceremonie pare-mi-se de plecare a medicilor din România din Piața Marii Adunări Naționale. Deci, am făcut o schimbare, legea ONG-urilor a fost aprobată, modificarea Codului Electoral în formula care era prezentată a fost oprită de către noi și multe-multe lucruri am reușit să le facem în această perioadă.”

Europa Liberă: Gazoductul Iași-Chișinău s-a promis că este funcțional din data de 27 august. Când va curge gaz prin țevile acestui gazoduct?

Pavel Filip: „Știți, și aici este o abordare greșită. Eu sunt foarte recunoscător, în primul rând, „Transgaz”-ului din România că a luat această decizie să facă această investiție în construcția acestui gazoduct. Să știți că nu este o investiție care neapărat a fost făcută prin scopul de a avea profit, pentru că în business asta este - se urmărește să ai un profit din investiția pe care o faci; este o investiție, și pentru că suntem astăzi după Ziua Independenței, care asigură într-un mod oarecare securitate energetică, dacă nu independență energetică Republicii Moldova, până la urmă, nu este neapărat că vom procura gazul de la București, spre exemplu, dar Republica Moldova nu mai poate fi șantajată energetic din partea unui singur furnizor. Deci, dacă există o problemă de la Est, știi că ești asigurat din partea Vestului sau dacă în relația Rusia – Ucraina se strică absolut totul și gazul nu mai poate tranzita prin Ucraina, știm că avem o sursă de alternativă. Aceasta este importanța acestei investiții.”

Europa Liberă: Zece ani, atât a durat pauza pe care a avut-o Republica Moldova ca să pună în funcțiune Pachetul energetic III. Am înțeles că rămâne și aici o problemă. E pregătită Republica Moldova?

Pavel Filip: „Eu cred că este pregătită Republica Moldova. Nu știu unde încă rămâne această problemă, dar este o abordare absolut corectă cu acest pachet energetic, pentru că el delimitează foarte clar infrastructura. În linii mari, pe înțelesul tuturor, ce înseamnă aceasta? Dacă există o țeavă sau fire electrice, nu este neapărat să cumperi prin aceste fire sau țeavă gazul sau energia electrică de la un furnizor anume, eu pot cumpăra de la cine vreau eu și tu ești obligat să-mi asiguri transportul...”

Europa Liberă: Faptul că Republica Moldova importă energie doar de la Cuciurgan, e bine? S-ar putea și altfel?

Pavel Filip: „Și aici este un băț cu două capete. Pe de o parte, oferta care este făcută aici este o ofertă bună, atractivă din punctul de vedere al prețului, pe de altă parte, noi cu toții cunoaștem acest lucru, că ei consumă gazul pentru care nu plătesc și ne furnizează nouă energie electrică. În același timp, „Gazprom”-ul a delimitat foarte clar totuși această datorie. Cel puțin, în perioada cât am fost eu prim-ministru nu a existat niciodată un pericol ca această datorie să vină pe Chișinău, dar depinde cum vrei să rezolvi o problemă sau alta. Desigur că se poate refuza, dar asta nu înseamnă că… sunt din ăștia care gândesc în formatul că, dacă renunțăm la energia electrică de la Cuciurgan, atunci ei nu vor mai avea bani în Transnistria, pentru că asta-i - banii pe care nu-i plătesc pentru gazul consumat, îi folosesc în uz intern, și atunci noi vom putea rezolva mai repede această problemă, este un fals. Dacă cineva…”

Europa Liberă: Dar banii aceștia sunt o gură de oxigen pentru regimul separatist de la Tiraspol?

Pavel Filip: „Ei bine, acum ei primesc prin intermediul gazului, dacă noi vom refuza, eu nu cred că nu se va găsi altă modalitate de finanțare a acestui regim. De aceea nu acesta este instrumentul cel mai eficient, atunci când vrei să rezolvi o problemă, important este rezultatul, dar nu modalitatea pe care te-ai pornit.”

Europa Liberă: Pentru Dvs. este limpede cum vor participa cetățenii cu drept de vot din stânga Nistrului la scrutinul prezidențial?

Pavel Filip: „Nu cred că se va face abuz, așa, cu autobuzele și nu cred că este un număr de voturi hotărâtor. Eu știu aceste modificări care urmau să vină din partea unor parteneri în parlament, unor colegi din parlament la Codul Electoral; în același timp, nu cred că aceasta este cea mai mare problemă, doi: nu le putem îngrădi dreptul la vot și acum suntem în altă situație, toate aceste lucruri vor fi vizibile.”

Europa Liberă: Vor mai fi amendamente la Codul Electoral sau e timp puțin și socialiștii au spus că, cel mai probabil, se va rămâne la ceea ce este?

Pavel Filip: „Dar nu se mai reușește… Da, este un status-quo. Din punctul meu de vedere, deja nu se mai reușește, pentru că nicio normă internațională nu mai permite cu câteva zile înainte de alegeri să schimbi regulile de joc.”

Europa Liberă: Dar Curtea Constituțională a avut câteva adrese încă din 2016 pe care le-a direcționat către guvernare?

Pavel Filip: „Păi da, și dacă se mergea direct pe adresele Curții Constituționale, de mult era rezolvată problema, dar la noi știți cum e, sunt niște adrese de la Curtea Constituțională, după care se mai vine cu un șir de inițiative și atunci ori o parte nu este de acord, ori alta. Proiectul, în forma în care a venit în parlament, nu toți erau…, nu exista consens ca să fie votat, de aceea noi, apropo, Partidul Democrat a fost cel care a insistat să fie pus pe pauză și poate mai bine un status-quo, decât să fie dezechilibrat într-o parte sau alta.”

Europa Liberă: Relația Republicii Moldova cu Uniunea Europeană s-a îmbunătățit, s-a răcit, în aer plutește? Cum definiți Dvs. astăzi dialogul dintre Republica Moldova și UE?

Pavel Filip: „Relația s-a răcit și cu România, și cu Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Dar Dvs. ați venit în coaliție, ca să aduceți echilibrul?

Pavel Filip: „Și noi am reușit! Noi am reușit, iată, și pentru debursarea asistenței macrofinanciare, au fost puse în aplicație mai multe angajamente pe care le-am luat cu Uniunea Europeană. Și noi nu în zadar, vedeți că portofoliile pe care ni le-am asumat – Ministerul de Externe este unul din ele, Ministerul Economiei, Educației sau al Apărării, Reintegrarea, apropo, un dosar destul de complicat –, nu sunt portofolii care să ne aducă funcții, să ne aducă alte beneficii, dar cele care, într-un mod oarecare, ne-au dar posibilitatea să echilibrăm lucrurile, inclusiv în raport cu Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Ceea ce am mai auzit de la opoziția din parlament, chiar dacă nu ați răspuns atunci când v-au chemat să susțineți moțiunea de cenzură pentru a fi demis Guvernul Chicu, ei au răspuns atunci când i-ați invitat pe această platformă parlamentară să discutați despre criza din agricultură, criza sanitară, despre buna desfășurare a campaniei prezidențiale...

Pavel Filip: „Nu, sunt lucruri absolut diferite...”

Europa Liberă: Ar putea fi cumva resetată o majoritate în parlament?

Pavel Filip: „Eu și atunci le-am spus: dacă votezi o moțiune de cenzură, trebuie să înțelegi care este următorul pas. Închipuiți-vă un gospodar din Moldova care vrea să-și schimbe acoperișul de pe casă, că și-a scos oalele după care se duce și caută de unde să cumpere altele, cu ce să le aducă și, între timp, mai dă o ploaie și-i distruge casa. Un gospodar bun își aduce oalele acasă, le-a pus și le are la îndemână și, imediat ce le-a scos, și-a pus alte oale. Iată răspuns la aceasta. Noi nu aveam alte „oale” în ogradă aduse atunci, când opoziția venea cu îndemnul de a vota această moțiune de cenzură. Și atunci, ce obțineam? Un guvern în exercițiu cu imposibilitate de a numi alt guvern, nimeni nu mai vorbește cu tine, Fondul Monetar nu poate discuta cu un guvern în exercițiu, Banca Mondială nu mai discută, BERD-ul nu mai discută, UE nu mai discută și, chiar dacă vrei să iei un credit din Federația Rusă, tot nu are cu cine discuta. Și cine are de câștigat din toate astea? De asta nu este doar important să acționezi pe emoție o dată, trebuie să te gândești și la pasul doi, și la pasul trei.”

Europa Liberă: Încă pe timpul când erați Dvs. în fruntea guvernului, ați anunțat despre panoul unde la fiecare etapă vor fi anunțați banii recuperați din furtul miliardului, astăzi se vorbește că aproape niciun leu nu a fost recuperat, decât că s-au vândut niște imobile, sedii.

Pavel Filip: „Așa cum am anunțat atunci, exista această rubrică pe site-ul Ministerului de Finanțe, nu știu acum dacă este, nu am mai intrat să văd. Este adevărat că banii care au fost întorși, într-un mod oarecare, sunt bani din activele care au fost vândute, din creditele cele neperformante, dar care totuși au fost întoarse înapoi și nicidecum banii care au fost furați.”

Europa Liberă: Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor... Credeți că, dacă lăudați procuratura, vor răspunde în fața legii pentru ceea ce au comis?

Pavel Filip: „Eu cred că oamenii care au comis infracțiuni mai devreme sau mai târziu răspund pentru aceste infracțiuni.”

Europa Liberă: Unii zic că faceți complimente procuraturii, că au clasat dosarul privind privatizarea Casei Presei și cantinei cancelariei.

Pavel Filip: „Mi-au legat acest dosar, ca și exportul de nuci... Eu înțeleg că în dimensiunea politică trebuie să lovești un lider politic sau un lider al unei formațiuni politice, dar, bine, nu-mi place această manieră, deci nu am avut tangențe nici cu exportul nucilor, nici cu aceste dosare. Nu știu cum nu mi se impută și altele, pentru că pe timpul cât am fost prim-ministru au mai fost și alte lucruri, nu este neapărat că am fost eu implicat.”

Europa Liberă: Păi a promis cineva că, dacă vă anunțați candidatura la prezidențiale, o să mai fie spuse multe.

Cu cât este mai mare minciuna, cu atât este mai credibilă

Pavel Filip: „Pot fi inventate și de-acum înainte, și până acum am citit foarte multe. Eu știu că este această proverbială expresie: „Cu cât este mai mare minciuna, cu atât este mai credibilă”, dar are și picioare scurte, cu toate că, cu părere de rău, nu poți scăpa de ele. Asta este societatea și avem foarte mulți exponenți politici care încă alimentează în toată această perioadă de timp, pentru că l-am văzut și pe un deputat, pe care îl respectam într-un mod oarecare, tot se ține de aceste nuci. Păi au fost la guvernare, a fost comisie guvernamentală, a fost comisie ministerială și au văzut că nu există nimic, păi, liniștiți-vă odată.”

Europa Liberă: Cine merită să ajungă să fie președintele Republicii Moldova?

Pavel Filip: „Cel care va avea încrederea cetățenilor. Este foarte important să asigurăm un scrutin transparent, liber și corect.”

XS
SM
MD
LG