Dosarul este unul din cele cinci intentate lui Stoianoglo în toamna anului 2021, la solicitarea lui Lilian Carp, deputatul partidului de guvernământ, PAS, ducând atunci și la suspendarea lui Stoianoglo, din funcția de procuror general.
A fost achitată și o a doua inculpată în acest dosar, Maria Cobzari, fosta șefă a secției resurse umane a Procuraturii Generale. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel.
Procurorii ceruseră ca Alexandr Stoianoglo să fie condamnat la opt ani de închisoare, iar Maria Cobzari - la șase.
Procuratura Anticorupție a comunicat că va contesta la Curtea de Apel decizia de achitare a lui Stoianoglo.
Ce acuzații i-au fost aduse lui Stoianoglo
Deputatul Carp a spus în 2021 că Stoianoglo ar fi încălcat legea, dispunând în calitate de procuror general să i se achite o indemnizații de 163,9 mii de lei lui Nicolae Chitoroagă, la concedierea lui din funcția de procuror. Acuzarea mai spune că, la acel moment, Chitoroagă figura într-un dosar penal și nu avea dreptul la indemnizația de concediere.
Stoianoglo susține că indemnizația i-a fost plătită lui Chitoroagă din greșeală, iar acesta a întors banii, după o verificare internă care a avut loc în septembrie 2021.
Fiind audiat în una din ședințele de judecată, Chitoroagă a spus că nu a avut nicio înțelegere cu Stoianoglo în privința indemnizației. Relatând despre cum și-a dat demisia, Chitoroagă a spus că a fost chemat de Stoianoglo pentru a-i spune că nu este mulțumit de prestația sa și că nu mai poate fi procuror. La ieșirea din biroul șefului, Chitoroagă ar fi completat un formular tip de cerere de demisie, care includea automat solicitarea indemnizației. Chitoroagă care fusese anterior și șef al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale, spune și el că a întors banii procuraturii după ce s-a aflat că aceștia i-au fost achitați din greșeală.
La audierile în instanță, reprezentatul Procuraturii Generale, Iurie Lealin, a declarat că acordarea indemnizației lui Chitoroagă contravine legii cu privire la procuratură, dar instituția nu are „pretenții patrimoniale” față de Stoianoglo.
În ședința de judecată din 8 decembrie 2023, avocatul Nicolae Marandici a atras atenția instanței la faptul că clientei sale Maria Cobzari i-au fost înaintate învinuirile fără ca împotriva ei să fie deschis un dosar penal. Potrivit lui, procurorii au recurs la o asemenea acțiune după ce Cobzari a refuzat să dea depoziții împotriva lui Stoianoglo. Avocatul susține că dosarul este unul regizat.
„Ultimul cuvânt” al lui Stoanoglo în prima instanță
În ultimul său cuvânt rostit în instanță la 26 decembrie 2023, Stoianoglo a spus că pledează nevinovat. Acesta crede că acesta și alte dosare i-au fost intentate pentru că a încercat să scoată procuratura de sub influența politicului.
El a acuzat majoritatea PAS de adoptarea de amendamente legislative „anti-Stoianoglo”, politizarea Consiliul Superior al Procurorilor și implicarea presei în tentative de a-l discredita.
El a mai spus că pentru elucidarea situației indemnizațiilor există proceduri administrative. Dar dacă au intentat dosar penal, procurorii trebuia să-l atragă pe Chitoroagă nu ca martor, ci complice.
Stoianoglo a fost numit în funcție în noiembrie anului 2019 pentru un mandat de șapte ani, de fostul președinte Igor Dodon. Însă, în octombrie 2021 a fost suspendat din funcție, după ce i-au fost intentate mai multe dosare penale.
În paralel, autoritățile au demarat o procedură de evaluare a procurorului general, ducând la demiterea lui Stoianoglo de către președinta Maia Sandu, în septembrie 2023.
La scurt timp, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a constatat însă că autoritățile moldovene nu i-au asigurat lui Stoianoglo accesul la justiție, suspendându-l automat din funcție în urma intentării de dosare. CEDO mai urmează să se pronunțe în privința altei plângeri depuse de Stoianoglo în legătură cu reținerea sa, în toamna lui 2021.
### Vezi și... ### Fostul procuror general câștigă la CEDO