Alexei Verdeş este stabilit cu familia în Irlanda de aproape 20 de ani, actualmente fiind angajat într-o companie de transport de pasageri. Este şi veteran al războiului de la Nistru din 1992. El crede că e greşit să se spună că cei de peste hotare şi-au făcut o viaţă în altă ţară şi nu se implică în politica de acasă. Alegătorul din diaspora a declarat Europei Libere că este cu gândul la cei de acasă şi vrea să se întoarcă în Republica Moldova.
Alexei Verdeș: „Noi, chiar dacă suntem plecați, totuși încă simțim că suntem acasă, unii mai au gânduri că vor reveni.”
Europa Liberă: Dvs. de cât timp sunteți plecat în străinătate?
Alexei Verdeș: „Eu sunt plecat din 2001. Noi suntem generația care a emigrat în perioada anilor 2000, pe atunci primul mandat al președintelui comunist Voronin. Da, atunci erau vremurile grele și, să zicem, 99 la sută din cei care au plecat atunci aveau scopul de a se întoarce peste vreun an-doi, adică ziceam că mergem să ne soluționăm problemele financiare și apoi ne vom întoarce.
Your browser doesn’t support HTML5
Atunci am venit cu toată familia, am fost împreună, copiii și-au făcut studiile, am izbutit și ne-am stabilit aici, avem și casă, dar am și casă pe care am construit-o în Moldova și tot mă mai gândesc la ea. Copiii mai puțin, dar ei mai țin minte anii de copilărie și o să mă strădui ca să nu se rupă cu totul de meleagul natal, însă s-au stabilit și își vor continua aici carierele. Noi totuși stăm cu gândul la Moldova, dar, deocamdată, ne regăsim aici, în societatea asta.”
Europa Liberă: Toată lumea este afectată de această pandemie de COVID-19. Ar putea să difere participarea Dvs. la alegeri de alte prezențe pe care le-ați avut până acum?
Alexei Verdeș: „Bineînțeles că da, o să facem tot posibilul, dar desigur că o să ne racordăm la cerințele autorităților locale.”
### Vezi și... ### Votul în diaspora pe timp de pandemie
Europa Liberă: Cum descrieți situația de acolo de unde vă aflați? Sunteți la Dublin?
Alexei Verdeș: „Da, suntem la Dublin. Și în ultimele două săptămâni numărul cazurilor depistate de contaminați este în creștere. Noi avem o aplicație și se fac teste masiv, chiar am acum informația că în ultimele șase zile s-au făcut peste 100.000 de teste și se dă procentul de infectați depistați undeva 5% din numărul total, pe când acum două săptămâni era de 2%.”
Europa Liberă: În acești aproape 20 de ani ați mers de fiecare dată la vot peste hotare, acolo unde sunteți?
Alexei Verdeș: „Da, avem cetățenie și avem și dreptul la vot și chiar participăm și la scrutinele locale aici, și la scrutinele europene. Bineînțeles că participăm și la scrutinele care se petrec la noi în țară.”
Europa Liberă: Și ce așteptări aveți Dvs. de la cel care va obține următorul mandat de președinte?
Alexei Verdeș: „Așteptările sunt mari. Ne dorim un președinte care să ne reprezinte oriunde am fi și să fie un președinte al tuturor, nu să reprezinte partidul său sau interesele sale personale și de clan sau de business. El să fie un moderator între puterile statului și să ajute la deznodământul neînțelegerilor dintre aceste forțe și, bineînțeles, să fie un reprezentant al poporului nostru pe arena internațională și să ne reprezinte cu cinste și demnitate, nu cum se întâmplă la momentul de față.
Avem un președinte care raportează că a făcut zeci de vizite la Moscova și niciuna la vecinii noștri...
Dacă e să facem o analiză, vedem că avem un președinte care raportează că a făcut zeci de vizite la Moscova și niciuna la vecinii noștri cu care ar trebui să colaborăm și să trăim în armonie, mă refer la Ucraina, România și Uniunea Europeană. Ar trebui să fie o persoană care cu adevărat e sinceră și vine cu intenții sincere la acest post, dar nu pentru a-și promova interesele sale și interesele de partid, cum se vede clar în momentul de față.”
Europa Liberă: Cum vedeți Dvs. viitorul Republicii Moldova? Și cum ați vrea să arate Republica Moldova peste patru, peste zece ani?
Alexei Verdeș: „Văd viitorul într-o societate mai dezvoltată, care este Uniunea Europeană, pe care am testat-o și la momentul de față nu știu, nu prea aud discuții ale politicienilor să recunoască că noi avem o societate în care aproximativ un milion de cetățeni deja sunt cetățeni ai Europei. Aici, în Europa, nu se uită în datele din pașaport, unde omul este născut, te primesc ca cetățean european și ești european. Nu contează locul de naștere, contează capacitatea de muncă și dorința de a munci. De aceea eu văd viitorul nostru, nu știu cât de greu, nu știu în cât timp se va realiza acest lucru, asta depinde de noi, îl văd în Uniunea Europeană.
### Vezi și... ### Reușite și restanțe. Bilanț la șase ani de asociere cu Uniunea EuropeanăAm fost foarte bucuros când s-a anunțat despre semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Sincer să vă spun, nu am crezut că o să treacă atâția ani și, practic, nu simțim nicio mișcare în direcția asta. Chiar mă gândesc că, iată, va trece o perioadă de 2, 3, 5 ani de zile și nu o să ne mai numim diasporă, fiindcă Moldova noastră o să fie în Europa, adică când ni se adresează de acasă și ne întreabă dacă ne mai întoarcem în Moldova, eu aș vrea să răspund cu o contra-întrebare: „Dar aveți de gând să aduceți Moldova în Europa ca să fim cu toții acasă?”
În 1992, la Dubăsari, am luptat pentru libertatea acestui popor și pentru dreptul lui de a se exprima și a-și decide soarta...
Chiar avem și noi discuții multe aici și sunt veteran care am luptat pe Nistru, am fost lucrător în secția de poliție din Dubăsari, vreau să spun sincer că am luptat pentru libertatea acestui popor și pentru dreptul lui de a se exprima și a-și decide soarta. Nu am luptat pentru un stat oarecare, pentru o formă de guvernare a societății care nu duce la prosperitatea acestei societăți.”
Europa Liberă: Cel care va câștiga această funcție supremă în stat la aceste alegeri ar trebui să aibă ca prioritate reintegrarea celor două maluri ale Nistrului?
Alexei Verdeș: „Da, aceștia care au decis că ei își vor face o țară pe pământul acela din partea stângă a Nistrului, atunci când au să vadă că un trai decent este împreună cu Republica Moldova; la momentul de față, că eu merg deseori, chiar și anul acesta am fost la Cocieri, se vede clar că partea ceea este abandonată de guvernare, de autorități și atâta timp cât oamenii din Transnistria văd că în partea dreaptă a Nistrului viața este mai grea nu vor accepta să fim reuniți. Și, bineînțeles, are loc spălarea de creieri. Uitați-vă, ei primesc pensia ceea și 20 de dolari este accentuat că vin drept ajutor de la Rusia, de la Putin.
Avem businessurile și în prezent care promovează acest separatism...
Până la acest moment se vede clar că regimul separatist supraviețuiește datorită ajutorului din partea Chișinăului, avem businessurile și în prezent care promovează acest separatism. Și aici este mult de discutat, contrabanda cu țigări care continuă și în ziua de azi, cu mărfuri și multe-multe lucruri. Și da, nu putem să vorbim noi de libertate, deoarece suntem strâns dependenți de factorii energetici care nu sunt în mâinile autorităților de la Chișinău și de aceea, cu regret, nu cred că lucrurile acestea se vor soluționa până când nu vom accepta ajutorul din partea Uniunii Europene, din partea fraților români.
Parcă aș fi obligat să transmitem mai multe mesaje către cei de acasă să înțeleagă care este situația la moment și să înțelegem bine care este calea mai corectă de dezvoltare a societății noastre și cu ce putem noi din diasporă să ne implicăm și să nu lăsăm ca societatea să fie manipulată, că la momentul de față mult se manipulează și lucrurile acestea se văd de la depărtare foarte bine. Din câte observ eu în toate dezbaterile acestea politice, noi vedem atacuri persoană la persoană, și mai puțin vedem dezbateri între doctrine politice și care ar fi niște planuri de dezvoltare. Și iarăși ne înglodăm la aceea că îl dăm jos pe cutare și vine cutare, adică l-am dat jos pe Plahotniuc și acum o să-l dăm pe Dodon, după Dodon vine alt Dodon ș.a.m.d.
Este o sarcină la moment foarte importantă, dar trebuie privită ca un obstacol în calea de dezvoltare, deoarece calea de dezvoltare a noastră nu este debarasarea de o persoană sau alta, este un obstacol care trebuie de înlăturat și de continuat calea mai departe. Prețul libertății noastre este vigilența, dar o formă importantă a vigilenței este observația la retorica politică și atunci când observăm la timp cum se schimbă retorica politică, putem să ne bucurăm că avem un criteriu de înțelepciune al politicii.”