Președinta Maia Sandu a respins ideea desemnării unor prim-miniștri de sacrificiu, care să pice la vot și să creeze condiții pentru declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. Ea spune că un asemenea scenariu nu va face decât să amâne anticipatele despre care majoritatea partidelor afirmă că sunt necesare pentru depășirea crizei politice și curățarea forului legislativ de traseiști. Maia Sandu mai crede că cea mai simplă cale ar fi un răspuns favorabil al Curții Constituționale la întrebarea adresată de aliații președintei - dacă parlamentul se poate autodizolva? Ce opțiuni are omul de la firul ierbii referitoare la depășirea acestei crize politice? Căutăm răspuns la acest sfârșit de săptămână.
Your browser doesn’t support HTML5
* * *
Republica Moldova se află de la sfârșitul anului trecut într-o criză guvernamentală. După demisia lui Ion Chicu, există un premier interimar și un executiv nefuncțional, din care au plecat mai mulți miniștri care au abandonat portofoliile, îngreunând și mai mult procesul de administrare a țării. Amintim că guvernul a demisionat la 23 decembrie. În urma consultărilor, toate fracțiunile parlamentare s-au pronunțat pentru alegeri anticipate, doar că unii politicieni consideră că până atunci ar trebui învestit un executiv funcțional, dar, potrivit președintei Maia Sandu, aceasta ar însemna anularea anticipatelor. Am adunat mai multe opinii ale trecătorilor întâlniți la întâmplare pe străzile din Strășeni. Mulți dintre ei cer anticipate.
– „Trebuie dizolvat parlamentul. La alegeri anticipate, da, să se ajungă și ei nici nu trebuie așa de mulți acolo, ar trebui în jumătate de redus și să lucreze, nu să aștepte numai de unde este o bortă mai bunișoară de a lua banii, să facă legi și legile să lucreze nu numai pentru acel care a furat o pătlăgică, dar și pentru acei care au furat mii și milioane și tot așa.”
Europa Liberă: Dar vă mai preocupă reîntoarcerea miliardului dispărut?
– „Desigur, acolo nu-i numai un miliard, clar lucru încă de atunci cât s-a mai furat, ei pur și simplu un miliard așa îl vorbesc, dar ca să schimbe, trebuie să schimbe tot parlamentul și toată conducerea, să vină alții cu minte nouă și cu viziune nouă.”
Europa Liberă: Dvs. credeți că chiar așa ușor se schimbă? Să admitem că se ajunge la dizolvarea parlamentului și la anunțarea alegerilor anticipate, credeți că în viitorul parlament vin alte forțe?
– „Cred că da, dacă n-or fi aceștia care sunt, se exclud definitiv și să fie aleși alții. Este tineret deștept care, dacă vede că n-are ce face aici, fuge peste hotare și lucrează la negru. Să nu fie Partidul „Șor” și să nu fie socialiștii, să fie un partid nou și să se numească Moldova Noastră.”
– „De pildă, eu socot așa: cât o să fie, o lună, două, trei și o să se dizolve parlamentul acesta și pe urmă, dacă o să se dizolve parlamentul, o să spună cine e prim-ministru și atunci de-amu o să știm, o să vedem încotro.”
Europa Liberă: Credeți că, dacă se dizolvă actualul parlament și se anunță anticipate, în următorul legislativ vin alte forțe politice, alte partide?
– „Eu n-aș socoti că o să fie prim-ministrul, de pildă, din partea Partidului Politic „Șor” sau din partea Partidului Nostru al lui Usatîi, sau chiar și al dlui Andrei Năstase. Eu nu socot că dna Maia Sandu va merge la așa ceva ca să pună prim-ministrul, nu mă gândesc la așa ceva că tot aceștia o să rămână, tot aceștia care sunt în timpul de față să rămână mai departe. Asta ar însemna că corupția la noi nu o să mai dispară niciodată, nu o să dispară niciodată...”
Europa Liberă: Dar cine trebuie să lupte împotriva corupției?
– „Cine trebuie să lupte? Împotriva corupției trebuie să lupte cine? Procuratura, justiția, aceștia trebuie să lupte protiv (împotriva) corupției.”
Europa Liberă: Dar cine sunt corupți azi?
– „Deputații care se vând dintr-un partid în altul, dar eu socot că cu dna Maia Sandu președinte o să fie rezolvată problema. Eu socot că ceva schimbări o să fie spre binele norodului.”
Europa Liberă: Și cu ce asemănați astăzi Moldova, cu ce o comparați?
– „Moldova cu ce?... Care spune că să ne ducem spre Rusia, care spune că înspre Europa încoace...”
Valentina Ursu, Europa Liberă, a făcut un popas aici și întrebăm cetățenii ce părere au despre ceea ce se întâmplă în Parlamentul Republicii Moldova și dacă trebuie sau nu să se ajungă la anticipate.
– „Da, anticipate și cât mai degrabă, fiindcă acolo de-amu e un bardak (haos) total.”
Europa Liberă: Credeți că se schimbă dramatic situația în parlament?
Totuși ceva-ceva o să se schimbe
– „Cât de cât trebuie să se schimbe, fiindcă alegerile acestea prezidențiale au demonstrat totuși ceva, că până acum nu a luat dreapta atâtea procente și noi bănuim că totuși ceva-ceva o să se schimbe, oleacă, măcar cât de puțin cântarul să se deplaseze spre dreapta, ajunge cât a fost pe stânga.”
Europa Liberă: Dacă se ajunge la anticipate, atunci pe ce calități o să pună accent cetățenii când o să trimită aleșii poporului în parlament?
– „În primul rând, să fie cinstiți.”
Europa Liberă: Și calea corectă pe care trebuie să se îndrepte Moldova care ar fi?
– „E foarte greu, dar dacă o să mergem pe calea aceasta pe care a anunțat-o Maia Sandu, să aleagă procurorii cinstiți și judecătorii tot, să-i înlăture pe toți hoții aceștia, bandiții care umblă cu scheme acum, că Dodon a preluat toate schemele de la Plahotniuc, cred că treptat-treptat o să mergem așa-ia, bâjbâind, și o să ajungem la ceea ce trebuie. Clar că față de Vest avem toată căldura inimii încolo, înspre Europa și, mai ales, integrarea cu România.”
Europa Liberă: Ce așteptați să se facă în continuare în Republica Moldova?
– „Să schimbe parlamentul, să alegem alți deputați noi, poate vor face mai bine, poate va fi mai bine.”
Europa Liberă: Ce au greșit ăștia, unde au păcătuit?
– „Foarte-foarte mult au greșit că au furat, nu au făcut nimic, doar au furat.”
Europa Liberă: Dacă se ajunge la alegeri parlamentare anticipate, mergeți să votați?
– „Da, mergem să votăm!”
Europa Liberă: Credeți că se va schimba raportul de forțe în parlament?
– „Da, se va schimba ceva, da!”
Europa Liberă: Vor veni alte partide, alți oameni?
– „Da, o să fie mai bine, vor veni alții și o să fie cumva poate pentru norod mai bine.”
Europa Liberă: Tot Dvs. o să trebuiască să-i alegeți.
– „Noi o să-i alegem, numaidecât că o să-i alegem. Poate vor adăuga pensia, că pensia e foarte mică – 1.000 de lei. Cum se poate de trăit în timpul acesta de față cu acești bani?”
Europa Liberă: Și încă ce mai este greu?
– „Nu-i unde realiza producția, carnea, piață de desfacere nu-i și așteptăm să fie mai bine.”
Europa Liberă: Binele acesta vine de la o persoană, de la toți cetățenii?
– „De la toți cetățenii! Trebuie să fie schimbări, ca să fie mai bine.”
Europa Liberă: Ce viitor vreți să aibă Moldova?
– „Vreau ca să-mi vină copiii acasă...”
Europa Liberă: Unde vă sunt plecați?
– „În Anglia și în Italia. Și vreau ca să fie mai bine, poate o să-mi vină acasă copiii.”
Europa Liberă: În câți ani ar putea să revină acasă?
– „Dacă se schimbă să fie înspre bine, poate și la anul o să vină.”
Europa Liberă: Și încotro Moldova?
– „Mai aproape de Europa ca să fim. Lumea numaidecât că e împărțită, dar ar trebui ca să ia toți o decizie, ca să ne vină copiii acasă, să fie mai bine de trăit aici.”
Europa Liberă: Dar cine trebuie să unească poporul dezbinat?
– „Eu mă gândesc că dna Maia Sandu trebuie să-i unească pe toți, încet-încet și să fie spre bine.”
Europa Liberă: Întrebăm cetățenii pe ce drum se îndreaptă astăzi țara lor.
– „Așteptăm și noi un viitor mai bun, pensiile să ni le ridice, să avem cu ce trăi, că sunt greutăți.”
Europa Liberă: De ce lumea vorbește mai mult despre necazuri, despre probleme, și nu vede și partea plină a paharului?
– „Mă gândesc că dacă a venit un nou președinte și la acestea pascale (sărbători) o să ne dea câte 1.000 de lei, văd că, sperăm că o să se îndeplinească. Dar și cu Chicu a fost foarte bine, noi am fost mulțumiți, s-a descurcat și nu știu din ce motiv el nu a vrut să lucreze până vor fi alegerile acestea parlamentare anticipate, să fie să lucreze mai departe. Ei, dar acum interimar a rămas Aureliu Ciocoi și el tot e om deștept.”
Europa Liberă: Cum vedeți viitorul Moldovei peste zece ani, de exemplu, cum ați vrea să fie?
– „Vreau bine să ne facă.”
Europa Liberă: Cine face binele?
– „Iaca, dna Sandu, dacă ea și-a luat angajamentul, ea tare frumos, mi-a plăcut acum cum a prezentat, ferice de dânsa, dacă o să fie după cuvântul după care ne-a spus, dă Doamne să fie înainte. Ea foarte frumos a lucrat, foarte frumos s-a prezentat, numai inima ei să-i fie frumoasă și bună după spusele ei.”
– „Dar corupția dacă nu se va scoate, e strașnic.”
Europa Liberă: Moldova mai aproape de Est, de Vest, cum vedeți Dvs. viitorul?
– „O să se străduiască președintele nou-ales, așa se vorbește, că ea e mai mult pentru Europa.”
Europa Liberă: Dar Dvs.?
– „Eu am copii peste hotare...”
Europa Liberă: Unde?
– „În Franța, în Grecia și îmi spun așa: „Mamă, te rugăm frumos să fii cu noi împreună, cu Europa, cu Maia Sandu”. Și m-am dat după copii.”
Europa Liberă: Cum vedeți viitorul Republicii Moldova?
– „Numai prin Europa, în Siberia las’ să se ducă Dodon cu banda lui.”
Europa Liberă: De cine depinde ziua de mâine a țării?
– „De moldovenii noștri, de-atâta că-s prăjiți la cap.”
Europa Liberă: Ce lucruri trebuie să se schimbe în Moldova, ca să aibă viitor țara?
– „Să fim cuminți și să ascultăm femeile. Dacă asculți femeile, totul merge bine. O să vină Maia Sandu la putere, aceea o să facă treabă.”
Europa Liberă: Ce vreți să facă?
– „Ordine în țară.”
Europa Liberă: Cu cine?
– „Cu echipa ei și cu oameni dimprejur, care îs oameni deștepți.”
Europa Liberă: Are viitor Moldova?
– „Are, are, dar trebuie păzită, trebuie păzită și ocrotită.”
– „Unire și să fim cu europenii!”
– „Ar fi de dorit mai bine să trăim.”
Europa Liberă: Când ziceți că ar fi de dorit mai bine, la ce vă gândiți?
– „La parlament, să ne ajute cu ceva, am 55 de ani de staj (vechime) de lucru și primesc 1.200, am primit și acum...”
Europa Liberă: Și cum vă descurcați?
– „Ei, cum mă descurc? Am copii după graniță și trăim, bărbatul primește oleacă, eu oleacă. Ce să facem?...”
Europa Liberă: Dar la ce ați renunțat, iată, dacă aveți așa puțini bani?
– „La multe! Noi multe vrem - și să te îmbraci, și să te încalți, iaca, ai mozoale (bătături), te dor picioarele, trebuie leacuri, trebuie la 74 de ani, merg pe 75...”
Europa Liberă: Dar, în general, acum se discută mult dacă să fie dizolvat parlamentul sau nu. Dvs. ce părere aveți?
– „Dar nu știu, cum a vrea Domnul. Matincă de-amu nu-i mai cred nici pe aceia, nici pe aceștia, care și cum. Cum ne-a da Domnul, așa o să fie.”
Europa Liberă: Dar dacă ar fi să se ajungă la anticipate, ați merge să mai votați?
– „Am merge! Totuși trebuie pe cineva să ne gândim să alegem ca să ne apere, să ne facă viața mai bună.”
Europa Liberă: Dar calea pe care trebuie să se îndrepte Republica Moldova și să fie considerată un drum drept care e?
– „Să se împace și cu Ucraina, și cu România. Cum s-or înțelege, așa o să fie. Cum a vrea Domnul! Și Vanga a spus: trebuie să ne mai rugăm, trebuie să ne mai credem, trebuie să ne mai gândim nu numai la noi, dar și la cei de alăturea de noi, dacă n-au cu ce, să-i ajută-i cu ce putem.”
Europa Liberă: Peste patru, peste zece ani cum vedeți Republica Moldova? Cum ați vrea să fie?
– „Am vrea să fie tot frumos, să fim uniți unul cu altul și să ne înțelegem, ceea ce vrea norodul și cum vrea.”
Europa Liberă: Dar societatea moldavă e cam dezbinată...
– „Unul știe limba moldovenească, nici nu vrea să vorbească, dar care știe rusa nu vrea că, chipurile, îi russki (rus), dar eu îs moldovean. Bărbatul meu îi rus, iar eu îs moldoveancă și, slavă Domnului, ne împăcăm, nicio problemă nu avem. Unul când începe a striga: „Ce, Maia Sandu, Maia Sandu?...”. Face și ea ce poate, că vrea și ea să fie bine, dar deja cum s-a primi.”
Europa Liberă: Cum ați vrea Dvs. să fie Moldova peste patru, peste zece ani?
– „Eu cred că tot așa o să fie...”
Europa Liberă: De ce?
– „Pur și simplu acei de sus nu ne dau voie să trăim cum trebuie.”
– „Noi nimeni nu putem să ne găsim calea noastră dreaptă, pentru că nu ne ascultăm unul pe altul, suntem o țară de oameni rătăciți pe tot globul pământesc.”
Europa Liberă: Care sunt problemele cele mai mari cu care se confruntă cetățenii și țara astăzi?
– „Cei de sus nu ne ascultă pe cei de jos. Suntem nevoiți să trăim cum putem, să ne luptăm cu toți care sunt la scaun, dar nu ne înțeleg, nu ne ascultă. Avem pământ - nu avem cu ce-l lucra; este roadă - nu avem unde o duce, o scoatem la piață, trebuie documente mari.”
Europa Liberă: Dacă ați fi Dvs. în fruntea Republicii Moldova, cum ați rezolva problemele acestea?
– „Dacă aș avea eu putere, în primul rând am lichida corupția, pentru că ei îs la putere în ziua de azi. Corupția-i corupție! Noi, lumea, o să facem viitorul, dacă o să ne ascultăm unul pe altul. Trebuie să ne ajutăm unul pe altul, trebuie să ne ascultăm unul pe altul și atunci o să fie bine. Toți zic că-i rău, că-i rău... Noi suntem răi, noi nu ne ascultăm unul pe altul, noi nu ne ajutăm unul pe altul. Eu știu, părinții mei au lucrat amândoi la colhoz, încăpeau toți într-o mașină, mâncau toți dintr-o bucată de pâine, dar acum aici noi nu încăpem în piață. Eu am colindat tot globul pământesc, parcă peste tot locul e bine, știți, dar când am venit acasă mă simțeam mai bine, dar acum încă-i mai rău. Republica Moldova ar trebui să aibă un viitor pentru tineret, să aibă locuri de muncă, să vină acasă copiii, să caute de părinți, să nu rămână părinții fără de sprijin la bătrânețe, că nu de-atâta i-au crescut ca să fie peste hotare.”
Europa Liberă: Dar cine face schimbarea în Republica Moldova?
– „Schimbarea se face de mai sus.”
Europa Liberă: Cei de mai sus sunt aleși de cei de jos...
– „Acei de sus îi dictează pe acești de jos. Și frica, și deznădejdea, lumea-i dezorientată, nu știe pe care drum să o ia, de-amu cine cu cine să țină, toți care au fost, toți au fost pentru dânșii, nu pentru norod. Dă Doamne, să ajute Domnul, să fie un reprezentant al parlamentului care are oleacă de jale și de viitor...”
Europa Liberă: Care-i direcția cea corectă pe care trebuie să se îndrepte Republica Moldova?
Ce plată ne dau nouă?
– „Republica Moldova ar trebui să se îndrepte pe o cale a Europei, de-atâta că la Europa omenia și educația, corectitudinea e îndreptată spre bine, justiția nu e coruptă. De ce toți se duc peste hotare și nimeni nu vrea să rămână aici? Pentru că acolo muncesc, dar le plătește, dar la noi muncesc și plata e egală cu zero. Ce plată ne dau nouă? Puțin ce ne plătesc.”
Europa Liberă: Dar aveți încredere în ziua de mâine a Republicii Moldova? Are viitor țara?
– „Are viitor, dacă nu o să fie coruptă. Lumea îi alege, norodul îi alege, în schimb, ei trebuie să-și onoreze datoria către norod, că lumea îi votează, îi pune în capul mesei, cum s-ar spune.”
Europa Liberă: Cum vedeți Dvs. viitorul țării?
– „Dacă s-a furat tot, de unde să mai vedem viitorul?”
– „Se vede...”
Europa Liberă: Dar cine face viitorul acestui stat?
– „Oamenii îi votează, dar ei nu fac, nu îndeplinesc poruncile pe care le spune lor norodul.”
Europa Liberă: Cum vă explicați că ei întâi promit și după asta nu se mai țin de cuvânt?
– „Apoi dacă își umplu buzunarele lor, pe urmă ce le mai trebuie să-și aducă aminte de popor? Ia uitați-vă cum îs ei.”
Europa Liberă: Viitorul Republicii Moldova de cine depinde cel mai mult?
– „Viitorul poporului depinde de parlament, de cine conduce și apoi aceilalți, săracii...”
Europa Liberă: Cei care conduc sunt aleși de aceștia care-s jos...
– „D-apoi noi îi alegem, dar ei promit, dar nu fac. A promis, dacă nu a făcut, un an de zile și în fața poporului să spună.”
Europa Liberă: Ia ziceți, despre viitorul Republicii Moldova vorbim.
– „Ce să vă spun despre viitor? Viitorul dacă o să fie fără corupție, fără bandiți, fără procurori la comandă, cred că o să fie bun.”
– „Oricum ar fi viitorul, dar fără Dodon!”
– „Fără Dodon, numaidecât fără Dodon, că-i rușinea noastră cea de toate zilele.”
Europa Liberă: Ce probleme trebuie să fie rezolvate, ca Republica Moldova să aibă o altă imagine, o altă perspectivă?
– „Să distrugă corupția, deputații, ei toți îs corupți, toți. Ei numai promit și când ajung la putere uită de toate promisiunile, se îmbogățesc și nu știu cum să se mențină mai departe la putere. Iaca pe dânșii toți de dat jos și eu cred că o să fie treabă.”
Europa Liberă: Cine face schimbarea?
– „Noi, poporul! Noi trebuie să alegem, că, dacă nu o să alegem noi, au să rămână tot ei, au să fraudeze iarăși voturile acestea, alegerile...”
Europa Liberă: Dar chiar mai credeți că pot fi fraudate alegerile?
– „Sigur, sigur! Dar se vede, se vede cu ochiul liber, de-atâta că cu minciunile, cu cumpărarea voturilor din Transnistria...”
Europa Liberă: Se discută foarte mult dacă să se ajungă sau nu la anticipate. Ce părere aveți?
– „Da, numaidecât, la anticipate că altfel nu se poate.”
Europa Liberă: Și ce ar rezolva anticipatele?
– „Ca întotdeauna, credem că tot o să meargă înspre bine, dar...”
Europa Liberă: Cine ar trebui să ajungă în parlament, ca să recâștigați încrederea în forul suprem? Cine merită?
– „Oamenii cinstiți, onești.”
Europa Liberă: Dar ei toți spun că sunt cinstiți când vin și vă cer voturile...
– „Ei, vedeți cum e? Popa botează, dar zile nu dă...”
Europa Liberă: Dvs. doriți să se ajungă la anticipate?
– „Da!”
Europa Liberă: Credeți că se schimbă configurarea în parlament?
– „Cred că s-ar schimba, pentru că lumea vede ce fac aceștia acum, eu cred că vede și poate n-or mai intra în parlament.”
– „Acei care nu judecă, aceia își dau votul pentru o macaroană, pentru o fasole, pentru..., dar trebuie să se gândească, că asta-i pentru patru ani de zile, doamnă.”
* * *
Opinii culese la întâmplare la Strășeni. Oamenii vorbesc despre nevoia declanșării anticipatelor. Precizăm, președinta Maia Sandu consideră că cea mai scurtă cale pentru declanșarea alegerilor parlamentare anticipate ar fi autodizolvarea legislativului, soluție propusă de deputații PAS, care au adresat și o sesizare la Curtea Constituțională în acest sens. În opinia profesorului universitar Boris Negru, specializat pe dreptul constituțional, acum președinta țării este sabotată de parlament și guvernul în demisie. Juristul spune că în istoria Republicii Moldova autodizolvarea parlamentului a avut loc, legislativul din 1990, ales pe 5 ani, s-a autodizolvat cu un an mai devreme. Boris Negru este de părere că Înalta Curte ar trebui să accelereze procesul, cunoscând situația reală din țară, cu o pandemie care dă mari bătăi de cap. A doua modalitate de declanșare a alegerilor este ca forul legislativ să nu adopte timp de trei luni hotărâri. Nu e limpede dacă actualii aleși ai poporului ar fi disponibili să aplice acest scenariu. Continuăm să dezbatem subiectul cu activista civică Tamara Socol, care a avut anterior mandate de consilieră locală la Rezina și consilieră județeană la Orhei.
Tamara Socol: „Am așteptări că vor fi alegeri parlamentare anticipate. În alegerile anticipate, dna președintă Maia Sandu va avea în susținere un procent enorm de deputați cu care împreună o să poată începe realizarea programului electoral.”
Europa Liberă: Se insistă foarte mult că acest legislativ trebuie dizolvat și să se declanșeze alegerile parlamentare anticipate, iar, pe de altă parte, ceea ce spun sociologii și experții e că s-ar putea ca în următorul parlament să vină partide la fel de pestrițe, la fel de diferite.
Tamara Socol: „O să treacă nu mai mult de patru partide: PAS-ul, dar posibil va fi iarăși blocul, după dânșii o să meargă socialiștii, care mai mult de 10-15 la sută nu iau, niciun partid care a mers în descreștere niciodată nu s-a mai întors în creștere. Dacă dumnealor acum au avut 35 de deputați și cu atitudinea dumnealor, cu toate prostiile, minciunile, cu tot ce au făcut, mai mult de 15 deputați în parlamentul viitor ei nu vor avea. Indiferent ce metode de-acum vor folosi dumnealor, mă refer la socialiști, ei vor fi pe locul trei.”
### Vezi și... ### Cum pot fi declanșate alegerile parlamentare anticipate?Europa Liberă: Dar o să mai treacă și alte formațiuni politice?
Tamara Socol: „Susținere va avea Renato Usatîi, Partidul „Șor” tot o să treacă, oleacă din alegătorii Partidului Socialist vor trece, o parte se vor duce la Renato Usatîi, dar o mare parte o să treacă la Blocul ACUM. Eu cred că în bloc o să trebuiască să meargă partidele care sunt de dreapta, va fi o greșeală mare dacă nu vor merge în bloc.”
Europa Liberă: Și ar trebui să se alăture și partide extraparlamentare la bloc?
Tamara Socol: „Cred că da. Partea dreaptă depinde foarte mult cum va lucra în teritoriu cu oamenii. Oamenii sunt foarte des induși în eroare, la dânșii au ajuns până acum numai televiziunile de stânga, acolo a ajuns informație incorectă, eronată, astfel, ei sunt induși în eroare.”
Europa Liberă: Dvs. ați fost consilieră locală?
Tamara Socol: „Eu am fost consilieră la Rezina de două ori și membră a biroului județului Orhei, cât timp a fost județul.”
Europa Liberă: S-a schimbat mentalitatea de atunci și până astăzi?
Tamara Socol: „De atunci au trecut 18 ani...”
### Vezi și... ### 30 de ani de „Revoluții colorate”
Europa Liberă: Ce evoluții s-au produs, în acești 18 ani, în mentalitatea cetățenilor?
Tamara Socol: „În așa o sărăcie, în așa un dezmăț în mentalitatea oamenilor în afară de dorința de o schimbare, eu n-am văzut în ultima vreme nimic. Și iată, dorința asta mare de schimbare pe care a așteptat-o întreg poporul, în sfârșit, s-a efectuat. 30 de ani tot poporul țărișoarei acesteia a noastre a așteptat să avem așa președinte. În primul rând, este foarte deșteaptă, foarte înțeleaptă, onestă, cu verticalitate, cumpătată, echilibrată, la chip frumoasă și la suflet bună. Cine strigă că nu-i ordine în țară, că-s pensiile mici, că ne-a amăgit, că ne-a nu știu ce, cine strigă? Acei care stau acasă și mănâncă răsărită pe cuptor și nu merg la alegeri și acei care nu înțeleg cum trebuie să voteze corect, ei cred că pe 150 de lei o să trăiască patru ani de zile, cei care se lasă induși în eroare.”
Europa Liberă: Contează intervalul de timp, dacă se ajunge la aceste alegeri parlamentare anticipate, când să aibă loc: în primăvară, în vară, în toamnă?
Tamara Socol: „Contează! Contează fiecare minut, contează totul.”
### Vezi și... ### Cât de importante sunt ACUM alegerile anticipate?
Europa Liberă: Într-o perioadă mai lungă poate să fie încercarea oponenților să o discrediteze pe Maia Sandu?
Tamara Socol: „Într-o perioadă mai lungă, nu au s-o discrediteze. Problema e în aceea că dna Maia Sandu nu o să poată să realizeze ceea ce a promis și va fi greu de realizat ceea ce a promis și va merge foarte greu, dar cu cât mai repede vor fi anticipatele, cu atât mai ușor dumneaei o să poată să-și ia avântul în realizarea a ceea ce noi ne dorim.”
Europa Liberă: Societatea totuși a fost și rămâne profund divizată...
Tamara Socol: „Sigur că e divizată deocamdată, fiindcă acesta a fost interesul liderilor care au fost la guvernare până acum.”
Europa Liberă: Cum se ajunge ca să solidarizezi o societate atât de scindată și ce ar putea sta la baza solidarizării oamenilor? O idee națională? Un proiect de țară? Ce?
Tamara Socol: „O idee națională!”
Europa Liberă: Care ar fi ea?
Tamara Socol: „Cât mai mult să lucrăm cu oamenii buni, ca să facem o unire puternică.”
### Vezi și... ### Are România o strategie pentru R. Moldova?
Europa Liberă: Care ar fi ideea asta națională?
Tamara Socol: „Îi o idee că noi trebuie să facem ordine în țară la noi, să începem a distruge corupția. Primul punct în agenda dumneaei a fost corupția. Corupția ucide, corupția ne-a ucis 30 de ani, ne-a furat, ne-a jefuit, ne-a trădat, ne-a îngenunchiat.”
Europa Liberă: Sub privirile cetățenilor s-a înrădăcinat acest flagel, pentru că este vinovat cel care ia, dar e vinovat și cel care dă.
Tamara Socol: „D-apoi atâta minciună, au cumpărat oamenii, au amăgit, au minciunit oamenii, sigur că oamenii au crezut. Eu însămi cât de cât mai cunosc în politică și credeți că eu de puține ori am greșit? Am greșit din cauză că îi credeam. Iată așa și poporul. L-au adus la așa un mal de râpă, că el de-amu nu mai știe cui să-i mai creadă și dacă să mai creadă cândva pe cineva.”
### Vezi și... ### Un sondaj printre magistrați confirmă problemele din justițieEuropa Liberă: Și populația s-a împăcat cu gândul că doar banul decide totul în Republica Moldova?
Tamara Socol: „O parte din oameni nu s-au împăcat, dar o parte de oameni din cauza sărăciei, sigur că ei au crezut că acele 100 ori 200, ori 500, ori chiar 700 de lei care s-au dat în Transnistria, au crezut că patru ani or să viețuiască cu ei, dar pur și simplu oamenii au fost mințiți.”
Europa Liberă: Și a promovat insistent acest mesaj anticorupție dna Sandu în campania prezidențială, dar după mesaj trebuie să urmeze acțiuni?
Tamara Socol: „Lumea sigur că cere îndată acțiuni, dar nu pot să fie îndată acțiunile, fiindcă este un sistem atât de corupt care este contra și va fi foarte greu ca dumneaei, intrând în funcție, îndată să aibă și rezultate.”
Europa Liberă: Când ziceți „existența unui sistem profund corupt în Republica Moldova”, la cine vă referiți, în primul rând?
Tamara Socol: „Sigur că mă refer la Partidul Socialiștilor, care a preluat toate manierele Partidului Democrat. Acest sistem s-a înrădăcinat atât de puternic și a luat practica de la Plahotniuc și ei încă și mai tare, au mai adăugat încă și mai multe acțiuni și luptă. Sigur că pe dânșii îi așteaptă lucruri nu bune și nu frumoase, de aceea ei au să lupte la nesfârșit cu schimbarea pe care a început-o poporul împreună cu președinta Maia Sandu.”
### Vezi și... ### Nisporeni: „Poporul strigă anticipate, dar cine aude?”Europa Liberă: Și ziceam că acum sunt așteptate de către cetățeni acțiuni concrete pentru a fi dezrădăcinată corupția, se cunoaște care sunt împuternicirile președintelui Republicii Moldova, Constituția a consfințit aceste atribuții, împuterniciri. Credeți că ea de una singură va putea să facă ordine într-un domeniu atât de greu de reformat numit justiție?
Tamara Socol: „Dna Maia Sandu a mers la așa mari riscuri și la așa mari greutăți, și noi trebuie să mulțumim Domnului că ne-a trimis-o pe dumneaei atât de curajoasă și de puternică. Și dumneaei din marea ei iubire față de popor merge la așa mari greutăți, dar sigur, ea singură nu o să poată face toate lucrurile acestea. Ea o să poată să le facă cu poporul, dar poporul trebuie să aibă răbdare și să iasă să pună umărul, indiferent din ce etnie face parte, indiferent în ce limbă vorbește, este necesar să ne unim împrejurul președintei și să o susținem.”
Europa Liberă: Cum se clădește această legătură între președinție și cetățeni?
Tamara Socol: „Trebuie să ne luptăm pentru alegeri anticipate.”
Europa Liberă: Geopolitica nu va fi în joc?
Sigur că stânga se străduiește, fiindcă la dânșii scopul principal a fost ca să divizeze lumea și să divizeze Republica Moldova
Tamara Socol: „Tot timpul până acum geopolitica a fost în joc, dar noi trebuie să facem astfel ca geopolitica să nu fie în joc, noi trebuie să facem ordine în țara noastră. Cine o să ne primească pe noi undeva dacă la noi nu este democrație, nu este stat de drept, avem atâția hoțomani? Și cu procuratura, cu judecătorii corupți unde putem să ne ducem? Noi până nu o să facem ordine în țară la noi, nu putem să vorbim de altceva. Dar Transnistria, Găgăuzia, sigur că stânga se străduiește, fiindcă la dânșii scopul principal a fost ca să divizeze lumea și să divizeze Republica Moldova, s-o divizeze pe bucăți, fiindcă ei în urma acestui fapt au dezvoltat corupția foarte puternic. Iată, eu mă uit la Transnistria, de pildă: tot ce scoate Transnistria peste hotare, exportă 60% de marfă în Europa, tot ce duce și chiar aduce numai datorită Republicii Moldova, întrucât Transnistria nu este recunoscută pe plan internațional. Dar cui îi este convenabil în cazul de față? Le este convenabil la cei care spală banii și la cei care îs corupți, ei îs cointeresați ca așa să fie destrămată, dar eu cred că o politică bine echilibrată trebuie să reiasă din dorința oamenilor. Iată, eu acum am relații prietenești cu Găgăuzia, este o echipă foarte bună din Congaz, în genere din Găgăuzia, ei au format o echipă și lucrează zilnic. Oamenii trebuie să înțeleagă că noi cu toții împreună suntem un popor și apelăm la oameni din Transnistria, pentru că dorința trebuie să vină din mijlocul poporului. Cum am făcut noi această schimbare? Datorită faptului că poporul a dorit această schimbare...”
Europa Liberă: Cu ce comparați Republica Moldova, cu ce o asemănați?
Tamara Socol: „Nici nu pot să spun cu ce o compar astăzi. Dacă ea este pe ultimul loc peste tot în lume, cu o economie distrusă, cu oameni săraci, cu oameni care îs numai cu lacrimi în ochi, cu ce putem să o comparăm? Cu o mamă ai cărei copii s-au împrăștiat în diferite colțuri ale lumii și ea a rămas numai să plângă și să le ducă dorul la acești copii. Îi foarte jalnică situația la care am ajuns noi azi în Republica Moldova, este foarte jalnică! Și majoritatea oamenilor vă spun că de-acum nu plâng de sărăcie, nu plâng că le este dor de copii, de-acum ei plâng de bucurie că a venit dna Maia Sandu și, în sfârșit, o să le aducă copiii acasă.”
Europa Liberă: Câți ani ar trebui să treacă?
Tamara Socol: „În funcție de cum se vor petrece alegerile parlamentare, de asta va depinde foarte mult. Oameni buni, tot ceea ce noi ne dorim, nu credeți că dna Maia Sandu o să ne aducă la fiecare pe farfurioară, noi trebuie să ne includem și să punem umărul care și cum poate. Și noi dacă ne vom include cu toții și o vom susține, vom avea niște alegeri parlamentare pe care noi ni le dorim, ca să fie un sprijin bun pentru președinta noastră - atunci noi împreună cu toții vom avea ceea ce așteptăm și ceea ce dorim.”
Europa Liberă: Ce preț are libertatea?
Tamara Socol: „Nespus de mare și nespus de plăcut.”
Europa Liberă: Și lupta pentru libertate?
Tamara Socol: „Și lupta pentru libertate este o luptă plăcută, eroică, pentru că să lupți pentru dreptate asta e o mândrie.”