Linkuri accesibilitate

Igor Volnițchi: E nevoie de un test de sinceritate – cine cu adevărat își dorește alegeri anticipate


Deputații socialiști vin cu critici dure în adresa Partidului Acțiune și Solidaritate.

Șeful fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, susține că o eventuală autodizolvare a legislativului ar fi o încălcare a normei constituționale, iar sesizarea depusă de PAS la Curtea Constituțională ar duce la „discreditarea și mai mare a instituțiilor statului”. Declaraţia de azi a PSRM împotriva iniţiativei PAS privind autodizolvarea legislativului arată că, de fapt, socialiştii nu vor alegeri anticipate. De această părere este deputatul PAS Sergiu Litvinenco, care sugerează că promisiunea PSRM cu privire la alegerile anticipate sunt doar declaraţii şi consideră că PSRM va face tot posibilul ca actualul Parlament să rămână. Jurnalistul şi politologul Igor Volnițchi crede că incertitudinea politică se va menține până la anticipate.

Igor Volnițchi despre șansele autodizolvării Parlamentului
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:10:38 0:00
Link direct

Europa Liberă: Putem vorbi despre un deznodământ al crizei politice instaurate în Republica Moldova, odată cu plecarea dlui Chicu din fruntea executivului?

Igor Volnițchi: „Nu. Se pare că lucrurile s-au complicat și mai mult. Or, unii zic că dl Chicu trebuia să plece, alții zic că nici dl Chicu, nici miniștrii, cel mai important, miniștrii cei trei care l-au urmat pe d-lui nu trebuiau să plece din funcție, pentru că s-a creat un vid decizional. Vedem că nu există nici măcar o abordare unanimă, o opinie unanimă în ceea ce ține de mecanismul de declanșare a anticipatelor, fiecare încearcă să tragă jarul la turta sa, fiecare încearcă să vină cu propriile abordări. Ceea ce avem noi la momentul actual și putem constata cu certitudine este că se pare că cei mai mulți deputați din actualul parlament pledează pentru alegeri parlamentare anticipate, însă opiniile lor diferă atunci când e vorba de modalitatea de declanșare a acestora.”

Europa Liberă: Credeți în sinceritatea acestor declarații, pentru că în mediul de experți se acreditează altă idee, că tocmai cei care strigă mai mult că vor anticipate, aceia ar urmări un alt scop să rămână în actualul parlament acești deputați. Mă refer și la declarația pe care o făceau deputații de pe platforma „Pentru Moldova”, spunând că ei sunt gata să propună și un candidat pentru funcția de premier.

Igor Volnițchi: „Da, este adevărat, putem să-i suspectăm pe unii deputați, chiar unele fracțiuni întregi de lipsă de sinceritate, dar aceasta e fața jocului politic și eu cred că adevăratele intenții se vor vedea în perioada imediat următoare. Ceea ce putem spune cu certitudine este că actualul parlament nu mai poate fi eficient, nu mai poate genera stabilitate și nici măcar nu poate genera o minimă majoritate care să acopere cât de cât activitatea unui guvern. Și apropo, acest parlament cred că va intra în istorie prin faptul că e unicul parlament din istoria de independență a Republicii Moldova când într-o perioadă destul de scurtă, mai puțin de doi ani, practic, toate partidele ce au trecut în legislativ au fost la guvernare – unii o perioadă mai lungă, alții o perioadă mai scurtă, dar n-a mai fost în istoria Republicii Moldova o situație în care toate partidele ce au acces în parlament atât de repede să acceadă la guvernare și să piardă la fel de repede puterea. Iar aceasta vorbește despre faptul că actualul parlament și-a epuizat potențialul și nu mai poate continua în actuala formulă.”

Europa Liberă: Care din scenariile cele mai realiste pentru a se ajunge la dizolvarea actualului legislativ ar putea fi pus în practică?

Igor Volnițchi: „Este scenariul pe care îl promovează intens cei de la Partidul Acțiune și Solidaritate, precum că Curtea Constituțională ar trebui să se expună, pe de altă parte, avem scenariul promovat intens de socialiști, că există o modalitate deja prevăzută de legislație și ea trebuie doar urmată. Eu cred că trebuie să se facă uz de toate posibilitățile, inclusiv de cele mai puțin ordinare în situația în care s-a ajuns, or, într-adevăr, este o situație ieșită din comun cum n-am mai avut până în prezent. Eu cred că la prima etapă trebuie să se meargă pe scenariul tradițional, dacă îi putem spune așa, să încerce președintele să propună un candidat după consultarea fracțiunilor și să fie acesta și un fel de test de sinceritate – cine cu adevărat își dorește alegeri parlamentare anticipate și cine nu își dorește, după care rămâne în vigoare și scenariul cu Curtea Constituțională, ca un scenariu de rezervă în cazul în care unii vor pica acest test de sinceritate, adică nu trebuie să ignorăm niciun scenariu în situația în care am ajuns.”

Europa Liberă: Atât PSRM, cât și deputații Partidului „Șor”, care au constituit această platformă „Pentru Moldova”, spun că împreună nu se vor regăsi într-o alianță și nu recunosc că ar exista cel puțin o înțelegere tacită pentru un anumit parteneriat, iar pe de altă parte, se insistă că anume cei doi actori politici s-ar putea să se înțeleagă ca să propună un candidat pentru funcția de premier. Ce ar putea să facă și cum ar trebui să procedeze Maia Sandu în cazul acesta?

Igor Volnițchi: „O coaliție deschisă între cei din platforma „Pentru Moldova”, inclusiv Partidul „Șor”, care face parte din această platformă, și cei din Partidul Socialiștilor ar dezavantaja ambele entități politice - și pe socialiști, și pe cei din platforma „Pentru Moldova”. De aceea, ei nici nu riscă să se afișeze într-o alianță oficială, chiar dacă au mai multe voturi în comun. Cât privește dna Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, ea este într-o poziție destul de favorabilă și, în cazul în care s-ar încerca alte jocuri, eu cred că Maia Sandu are suficiente pârghii la dispoziție pentru a determina oricum să se revină la această cale de dizolvare a parlamentului și de declanșare a anticipatelor, inclusiv am observat pe finalul anului 2020 că mesajul dnei președinte de dizolvare a parlamentului a găsit undeva susținere chiar și în rândul maselor populare.

Cei care guvernează Republica Moldova au luat act de acea situație

Oamenii au ieșit în stradă și au susținut exact același demers. Eu cred că cei care, într-un fel sau altul, guvernează, oficial sau neoficial, Republica Moldova au luat act de acea situație și nu cred că ei ar risca acum să revină la scenariul de până la demisia guvernului Chicu. Or, în acest caz, din nou am putea asista la proteste stradale, la noi destabilizări de situație și orice politician, orice partid politic care face niște calcule cât de cât aproape de realitate nu are cum să nu ia în serios astfel de amenințări în adresa sa.”

Europa Liberă: Dar dacă se prelungește acest ping-pong între putere și opoziție, s-ar putea ca socialiștii și cei din „Pentru Moldova” să reușească să o discrediteze pe președinta Maia Sandu, ca să poată acumula capital politic electoral pentru eventualele alegeri parlamentare anticipate?

Igor Volnițchi: „Este prea puțin probabil un asemenea scenariu. Noi cunoaștem din experiența scrutinelor precedente, având în vedere inclusiv scenariile care au fost după precedentele scrutine că acel credit de încredere pe care îl obține un partid sau un politician, indiferent de evoluția situației în prima jumătate de an, un an, el nu se epuizează atât de ușor. Acest credit de încredere poate să scadă, însă scade nesemnificativ pe termen scurt și chiar pe termen mediu. Dna Sandu și echipa dumneaei înțeleg foarte bine acest lucru și înțeleg că, indiferent de ceea ce se întâmplă la acest moment, indiferent de unele jocuri politice care pot să se facă, ei sunt foarte avantajați de enormul credit de încredere pe care l-au obținut în alegerile prezidențiale. Or, dna Sandu a obținut suportul unui număr impresionant de alegători, o susținere fără precedent acordată unui președinte al Republicii Moldova în cadrul unui scrutin direct, și acest credit de încredere nu are cum să se erodeze într-o măsură semnificativă în perspectiva a două, trei, patru sau chiar cinci, șase luni. Acest lucru se poate întâmpla deja după alegerile parlamentare, acest lucru se poate întâmpla în perspectiva când deja va trece minimum o jumătate de an, un an și se va vedea de ce sunt în stare cu adevărat dna Sandu și echipa dumneaei.”

Europa Liberă: Dar ce poate să facă în continuare Maia Sandu, ținând cont că guvernul este condus de un interimar, de Aureliu Ciocoi, ministrul de externe, care are împuternici foarte limitate?

Igor Volnițchi: „Dna Sandu trebuie să meargă, cum spuneam ceva mai devreme, concomitent pe două scenarii. Primul scenariu este cel prevăzut de legislația în vigoare – după consultările cu fracțiunile parlamentare, să vină cu candidatura unui prim-ministru și, indiferent de cum se vor poziționa celelalte fracțiuni parlamentare, dumneaei nu are cum să iasă în pierdere de rating sau în pierdere de poziții electorale din acel exercițiu, pentru că, ziceam, va fi și un test al sincerității și e vorba și de acea susținere a maselor pe care dumneaei o are și, cred eu, o va mai avea încă minimum o jumătate de an, lucru care s-a văzut și în cadrul altor scrutine. Doi: dna Sandu trebuie să-și păstreze și scenariul de rezervă, iar scenariul de rezervă în cazul dumneaei este cel care prevede interpelarea Curții Constituționale cu solicitarea de a da o tălmăcire privind posibilitatea de dizolvare a parlamentului.”

Europa Liberă: Între timp, unii fruntași din Platforma Demnitate și Adevăr spun și ei că ar fi gata să înainteze o candidatură pentru funcția de premier. E cu șanse această sugestie a lor?

Igor Volnițchi: „Nu cred că e cu mari șanse, chiar dacă nu am motive să nu cred în sinceritatea celor din Platforma DA. Ei au cea mai profesionistă fracțiune din parlament, cea mai eficientă fracțiune, și acest lucru se vede cu ochiul liber și fracțiuni mult mai numeroase nu generează nici măcar în jumătate randamentul pe care îl generează cei din Platforma DA. Plus la asta, în Platforma DA s-a format un nucleu de oameni, de politicieni cărora cu adevărat le pasă de soarta țării și nu o dată au încercat să-și asume responsabilitatea în momente de criză și în vara anului trecut, și acum iată că o facă din nou. Eu cred că cei din Platforma DA cu adevărat și-ar dori să-și asume responsabilitatea, numai că nu cred că li se va acorda această șansă. Mizele sunt prea mari. Și aici am în vedere mizele marilor jucători politici. Și Platforma DA e un jucător politic important, dar în cazul de față vorbim de doi jucători politici cu pondere ceva mai grea decât a Platformei DA.”

Europa Liberă: Mai devreme și fruntașii „Pro Moldova” au spus că și ei sunt gata să-și asume guvernarea.

Igor Volnițchi: „Și cei din „Pro Moldova” fac un joc politic în acest caz, un joc destul de abil, și acest lucru îi va avantaja enorm în perspectiva alegerilor parlamentare anticipate. Or, ei vor obține un argument forte, vor zice: uite, noi am demonstrat, în special componenta care a fost implicată în implementarea anumitor proiecte sociale, anterior, în anii precedenți, ei vor zice: noi am demonstrat că putem și atunci când țara a ajuns la ananghie am încercat și noi să venim să ne asumăm responsabilitatea, dar nu ni s-a oferit această posibilitatea. În acest caz, oferiți-ne-o dvs., stimați alegători. E un mesaj puternic, care ar putea prinde, nu zic că la un număr foarte mare de alegători, dar totuși unii alegători s-ar putea lăsa convinși de acest mesaj și de acest argument politic.”

XS
SM
MD
LG