Basme de speriat electoratul

În cartea tehnică a României sunt trecute câteva norme de funcționare utile și clare. În caz de secetă se convoacă procesiuni de invocare a apelor. În caz de inundații se fac slujbe religioase. Dacă e criză, nu strică o rugăciune. Unii se duc să-și sfințească mașinile abia cumpărate. În Parlament, politicienii se stropesc cu mir să țină diavolul departe. Poetul avea dreptate: nu e loc în societatea românească să nu fie îngropat un idol. Iar dacă idolul nu există, trebuie inventat.

Opinia publică e sensibilă la pase magice și poțiuni de viață lungă. Cum altfel ar supraviețui cei care învârt prin oalele cu fierturi de pe scena politică românească? Cum altfel s-ar explica longevitatea, supraviețuirea, imunitatea lor la boli și necazuri care altminteri i-ar ucide? Chiar dacă nu sunt deplin eficiente, vrăjile îi țin încă adormiți pe oameni, prizonieri ai speranțelor sau indignării. Sunt programați să reacționeze la anume triggere psihologice, intrând automat în rutina indignării sau a entuziasmului, imediat ce rostești un cuvânt sau faci un gest spre ei cu bagheta de magician. A fi politician a început să însemne tot mai mult nu viziunea de viitor, ci priceperea de a-ți crește propriii dragoni, de a-ți educa bazinul electoral cu ajutorul manipulărilor și ingineriilor psihologice.

Știrea, mereu infirmată, că zilele lui Liviu Dragnea în fruntea partidului sunt numărate a făcut ocolul presei și societății, acumulând ca un bulgăre de zăpadă tot mai multe prezumții, păreri și zvonuri. Pe nimeni nu a deranjat aerul de epos popular pe care l-a căpătat. Zice-se că a fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti, un grup de oșteni ai partidului printre care mulți baroni locali. Aceștia, nemulțumiți de vodă al lor, s-ar fi întâlnit tainic la ceas de seară hotărând să-l sacrifice pe Dragnea pentru a salva partidul. Ar fi vorba despre zeci de politruci din partid, printre care și doi vicepreședinți trecuți și prin fotolii guvernamentale, care ar fi pus pe hârtie o scrisoare pierdută deja în universul mic și tulbure al partidului. O fi fost? N-o fi fost? Vom vedea la rubrica de decese politice dacă a existat cu adevărat așa ceva.

Se spune că ar fi semnat-o până acum sute de inși de acord cu înlăturarea capului de familie politică pentru că a întinat valorile partidului. Da, sunt aceiași care acum câteva luni aplaudau cu palme însângerate de entuziasm realegerea conducătorului iubit la congresul partidului. Cei care-l aclamau când Dragnea îi întreba hipnotic de la tribună: „Vreți să continuăm? Aveți curaj? Aveți curaj să rezistați la ceea ce se va întâmpla în continuare? Nu aveți ezitări? Vreți să mergem împreună? (...) Vreți să mai fiu în continuare președintele vostru?”

Dacă această scrisoare ar fi adevărată, ar fi o altă probă a instinctelor care au făcut deseori PSD să năpârlească și mai apoi să se blindeze cu piei tot mai groase. Probabil că nu a existat în istoria politicii românești bacterie care să se adapteze mai bine la condiții extreme, ba chiar să prospere și să evolueze tot mai monstruos. Dar scrisoarea pare să fi fost o plăsmuire deși presa jura că a văzut-o ca în vis. Ea nu s-a materializat, iar dacă a existat cumva a fost înghițită de autorii ei în ciuda gustului amar și puturos. La cât de bine a funcționat trucul iluzionist mai că aș zice că ideea scrisorii a fost lansată de însuși Dragnea pentru a furaja opinia publică și pentru a obține un nou cec în alb de la locotenenții săi despre care știe că-l urmează doar pentru că-i simt sîngele vărsat în luptele politice și dosarele penale.

Așa s-a ajuns ca unii, victime ale iluziei optice, să scrie ferpare și mesaje de condoleanțe în care deplângeau idolul dispărut cântând deopotrivă osanale succesorului. Ceva pleșită a prins mreaja și în partid. Gabriela Firea, care pare cea mai redutabilă adversară a lui Dragnea în partid, a fost și ea folosită în aceeași piesă. Drept pedeapsă a fost silită să pupe din nou inelul stăpânului și să zâmbească spre camere chiar dacă și-a spart dinții în montură. Să vadă lumea că nu mai are dinții ascuțiți și că e topită de iubire pentru masculul alfa al clanului.

Toate aceste stratageme sunt niște teste multifuncționale care nu fac decât să întrețină speranțele, iluziile și temerile (depinde cine le resimte) că poziția lui Dragnea este amenințată de forțe oculte. Sunt forțele oculte care vor capetele liderilor PSD, care vor să scoată partidul de pe scena politică sau cel puțin din Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților. Iar beneficiarii iluziei de masă sunt, cine alții? Liderii PSD. Ei se victimizează perpetuu, într-o continuă hemoragie de sânge, confetti și șampanie, pentru a întreține halucinațiile membrilor de partid și a consuma energiile adversarilor din Parlament și din stradă care ajung să-și consume muniția trăgând în aer sau vânând umbrele de pe cortinele de fum propagandistic. E mai simplu să-i galvanizezi și să-i coagulezi pe membrii partidului și pe simpatizanți cu ajutorul fricii, iar pe adversari, altminteri dispersați și astfel mai greu de anihilat, să-i aduni laolaltă cu ajutorul revoltei.

Uneori e mai bine să unești pentru a cuceri. Măcar atât să fi moștenit partidul de la NKVD pe lângă cadre și cultură instituțională: abilitatea de a manipula masele mari de oameni. De pildă cu o scrisoare de adio care nu există. Cu iluzia că Dragnea este singur vinovat de tot ceea ce se întâmplă și că, odată înlăturat, PSD va deveni o armată de slabi de îngeri. Cu frica de statul paralel și agenții săi risipiți în toate instituțiile statului real („Dușmanul poporului pândește!”, asasinii tocmiți de adversari vor să facă din Dragnea un martir etc.), cu mantra luptei între forțele vitale ale neamului (unde am mai citit asta?) și cele aneantizante, atomizante ale dușmanului extern (Soros, de pildă, sau oficiali ai Uniunii Europene).

Autori ai acestor legende, liderii PSD profită din plin de confuzia maselor în mișcare sufletească de la speranță la disperare, de la abnegație la disoluție. Că este un mecanism bine controlat de iluzie în masă o dovedește și anunțatul referendum pentru definirea familiei, fericit montat în deplină evoluție a temei pericolelor interne și externe care ar amenința ordinea de partid și de stat. Retorica propagandei poate folosi tușele îngroșate ale xenofobiei și homofobiei nestânjenită.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a intrat în hibernare: ar trebui să dea amenzi pe bandă rulantă pentru discriminare sau homofobie. Se teme în schimb că s-ar putea constata la Curtea Constituțională că nu mai are relevanță, de vreme ce referendumul stabilește că unele drepturi ale omului pot fi anulate sau limitate prin lege. Căci organizarea referendumului pentru familia tradițională reprezintă triumful imaginarei familii neaoșe în fața „invaziei occidentalismelor”, a forțelor crepusculare homo- și transsexuale. Firește, multor politicieni și oameni ai bisericii puțin le pasă de familia tradițională sau modernă, câtă vreme primesc fondurile bugetare pentru piramidele și faraonii lor.

Puțini (spre niciunul) oficiali au promovat legi în sprijinul familiei și nicio modificare a Codului Penal, deși au fost atâtea în ultimii doi ani, nu a definit clar actele de violență (fizică și psihică) în familie pentru a le pedepsi exemplar. Ba dimpotrivă se constată o clemență suspectă a instanțelor de judecată (dar și a politicienilor) față de agresivitatea care subminează familia tradițională, iar nesăbuitele politici economice au produs migrația de masă a forței de muncă, transformând România într-o țară de orfani aflați în îngrijirea bunicilor și instituțiilor statului. Nici violența în familie nu a scos oameni în stadă și nici noii orfani, abandonul școlar din motive familiale sau exploatarea sexuală și economică a minorilor. Sunt teme inexistente pe agenda establishmentului românesc preocupat acum de sexul îngerilor.

Acum doi ani o organizație-umbrelă formată din zeci de asociații și de membri ai bisericilor creștine de diverse rituri a depus o petiție semnată de trei milioane de oameni pentru modificarea articolului 48 din Constituție pentru a specifica acolo că persoanele care își unesc destinele nu pot fi decât bărbat și femeie. A jucat această carte în alegerile din 2016 Marian Munteanu și morganatica Alianța noastră România, un partid naționalist conservator care reîncălzea mesajul defunctei Mișcări pentru România de la începutul anilor 1990. Nu e desigur o întâmplare că, la cârma organizației petiționare, Coaliția pentru Familie, se află Mihai Gheorghiu, fost camarad de arme, frate de sânge al lui Munteanu, coleg de studenție, adjunct și succesor la șefia Ligii studenților și om de bază la Muzeul țăranului de unde răzbat tot mai ades și puternic miasme homofobe. Subiectul referendumului a hibernat în perioada postelectorală unde a apărut doar spectral ca fantoma de la Operă pe ordinea de zi.

Zilele trecute Senatul a dat un vot zdrobitor (107 pentru, 13 împotrivă și șapte abțineri) în favoarea organizării referendumului a cărui dată, de altminteri, fusese anunțată anticipat de Liviu Dragnea. Pe șapte octombrie românii vor vota în ce secol vor să trăiască. Deși s-a păstrat cumva în umbră, Biserica Ortodoxă a trecut la atac pentru a scoate diavolul din enoriași cu ajutorul Internetului și al predicilor duminicale.

Pentru PSD, care a întreținut un recital de imne religioase de la tribuna Senatului prin prestația unor afoni foarte zgomotoși din fanfara partidului, referendumul nu este decât un test de sânge electoral. Vrea să vadă pe cine mizează în cazul unor alegeri. Ce mai contează viața personală într-o lume microcipată și atent urmărită?

Viața personală a fost călcată de-a lungul timpului de diferite tipuri de șenile. A fost monitorizată cu ajutorul informatorilor sau microfoanelor, cu ajutorul unui sofisticat aparat de securitate care, mai nou, pentru a avea un aer de legitimitate, s-a bazat pe sute de acorduri încheiate între SRI și instituțiile statului (Eduard Hellvig, șeful SRI, spunea că sunt și azi active 337 de protocoale) asta ca să știți unde sunt banii dumneavoastră. Serviciile secrete știu tot, de la implanturi dentare la lista de cumpărături, de la schimbul de mesaje cu iubita la transferuri bancare și vizualizări pe Internet.

Mark Zuckerberg ar trebui să fie invidios: Facebook nu a strâns atâtea informații și nici nu le-a folosit atât de eficient. Audierea șefului SRI are loc nu doar pentru că parlamentarii vor să dea impresia că sunt interesați de impactul primei rectificări bugetare care a luat bani de la serviciile secrete (considerate de Dragnea parte a Statului Paralel), dar și pentru a strânge probe că manifestația de 10 august ar fi fost o tentativă de lovitură de stat finanțată cu bani externi. Ideea a fost lansată tot de Dragnea care spunea acum câteva zile că există informații în acest sens, drept urmare parlamentarii s-au pus pe fabricat dovezi. Vinovatul de serviciu este miliardarul american George Soros, care are toate atributele să fie diabolizat: a trăit un veac al extremelor de care cu greu s-a salvat, a făcut speculații la bursă și e la origine evreu ungur.

Într-o țară în care oficialii găsesc scuze pentru mesaje discriminatorii, antisemite sau homofobe, unde se rostesc de la tribune oficiale discursuri șovine și antioccidentale, unde se organizează un referendum pe care inițiatorii îl consideră o cruciadă împotriva Marelui Satan de la Apus, arderea în efigie a lui Soros găsește mulți entuziaști. Cumva și discursurile sporadice pe tema Marii Uniri (multe dintre ele antimaghiare) au ceva din nervul și retorica incriminării lui Soros. Acesta, care a cunoscut pe propria piele, în lunga sa viață, ce înseamnă dictaturile, a băgat miliarde în consolidarea democrațiilor din spațiul ex-sovietic, atrăgându-și astfel ura moștenitorilor totalitarismelor de dreapta sau de stânga.

A băgat bani și în proiecte românești (multe dintre acestea au căi deschise de comunicare cu instituții europene sau americane) ceea ce explică de ce, când aude de Soros, PSD-ului îi vine să tragă cu gaze. Așa se face că mitingul diasporei (la care au participat, de fapt, dezamăgitor de puțini români din diaspora) a fost transformat într-o încercare de lovitură de stat cu forțe și finanțe externe. O spune și Ionuț Sindile, nou șef al Jandarmeriei, numit imediat după ce zecile de mii de oameni prezenți la miting au fost risipite de forțele de ordine cu gaze și bâte. Sindile știe la prima mână ce și cum s-a petrecut: îmbrăcat în haine de civil, s-a infiltrat printre manifestanți fiind hiperactiv în timpul evenimentelor.

PSD a asociat imaginea unei forțe obscure și puternice, venită din noaptea apusului, finanțată cu bani proveniți din exploatarea omului de către om, o forță imorală, dezmățată, lipsită de memoria ethosului național, care urăște tradiția, negându-i valorile - cu protestatarii din stradă. Sunt cei care trebuie exorcizați prin canoane și cazne, prin fum și sânge. Este discursul justificativ pe care se întemeiază nu doar acțiunea în forță din 10 august, ci și organizarea referendumului din șapte octombrie. Reprezentanții mișcării LGBT care au ieșit în stradă după votul senatorilor spun că referendumul este doar primul pas al golemului: ar urma, dacă e să citim mai departe documentele Coaliției pentru Familie și declarațiile membrilor importanți ai mișcării, legi împotriva avortului și divorțului. Parcă pentru a le da dreptate, la Spitalul din Botoșani unii medici au anunțat că nu se mai fac avorturi „din motive religioase.” E clar. Exorcismul e greșit: pentru binele tuturor ar trebui exorcizați înșiși exorciștii.