Guvernul a aprobat miercuri, 10 ianuarie, hotărârea privind inițierea negocierilor pentru semnarea acordului de împrumut dintre R. Moldova și BERD. Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat, după ședința Executivului, că acest proiect va permite Republicii Moldova să nu mai depindă atât de mult din punct de vedere energetic de situația din Ucraina sau de cea din stânga Nistrului.
- Te-ar putea interesa și: Transnistria va rămâne fără gaze rusești în 2024, după ce Ucraina va opri tranzitul spre Europa. Care sunt efectele pentru Chișinău
Parlicov a precizat că a fost demarată procedura de contractare a companiei care va elabora caietul de sarcini pentru lucrările de pe teritoriul R. Moldova pentru construcția acestei linii electrice.
În afară de construcția liniei propriu-zise, banii vor fi utilizați și pentru construcția unei stații electrice la Bălți, consolidarea sistemului intern de transport al energiei electrice.
Finanțarea construcției liniei electrice aeriene Bălți-Suceava va avea loc și dintr-un credit oferit Banca Europeană pentru Investiții (BEI), precum și datorită unui grant oferit de Uniunea Europeană.
În decembrie 2023, ministrul Energiei de la București, Sebastian Burduja, spunea că linia Bălți-Suceava ar urma să fie finalizată în 2-3 ani.
O altă linie electrică aeriană pentru interconectarea energetică dintre România și R. Moldova, Vulcănești-Chișinău, care va ocoli regiunea transnistreană, urmează să fie construită până în 2025, potrivit autorităților. Totuși, deși proiectul a demarat în 2017, iar autoritățile anunțau că primii piloni ai liniei vor fi instalați în primăvara anului 2023, deocamdată, a fost construită și testată doar fundația.
### Vezi și... ### Explainer | De ce a fost amânată din nou construcția liniei care va aduce curent din România?