Linkuri accesibilitate

Chișinăul va cumpăra curent din Transnistria până la sfârșitul anului viitor


Centrala MGRES de la Cuciurgan.
Centrala MGRES de la Cuciurgan.

Compania de stat Energocom va cumpăra curent pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului de la Centrala termoelectrică din regiunea transnistreană (MGRES) până în decembrie 2024. Contractul de achiziție a fost prelungit pe termen lung, și nu pentru o lună sau câteva luni, ca până acum.

Prețul energiei electrice rămâne neschimbat, 66 de dolari/MWh. „Conform planului agreat de părți, în luna noiembrie MGRES va livra malului drept al râului Nistru circa 257.000 MWh, ceea ce constituie peste 90% din necesar, exceptând centralele de termoficare din Chișinău și Bălți și cele din surse regenerabile”, se arată într-un comunicat emis de Energocom.

Atunci când consumul de electricitate va fi mai mare, Chișinăul va cumpăra energie electrică de la companii din Ucraina și România și de pe bursa română OPCOM, la prețuri mai mari.

„În lunile de iarnă, odată cu pornirea CET-urilor care produc și energie electrică, volumul de energie electrică achiziționat de la MGRES va scădea spre 230.000-250.000 MWh, ceea ce va constitui aproximativ 65% din necesarul malului drept al râului Nistru”, precizează reprezentanții Energocom.

Șeful Energocom, Victor Bînzari, a declarat, recent, la Europa Liberă, că autoritățile de la Chișinău își doresc un contract de achiziție a energiei electrice de la Centrala termoelectrică de la Cuciurgan până în decembrie 2024, însă Tiraspolul așteaptă „garanții” referitoare la livrarea gazelor naturale, care reprezintă materia primă de bază pentru producerea curentului.

Energocom și MGRES au încheiat în luna martie un contract de achiziție a energiei electrice pentru o jumătate de an, iar, ulterior, acesta era prelungit lunar.

R. Moldova cumpără acum gaze naturale de la gigantul rus Gazprom doar pentru a asigura cu gaze malul stâng al Nistrului, inclusiv pentru producerea energiei electrice de către Centrala de la Cuciurgan.

Chișinăul a decis să cumpere gaze de pe piețele europene pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului și pentru a le stoca în depozitele din Ucraina și România. Autoritățile vor astfel să asigure securitatea energetică a R. Moldova, după ce Rusia a declanșat, în toamna anului 2022, o criză energetică reducând livrările de gaze către R. Moldova.

  • 16x9 Image

    Virginia Nica

    Sunt parte a echipei Europei Libere Moldova din august 2022 și realizez materiale scrise, audio și video despre economie și, în mod special, despre agricultură. După ce am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova în 2005, am activat în mai multe redacții de presă tipărită și online.

XS
SM
MD
LG