Au trecut câteva săptămâni de la finalul Festivalului Național de Teatru, de la București și m-am gândit că poate, careva dintre dumneavoastră, va trece anul viitor, ce începe, de altfel, curând, pe la București și poate va vrea să petreacă o seară sau mai multe la teatru. Pentru a vă „ajuta” în alegere și cum în Capitală sunt mult mai multe spectacole, decât cele de care v-am vorbi deja, vreau astăzi și poate și mâine, poimâne, să vă recomand două-trei, pe care le-am văzut, în scurta mea „vacanță” bucureșteană, și care nu numai că mi-au plăcut, dar mi-au și impus.
Bucureștiul de azi, ca și România actuală, e cam „dificil”: înfruntări, manifestații mai mari sau mai mici, tristeți și frici. Dar, din fericire, teatrul merge totuși bine și, dacă n-aș vrea să fiu învinuit de exagerări, aș spune chiar foarte bine.
Andreea Samson și George Mihăiță, Teatrul de Comedie, București, 2017
Mergeți la Teatrul de Comedie, din partea veche, dar devenită cea mai căutată din București și dacă vreți să cunoașteți actualitatea cu haz și adevăr, cumpărați un bilet la „BREAKING NEWS”. Și apoi, pentru a vă simți și mai tânăr, la „DRUMEȚIA”.
Titlul anglo-american, de mai sus, să nu vă inducă în eroare. Nu e o superproducție de stil Hollywood ci, după părerea mea cea mai bună comedie românească, de actualitate, scrisă însă… de mult.
Da ! E versiunea de azi a piesei lui Mihail Sebastian „Ultima oră”, cu aceleași personaje, descrise de autor acum mai bine de 80 de ani, dar care parcă sunt 100% de azi. Intriga e la fel, dar și aici cu mici tăieturi și minuscule intervenții în text și joc, ai impresia că asiști la o piesă, la o comedie, scrisă zilele astea. Ieri, alaltăieri sau, eventual, în februarie trecut.
Comedia are un umor dur, dar și realitatea de azi e la fel. Râzi cu poftă pentru că replicile lui Sebastian au haz, dar mai ales pentru că redescoperi România de azi, în care te găsești. Pentru ani sau poate, doar, pentru câteva zile.
Regizorul Mircea Cornișteanu n-a „stricat” piesa lui Sebastian, dimpotrivă. I-a oferit o contemporaneitate care e, de fapt, un omagiu celui care iubindu-ne, ne-a cunoscut mai bine de cât le place unora să recunoască. Pentru că s-ar recunoaște pe ei însăși în personajele de pe scenă. Și tocmai aici a fost inteligența regizorului, ajutată de o distribuție excelentă, care a subliniat câte o dată, cu mici adausuri „contemporane”, replica lui Sebastian. Care în mâna lui Cornișteanu devine „tare”, devine super-adevărată, devine trist de contemporană. Da! Trist! Pentru că adevărul piesei e un amestec de râs cu plâns.
Poate exagerez puțin. Hazul, buna dispoziție sunt permanente, de la începutul reprezentației până la cortina finală. Doamne… ce final ! O să vedeți.
George Mihaiță, Teatrul de Comedie, București, 2017
Dar plecănd nu m-am putut împiedeca să nu mă întreb, din nou „Oare de ce dracu` nu ieșim o dată din vremile astea de demult? Oare de ce?”
Nu pot să închei rândurile astea fără să vă spun că veți vedea un cadru excelent gândit și executat după schițele lui Puiu Antemir, în care se „mișcă”, „trăiesc” și joacă foarte bine: Geoge Mihăiță (după mine în cel mai bun rol al său din ultimii ani), Sandu Pop, Dragoș Huluba, Dan Tudor, Eugen Racoți, Marius Drogeanu, Andrei Runcanu, Andreea Samson, Aurora Leonte, Teodora Stanciu, Smaranda Caragea, Ana Maria Turcu.
*Lucian Giurchescu, regizor și director al Teatrului de Comedie, București, 1960 -1979 / 1990-1994.